Scope of public disclosure for individual administrative acts defining public domain boundaries and the triggering of the statutory challenge period.

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1.1. Cadrul procesual

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Gorj, secţia contencios administrativ şi fiscal la data de 3.10.2016 sub nr. x/2016, reclamanţii Asociaţia de Moşneni Sodoleni, prin preşedinte A. şi A., au chemat în judecată în calitate de pârât Guvernul României, solicitând instanţei ca prin sentinţa ce o va pronunţa să dispună anularea parţială a Hotărârii de Guvern nr. 973/2002 Anexa 64 pentru atestarea domeniului public al unităţilor administrative teritoriale poziţia 175 pentru suprafeţele alpine ale munţilor Sturu 240 ha, Şarba 70 ha, Peştişanu 142 ha şi Turcineasa 134 ha.

Prin sentinţa nr. 17/10.02.2017, Tribunalul Gorj a admis excepţia necompetenţei materiale a Tribunalului Gorj, secţia contencios administrativ şi fiscal, invocată de pârâtă prin întâmpinare, şi a declinat competenţa de soluţionare a cauzei privind pe reclamanta Asociaţia de Moşneni Sodoleni, prin preşedinte A. şi A. în favoarea Curţii de Apel Craiova, secţia contencios administrativ şi fiscal.

1.2. Hotărârea pronunţată de instanţa de fond

Prin sentinţa nr. 417/2017 din 30 august 2017 pronunţată de Curtea de Apel Craiova, secţia contencios administrativ şi fiscal a fost respinsă acţiunea reclamanţilor ca tardiv formulată.

1.3. Cererea de recurs

Împotriva hotărârii pronunţate de instanţa de fond au formulat recurs Asociaţia de Moşneni Sodoleni şi A., fiind criticată sentinţa atacată pentru motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 5 şi 8 din C. proc. civ.

Cu privire la motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 din C. proc. civ., recurenţii au arătat că instanţa nu a stăruit asupra adresei încuviinţate către Primăria Tismana de a comunica motivul trecerii terenurilor în litigiu în proprietate publică, situaţie în care a fost încălcat principiul disponibilităţii şi al dreptului la un proces echitabil.

De asemenea, cu privire la motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., recurenţii au arătat că în mod greşit instanţa a reţinut posibilitatea recurenţilor de a lua cunoştinţă de Anexa 64 la H.G. nr. 932/2002, în condiţiile în care hotărârea are articol unic în care se specifică că anexele nr. 1-71 se publică ulterior.

Recurenţii au arătat că Anexa nr. 64 a fost publicată în MO nr. 668 bis în data de 9.09.2002 la cererea pârâţilor şi comunicată numai acestora tot la cerere. S-a arătat faptul că instanţa de fond a interpretat şi aplicat greşit dispoziţiile art. 5 alin. (5) din Legea nr. 29/1990, care prevăd termenul de un an de la data comunicării actului administrativ, precizându-se faptul că recurenţii s-au încadrat în termenul arătat, întrucât actul nu a fost supus comunicării.

S-a precizat că în mod greşit instanţa de fond a apreciat că termenul de un an pentru introducerea acţiunii curge de la data publicării în Monitorul Oficial a Anexei nr. 64

1.4. Apărările intimaţilor

Prin întâmpinarea depusă la dosarul de recurs, intimatul Consiliul Local al Oraşului Tismana a solicitat respingerea recursului ca nefondat şi menţinerea ca temeinică şi legală a hotărârii instanţei de fond.

Prin întâmpinarea depusă de intimatul Guvernul României a fost invocată excepţia nulităţii recursului, arătând că în opinia intimatului recursul formulat este nemotivat, întrucât motivele invocate nu se încadrează în ipotezele prevăzute de art. 488 din C. proc. civ.

II. Decizia Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie

2.1. Argumentele de fapt şi de drept relevante.

2.1.1. În ceea ce priveşte excepţia nulităţii recursului

În cauză, analizând cererea de recurs şi susţinerile expuse în cuprinsul acesteia, Înalta Curte constatată că recurenţii-reclamanţi au formulat critici cu privire la hotărârea primei instanţe, care pot fi încadrate în cazurile de casare invocate, motiv pentru care excepţia nulităţii cererii de recurs nu poate fi primită de Înalta Curte.

2.1.2. Cu privire la fondul recursului

Înalta Curte reţine că Hotărârea de Guvern nr. 973/2002 Anexa 64 pentru atestarea domeniului public al unităţilor administrative teritoriale poziţia 175 pentru suprafeţele alpine ale munţilor Sturu 240 ha, Şarba 70 ha, Peştişanu 142 ha şi Turcineasa 134 ha, obiect al acţiunii judiciare, se referă la suprafeţe de teren clar determinate, motiv pentru care actul atacat este încadrat în categoria actelor administrative individuale.

