EU rural development aid forfeited for artificially created linked-company eligibility; recovery upheld.

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1. Obiectul acţiunii deduse judecăţii

Prin cererea înregistrată la data de 14 decembrie 2015, pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, reclamanta societatea A. S.R.L., în contradictoriu cu pârâta Agenţia pentru Finanţarea Investiţiilor Rurale, a solicitat anularea Deciziei nr. 32695/03.09.2015 emisă de pârâtă şi, pe cale de consecinţă, anularea titlului de creanţă, respectiv a Procesului Verbal de constatare a neregulilor şi de stabilire a creanţelor bugetare încheiat în data de 01 iulie 2015, înregistrat la AFIR sub nr. x/07.07.2015.

Prin sentinţa civilă nr. 1198 din 08 aprilie 2016, Curtea de Apel Bucureşti a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Satu Mare.

Dosarul a fost înregistrat pe rolul Tribunalului Satu Mare sub nr. dosar x/2015, la data de 06 iunie 2016, iar prin încheierea de şedinţă din 05 octombrie 2016, s-a admis excepţia de necompetenţă materială a instanţei, s-a declinat competenţa în favoarea Curţii de Apel Bucureşti, s-a suspendat din oficiu judecarea cauzei şi s-a înaintat dosarul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie pentru soluţionarea conflictului negativ.

Cauza a fost înregistrată pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie la data de 08 decembrie 2016, sub acelaşi număr de dosar, iar prin decizia nr. 353 din 07 februarie 2017, s-a stabilit competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Curţii de Apel Bucureşti, secţia de contencios administrativ şi fiscal.

Dosarul a fost înregistrat pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia de contencios administrativ şi fiscal la data de 19 iunie 2017.

2. Hotărârea instanţei de fond

Prin sentinţa nr. 4563 din 24 noiembrie 2017, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal a respins acţiunea formulată de reclamanta societatea A. S.R.L., în contradictoriu cu pârâta Agenţia pentru Finanţarea Investiţiilor Rurale, ca nefondată.

3. Cererea de recurs declarată în cauză

Împotriva sentinţei nr. 4563 din 24 noiembrie 2017, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, a declarat recurs reclamanta societatea A. S.R.L. prin lichidator judiciar Cabinet Individual de Insolvenţă B., în temeiul dispoziţiilor art. 488 alin. (1) pct. 6 şi 8 C. proc. civ., solicitând admiterea recursului, casarea sentinţei recurate şi, în rejudecarea cauzei, admiterea acţiunii, aşa cum a fost formulată.

În motivare, a arătat, în esenţă, că instanţa de fond a aplicat greşit normele legale când a statuat asupra faptului că pârâta poate demara oricând controale ex post pe aspectul creării unor condiţii artificiale, în acest sens fiind şi dispoziţiile art. 5 alin. (3) lit. f) din O.U.G. nr. 13/2006, în vigoare la data controlului, iar o atare situaţie ar crea o instabilitate în circuitul civil.

Apreciază că prin sentinţa recurată au fost aplicate de asemenea, în mod incorect, prevederile art. 5 alin. (3) din Regulamentul 65/2011, statuându-se în mod greşit şi în ceea ce priveşte existenţa culpei societăţii reclamante.

Nu în ultimul rând, recurenta-reclamantă critică sentinţa pronunţată de către instanţa de fond sub aspectul interpretării nelegale a noţiunii de condiţii artificiale, aşa cum sunt acestea definite de Decizia Comisiei Europene şi aplicării greşite a dispoziţiilor Regulamentului nr. 65/2011. În acest sens susţine că prin implementarea proiectului, atât obiectivele specifice măsurii, cât şi obiectivele operaţionale au fost îndeplinite, nu s-a făcut dovada că ar fi urmărit exclusiv să obţină un avantaj care să contravină obiectivelor schemei şi nici nu s-a dovedit că singurul scop al societăţii reclamante pentru care a accesat fonduri europene era obţinerea unui avantaj care să contravină obiectivelor schemei.

