Suspension of fiscal enforcement: jurisdiction threshold for accessory debts and assessment of imminent harm in tax litigation

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1.1. Cadrul procesual

Prin acţiunea înregistrată la data de 21.08.2019, reclamanta A. S.R.L., în contradictoriu cu pârâta Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Cluj-Napoca - Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Cluj, a solicitat instanţei, în principal, constatarea suspendării de drept a executării Deciziei de impunere privind obligaţiile fiscale principale aferente bazelor de impozitare stabilite în cadrul inspecţiei fiscale la persoane juridice nr. x/31.07.2019, a Deciziei de impunere referitoare la obligaţiile fiscale accesorii reprezentând penalităţi de nedeclarare nr. 107588/14.08.2019, precum şi a Deciziei referitoare la obligaţiile fiscale accesorii reprezentând dobânzi şi penalităţi de întârziere nr. 107588/14.08.2019, ca urmare a pronunţării sentinţei civile nr. 204/28.08.2018 de către Curtea de Apel Cluj, secţia a lll-a contencios administrativ şi fiscal, având în vedere dispoziţiile art. 14 alin. (5) din Legea nr. 554/2004.

În subsidiar, a solicitat suspendarea executării Deciziei de impunere privind obligaţiile fiscale principale aferente bazelor de impozitare stabilite în cadrul inspecţiei fiscale la persoane juridice nr. x/31.07.2019 şi a Deciziei de impunere referitoare la obligaţiile fiscale accesorii reprezentând penalităţi de nedeclarare nr. 107588/14.08.2019, precum şi a Deciziei referitoare la obligaţiile fiscale accesorii reprezentând dobânzi şi penalităţi de întârziere nr. 107588/14.08.2019, emisă de Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Cluj-Napoca - Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Cluj, cu obligarea intimatei la plata cheltuielilor de judecată.

1.2. Hotărârea pronunţată de instanţa de fond

Prin sentinţa civilă nr. 174/2019 din 11 septembrie 2019 pronunţată de Curtea de Apel Cluj, secţia a III-a contencios administrativ şi fiscal au fost respinse excepţiile de necompetenţă şi de inadmisibilitate invocate de pârâtă.

A fost admisă în parte acţiunea formulată de reclamantă şi a fost dispusă suspendarea deciziei de impunere x din 31.07.2019 referitoare la obligaţiile fiscale principale aferente bazelor de impozitare stabilite în cadrul inspecţiei la persoane juridice; deciziei de impunere referitoare la obligaţii fiscale accesorii reprezentând penalităţi nedeclarate nr. 107588 din 14 august 2019; deciziei referitoare la obligaţii fiscale accesorii reprezentând dobânzi şi penalităţi de întârziere nr. 107588 din 14 august 2019, până la pronunţarea instanţei de fond.

A fost respins capătul de cerere privind constatarea suspendării de drept şi a fost obligată pârâta să achite reclamantei suma de 14.089,97 RON, reprezentând cheltuieli de judecată parţiale.

1.3. Cererile de recurs

Împotriva hotărârii pronunţate de instanţa de fond a formulat recurs principal pârâta Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Cluj-Napoca şi recurs incident reclamanta A. S.R.L..

Recurenta Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Cluj-Napoca a criticat sentinţa atacată pentru motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 3, 6 şi 8 din C. proc. civ.

Recurenta a arătat că excepţia necompetenţei materiale a Curţii de Apel Cluj în soluţionarea cauzei este întemeiată şi instanţa de fond în mod greşit a respins excepţia invocată prin întâmpinarea depusă la dosar, apreciind că aparţine competenţa de soluţionare a cauzei Tribunalului Cluj, întrucât prin decizia de impunere atacată au fost stabilite creanţe fiscale în cuantum total de 2.999.356 RON.

Recurenta a arătat că instanţa de fond s-a pronunţat doar asupra suspendării Deciziei de impunere nr. x/2018 şi care priveşte doar creanţe principale, nu şi asupra deciziilor de impunere emise asupra creanţelor accesorii aferente creanţelor principale stabilite prin decizia de impunere arătată.

