Prosecutors' wage equalization appeal allowed; ordered retroactive salary adjustment to 405 RON reference value and payment of differences with interest

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1. Obiectul cererii de chemare în judecată

Prin cererea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, la data de 25 octombrie 2016, reclamanţii A., B., C., D., E., F., G., H. şi I. din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Călăraşi, procurorii J., K., L., M., N. şi O. din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Călăraşi, procurorii P., Q., R., S., T. şi U. din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Olteniţa, procurorii V., W. şi X. din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Lehliu-Gară au chemat în judecată pe pârâţii Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie şi Ministerul Finanţelor Publice, solicitând:

- suspendarea ordinului nr. 171 din data de 02 septembrie 2016 al Procurorului General al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie până la soluţionarea acţiunii în anulare;

- anularea în tot a Ordinului nr. 171/02.09.2016 al Procurorului General al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie;

- obligarea Ministerului Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie să emită ordine de salarizare în aplicarea O.U.G. nr. 20/2016, prin raportarea la o valoare de referinţă sectorială în cuantum de 347,10 RON: să plătească indemnizaţiile de încadrare brută lunare cuvenite reclamanţilor începând cu data de 01 august 2016, astfel stabilite prin ordinul nr. 156/2016 al Procurorului General al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, obligarea la repararea prejudiciului creat prin neaplicarea O.U.G. nr. 20/2016, respectiv restituirea pentru fiecare lună, până la recunoaşterea efectivă a dreptului prin emiterea unor noi ordine de salarizare, potrivit pct. 1 din prezenta cerere, a diferenţei dintre venitul pe care l-ar fi obţinut potrivit O.U.G. nr. 20/2016 (cu indemnizaţia calculată prin raportare la o valoare de referinţă sectorială de 347,10 RON) şi venitul efectiv plătit inclusiv ca efect al aplicării O.U.G. nr. 43/2016 (prin raportare la o valoare de referinţă sectorială de 291,98 RON), sumă care va fi actualizată cu indicele de inflaţie, şi la care se va aplica dobânda legală penalizatoare, calculată de la data exigibilităţii fiecărei obligaţii lunare de plată şi până la data plăţii efective;

- obligarea la plata dobânzii legale penalizatoare începând cu data scadenţei de plată a drepturilor salariale aferente fiecărei luni, până la plata efectivă şi actualizarea tuturor sumelor cuvenite cu indicele inflaţie la data efectivă a plăţii;

- obligarea Ministerului Finanţelor să asigure în bugetul Ministerului Public creditele bugetare necesare efectuării plăţii sumelor datorate prin aplicarea Ordinului nr. 156/2016 din data de 12 august 2016, precum şi a celorlalte sume ce li se cuvin conform cererilor invocate mai sus.

Prin cererea adiţională depusă la data de 21 martie 2017, reclamanţii au solicitat modificarea acţiunii în sensul obligării pârâtului Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie în raport de actele emise de la data introducerii acţiunii şi până la data cererii adiţionale, Ordinul nr. 2536/21.12.2016 şi Ordinul nr. 332/27.01.2017, ambele ale Procurorului General al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, respectiv admiterea acţiunii astfel cum a fost formulată şi modificată prin cererea adiţională, respectiv la emiterea dispoziţiilor de salarizare în aplicarea Legii nr. 71/2015 şi a O.U.G. nr. 20/2016, prin raportare la o valoare de referinţă de 405 RON, începând cu data de 09 aprilie 2015, data intrării în vigoare a Legii nr. 71/2015, precum şi pentru viitor, până la data încetării pentru fiecare reclamant a raporturilor de serviciu cu pârâtul Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie; obligarea pârâtului Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie la repararea prejudiciului creat reclamanţilor prin neaplicarea Legii nr. 71/2015 şi a O.U.G. nr. 20/2016, respectiv restituirea pentru fiecare lună, până la recunoaşterea efectivă a dreptului prin emiterea unor noi ordine de salarizare potrivit prezentei cereri, reprezentând diferenţa dintre venitul pe care l-ar fi obţinut reclamanţii potrivit acestor reglementări cu indemnizaţia calculată prin raportare la o valoare de referinţă sectorială de 291,98 RON, sumă care va fi actualizată cu indicele de inflaţie şi la care se va aplica dobânda legală penalizatoare, calculată la data exigibilităţii fiecărei obligaţii lunare de plată şi până la data plăţii efective; obligarea pârâtului să asigure în bugetul Ministerului Public creditele bugetare necesare efectuării plăţii sumelor datorate conform celor mai sus solicitate.