4. Apărările formulate în cauză

4.1. Prin întâmpinarea înregistrată la dosarul cauzei la data de 26 martie 2018, intimata-pârâtă Agenţia pentru Finanţarea Investiţiilor Rurale a solicitat respingerea recursului ca nefondat şi menţinerea ca legală şi temeinică a sentinţei recurate.

II. Soluţia instanţei de recurs

Analizând actele şi lucrările dosarului, precum şi sentinţa recurată, în raport de motivele de casare invocate, Înalta Curte constată că recursul declarat de reclamanta A. S.R.L. este nefondat, pentru următoarele considerente:

În ceea ce priveşte motivul prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 din C. proc. civ. ("când hotărârea nu cuprinde motivele pe care se întemeiază sau când cuprinde motive contradictorii ori numai motive străine de natura cauzei"), acesta este nefondat.

Cu privire la acest aspect, Înalta Curte constată că obligaţia instanţei de a-şi motiva hotărârea adoptată, consacrată legislativ în dispoziţiile art. 425 C. proc. civ., are în vedere stabilirea în considerentele hotărârii a situaţiei de fapt expusă în detaliu, încadrarea în drept, examinarea argumentelor părţilor şi punctul de vedere al instanţei faţă de fiecare argument relevant şi, nu în ultimul rând raţionamentul logico-juridic care a fundamentat soluţia adoptată. Aceste cerinţe legale sunt impuse de însăşi esenţa înfăptuirii justiţiei, iar forţa de convingere a unei hotărâri judecătoreşti rezidă din raţionamentul logico-juridic clar explicitat şi întemeiat pe considerente de drept.

Înalta Curte mai arată şi că, în acord cu dispoziţiile art. 22 alin. (2) din C. proc. civ., revine judecătorului de fond sarcina ca, în soluţionarea cererii de chemare în judecată, să stabilească situaţia de fapt specifică procesului, iar în funcţie de aceasta să aplice normele juridice incidente.

Or, instanţa de fond a arătat în mod expres motivele pentru care a a ajuns la soluţia din sentinţa recurată; Înalta Curte apreciază că sentinţa recurată respectă dispoziţiile art. 22 alin. (2) şi art. 425 C. proc. civ.. Astfel, prima instanţă a expus silogismul logico-juridic ce a stat la baza soluţiei pronunţate, fiind clare raţiunile avute în vedere de instanţă.

De altfel, se constată că prin argumentele aduse de recurentă pe această cale se invocă în esenţă o eventuală greşită interpretare şi aplicare a legii, aspecte ce vor fi verificate în cadrul motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ. invocat în cuprinsul recursului, dar nemotivarea insuficientă nu poate fi reţinută raportat la sentinţa atacată. Instanţa are obligaţia de a răspunde argumentelor esenţiale invocate de părţi, iar nu tuturor susţinerilor formulate de acestea.

Astfel, aşa cum s-a statuat în prg. 20 al Deciziei pronunţate în Cauza Gheorghe Mocuţa împotriva României:

"În continuare, Curtea reiterează că, deşi articolul 6 § 1 obligă instanţele să îşi motiveze hotărârile, acesta nu poate fi interpretat ca impunând un răspuns detaliat pentru fiecare argument (a se vedea Van de Hurk împotriva Ţărilor de Jos, 19 aprilie 1994, pct. 61, seria x nr. x). De asemenea, Curtea nu are obligaţia de a examina dacă s-a răspuns în mod adecvat argumentelor. Instanţele trebuie să răspundă la argumentele esenţiale ale părţilor, dar măsura în care se aplică această obligaţie poate varia în funcţie de natura hotărârii şi, prin urmare, trebuie apreciată în lumina circumstanţelor cauzei (a se vedea, alături de alte hotărâri, Hiro Balani împotriva Spaniei, 9 decembrie 1994, pct. 27, seria x nr. x-B)."

Aplicând cele statuate mai sus la prezenta cauză, Înalta Curte observă că prima instanţă a pronunţat o hotărâre motivată şi nu există niciun element care indice caracterul arbitrar al modalităţii în care instanţa a aplicat legislaţia relevantă pentru faptele cauzei. De asemenea, constată că această motivare are o legătură logică cu argumentele dezvoltate de părţi, fiind respectate cerinţele unui proces echitabil.