Cu privire la fondul cauzei, recurenta a arătat că este incident cazul de casare prevăzut de dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 6 şi 8 din C. proc. civ., având în vedere maniera în care este motivată hotărârea instanţei de fond cu privire la îndeplinirea cazurilor prevăzute de lege pentru suspendarea actului atacat.

Astfel, recurenta a arătat că în ceea ce priveşte cazul bine justificat instanţa de fond nu a făcut o analiză a aparenţei de nelegalitate a actului administrativ, ci a analizat în profunzime actul administrativ, situaţie în care s-a prejudecat fondul cauzei, ceea ce contravine dispoziţiilor art. 14 din Legea nr. 554/2004.

Recurenta a susţinut că instanţa de fond a reţinut că nu au fost respectate îndrumările organului de soluţionare a contestaţiei cuprinse în Decizia nr. 28/30.01.2019, respectiv de a fi detaliate motivele reîncadrării tranzacţiilor desfăşurate de reclamantă, iar pentru acest fapt este necesară o analiză profundă a Deciziei nr. 28/2019, cât şi a actului administrativ a cărui suspendare s-a solicitat.

S-a arătat că în cazul reclamantei nu există caz bine justificat, întrucât raportul de inspecţie fiscală, care a stat la baza emiterii actului administrativ atacat, cât şi decizia de impunere supusă controlului judiciar, sunt acte temeinic motivate în fapt şi în drept.

Recurenta a invocat puterea de lucru judecat a sentinţei civile nr. 212/2018 a Tribunalului Cluj, în dosar nr. x/2018, definitivă prin decizia nr. 4182/2018 pronunţată de Curtea de Apel Cluj, prin care a fost respinsă acţiunea în contencios administrativ formulată de reclamantă împotriva Deciziei de impunere nr. x/18.10.2017. Recurenta a susţinut că deşi acest aspect a fost invocat şi în faţa instanţei de fond, instanţa nu s-a pronunţat asupra celor invocate de recurenta-pârâtă, motiv pentru care s-a apreciat că hotărârea a fost pronunţată cu încălcarea dispoziţiilor art. 425 din C. proc. civ.

Cu privire la cea de-a doua condiţie prevăzută de lege pentru suspendarea actului administrativ, recurenta a arătat că reclamanta nu a adus probe din care să rezulte că s-ar afla în ipoteza unui prejudiciu eventual, în condiţiile în care la data soluţionării fondului cauzei de faţă sumele cuprinse în actele administrative pentru care s-a solicitat suspendarea erau eşalonate la plată, conform deciziei de eşalonare depusă la dosar.

De asemenea, recurenta a criticat şi soluţia instanţei de fond de obligare la plata cheltuielilor de judecată, arătând că recurenta-pârâtă nu se află în culpă în această cauză.

Prin recursul incident, depus la dosar odată cu întâmpinarea, recurenta-reclamantă a invocat cazurile de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 6 şi 8 din C. proc. civ., criticând soluţia dată de instanţa de fond cu privire la acordarea cheltuielilor de judecată în dosar.

Recurenta a susţinut că instanţa de fond nu a indicat nici măcar un argument concret în vederea reducerii onorariului de avocat.

Recurenta a precizat că din hotărârea instanţei de fond nu rezultă clar temeiul reducerii cheltuielilor de judecată, în sensul dacă această măsură s-a impus ca urmare a admiterii în parte ori ca urmare a aplicării criteriilor prevăzute de art. 451 alin. (2) din C. proc. civ.

1.4. Apărările formulate prin întâmpinările depuse la dosar

Prin întâmpinarea depusă la dosar de reclamanta A. S.R.L. a fost invocată excepţia nulităţii cererii de recurs formulate de recurenta-pârâtă în privinţa motivelor de casare prevăzute de art. 488 pct. 6 şi 8 din C. proc. civ., arătând că cererea de recurs formulată de pârâtă este motivată doar formal în ceea ce priveşte nelegalitatea.

Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Cluj-Napoca a invocat, prin întâmpinarea formulată la recursul incident, tardivitatea recursului incident şi excepţia inadmisibilităţii recursului incident formulat în cauză, întrucât recursul incident vizează cheltuielile de judecată, motiv care nu poate fi susţinut decât în cadrul unui recurs principal, pe care recurenta-reclamantă nu l-a declarat în termen legal.