2. Hotărârea instanţei de fond

Prin sentinţa civilă nr. 1898 pronunţată la 23 mai 2017, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal a dispus următoarele:

- a admis excepţia lipsei calităţii procesuale active, invocată de pârâtul Ministerul Finanţelor Publice;

- a respins cererea formulată de reclamanţii A., B., C., D., E., F., G., H., I., J., K., L., M., N., O., P., Q., R., S., T., U., V., W. şi X., în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Finanţelor Publice, ca fiind formulată de persoane lipsite de calitate procesuală activă;

- a respins cererea de chemare în judecată, astfel cum a fost modificată, formulată în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, ca neîntemeiată.

3. Calea de atac exercitată în cauză

Împotriva sentinţei civile nr. 1898 din 23 mai 2017, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, au formulat recurs reclamanţii A., B., C., D., E., F., G., H., I., J., K., L., M., N., O., P., Q., R., S., T., U., V., W. şi X., solicitând admiterea recursului şi schimbarea în tot a sentinţei recurate, în sensul admiterii în totalitate a acţiunii formulate de către aceştia, inclusiv a cererii adiţionale.

În motivare au arătat, în esenţă, că soluţia instanţei de fond este nelegală în raport de argumentele prezentate în acţiunea dedusă judecăţii şi cererea adiţională prin care, practic, au solicitat:

- obligarea pârâtului Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie pentru fiecare reclamant a unui ordin de încadrare salarială prin raportare la data de 09 aprilie 2015 conform art. 1 alin. (51) din O.U.G. nr. 83/2014, aprobată prin Legea nr. 71/2015;

- obligarea pârâtului Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie la plata către reclamanţi a diferenţelor salariale rezultate din aplicarea art. 1 alin. (51) din O.U.G. nr. 83/2014, aprobată prin Legea nr. 71/2015;

- obligarea pârâtului Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie inclusiv la actualizarea sumelor datorate cu indicele de inflaţie şi la plata dobânzii legale aferente, de la data scadenţei fiecărui venit lunar până la data plăţii efective.

Apreciază că se impunea ca instanţa de fond să constate că art. 1 alin. (5)1 din O.U.G. nr. 83/2014, aprobată prin Legea nr. 71/2015 se aplică şi personalului din cadrul autorităţii judecătoreşti şi parchetelor, textul menţionând expres cu titlu general "celelalte instituţii şi autorităţi publice", din dispoziţiile legale menţionate rezultând că de la regula menţinerii în anul 2015 a cuantumului brut al salariilor de bază/soldelor funcţiilor de bază/salariilor funcţiei de bază/indemnizaţiilor de încadrare şi a cuantumului sporurilor, indemnizaţiilor, compensaţiilor şi al celorlalte elemente ale sistemului de salarizare la acelaşi nivel cu cel acordat în luna decembrie 2014, s-a prevăzut o excepţie în cazul personalului din aparatul de lucru al Parlamentului, al personalului din cadrul Consiliului Concurenţei, al Curţii de Conturi şi al personalului din celelalte instituţii şi autorităţi publice, care beneficiază de un cuantum al salariilor de bază şi al sporurilor mai mici decât cele stabilite la nivel maxim în cadrul aceleiaşi instituţii sau autorităţi publice pentru fiecare funcţie/grad/treaptă şi gradaţie, aceste categorii de personal urmând a fi salarizate la nivelul maxim dacă îşi desfăşoară activitatea în aceleaşi condiţii.