Cel de al doilea motiv de casare invocat este prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ.. Potrivit acestuia, casarea unor hotărâri se poate cere când hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greşită a normelor de drept material. Prin intermediul acestui motiv de recurs poate fi invocată numai încălcarea sau aplicarea greşită a legii materiale, nu şi a legii procesuale. Hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greşită a legii atunci când instanţa a recurs la textele de lege aplicabile speţei dar, fie le-a încălcat, în litera sau spiritul lor, adăugând sau omiţând unele condiţii pe care textele nu le prevăd, fie le-a aplicat greşit.

În cauza de faţă aceste motive nu sunt incidente, soluţia primei instanţe este expresia interpretării şi aplicării corecte a prevederilor legale în raport cu starea de fapt rezultată din probele administrate în procedura administrativă şi în cea judiciară.

Astfel, între Agenţia de Plăţi pentru Dezvoltare Rurală şi Pescuit şi beneficiarul A. S.R.L., la data de 28 iunie 2010, a fost încheiat Contractul de Finanţare nr. x Obiectul contractului îl reprezintă acordarea unei finanţări nerambursabile de către Autoritatea Contractantă pentru implementarea proiectului cu titlul "Achiziţii de utilaje la S.C. A. S.R.L. din judeţul Bihor".

În baza contractului anterior menţionat, cu valoarea totală eligibilă de maxim 505.667 RON, echivalentul a maxim 119.661 Euro, Autoritatea s-a angajat să acorde o finanţare nerambursabilă de maxim 353.966,5 RON, echivalentul a maxim 83.763 Euro - reprezentând 70% din valoarea totală eligibilă a proiectului.

Prin Procesul-verbal de constatare a neregulilor şi de stabilire a creanţelor bugetare încheiat în data de 01 iulie 2015, înregistrat la APDRP sub nr. 24.510/07.07.2015, s-a stabilit că se impune recuperarea întregului ajutor financiar nerambursabil în cuantum de 353.965,5 RON plătit de APDRP în cadrul executării contractului de finanţare şi rezilierea contractului de finanţare x/28.06.2010.

Actele atacate în cauză sunt Decizia nr. 32695/03.09.2015 şi titlul de creanţă reprezentat de Procesul-verbal de constatare a neregulilor şi de stabilire a creanţelor bugetare încheiat in data de 01 iulie 2015, înregistrat la APDRP sub nr. 24.510/07.07.2015, care reţin ca argumente crearea condiţiilor artificiale şi a unui avantaj nejustificat în favoarea domnului A. şi a firmei C. S.R.L. prin următoarele:

1. Crearea condiţiilor formale pentru obţinerea punctajului de selecţie aferent criteriului S5 "microîntreprinderi nou înfiinţate", prin faptul că societatea A. S.R.L. şi societatea C. S.R.L. sunt firme legate prin intermediul reprezentantului legal şi al relaţiilor de familie, coordonate de domnul A.;

2. Avantajul nejustificat creat de A. S.R.L. firmei C. S.R.L. controlată de aceeaşi persoană constă în următoarele: clientul principal al societăţii A. S.R.L. (asociat unic doamna D. şi administrator domnul A.) este societatea C. S.R.L. (asociat unic şi administrator este domnul A.) cu o pondere de 75% din valoarea totală a serviciilor prestate; cele două societăţi au sediu social identic; locul amplasării proiectului pentru reclamantă este la adresa sediului social.

Un prim motiv de recurs, invocat de recurentă în susţinerea ipotezei sale de nelegalitate a actului administrativ contestat, este acela că autoritatea contractantă nu poate veni ulterior plăţii să constate că criteriile de eligibilitate nu mai sunt îndeplinite, fără să existe elemente noi, apărute după data ultimei tranşe de plată.

În acest sens, se observă că potrivit reglementărilor legale, una din principalele atribuţii ale A.F.I.R. este efectuarea de controale, ori de câte ori se consideră necesar, la beneficiarii proiectelor finanţate prin SAPARD şi FEADR, după efectuarea plăţii, pentru a stabili dacă eligibilitatea şi condiţiile acordării ajutorului financiar nerambursabil continuă să fie respectate.