II. Decizia Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie

Analizând actele şi lucrările dosarului, în raport cu motivele de recurs formulate, sentinţa atacată şi dispoziţiile legale incidente cauzei, instanţa de control judiciar va menţine soluţia dată de instanţa de primă jurisdicţie ca fiind legală, pentru considerentele ce urmează.

2.1. Argumentele de fapt şi de drept relevante.

2.1.1. Cu privire la excepţia nulităţii recursului formulat de pârâtă.

Analizând motivele de recurs formulate de recurenta-pârâtă, Înalta Curte reţine că argumentele prezentate se circumscriu motivelor de casare invocate în susţinerea recursului formulat, respectiv în prevederile art. 488 alin. (1) pct. 6 şi 8 din C. proc. civ., motiv pentru care critica formulată de intimată cu privire la nulitatea recursului, având în vedere că motivele de casare nu se încadrează în prevederile art. 488 pct. 6 şi 8 din C. proc. civ., nu poate fi primită de Înalta Curte şi va fi respinsă ca neîntemeiată.

2.1.2. Cu privire la excepţia tardivităţii şi excepţia inadmisibilităţii recursului incident formulat de reclamantă

Din analiza înscrisurilor aflate la dosarul de recurs, rezultă că cererea de recurs incident a fost depusă de reclamanta A. S.R.L. odată cu întâmpinarea la motivele de recurs comunicate, fiind respectate dispoziţiile art. 491 coroborate cu art. 472 alin. (1) şi art. 474 alin. (1) din C. proc. civ., motiv pentru care excepţia de tardivitate invocată de recurenta-pârâtă va fi respinsă ca neîntemeiată.

De asemenea, Înalta Curte reţine că excepţia de inadmisibilitate a căii de atac vizează motivul dezvoltat de reclamantă în ceea ce priveşte acordarea în totalitate a cheltuielilor de judecată. Instanţa de recurs nu poate primi argumentul folosit de pârâtă în sensul că acest motiv de recurs trebuia să fie invocat numai pe calea recursului principal, întrucât legea nu distinge în privinţa argumentelor folosite în motivarea cererii de recurs.

2.1.3. Cu privire la fondul recursurilor

Prin cererea introductivă reclamanta a supus controlului judiciar deciziile de impunere individualizate în cerere, solicitând suspendarea executării acestora.

Instanţa de primă jurisdicţie a admis în parte acţiunea, în sensul că a dispus suspendarea deciziei de impunere x din 31.07.2019 referitoare la obligaţiile fiscale principale aferente bazelor de impozitare stabilite în cadrul inspecţiei la persoane juridice; deciziei de impunere referitoare la obligaţii fiscale accesorii reprezentând penalităţi nedeclarate nr. 107588 din 14 august 2019; deciziei referitoare la obligaţii fiscale accesorii reprezentând dobânzi şi penalităţi de întârziere nr. 107588 din 14 august 2019, până la pronunţarea instanţei de fond. A fost respins capătul de cerere privind constatarea suspendării de drept şi a fost obligată pârâta să achite reclamantei 14.089,97 RON, cheltuieli de judecată parţiale.

În ceea ce priveşte recursul principal.

Înalta Curte nu poate primi criticile formulate de recurenta-pârâtă subsumate motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 3 din C. proc. civ., având în vedere că sentinţa pronunţată de Curtea de Apel Cluj a fost pronunţată de o instanţă competentă material, cu respectarea dispoziţiilor art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/2004.

Recurenta-pârâtă în susţinerea necompetenţei instanţei a avut în vedere faptul că decizia de impunere ce face obiectul controlului judiciar are o valoare ce nu depăşeşte pragul cerut de lege pentru a fi soluţionată în fond de curtea de apel.

Însă, deşi decizia de impunere se află sub valoarea din pragul de 3.000.000 RON prevăzut de art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, reclamanta a supus controlului judiciar nu numai decizia de impunere arătată, ci şi deciziile referitoare la obligaţiile fiscale accesorii, reprezentând penalităţi nedeclarate (suma de 1.831.207 RON), dobânzi şi penalităţi de întârziere (651.744 RON + 99.646 RON), iar valoarea însumată a deciziilor contestate de reclamantă este în cazul dedus judecăţii de 5.670.955 RON, sumă peste pragul de 3.000.000 RON.