Invocă în acest sens şi decizia nr. 23/26.09.2016 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, care stipulează că în cazul acestora nivelul de salarizare ce va fi avut în vedere în interpretarea şi aplicarea aceleiaşi norme este cel determinat prin aplicarea prev. art. 1 alin. (1) şi (2) din O.U.G. nr. 83/2014 aprobată prin Legea nr. 71/2015 cu modificările şi completările ulterioare.

Recurenţii-reclamanţi apreciază că instanţa de fond trebuia să constate că în cazul magistraţilor, art. 1 alin. (51) din O.U.G. nr. 83/2014, aprobată prin Legea nr. 71/2015, oferă o rezolvare de principiu a problemei inechităţilor salariale existente între persoanele care au trecut într-o nouă tranşă de vechime în funcţie/muncă sub imperiul diferitelor legi de salarizare succesivă, astfel încât pentru considerentele prezentate în detaliu în acţiune şi în cererea adiţională, trebuia să aprecieze ca întemeiat primul capăt de cerere în temeiul art. 8 alin. (1) şi art. 18 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ şi să oblige în consecinţă pârâtul Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie să emită pentru fiecare reclamant în parte ordine de încadrare salarială potrivit art. 1 alin. (51) din O.U.G. nr. 83/2014, aprobată prin Legea nr. 71/2015.

De asemenea, instanţa de fond trebuia, subsecvent obligării pârâtului Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie la emiterea ordinelor de încadrare salarială potrivit art. 1 alin. (51) din O.U.G. nr. 83/2014, aprobată prin Legea nr. 71/2015, să oblige pârâtul la acordarea fiecărui reclamant în parte a diferenţelor salariale rezultate din aplicarea art. 1 alin. (51) din O.U.G. nr. 83/2014, aprobată prin Legea nr. 71/2015 începând cu data de 09 aprilie 2015, precum şi a dobânzilor penalizatoare solicitate, sens în care se impunea şi obligarea pârâtului Ministerul Finanţelor să aloce sumele necesare achitării obligaţiilor salariale solicitate.

4. Apărările formulate în cauză

4.1. Intimatul-pârât Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a formulat întâmpinare, prin care a solicitat respingerea recursului ca nefondat.

II. Soluţia instanţei de recurs

Examinând sentinţa atacată, în raport cu actele şi lucrările dosarului, precum şi cu dispoziţiile legale incidente în cauză, Înalta Curte constată că se impune casarea parţială a acesteia, în limitele şi pentru considerentele ce vor fi prezentate în continuare:

Cu titlu prealabil, se constată că recurenţii-reclamanţi au expus critici care se încadrează în ipoteza reglementată de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., context în care, sentinţa atacată va fi analizată din perspectiva acestui motiv de casare.

Recurenţii - reclamanţi au calitatea de procurori, activând în diverse parchete, respectiv în cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Călăraşi, Parchetului de pe lângă Judecătoria Călăraşi, Parchetului de pe lângă Judecătoria Olteniţa, Parchetului de pe lângă Judecătoria Lehliu-Gară, iar salarizarea acestora se stabileşte prin ordin al ordonatorului principal de credite Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.

Intimatul-pârât Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a emis două ordine de salarizare, respectiv Ordinul nr. 2536/21.12.2016 şi Ordinul nr. 332/27.01.2017, prin care reclamanţilor li s-au recalculat drepturile salariale, prin ultimul la o valoare de referinţă sectorială de 405 RON, însă începând cu data de 01 octombrie 2016.