Agenţia pentru Finanţarea Investiţiilor Rurale, în calitate de autoritate administrativă investită cu atributul monitorizării proiectului finanţat, poate, în temeiul art. 5 alin. (3) lit. f) din O.U.G. nr. 13/2006, în urma unui control ex-post, să ajungă la o concluzie contrară celei pe care a statuat-o în cadrul unor controale anterioare referitoare la respectarea aceloraşi obligaţii asumate prin contractul de finanţare. Ea are dreptul şi obligaţia, pe durata de valabilitate a contractului de finanţare, să monitorizeze şi să evalueze proiectul şi nu este ţinută de rezultatele controlului anterior prin care s-au verificat elementele referitoare la crearea condiţiilor artificiale întrucât o astfel de analiză poartă asupra condiţiilor de implementare a proiectului şi a menţinerii criteriilor de eligibilitate până la data efectuării controlului, iar rezultatele ei se bazează pe o evaluare, în contextul concret, a tuturor indicatorilor reliefaţi.

Astfel, deşi la momentul încheierii contractului a fost verificată, din punct de vedere formal, îndeplinirea condiţiilor de eligibilitate, totuşi la acel moment Agenţia nu a avut la dispoziţie toate datele privind implementarea proiectului şi modalitatea de derulare a acestuia, astfel încât este îndreptăţită ca în perioada de monitorizare să supună beneficiarii unor controale ex post, tocmai pentru stabilirea eventualelor nereguli, aşa cum sunt ele definite de O.U.G. nr. 66/2011.

Mai mult, potrivit prevederilor art. 4 alin. (8) din Regulamentul Comisiei (CE) nr. 65/2011 privind normele de aplicare a Regulamentului (CE) nr. 1698/2005 al Consiliului în ceea ce priveşte punerea în aplicare a procedurilor de control şi a Eco-condiţionalităţii în ceea ce priveşte măsurile de sprijin pentru dezvoltarea rurală, A.P.D.R.P. trebuie să se asigure că: "Fără a aduce atingere dispoziţiilor speciale, nu se efectuează nicio plată către beneficiari în cazul cărora s-a stabilit că au creat în mod artificial condiţiile necesare pentru a obţine aceste de plăţi în scopul obţinerii unui avantaj care contravine obiectivelor schemei de ajutor."

Pe de altă parte, conform art. 26 din O.U.G. nr. 66/2011:

"În cazul în care, pe parcursul perioadei de monitorizare, autoritatea cu competenţe în gestionarea fondurilor europene sesizează că proiectul nu respectă cerinţele de durabilitate/sustenabilitate prevăzute de procedurile aplicabile se va proceda la întocmirea de procese-verbale de constatare a neregulilor şi de stabilire a creanţelor bugetare, prin aplicarea corespunzătoare a prevederilor art. 20 şi 21, în scopul recuperării creanţei bugetare rezultate din nereguli, cu excepţia cazurilor în care regulile stabilite de donatorul public internaţional prevăd altfel."

Totodată, dispoziţiile art. 5 alin. (2) din contractul de finanţare stipulează că autorizarea cererilor de plată poate fi invalidată ulterior prin constatarea de nereguli, iar prevederile art. 8 alin. (5) din Anexa I la contractul de finanţare prevăd dreptul autorităţii contractante de a rezilia contractul şi de a recupera integral de la beneficiar ajutorul financiar nerambursabil plătit, în cazul constatării nerespectării condiţiilor de implementare, respectiv a neîndeplinirii obiectivelor proiectului.

În raport de dispoziţiile legale şi de prevederile contractului semnat de părţi, Înalta Curte constată că, stabilirea faptului că la momentul încheierii contractului au fost create condiţii artificiale pentru accesarea finanţării, poate fi efectuată şi ulterior acestui moment, cu atât mai mult cu cât existenţa condiţiilor artificiale se verifică atât în raport de conduita recurentei reclamante la momentul încheierii contractului cât şi în raport de activitatea sa ulterioară.

