Unsubmitted original signature voids appeal; inadmissibility ruling for compensation claim stands.

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1.1. Cadrul procesual

Prin cererea de chemare în judecată adresată Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, reclamanta A. a solicitat, în contradictoriu cu pârâtul Fondul de Garantare a Asiguraţilor, în principal, obligarea pârâtului la plata sumei de 60.000 RON, plus penalităţi de întârziere de 0,2% pe zi de întârziere, iar, în subsidiar, anularea răspunsului din data de 12.09.2016 şi obligarea pârâtului la emiterea documentaţiei pentru plata despăgubirilor în dosarele de daună individualizate în cerere.

1.2. Hotărârea pronunţată de instanţa de fond

Prin sentinţa nr. 3161 din 14 septembrie 2017 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal a fost admisă excepţia inadmisibilităţii invocată de pârât prin întâmpinare şi a fost respinsă ca inadmisibilă acţiunea reclamantei.

1.3. Cererea de recurs

Împotriva hotărârii pronunţate de instanţa de fond a formulat recurs reclamanta A., fiind criticată sentinţa atacată pentru motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ.

Recurenta-reclamantă a arătat că instanţa de fond a condiţionat repararea pagubei cauzate de neprimirea unui răspuns din partea autorităţii administrative de admiterea acţiunii împotriva actului administrativ nelegal tipic sau asimilat, în dezacord cu prevederea art. 8 alin(1) din Legea nr. 554/2004.

Astfel, recurenta arată că, deşi art. 8 alin. (1) din actul normativ indicat prevede că se poate cere repararea pagubei cauzate prin nesoluţionarea cererii în termenul legal de 30 de zile, instanţa de fond a apreciat că reclamanta poate cere repararea pagubei numai dacă a fost emis un act administrativ, nu şi în cazul lipsei acestui act.

Recurenta-reclamantă apreciază că dispoziţia legală invocată mai sus permite solicitarea de reparare a pagubei cauzate de nesoluţionarea cererii de despăgubiri, fără obligaţia de a solicita în justiţie obligarea pârârtului la soluţionarea cererii de plată.

De asemenea, recurenta a criticat faptul că instanţa de fond a interpretat greşit dispoziţiile art. 13, 15 din Legea nr. 213/2015, precum şi obiectul dedus judecăţii arătând că după ce instanţa a reţinut că nu a cerut obligarea pârâtului la soluţionarea cererii de plată, i-a respins capătul de cerere subsidiar prin care a solicitat obligarea pârâtului la emiterea documentului de plată.

Recurenta-reclamantă a arătat că instanţa de fond respingând atât cererea de reparare a pagubei, prin nesoluţionarea cererii de plată, cât şi cererea de obligare a pârâtei să emită documentaţia în acest scop a încălcat dreptul reclamantei la proprietate şi dreptul la justiţie prevăzute de art. 6 CEDO şi art. 1 din Protocolul 1 la Convenţie.

II. Decizia Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie

Analizând actele şi lucrările dosarului, Înalta Curte reţine că cererea de recurs nu îndeplineşte cerinţele de formă prevăzute la art. 486 alin. (1) lit. e) din C. proc. civ., în sensul că cererea nu este semnată, cerinţă a cărei neîndeplinire este sancţionată cu nulitatea, potrivit dispoziţiilor art. 486 alin. (3) din C. proc. civ.

2.1. Argumentele de fapt şi de drept relevante.

În conformitate cu prevederile art. 486 alin. (1) lit. e) din C. proc. civ. "Cererea de recurs va cuprinde:

"semnătura părţii sau a mandatarului părţii în cazul prevăzut la art. 13 alin. (2), a avocatului sau, după caz, a consilierului juridic", iar dispoziţiile alin. (3) prevăd că "Menţiunile prevăzute la alin. (1) lit. a) şi c)-e) sunt prevăzute sub sancţiunea nulităţii."

Înalta Curte constată că cererea de recurs din prezenta cauză nu îndeplineşte cerinţele prevăzute de art. 486 alin. (1) lit. e) din C. proc. civ., în sensul că cererea de recurs nu este semnată în original, deşi s-a comunicat recurentei obligaţia de a depune la dosar cererea de recurs cu semnătura în original, iar această neregularitate nu a fost îndreptată până la data prezentei examinări.

Instanţa de control judiciar are în vedere şi soluţia de principiu adoptată de Plenul Judecătorilor secţiei de contencios administrativ şi fiscal, la data de 29 ianuarie 2018, în sensul că, "În ipoteza în care o parte litigantă înaintează cererea de recurs exclusiv prin fax sau e-mail şi instanţa face demersuri pentru a obţine exemplarul purtând semnătura olografă, iar partea nu se conformează, sancţiunea aplicabilă este cea a anulării cererii de recurs".

Ca urmare, nerespectarea cerinţei de formă prevăzute la alin. (1) lit. e) din C. proc. civ. atrage aplicarea sancţiunii nulităţii cererii de recurs prevăzută de art. 486 alin. (3) din C. proc. civ.

2.2. Temeiul legal al soluţiei adoptate în recurs.

În consecinţă, Înalta Curte constată că este întemeiată excepţia nulităţii recursului în raport cu dispoziţiile art. 486 alin. (1) lit. e), şi va face aplicarea prevederilor art. 486 alin. (3) din C. proc. civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Constată nul recursul formulat de A. împotriva sentinţei nr. 3161 din 14 septembrie 2017 pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 4 iunie 2020.