Jurisdiction for challenging emergency secondment orders: Article 19 derogation versus general territorial competence

Asupra conflictului negativ de competenţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

1. Circumstanţele cauzei

Prin cererea de chemare în judecată, înregistrată la data de 5 noiembrie 2020, pe rolul Curţii de Apel Cluj, secţia a III-a contencios administrativ şi fiscal, reclamanta A., în contradictoriu cu pârâţii Departamentul pentru Situaţii de Urgenţă şi Ministerul Afacerilor Interne, a solicitat suspendarea executării Ordinului Şefului Departamentului de Stat pentru Situaţii de Urgenţă nr. x din 03.11.2020, prin care s-a dispus prelungirea detaşării reclamantei cu 15 zile, până la soluţionarea în fond a cauzei având ca obiect anularea ordinului contestat.

2. Hotărârile care au generat conflictul de competenţă

2.1. Prin decizia civilă nr. 175 din 18 noiembrie 2020, Curtea de Apel Cluj, secţia a III-a contencios administrativ şi fiscal a admis excepţia necompetenţei teritoriale a acestei instanţe şi a dispus declinarea competenţei de soluţionare a cauzei în favoarea Curţii de Apel Bucureşti, secţia a IX-a contencios administrativ şi fiscal.

Pentru a dispune în acest sens, Curtea de Apel Cluj a reţinut incidenţa în cauză a dispoziţiilor art. 15 alin. (6) din Legea nr. 136/2020, care conferă competenţă specială Curţii de Apel Bucureşti în soluţionarea acţiunilor în anulare formulate împotriva ordinelor Şefului Departamentului pentru Situaţii de Urgenţă, atât a celor cu caracter individual, cât şi a celor cu caracter normativ.

2.2. Prin sentinţa civilă nr. 1349 din 7 decembrie 2020, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IX-a contencios administrativ şi fiscal a admis excepţia necompetenţei teritoriale a acestei instanţe, a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Curţii de Apel Cluj, secţia a III-a contencios administrativ şi fiscal şi, constatând ivit conflictul negativ de competenţă, a sesizat Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie pentru soluţionarea acestui conflict.

Motivând hotărârea astfel pronunţată, Curtea de Apel Bucureşti a reţinut, în esenţă, că nu este aplicabilă cauzei norma derogatorie prevăzută de art. 15 alin. (6) din Legea nr. 136/2020, ci prevederile generale ale art. 10 alin. (3) din Legea nr. 554/2004, în raport de conţinutul ordinului contestat, prin care se dispune prelungirea detaşării reclamantei, iar nu măsura instituirii carantinei.

3. Soluţia Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.

Analizând conflictul negativ de competenţă intervenit între cele două instanţe, în raport de hotărârile pronunţate şi de înscrisurile aflate la dosarul cauzei, Înalta Curte constată că instanţa competentă să soluţioneze cauza este Curtea de Apel Cluj, secţia a III-a contencios administrativ şi fiscal, pentru următoarele considerente:

Prin cererea de chemare în judecată, reclamanta A. a solicitat suspendarea prevederilor Ordinului Şefului Departamentului de Stat pentru Situaţii de Urgenţă nr. x din 03.11.2020, prin care s-a dispus prelungirea detaşării reclamantei, cadru medical, într-o altă unitate spitalicească decât cea cu care a încheiat contractul de muncă.

Înalta Curte constată că autoritatea pârâtă a întemeiat această măsură pe dispoziţiile art. 19 din Legea nr. 136/2020, alin. (1) al acestui articol prevăzând că:

"În situaţia existenţei unui deficit de personal medical constatat de către direcţia de sănătate publică sau de inspectoratul judeţean pentru situaţii de urgenţă sau al municipiului Bucureşti, pe durata instituirii măsurii în domeniul sănătăţii publice, în situaţii de risc epidemiologic şi biologic, personalul medical, paramedical şi auxiliar specializat din sistemul public poate fi detaşat cu acordul persoanei detaşate, iar în lipsa acestuia, în condiţiile prezentei legi, pe o durată de cel mult 30 de zile, prin ordin al ministrului sănătăţii, al şefului Departamentului pentru Situaţii de Urgenţă sau al persoanei desemnate de acesta sau, după caz, al conducătorului instituţiei angajatoare.", iar alin. (5) dispunând că: "Ordinul de detaşare emis conform alin. (1) poate fi atacat în termenul legal la instanţa de contencios administrativ competentă.".

Prin urmare, cererea de suspendare a Ordinului Şefului Departamentului de Stat pentru Situaţii de Urgenţă nr. x din 03.11.2020 va fi analizată în condiţiile art. 19 din Legea nr. 136/2020, inclusiv sub aspectul instanţei competente să soluţioneze cererea, iar menţiunile din cuprinsul alin. (5) al acestui articol cu privire la "instanţa de contencios administrativ competentă" nu pot fi interpretate decât prin raportare la norma de drept comun, respectiv la dispoziţiile Legii contenciosului administrativ nr. 554/2004, atât timp cât nu este indicată în mod expres competenţa unei anumite instanţe.

Într-adevăr, prevederile art. 11 şi art. 15 - 17 din Legea nr. 136/2020, invocate de Curtea de Apel Cluj, cuprind norme derogatorii de la dreptul comun în materia contenciosului administrativ cu privire la competenţa instanţei de judecată, dar, din modalitatea de configurare a textelor de lege, rezultă că legiuitorul a intenţionat să instituie proceduri speciale doar în situaţia instituirii carantinei zonale sau a izolării ori carantinării personale, măsuri care presupun o restrângere a unor drepturi şi libertăţi fundamentale (precum libertatea de circulaţie), într-o situaţie excepţională de risc epidemiologic şi biologic.

Situaţia dedusă judecăţii nu poate fi subsumată acestor proceduri speciale, întrucât, deşi emis de Şeful Departamentului pentru Situaţii de Urgenţă, actul administrativ atacat are un alt obiect, respectiv prelungirea detaşării unui cadru medical la o unitate spitalicească, măsura fiind dispusă în condiţiile unei reglementări diferite, şi anume art. 19 din Legea nr. 136/2020.

În susţinerea acestei concluzii este şi împrejurarea că, atunci când a intenţionat să instituie o procedură specială pentru contestarea actelor administrative emise în temeiul Legii nr. 136/2020, inclusiv din perspectiva instanţei competente să judece aceste acţiuni specifice, legiuitorul a prevăzut-o expres în cuprinsul legii (a se vedea în acest sens art. 11, art. 15 şi art. 17, indicate anterior).

Reţinând aplicabilitatea în cauză a prevederilor Legii nr. 554/2004, Înalta Curte constată că, în raport de dispoziţiile art. 10 alin. (3) din acest act normativ, instanţa competentă teritorial să soluţioneze prezenta cauză este curtea de apel din circumscripţia judeţului Cluj, unde este situat domiciliul reclamantei A..

În consecinţă, în condiţiile art. 133 pct. 2, art. 135 alin. (1) şi alin. (4) C. proc. civ., Înalta Curte constată că instanţa competentă să soluţioneze prezenta cauză este Curtea de Apel Cluj, secţia a III-a contencios administrativ şi fiscal.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Stabileşte competenţa de soluţionare a cauzei privind pe privind pe reclamanta A. şi pe pârâţii Departamentul pentru Situaţii de Urgenţă şi Ministerul Afacerilor Interne, în favoarea Curţii de Apel Cluj, secţia a III-a contencios administrativ şi fiscal.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 20 ianuarie 2021.