Prin urmare, verificarea formală a îndeplinirii condiţiilor de accesare a finanţării, la momentul încheierii contractului, nu împiedică autoritatea să verifice menţinerea acestor condiţii şi a scopului măsurii pe toată durata de derulare a contractului, inclusiv din perspectiva celor declarate iniţial, care coroborate cu activitatea ulterioară, pot conduce la concluzia existenţei unei nereguli.

Pentru aceste considerente, constatând că, în cauză, nu se poate reţine o încălcare a principiului securităţii raporturilor juridice, chestiunea dedusă judecăţii vizând, în realitate, nerespectarea de către reclamantă a unor dispoziţii normative speciale şi a obligaţiilor contractuale asumate, Înalta Curte va respinge, ca nefondată, această critică de nelegalitate.

Corelativ, Înalta Curte urmează să respingă, ca nefondată şi critica recurentei-reclamante referitoare la interpretarea şi aplicarea greşită de către instanţa de fond a prevederilor art. 5 alin. (3) din Regulamentul 65/2011.

Astfel, în speţă, se observă că nu sunt aplicabile prevederile art. 5 din Regulamentul 65/2011 invocate de recurenta-reclamantă, deoarece acestea se referă la efectuarea unei plăţi necuvenite, din eroarea autorităţii, ori, în speţă, suntem în prezenţa constatării unei nereguli, produse prin fapte ale beneficiarului finanţării.

Împrejurarea că intimata pârâtă a aprobat încheierea contractului, în urma unor verificări efectuate în baza unor proceduri interne, iar ulterior a aprobat cererile de plată, nu poate conduce la exonerarea de răspundere a beneficiarului pentru eventualele nereguli constatate pe perioada de derulare a proiectului finanţat.

De altfel, chestiunea neobservării sau a aprecierii diferite anterioare de către autoritatea de monitorizare a încălcării a fost tratată de CJUE în cauzele C-465/10 şi C-94/05. Conform acestei jurisprudenţe, împrejurarea că autoritatea competentă ar fi fost informată de beneficiarul finanţării cu privire la o anume situaţie nu influenţează, ca atare, calificarea faptelor drept neregulă.

În cauza C-94/05, Curtea a reţinut totodată că principiul protecţiei încrederii/aşteptării legitime nu poate fi invocat împotriva unei dispoziţii clare a dreptului european. Nici comportamentul unei autorităţi naţionale însărcinate cu aplicarea dreptului Uniunii şi care este contrar acestuia din urmă, nu poate crea, pentru un operator economic o încredere legitimă privind posibilitatea de a beneficia de un tratament contrar dreptului Uniunii.

În acelaşi sens pledează şi dispoziţiile art. 72 din Regulamentul CE nr. 1698/2005 privind sprijinul pentru dezvoltare rurală acordat din FEADR, conform cărora statul membru trebuie să se asigure că contribuţia FEADR nu rămâne blocată într-o operaţiune de investiţii cofinanţată, în cazul în care această operaţiune suferă, în termen de 5 ani de la data deciziei de finanţare de către autoritatea de gestionare, o modificare importantă care îi afectează natura sau condiţiile de punere în aplicare sau creează un avantaj nejustificat unei întreprinderi.

Este astfel nejustificată susţinerea recurentei, potrivit căreia ar fi incidente dispoziţiile art. 5 alin. (3) din Regulamentul nr. 65/2011, având în vedere că aspectele care au condus la concluzia existenţei unor condiţii artificiale sunt rezultatul exclusiv al comportamentului/acţiunilor sale şi al celeilalte societăţi cu care se reţine că a acţionat concertat, astfel că afirmaţiile în sensul existenţei unei erori ce nu putea fi depistată în mod rezonabil sunt greşite.

Mai mult, în cauză, stabilirea existenţei condiţiilor artificiale s-a efectuat pe baza unui proces complex de coroborare a mai multor elemente (inclusiv a acţiunilor desfăşurate de părţi pe parcursul derulării contractului) care luate în ansamblu au creat convingerea autorităţii că s-au încălcat dispoziţiile legale, iar nu prin simpla verificare formală a îndeplinirii condiţiilor de la momentul acordării finanţării.