Prin cererea de chemare în judecată, astfel cum a fost modificată, reclamanţii au solicitat obligarea pârâtului Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, în raport de Ordinul nr. 2536/21.12.2016 şi Ordinul nr. 332/27.01.2017, la emiterea dispoziţiilor de salarizare în aplicarea Legii nr. 71/2015 şi a O.U.G. nr. 20/2016, prin raportare la o valoare de referinţă de 405 RON, începând cu data de 09 aprilie 2015, data intrării în vigoare a Legii nr. 71/2015, precum şi pentru viitor, până la data încetării pentru fiecare reclamant a raporturilor de serviciu; obligarea pârâtului la plata către reclamanţi a diferenţelor dintre drepturile salariale pe care le-ar fi încasat aceştia în perioada 09 aprilie 2015 - 01 octombrie 2016, dacă salariile le-ar fi fost stabilite prin raportare la o valoare de referinţă sectorială de 405 RON şi drepturile salariale efectiv plătite reclamanţilor în această perioadă, sume ce vor fi actualizate cu indicele de inflaţie şi cu dobânda legală penalizatoare, calculate de la data exigibilităţii fiecărei obligaţii lunare de plată şi până la data plăţii efective.

Înalta Curte constată că prin art. 1 alin. (51) din O.U.G. nr. 83/2014, introdus prin Legea 71/2015, şi care a intrat în vigoare la 09 aprilie 2015, s-a prevăzut că "prin excepţie de la prevederile alin. (1) şi (2), personalul din aparatul de lucru al Parlamentului şi din celelalte instituţii şi autorităţi publice, salarizat la acelaşi nivel, precum şi personalul din cadrul Consiliului Concurenţei şi al Curţii de Conturi, inclusiv personalul prevăzut la art. 5 din aceste instituţii, care beneficiază de un cuantum al salariilor de bază şi al sporurilor mai mici decât cele stabilite la nivel maxim în cadrul aceleiaşi instituţii sau autorităţi publice pentru fiecare funcţie/grad/treaptă şi gradaţie, va fi salarizat la nivelul maxim dacă îşi desfăşoară activitatea în aceleaşi condiţii."

Textul de mai sus nu a fost aplicat personalului din justiţie, la nivelul ordonatorului principal de credite Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, întrucât s-a considerat că se aplică doar în cazul instituţiilor expres menţionate în cuprinsul dispoziţiei legale, astfel că persoane aflate pe aceleaşi funcţii primeau salarii diferite în funcţie de legea aplicabilă la momentul stabilirii salariului.

Ulterior, prin Decizia Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie nr. 23/26.09.2016 privind dezlegarea unor chestiuni de drept, s-a stabilit că "în interpretarea şi aplicarea dispoziţiilor art. 1 alin. (51) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 83/2014 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice în anul 2015, precum şi alte măsuri în domeniul cheltuielilor publice, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 71/2015, cu modificările şi completările ulterioare, sintagma "salarizat la acelaşi nivel" are în vedere personalul din cadrul aparatului de lucru al Parlamentului, personalul din cadrul Consiliului Concurenţei, al Curţii de Conturi, precum şi din cadrul celorlalte autorităţi şi instituţii publice enumerate de art. 2 alin. (1) lit. a) din Legea-cadru nr. 284/2010 privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice, cu modificările şi completările ulterioare; nivelul de salarizare ce va fi avut în vedere în interpretarea şi aplicarea aceleiaşi norme este cel determinat prin aplicarea prevederilor art. 1 alin. (1) şi (2) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 83/2014, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 71/2015, cu modificările şi completările ulterioare, în cadrul aceleiaşi autorităţi sau instituţii publice".

Prin urmare, prevederile art. 1 alin. (51) din O.U.G. nr. 83/2014, introdus prin Legea 71/2015, trebuiau aplicate, începând cu 09 aprilie 2015, şi la nivelul ordonatorului principal de credite Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, implicit în cazul reclamanţilor, iar salarizarea personalului din justiţie trebuia făcută la nivelul maxim aferent fiecărei funcţii/grad/treaptă şi gradaţie.

