Securitate worker status: abusive surveillance for political motives satisfies O.U.G. 24/2008 definition despite internal military regulations

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1. Cererea de chemare în judecată

Prin acţiunea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, reclamantul Consiliul Naţional pentru Studierea Arhivelor Securităţii a chemat în judecată pe pârâtul A., solicitând instanţei să dispună constatarea calităţii pârâtului de lucrător al Securităţii.

2. Soluţia instanţei de fond

Prin sentinţa civilă nr. 2660 din 21 septembrie 2016, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal a respins cererea de sesizare a Curţii Constituţionale, ca inadmisibilă, a admis acţiunea formulată de reclamantul Consiliul Naţional pentru Studierea Arhivelor Securităţii, în contradictoriu cu pârâtul A. şi a constatat calitatea pârâtului de colaborator al Securităţii, în sensul art. 2 lit. b) din O.U.G. nr. 24/2008.

3. Recursul

Împotriva acestei hotărâri, pârâtul A. a declarat recurs, criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie.

În susţinerea cererii de recurs, recurentul-pârât a arătat că prevederile art. 2 lit. a) din O.U.G. nr. 24/2008 sunt neconstituţionale, întrucât statuează o vădită discriminare socială şi profesională, vizând o parte dintre foştii ofiţeri din Ministerul de Interne, Departamentul Securităţii Statului.

A mai arătat că judecătorul fondului a dat dovadă de superficialitate, referindu-se la calitatea pârâtului fie de ofiţer, fie de subofiţer, fie de lucrător, iar în dispozitivul hotărârii fiind constatată calitatea de colaborator al Securităţii.

Totodată, hotărârea este nelegală, întrucât nu a fost respectată obligaţia procedurală de a-i fi comunicat răspunsul la întâmpinare, formulat de reclamant.

De asemenea, recurentul a susţinut că activităţile desfăşurate de organele fostului Departament al Securităţii Statului, se înscriau în aria apărării siguranţei naţionale potrivit legilor şi regulamentelor din acea perioadă.

Acţiunile de urmărire informative derulate în acest caz vizau prevenirea unor activităţi de spionaj militar derulate de către cadre de informaţii străine, în speţă ataşatul militar al Ambasadei Italiei la Bucureşti. Numai pentru acest motiv s-au luat măsuri de prevenţie vizându-l pe petentul B., el însuşi ofiţer al Marelui Stat Major al armatei române. În plus, acestea erau justificate de faptul că nu respecta obligaţii stabilite prin statutul profesiei.

4. Apărările intimatului-reclamant

Intimatul-reclamant Consiliul Naţional pentru Studierea Arhivelor Securităţii Statului a depus întâmpinare, prin care a invocat excepţia nulităţii recursului, întrucât recurentul nu a indicat niciunul dintre motivele de nelegalitate limitativ prevăzute de art. 488 C. proc. civ., iar aspectele invocate nu se încadrează în motivele de casare prevăzute de acest text.

Pe fond, a solicitat respingerea recursului ca nefondat şi menţinerea hotărârii instanţei de fond ca fiind legală şi temeinică.

II. Considerentele şi soluţia Înaltei Curţi asupra recursului

Cu titlu prealabil, analizând excepţia nulităţii recursului, Înalta Curte observă că motivele de recurs invocate de recurent pot fi încadrate în cazurile de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 5 si 8 C. proc. civ., respectiv încălcarea normelor de procedură (necomunicarea răspunsului la întâmpinare), dar şi a normelor de drept material (neîndeplinirea condiţiilor legale pentru declararea calităţii de lucrător).

Din aceasta perspectiva, nu pot fi primite susţinerile intimatului-reclamant referitoare la nulitatea recursului declarat, având în vedere că motivele de recurs, aşa cum au fost formulate, pot fi încadrate în cazurile de casare indicate de art. 488 C. proc. civ., chiar dacă recurentul nu a indicat în mod concret aceste cazuri, în cererea formulată.