Înalta Curte constată, de asemenea, contrar susţinerilor recurentei-reclamante, că şi interpretarea dată de instanţa de fond a fost în sensul celor arătate anterior, astfel că respinge ca nefondată şi această critică de nelegalitate.

Nefondate sunt şi susţinerile privitoare la greşita aplicare a prevederilor Regulamentului CE nr. 65/2011 şi a principiilor statuate în jurisprudenţa CJUE, referitoare la analizarea condiţiilor create în mod artificial.

Este de principiu că, în legătură cu existenţa condiţiilor artificiale, prevederile art. 4 alin. (8) din Regulamentul 65/2011, au fost interpretate în cauza nr. C 434/12 aflată pe rolul CJUE Slancheva sila EOOD împotriva Izpalnitelen direktor na Darzhaven fond "Zemedelie" Razplashtatelna agentsia.

În această cauză, CJUE a stabilit că, în cazul în care, din punct de vedere formal, un proiect de investiţii îndeplineşte criteriile de eligibilitate necesare pentru acordarea ajutorului, atunci proba unei practici abuzive a potenţialului beneficiar de un astfel de ajutor impune:

• pe de o parte, un ansamblu de circumstanţe obiective din care rezultă că, în pofida respectării formale a condiţiilor prevăzute de reglementarea relevantă, obiectivul urmărit de această reglementare nu a fost atins, întrucât condiţiile pentru obţinerea plăţilor au fost create în mod artificial;

• pe de altă parte, un element subiectiv care constă în intenţia de a obţine un avantaj rezultat din reglementarea Uniunii, creând în mod artificial condiţiile necesare pentru obţinerea plaţilor.

În continuare, Curtea a precizat că revine instanţei naţionale sarcina de a stabili existenta acestor două elemente, care trebuie dovedite în conformitate cu normele dreptului naţional, în măsura în care nu se aduce atingere eficacităţii dreptului Uniunii.

Concluzionând în hotărârea CJUE se stabileşte că "Articolul 4 alin. (8) din Regulamentul (UE) nr. 65/2011 trebuie interpretat în sensul că condiţiile de punere în aplicare a acestuia necesită prezenţa unui element obiectiv şi a unui element subiectiv.

Potrivit primului dintre aceste elemente, este de competenţa instanţei de trimitere să aprecieze împrejurările obiective ale speţei care permit să se concluzioneze că finalitatea urmărită de schema de ajutor din cadrul Fondului european agricol pentru dezvoltare rurală (FEADR) nu poate fi atinsă.

Potrivit celui de al doilea element, este de competenţa instanţei de trimitere să aprecieze elementele de probă obiective care permit să se concluzioneze că, prin crearea în mod artificial a condiţiilor necesare pentru a beneficia de plată în temeiul schemei de ajutor din cadrul FEADR, candidatul la acordarea unei astfel de plăţi a urmărit în exclusivitate să obţină un avantaj care contravine obiectivelor schemei menţionate. În această privinţă, instanţa de trimitere se poate baza nu numai pe elemente precum legăturile juridice, economice şi/sau personale dintre persoanele implicate în proiecte de investiţii similare, ci şi pe indicii care dovedesc existenţa unei coordonări deliberate între aceste persoane.

Articolul 4 alin. (8) din Regulamentul nr. 65/2011 trebuie interpretat în sensul că se opune ca o cerere de plată în temeiul schemei de ajutor din cadrul Fondului european agricol pentru dezvoltare rurală (FEADR) să fie respinsă pentru simplul motiv că un proiect de investiţii, care candidează la acordarea unui ajutor din această schemă, nu are autonomie funcţională sau că există o legătură juridică între candidaţii la acordarea unui astfel de ajutor, fără ca celelalte elemente obiective din speţă să fi fost luate în considerare".