Anterior pronunţării Deciziei nr. 23/2016 de către Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, prin O.U.G. nr. 20/2016, publicată în Monitorul Oficial la 08 iunie 2016, care a modificat şi completat O.U.G. nr. 57/2015 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice în anul 2016, a fost introdus art. 31, care la alin. (1) a prevăzut următoarele:

"Prin excepţie de la prevederile art. 1 alin. (1), începând cu luna august 2016, personalul plătit din fonduri publice care beneficiază de un cuantum al salariilor de bază/indemnizaţiilor de încadrare, aferent unui program normal al timpului de muncă, mai mic decât cel stabilit în plată la nivel maxim pentru fiecare funcţie, grad/treaptă, gradaţie, vechime în funcţie sau în specialitate, după caz, va fi salarizat la nivelul maxim al salariului de bază/indemnizaţiei de încadrare din cadrul instituţiei sau autorităţii publice respective, dacă îşi desfăşoară activitatea în aceleaşi condiţii".

De asemenea, O.U.G. nr. 57/2015 a fost modificată şi completată prin O.U.G. nr. 43/2016, fiind introduse, printre alte reglementări, şi prevederea cuprinsă în alin. (1)2 al art. 31 potrivit căreia, "în aplicarea prevederilor alin. (1), pentru stabilirea nivelului maxim al salariului de bază/indemnizaţiei de încadrare din cadrul instituţiei sau autorităţii publice respective, se iau în considerare numai drepturile salariale prevăzute în actele normative privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice şi nu se includ drepturile stabilite sau recunoscute prin hotărâri judecătoreşti".

Prin Decizia Curţii Constituţionale nr. 794/15.12.2016, a fost admisă excepţia de neconstituţionalitate a prevederii redate mai sus şi s-a constatat că dispoziţiile art. 31 alin. (12) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 57/2015 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice în anul 2016, prorogarea unor termene, precum şi unele măsuri fiscal-bugetare, sunt neconstituţionale.

În considerentele acestei decizii, Curtea Constituţională a statuat următoarele:

"în consecinţă, ca efect al neconstituţionalităţii art. 31 alin. (1)2 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 57/2015 (introdus prin Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 43/2016), "nivelul maxim al salariului de bază/indemnizaţiei de încadrare", la care se face egalizarea prevăzută de art. 31 alin. (1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 57/2015 (introdus prin Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 20/2016), trebuie să includă şi drepturile stabilite sau recunoscute prin hotărâri judecătoreşti. Aşadar, personalul care beneficiază de aceleaşi condiţii trebuie să fie salarizat la nivelul maxim al salariului de bază/indemnizaţiei de încadrare din cadrul aceleiaşi categorii profesionale şi familii ocupaţionale, indiferent de instituţie sau autoritate publică".

Pentru a pune în aplicare prevederile art. 1 alin. (51) din O.U.G. nr. 83/2014 introduse prin Legea 71/2015, astfel cum au fost interpretate prin Decizia Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie nr. 23/26.09.2016, precum şi prevederile art. 31 alin. (1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 57/2015, introduse prin Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 43/2016, în acord cu Decizia Curţii Constituţionale nr. 794/15.12.2016, pârâtul Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a emis două ordine de salarizare, respectiv Ordinul nr. 2536/21.12.2016 şi Ordinul nr. 332/27.01.2017, prin care reclamanţilor li s-au recalculat drepturile salariale, prin ultimul ordin la o valoare de referinţă sectorială de 405 RON, cu menţiunea că va începe cu data de 01 octombrie 2016.

Înalta Curte apreciază că stabilirea drepturilor salariale aferente perioadei 09 aprilie 2015 - 01 octombrie 2016, fără luarea în considerare a unei valori de referinţă sectorială de 405 RON, este nelegală, întrucât aceasta este valoarea sectorială maximă la nivelul familie ocupaţionale "justiţie" la care se ajunge prin luarea în considerare a drepturilor stabilite sau recunoscute prin hotărâri judecătoreşti, astfel cum trebuia să procedeze pârâtul, luând în considerare considerentele reţinute de Curtea Constituţională în Decizia nr. 794/15.12.2016.