Ca atare, excepţia nulităţii invocată pe calea întâmpinării va fi respinsă ca neîntemeiată.

Examinând sentinţa atacată, prin prisma criticilor formulate de recurentul-pârât, a apărărilor expuse în întâmpinarea intimatului-reclamant, Înalta Curte apreciază că recursul este nefondat, pentru considerentele ce vor fi expuse în continuare.

Din perspectiva cazului de casare prev. de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ. recursul declarat nu este fondat, având în vedere că, potrivit art. 201 alin. (2) C. proc. civ. "Pârâtul va lua cunoştinţă de răspunsul la întâmpinare de la dosarul cauzei."

Analizând şi incidenţa în cauză a prevederilor art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., respectiv atunci când hotărârea recurată a fost dată cu aplicarea sau interpretarea greşită a normelor de drept material, se reţine că nici acest motiv de recurs nu este fondat.

Înalta Curte, în acord cu prima instanţă, apreciază că, în speţă, sunt întrunite condiţiile cumulative impuse de art. 2 lit. a) din O.U.G. nr. 24/2008 pentru a se putea constata calitatea intimatului-pârât de lucrător al Securităţii.

Astfel, O.U.G. nr. 24/2008 este actul normativ prin care s-a instituit o modalitate de condamnare a regimului totalitar comunist, prin deconspirarea lucrătorilor de securitate şi a colaboratorilor acesteia, apreciate ca fiind una dintre componentele majore ale perpetuării regimului comunist ca societate totalitară.

În realizarea obiectivului propus prin actul normativ, legiuitorul a definit în art. 2 lit. a) noţiunea de lucrător al Securităţii ca fiind orice persoană care, având calitatea de ofiţer sau de subofiţer al Securităţii sau al Miliţiei cu atribuţii pe linie de Securitate, inclusiv ofiţer acoperit, în perioada 1945 - 1989, a desfăşurat activităţi prin care a suprimat sau a îngrădit drepturi şi libertăţi fundamentale ale omului.

Pe aspectul îndeplinirii acestor condiţii, instanţa de control judiciar reţine, în acord cu judecătorul fondului, faptul că pârâtul a avut gradul de locotenent major în cadrul Direcţiei a III-a, Serviciul 3, calitate în care a participat, începând cu anul 1979, la urmărirea informativă a lui B., fost redactor la Agenţia de presă C., translator de limba chineză, fost secretar al Biroului ataşatului militar român la Beijing, ofiţer II în cadrul Ministerului Apărării Naţionale, secţia legături externe.

Din materialul arhivistic aflat la dispoziţia CNSAS, a rezultat că recurentul-pârât a desfăşurat activităţi specifice ocupaţiei sale.

Recurentul a afirmat că activitatea sa a fost justificată inclusiv prin aceea că titularul dosarului B., având calitatea de ofiţer MapN la reprezentanţa diplomatică română în China, iar, ulterior, în cadrul structurii de relaţii externe din Marele Stat Major al Armatei, avea obligaţia de a evita relaţii personale, în afara cadrului oficial, cu cetăţeni străini, mai ales diplomaţi ori frecventarea unor ambasade ori servicii ale acestora (cum era şi Serviciul Cultural al Ambasadei Franţei si Biblioteca Franceza din Bucureşti), precum şi obligaţia de a informa conducerea Marelui Stat Major despre asemenea contacte, aceste obligaţii fiind încălcate.

Deşi recurentul a susţinut că activităţile desfăşurate cu privire la titularul dosarului informativ s-au referit exclusiv la activităţi profesionale, desfăşurate la locul său de muncă, nu a probat, prin prisma "îndeplinirii obligaţiilor de serviciu", legalitatea acţiunilor sale. Nu rezultă, din actele de urmărire, că măsurile dispuse au fost justificate de necesitatea protejării informaţiilor cu caracter secret şi evitarea divulgării acestora în exteriorul ţării. De asemenea, nu reiese din actele dosarului că persoana urmărită a dezvoltat relaţii cu cetăţeni străini în scopul desfăşurării unor acţiuni care să pună în pericol siguranţa statului.