Raportat la cele două elemente, Comisia Europeană - Direcţia Generală pentru Agricultură şi Dezvoltare Rurală a emis Nota directoare pentru Auditori nr. 22 având ca subiect Crearea de condiţii artificiale în vederea obţinerii repetate de fonduri FEADR/SAPARD/IPARD pentru proiectele de investiţii, cuprinsul căreia se statuează:"în ceea ce priveşte elementele obiective, faptele din acest caz trebuie analizate pentru a se putea evalua dacă obiectivele finanţării FEADR nu pot fi îndeplinite".

Pentru elementele subiective, trebuie stabilit mai întâi scopul principal si real al cererii de finanţare. Astfel că, elementele reale care pot fi luate în considerare pentru a se stabili natura artificială a condiţiilor create în vederea obţinerii de finanţare FEADR, sunt legăturile juridice, economice şi/sau personale între persoanele implicate în investiţia respectivă. Elementul subiectiv al legăturilor poate însemna şi situaţia în care mai mulţi investitori solicită sprijin prin FEADR, dar proiectele sunt identice şi prezintă legături geografice, economice, funcţionale, legale sau legături de ordin personal.

Din verificările efectuate, atât intimata cât şi instanţa de fond, au concluzionat că societatea reclamantă nu reprezintă o microîntreprindere de sine-stătătoare, aptă să realizeze obiectivul general al măsurii 312 - acela de a promova spiritul întreprinzător prin crearea de noi locuri de muncă şi de a consolida astfel structura economică în zona rurală, ci o societate care are scopul clar de a obţine în mod artificial sprijin financiar nerambursabil.

Aşa cum corect a reţinut şi instanţa de fond, în cauză sunt întrunite atât elementul obiectiv, cât şi elementul subiectiv pentru a se reţine crearea de condiţii artificiale.

Această concluzie a rezultat din următoarele elemente constatate de către echipa de control, elemente de fapt a căror veridicitate nu a fost contestată de către recurenta-reclamantă şi a căror explicaţie plauzibilă nu poate fi decât aceea că au fost create condiţiile obţinerii fondurilor europene printr-o societate, A. S.R.L., care efectuează ulterior majoritatea prestaţiilor către o a doua societate (C. S.R.L.):

- sediu social identic pentru societăţile A. S.R.L. şi C. S.R.L.;

- locul de amplasare a proiectului pentru societatea A. S.R.L. este identic cu sediul social al celor două societăţi;

- domnul A. este reprezentant legal şi administrator al societăţii A. S.R.L. (asociat unic fiind D., soţia domnului A.), iar obiectul principal de activitate a acestei societăţi este corespunzător codului CAEN 0161- activităţi auxiliare pentru producţia vegetala;

- domnul A. este asociat unic/administrator al societăţii C. S.R.L., iar obiectul principal de activitate a acestei societăţi este corespunzător codului CAEN 0111- cultivarea cerealelor (exclusiv orez) plantelor leguminoase şi a plantelor producătoare de seminţe oleaginoase, iar printre activităţi secundare, cod CAEN 0161 - activităţi auxiliare pentru producţia vegetală;

- domnul A. era persoană fizică autorizată, din data de 17 ianuarie 2005, dar firma a fost radiată in data de 14 ianuarie 2008. Domnul A., a mai solicitat finanţare în nume personal, pentru măsura 312 în 2012, dar Cererea de Finanţare a fost eligibilă fără finanţare (x/27.09.2012 "Achiziţie utilaje pentru A.").

- A. S.R.L. (asociat unic doamna D., administrator şi reprezentant legal domnul A.) a prezentat facturi de prestări servicii cu firma C. S.R.L. (asociat unic si administrator domnul A.), clientul principal al societăţii A. S.R.L. fiind societatea C. S.R.L., cu o pondere de 75.41 % din valoarea totală a serviciilor prestate, în perioada 07 ianuarie 2011-30 septembrie 2014;

- societăţile A. S.R.L. şi C. S.R.L. au angajaţi comuni, respectiv E. din data de 11 noiembrie 2010 a fost angajat şi la A. S.R.L. şi la C. S.R.L., iar A. a fost angajat al societăţii C. S.R.L. pentru perioada 06 septembrie 2010-31 martie 2011 şi din data de 01 mai 2013, iar la societatea A. S.R.L., pentru perioada 06 septembrie 2010-30 aprilie 2013 şi din data de 29 octombrie 2014.