Înalta Curte reţine că este neîntemeiată stabilirea de către pârâtul Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a salariilor reclamanţilor potrivit unei valori sectoriale de 405 RON doar după data de 01 octombrie 2016, cu argumentul că atunci a fost recunoscută această valoare întrucât, la data de 01 octombrie 2016, Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a pus în aplicare hotărârile judecătoreşti care recunoşteau majorările salariale care au condus la valoarea sectorială de 405 RON, însă hotărârile respective erau date în baza unor dispoziţii legale anterioare datei intrării în vigoare a prevederilor art. 1 alin. (51) din O.U.G. nr. 83/2014, introduse prin Legea 71/2015 - 09 aprilie 2015, din moment ce ulterior acestei date nu au intervenit modificări ale prevederilor legale care stabileau salariile din justiţie, cu aplicabilitate de la 01 octombrie 2016.

Mai mult, valoarea de referinţă sectorială de 405 RON, a fost recunoscută ca fiind aplicabilă începând cu 09 aprilie 2015, la nivelul ordonatorului principal de credite Consiliul Superior al Magistraturii, prin sentinţa nr. 48/13.01.2017 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, pronunţată în dosarul nr. x/2016, rămasă definitivă prin respingerea recursului de către Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, prin Decizia nr. 2369/22.06.2017.

Prin urmare, Înalta Curte apreciază că ordinele prin care salariile reclamanţilor, aferente perioadei 09 aprilie 2015 - 01 octombrie 2016, au fost stabilite, fără a se avea în vedere o valoare de referinţă sectorială de 405 RON, sunt nelegale, astfel că, va admite recursul, va casa în parte sentinţa recurată şi, rejudecând, va admite acţiunea modificată formulată de către reclamanţi, cu obligarea pârâtului Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie să emită ordine prin care să stabilească salariile reclamanţilor prin raportare la o valoare de referinţă sectorială de 405 RON, începând cu data de 09 aprilie 2015.

De asemenea, Înalta Curte reţine că prin aceste ordine emise de pârâtul Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, s-a produs reclamanţilor un prejudiciu reprezentat de diferenţa dintre drepturile salariale pe care le-ar fi încasat reclamanţii în perioada 09 aprilie 2015 - 01 octombrie 2016, dacă salariile le-ar fi fost stabilite prin raportare la o valoare de referinţă sectorială de 405 RON şi drepturile salariale efectiv plătite reclamanţilor în această perioadă, astfel că va obliga pârâtul Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie să repare acest prejudiciu prin plata sumelor respective.

Înalta Curte constată că repararea integrală a prejudiciului suferit de reclamanţi prin lipsirea acestora de drepturile salariale cuvenite cuprinde trei componente: plata diferenţelor salariale; plata prejudiciului cauzat de devalorizarea monedei naţionale, echivalent al ratei inflaţiei; plata beneficiului nerealizat, echivalent al dobânzii legale.

În această privinţă, Înalta Curte are în vedere că, prin decizia nr. 2 din 17 februarie 2014, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul competent sa judece recursul în interesul legii, s-a reţinut că actualizarea unei sume datorate cu indicele de inflaţie acoperă prejudiciul cauzat creditorului, datorat devalorizării monedei naţionale (damnum emergens), iar plata dobânzii legale acoperă beneficiul de care a fost lipsit creditorul (lucrum cessans), dând expresie astfel principiului reparării integrale a prejudiciului suferit de creditor, principiu consacrat de art. 1.531 alin. (1), alin. (2) teza întâi si art. 1.535 alin. (1) din C. civ.

Aşadar, în virtutea respectării principiului reparării integrale a prejudiciului suferit de către reclamanţi, Înalta Curte va dispune ca sumele pe care pârâtul a fost obligat să le plătească reclamanţilor, să fie actualizate cu indicele de inflaţie şi cu dobânda legală penalizatoare, calculată de la data exigibilităţii fiecărei obligaţii lunare de plată şi până la data plăţii efective.

În ceea ce priveşte limitele casării, Înalta Curte constată că soluţia instanţei de fond cu privire la excepţia lipsei calităţii procesuale active a reclamanţilor a fost atacată prin cererea de recurs, dar criticile formulate în acest sens sunt nefondate, astfel încât Înalta Curte va menţine dispoziţiile din sentinţa atacată cu privire la această excepţie.