Totodată, în speţă nu sunt incidente dispoziţiile art. 50 alin. (2) din Legea nr. 207/2015, invocate de AJFP Cluj, neputându-se stabili o legătură între acestea şi dispoziţiile referitoare la competenţa instanţei de contencios administrativ.

Având în vedere argumentele prezentate, Înalta Curte constată că în mod corect Curtea de Apel Cluj a apreciat că este competentă să soluţioneze cauza, situaţie în raport de care motivul de casare invocat de recurentă nu este incident în cauză şi va fi respins ca nefondat.

Cu privire la motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 din C. proc. civ., Înalta Curte reţine că acest motiv este unul formal, întrucât hotărârea instanţei de fond cuprinde argumentele în susţinerea soluţiei adoptate şi nu cuprinde motive contradictorii, motiv pentru care nu pot fi primite criticile formulate de recurentă şi vor fi respinse ca nefondate.

În ceea ce priveşte cazul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ. invocat în susţinerea recursului, Înalta Curte reţine că este nefondat.

Instanţa de primă jurisdicţie a reţinut corect existenţa cazului bine justificat, întrucât contrar susţinerilor recurentei instanţa a făcut strict o analiză a nelegalităţii actului atacat la nivelul de aparenţă, fără a cerceta actul pe fond, neputând fi primită critica recurentei pe acest aspect. În contradicţie cu cele susţinute de recurentă, raportul de inspecţie fiscală nu beneficiază de o prezumţie de legalitate necondiţionată şi absolută.

Nici critica ce vizează puterea de lucru judecat a sentinţei civile nr. 212/2018 a Tribunalului Cluj, în dosar nr. x/2018, definitivă prin decizia nr. 4182/2018 pronunţată de Curtea de Apel Cluj, prin care a fost respinsă acţiunea în contencios administrativ formulată de reclamantă împotriva Deciziei de impunere nr. x/18.10.2017 nu va fi primită de Înalta Curte, având în vedere că obiectul cauzei dedus judecăţii vizează Decizia de impunere x din 31.07.2019, care, cel puţin la nivel de aparenţă, vizează alte datorii fiscale.

Înalta Curte reţine că instanţa de fond a făcut o corectă analiză a pagubei iminente şi, în deplin acord cu soluţia dată, instanţa de control judiciar constată îndeplinită condiţia pagubei iminente. Instanţa de control judiciar nu poate primi susţinerile recurentei referitoare la eşalonarea la plată a sumelor aflate în litigiu, întrucât din înscrisurile prezentate nu rezultă dovada că acestea se referă la sumele în litigiu, deoarece nu se poate stabili cu certitudine corespondenţa sumelor indicate.

Având în vedere că nu sunt identificate motive de casare a hotărârii instanţei de fond, recursul pârâtei va fi respins ca nefondat.

În ceea ce priveşte recursul incident.

Înalta Curte nu poate primi criticile formulate de recurentă, subsumate cazurilor de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 6 şi 8 din C. proc. civ., în legătură cu acordarea parţială a cheltuielilor de judecată ocazionate de judecarea prezentului dosar, având în vedere următoarele argumente.

Recurenta critică nemotivarea acordării parţiale a acestor cheltuieli de judecată, însă Înalta Curte constată că instanţa de primă jurisdicţie a arătat motivul pentru care a acordat parţial cheltuielile de judecată solicitate, respectiv în considerarea admiterii doar în parte a acţiunii introductive, motiv pentru care instanţa de control judiciar va respinge criticile formulate de recurenta-reclamantă şi va menţine ca legală hotărârea instanţei de fond.

2.2. Temeiul legal al soluţiei adoptate în recurs.

Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 496 alin. (1) din C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursurile ca nefondate.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge excepţia nulităţii recursului principal, precum şi excepţiile tardivităţii şi inadmisibilităţii recursului incident.

Respinge recursurile formulate de pârâta Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Cluj-Napoca şi de reclamanta A. S.R.L. împotriva sentinţei civile nr. 174/2019 din 11 septembrie 2019 pronunţate de Curtea de Apel Cluj, secţia a III-a contencios administrativ şi fiscal, ca nefondate.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 4 iunie 2020.