Înalta Curte reţine că Măsura 312 se încadrează în Axa III - "Calitatea vieţii în zonele rurale şi diversificarea economiei rurale" şi are ca obiectiv general dezvoltarea durabilă a economiei rurale prin încurajarea activităţilor non-agricole, în scopul creşterii numărului de locuri de muncă şi a veniturilor adiţionale, iar ca obiective specifice:

a. Crearea si menţinerea locurilor de munca în spaţiul rural;

b. Creşterea valorii adăugate în activitatea non-agricole;

c. Crearea si diversificarea serviciilor pentru populaţia rurală prestate de către micro-întreprinderi.

Astfel, în privinţa elementului obiectiv, în mod legal s-a concluzionat că nu se poate considera că prin activitatea sa, societatea reclamantă a consolidat structura economică în zonă, în condiţiile în care relaţiile comerciale s-au desfăşurat într-o proporţie covârşitoare între beneficiar şi entităţi ce au aceeaşi asociaţi/administratori din acelaşi grup, fiind redusă practic posibilitatea ca un eventual solicitant de finanţare nerambursabilă sau chiar un beneficiar de finanţare comunitară existent să poată încerca a concura pe acest segment de piaţă în condiţiile în care, acest flux tehnologic poate fi controlat, ca şi preţuri practicate/volum activitate, de un singur grup, iar locurile de muncă create nu reprezintă un plus, în condiţiile în care o parte din angajaţii activi ai intimatei au fost angajaţi ai societăţii C. S.R.L.

Mai mult decât atât, Înalta Curte observă că în actul de control a fost identificat un ansamblu de circumstanţe obiective din care rezultă că, în pofida respectării formale a condiţiilor prevăzute de reglementarea relevantă, obiectivul urmărit de această reglementare nu a fost atins, întrucât condiţiile pentru obţinerea plăţilor au fost create în mod artificial.

De asemenea, Înalta Curte reţine că prin încheierea din 05 octombrie 2018, pronunţată de Tribunalul Bihor, secţia a II-a civilă, s-a dispus deschiderea procedurii falimentului societăţii A. S.R.L., aspect ce vine să întărească concluzia că recurenta-reclamantă nu mai poate susţine în mod întemeiat viabilitatea implementării proiectului şi îndeplinirea atât a obiectivelor specifice măsurii 312, cât şi a celor operaţionale.

În ce priveşte elementul subiectiv, în mod corect s-a făcut referire la scopul pentru care recurenta-reclamantă a acţionat concertat cu societatea C. S.R.L., şi anume, exclusiv acela de a obţine şi folosi în mod artificial fonduri europene, respectiv un veritabil avantaj necuvenit, care contravine obiectivelor măsurii accesate, obţinut de beneficiar.

În consecinţă, s-a stabilit existenţa atât a elementului obiectiv, cât şi a celui subiectiv, de natură a conduce la concluzia că a existat intenţia de a obţine un avantaj rezultat din reglementarea Uniunii, creând în mod artificial condiţiile necesare pentru obţinerea plăţilor.

Aşadar, nu se poate aprecia că, în cauză, nu ar fi fost analizate în mod legal, îndeplinirea condiţiilor prevăzute de art. 4 alin. (8) din Regulamentul 65/2011, aşa cum au fost interpretate în cauza nr. C 434/12.

Pentru considerentele expuse, nefiind incidente motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 6 şi 8 din C. proc. civ., republicat, în temeiul dispoziţiilor art. 20 din Legea nr. 554/2004 şi art. 496 alin. (1) din C. proc. civ., republicat, Înalta Curte va respinge recursul declarat de reclamanta A. S.R.L. prin lichidator judiciar Cabinet Individual de Insolvenţă B., ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de reclamanta S.C. A. S.R.L. prin lichidator judiciar Cabinet Individual de Insolvenţă B. împotriva sentinţei nr. 4563 din 24 noiembrie 2017 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 4 iunie 2020.