În cauză, pretenţia dedusă judecăţii în contradictoriu cu intimatul-pârât Ministerul Finanţelor Publice constă în obligarea acestuia să aloce sumele necesare achitării obligaţiilor salariale solicitate.

Raportul juridic privind asigurarea creditelor bugetare este un raport juridic administrativ distinct de raportul juridic privind salarizarea reclamanţilor, părţile implicate în raportul juridic administrativ fiind Ministerul Finanţelor Publice şi Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.

În consecinţă, persoana care are calitatea de a solicita asigurarea creditelor bugetare este Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, în calitatea sa de ordonator principal de credite şi nu reclamanţii, care nu sunt parte în raportul juridic de drept administrativ privind asigurarea creditelor bugetare, astfel că, în mod corect instanţa de fond a admis excepţia lipsei calităţii procesuale active a reclamanţilor şi a respins cererea formulată împotriva Ministerului Finanţelor Publice, ca fiind formulată de persoane lipsite de calitate procesuală activă.

Pentru considerentele expuse, constatând incidenţa motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., republicat, în temeiul dispoziţiilor art. 20 din Legea nr. 554/2004 şi art. 496 alin. (1) din C. proc. civ., republicat, Înalta Curte va admite recursul declarat de reclamanţi, va casa, în parte, sentinţa recurată şi, în rejudecare, va admite acţiunea modificată formulată de reclamanţi împotriva pârâtului Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, va obliga pârâtul să emită ordine prin care să stabilească salariile reclamanţilor prin raportare la o valoare de referinţă sectorială de 405 RON, începând cu data de 09.04.2015, va obliga pârâtul la plata către reclamanţi a diferenţelor dintre drepturile salariale pe care le-ar fi încasat reclamanţii în perioada 09.04.2015 - 01.10 2016, dacă salariile le-ar fi fost stabilite prin raportare la o valoare de referinţă sectorială de 405 RON şi drepturile salariale efectiv plătite reclamanţilor în această perioadă, sume ce vor fi actualizate cu indicele de inflaţie şi cu dobânda legală penalizatoare, calculate de la data exigibilităţii fiecărei obligaţii lunare de plată şi până la data plăţii efective, menţinând restul dispoziţiilor sentinţei atacate cu privire la soluţia dată excepţiei lipsei calităţii procesuale active a reclamanţilor, în ceea ce priveşte cererea formulată de către aceştia în contradictoriu cu Ministerul Finanţelor Publice.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de reclamanţii A., B., C., D., E., F., G., H., I., J., K., L., M., N., O., P., Q., R., S., T., U., V., W. şi X. împotriva sentinţei nr. 1898 din 23 mai 2017 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal.

Casează în parte sentinţa de fond şi, rejudecând, dispune:

Admite acţiunea modificată formulată de către reclamanţii A., B., C., D., E., F., G., H., I., J., K., L., M., N., O., P., Q., R., S., T., U., V., W. şi X. împotriva pârâtului Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.

Obligă pârâtul să emită ordine prin care să stabilească salariile reclamanţilor prin raportare la o valoare de referinţă sectorială de 405 RON, începând cu data de 09.04.2015.

Obligă pârâtul la plata către reclamanţi a diferenţelor dintre drepturile salariale pe care le-ar fi încasat reclamanţii în perioada 09.04.2015 - 01.10 2016, dacă salariile le-ar fi fost stabilite prin raportare la o valoare de referinţă sectorială de 405 RON şi drepturile salariale efectiv plătite reclamanţilor în această perioadă, sume ce vor fi actualizate cu indicele de inflaţie şi cu dobânda legală penalizatoare, calculate de la data exigibilităţii fiecărei obligaţii lunare de plată şi până la data plăţii efective.

Menţine restul dispoziţiilor sentinţei instanţei de fond cu privire la soluţia asupra excepţiei lipsei calităţii procesuale active a reclamanţilor, în ceea ce priveşte cererea formulată de către aceştia în contradictoriu cu Ministerul Finanţelor Publice.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 4 iunie 2020.