Rezultă, deci, cu necesitate faptul că acţiunea instrumentată împotriva persoanei urmărite a fost una abuzivă, motivată de considerente politice şi nu de stricta respectare a normelor legale în vigoare, inclusiv a prevederilor Constituţiei României din 1965 sau a regulamentelor militare.

Instanţa de control judiciar consideră că nu prezintă nicio relevanţă juridică în cauza de faţă susţinerile recurentului, de vreme ce, un angajat al Securităţii care, respectând instrucţiunile din acea vreme, ar fi instrumentat un dosar încălcând, pe motive politice, drepturi şi libertăţi fundamentale, se înscrie în sfera lucrătorilor Securităţii, în sensul O.U.G. nr. 24/2008.

Definiţia legală a noţiunii de lucrător nu presupune situaţiile în care respectivele persoane (ofiţeri, subofiţeri) încălcau întregul sistem juridic în vigoare înainte de 1989, ci doar cazurile în care aceştia suprimau sau îngrădeau "drepturi şi libertăţi fundamentale ale omului". Din punctul de vedere al legiuitorului, este irelevant dacă aceste încălcări sau limitări aveau susţinere legală sau regulamentară.

Mai mult, ordinele primite de la superiorii ierarhici, respectarea unor regulamente interne sau a unor cutume ale activităţii profesionale nu pot legitima încălcarea drepturilor şi libertăţilor fundamentale ale cetăţenilor, garantate de Constituţia în vigoare la acea dată şi de tratatele internaţionale asumate de România.

Importantă este, din perspectiva definiţiei date de legiuitor noţiunii de lucrător al Securităţii, imixtiunea arbitrară a autorităţilor, reprezentate de recurent, în viaţă personală a celui urmărit.

Ori, operaţiunea de dirijare a reţelei informative constând în preluarea notelor furnizate de informatori, trasarea sarcinilor ce revin acestora în cadrul supravegherii informative a persoanelor intrate în atenţia Securităţii, dispunerea altor măsuri necesare pentru efectuarea acestei supravegheri, exploatarea informaţiilor obţinute constituie imixtiune în viaţa privată a persoanei semnalate şi îngrădirea dreptului la viaţă privată, prevăzut de art. 17 din Pactul Internaţional privind Drepturile Civile şi Politice, îngrădire care s-a produs în momentul în care a întreprins măsurile anterior menţionate care au avut ca rezultat obţinerea unor informaţii despre viaţa privată şi anturajul persoanei urmărite, fără cunoştinţa şi acordul acesteia şi pentru motive care nu aveau legătură cu apărarea intereselor naţionale.

Astfel fiind, Înalta Curte constată că, din perspectiva art. 488 pct. 8 C. proc. civ., susţinerile recurentului-pârât sunt neîntemeiate şi se impun a fi respinse, iar hotărârea instanţei de fond este legală, fiind motivată şi dată cu respectarea normelor de drept material.

În ceea ce priveşte semnalarea faptului că în dispozitivul hotărârii s-a constatat calitatea de "colaborator" şi nu de "lucrător" al Securităţii, în mod evident, aceasta constituie o eroare materială, ce poate fi îndreptată în condiţiile art. 442 din C. proc. civ.

În ceea ce priveşte excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 2 lit. a) din O.U.G. nr. 24/2008, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 293/2008, având în vedere că nu s-a indicat nicio prevedere constituţională pretins a fi încălcată, în mod corect a fost respinsă, ca inadmisibilă, cererea de sesizare a Curţii Constituţionale.

În consecinţă, pentru considerentele arătate şi în conformitate cu prevederile art. 496 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul declarat de pârâtul A., ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge excepţia nulităţii recursului, ca nefondată.

Respinge recursul declarat de recurentul-pârât A. împotriva sentinţei civile nr. 2660 din 21 septembrie 2016 pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 7 mai 2019.