Constatând că recurenţii au formulat critici care vizează termenul de prescripţie al cererii introductive, arătându-se că cererea este făcută în termen întrucât actul atacat nu a fost comunicat, instanţa de control judiciar reţine ca fiind întemeiate criticile aduse sentinţei atacate, având în vedere argumentele ce urmează.

În materia dreptului administrativ, în ipoteza formulării unei acţiuni în instanţă, prin care se solicită anularea actului administrativ, prevederile art. 7 din Legea nr. 554/2004 se interpretează în sensul că este necesar a se cunoaşte conţinutul actului (cu excepţia actelor clasificate) şi numai de la această dată se calculează termenele de la care partea vătămată formulează plângerea prealabilă şi implicit, introduce acţiunea în justiţie.

Aducerea la cunoştinţă a unui act administrativ se face prin publicare pentru actele normative şi prin comunicare pentru actele individuale.

Verificând actele şi lucrările cauzei, Înalta Curte reţine că reclamanţii au sesizat instanţa de judecată la data de 3.10.2016, după ce, în prealabil au solicitat, prin cererea adresată Guvernului României, revocarea parţială a H.G. nr. 973/2002 Anexa nr. 64, la data de 3.08.2016, cerere la care recurenţii-reclamanţi nu au primit niciun răspuns din partea autorităţii sesizate.

Or, instanţa de judecată este datoare să verifice dacă termenul de introducere a acţiunii este respectat în raport de coordonatele stabilite de lege, respectiv în situaţia de fapt dedusă judecăţii, a necomunicării niciunui răspuns la plângerea formulată, văzând dispoziţiile art. 11 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 554/2004.

Înalta Curte reţine că, deşi prima instanţă a stabilit în mod corect natura juridică a actului atacat, reţinând că acesta este un act administrativ cu caracter individual, a interpretat şi aplicat eronat prevederile art. 11 alin. (1) şi (2) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, în raport cu specificul formalităţilor procedurale de aducere la cunoştinţă publică a acestuia.

În cazul unei hotărâri adoptate de Guvern în temeiul art. 21 alin. (3) din Legea nr. 213/1998, pentru atestarea apartenenţei bunurilor la domeniul public, momentul de început al calculului termenelor procedurale nu coincide cu publicarea în Monitorul Oficial, pentru că anexele în care sunt indicate bunurile sunt publicate separat, în numerele "bis" ale Monitorului Oficial al României, Partea I, care nu se aduc la cunoştinţa generală a publicului, ci sunt distribuite doar persoanelor interesate.

Această interpretare, impusă de respectarea principiului liberului acces la justiţie şi a dreptului la un proces echitabil, consacrat în art. 21 din Constituţia României şi în art. 6 din Convenţia europeană a drepturilor omului, se regăseşte şi în practica anterioară a Înaltei Curţi.

Rezultă din actele dosarului cu certitudine faptul că anexele la hotărârea atacată nu au fost comunicate recurentei, întrucât aceste anexe la H.G. se comunică numai persoanelor interesate, iar reclamanta nu a făcut parte din categoria persoanelor cărora li se adresa actul administrativ.

Înalta Curte reţine că în mod greşit instanţa de fond a reţinut că dreptul reclamantului a fost înscris în cartea funciară în anul 2014, fără a observa că cererea de înscriere în cartea funciară a dreptului de proprietate a fost respinsă în anul 2015, prin încheierea de carte funciară nr. x/26.06.2015 aflată la dosar. Este evident că înscrierea în cartea funciară a dreptului de proprietate nu determină legalitatea actului în care a fost înscris dreptul de proprietate şi nu suplineşte cerinţa comunicării actului atacat.

Prin urmare este evident că instanţa de fond a încălcat dreptul la un proces echitabil al reclamantei prin nesoluţionarea solicitării de a se constata că cererea de chemare în judecată este făcută în termen, deoarece actul administrativ individual contestat nu a fost comunicat.

Constatând că recurenţii au formulat acţiunea introductivă în termenul prevăzut de lege, Înalta Curte constată că instanţa de fond a dat o dezlegare greşită excepţiei de tardivitate invocată în cauză, situaţie în care este incident cazul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ.

Înalta Curte reţinând că litigiul nu a fost soluţionat pe fond va trimite cauza aceleiaşi instanţe în vederea soluţionării acţiunii introductive.

2.2. Temeiul legal al soluţiei adoptate în recurs.

Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 20 din Legea nr. 554/2004, raportat la art. 497 din C. proc. civ., Înalta Curte va admite recursul, va casa sentinţa atacată şi va trimite cauza spre rejudecare aceleiaşi instanţe.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge excepţia nulităţii recursului.

Admite recursul formulat de Asociaţia de Moşneni Sodoleni şi A. împotriva sentinţei nr. 417/2017 din 30 august 2017 pronunţate de Curtea de Apel Craiova, secţia contencios administrativ şi fiscal.

Casează sentinţa atacată şi trimite cauza spre rejudecare aceleiaşi instanţe.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 4 iunie 2020.