Maritime towing authorization challenge barred by missed administrative deadlines; appeal upheld as inadmissible.

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1.1. Cadrul procesual

Prin acţiunea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Constanţa, reclamanta S.C. A. S.R.L. a chemat în judecată pârâtele AUTORITATEA NAVALĂ ROMÂNĂ, autoritate centrală în domeniul siguranţei navigaţiei şi al securităţii navelor - instituţie publică înfiinţată în temeiul Legii nr. 412/2002 - aflată în subordinea Ministerului Transporturilor şi S.C. B. S.R.L., solicitând instanţei să dispună: - anularea autorizaţiei emisă de către pârâta ANR sub seria x nr. x-CT pentru titularul S.C. B. S.R.L., autorizaţie în baza căreia operatorul economic poate desfăşura activităţi siguranţă remorcajul navelor maritime, la intrarea şi ieşirea în/din porturi şi între danele aceluiaşi port - B.; - obligarea pârâtelor la plata cheltuielilor de judecată.

1.2. Hotărârea pronunţată de instanţa de fond

Prin sentinţa civilă nr. 214/CA din 11 octombrie 2017 pronunţată de Curtea de Apel Constanţa, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal a fost admisă excepţia inadmisibilităţii şi a fost respinsă acţiunea în contencios administrativ şi fiscal promovată de reclamanta S.C. A. S.R.L., ca inadmisibilă.

1.3. Cererea de recurs

Împotriva hotărârii pronunţate de instanţa de fond a formulat recurs S.C. A. S.R.L., fiind criticată sentinţa atacată pentru motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 6 şi 8 din C. proc. civ.

Recurenta a arătat că acţiunea formulată nu poate fi una inadmisibilă din moment ce emitentul actului administrativ nu a înţeles să uzeze de dispoziţiile speciale ale Legii contenciosului administrativ şi a analizat cererea petentei pe fondul cauzei.

A arătat că B. S.R.L. a fost chemată în judecată numai pentru opozabilitate, aşa încât numai emitentul actului administrativ putea să invoce o asemenea excepţie dirimantă.

Recurenta a apreciat că instanţa de judecată trebuia să facă aplicarea prevederilor art. 11 alin. (5) din Legea nr. 554/2004 coroborate cu cele ale C. civ.. S-a arătat că analizarea de către autoritatea publică a cererii reclamantei pe fond este validă şi înseamnă renunţarea la prescripţie conform art. 2507 şi 2510 din C. civ.

Recurenta a precizat că dispoziţiile prevăzute de art. 2549 C. civ. prevăd faptul că se poate renunţa la termenul de decădere în ipoteza analizării cererii pe fond în cazul în care se ocroteşte un interes privat, aşa cum este în cazul de faţă.

De asemenea, s-a solicitat repunerea în termenul legal pentru motive temeinice, dacă se apreciază că recurenta a formulat cererea cu depăşirea termenelor legale.

1.4. Apărările intimatelor

Prin întâmpinarea depusă la dosar de intimata Autoritatea Navală Română s-a solicitat respingerea recursului ca nefondat şi menţinerea ca legală şi temeinică a hotărârii instanţei de fond.

Intimata B. S.R.L. a depus întâmpinare prin care a solicitat respingerea recursului ca nefondat.

II. Decizia Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie

Analizând actele şi lucrările dosarului, în raport cu motivele de recurs formulate, sentinţa atacată şi dispoziţiile legale incidente cauzei, instanţa de control judiciar va menţine soluţia dată de instanţa de primă jurisdicţie ca fiind legală şi, pe cale de consecinţă, recursul formulat va fi respins, pentru considerentele ce urmează.

2.1. Argumentele de fapt şi de drept relevante.

Prin cererea adresată instanţei de judecată, reclamanta a supus controlului judiciar autorizaţia emisă de Autoritatea Navală Română pentru titularul S.C. B. S.R.L..

Instanţa de primă jurisdicţie a constatat că actul administrativ emis de pârât a fost comunicat reclamantei, la data de 05.04.2016, în şedinţa publică a Curţii de Apel Timişoara, în dosar nr. x/2012, motiv pentru care în cauza dedusă judecăţii sunt depăşite termenele în ceea ce priveşte procedura prealabilă, în sensul că ambele termene, atât cel de 30 de zile de la data luării la cunoştinţă, cât şi cel de 6 luni de la data emiterii actului administrativ nu au fost respectate, considerent pentru care instanţa de fond a admis excepţia inadmisibilităţii şi a respins acţiunea ca inadmisibilă.

Criticile formulate de recurentă nu pot fi primite de instanţa de control judiciar şi vor fi respinse ca nefondate.

Înalta Curte reţine că nu este fondat motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 din C. proc. civ., având în vedere faptul că instanţa de primă jurisdicţie a motivat hotărârea pronunţată, iar sentinţa atacată nu cuprinde motive contradictorii.

Cu privire la motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., Înalta Curte reţine că instanţa de fond a făcut o corectă aplicare a dispoziţiilor legale.

Astfel, recurenta a arătat faptul că excepţia a fost invocată de pârâtul B. S.R.L. şi numai emitentul actului administrativ putea invoca această excepţie.

Această susţinere nu poate fi primită de Înalta Curte având în vedere dispoziţiile art. 193 alin. (2) din C. proc. civ., în conformitate cu care "neîndeplinirea procedurii prealabile nu poate fi invocată decât de pârât prin întâmpinare, sub sancţiunea decăderii", rezultând din dispoziţia legală enunţată că legiuitorul nu a limitat sfera pârâţilor care pot invoca această excepţie.

Înalta Curte constată că dispoziţiile din noul C. civ. cu privire la prescripţie, invocate de recurentă, nu prezintă relevanţă în contextul în care motivul principal al respingerii acţiunii l-a constituit neîndeplinirea procedurii prealabile conform dispoziţiilor legale, respectiv depăşirea termenului de 30 de zile prevăzut de art. 7 alin. (1) din Legea nr. 554/2004.

Instanţa de control judiciar nu poate primi apărarea formulată de recurentă prin care invocă propria culpă, întrucât necunoaşterea legii nu poate fi invocată de parte în apărarea drepturilor prevăzute de lege.

Fără posibilitatea de tăgadă recurenta avea obligaţia, conform Legii nr. 554/2004, să formuleze plângere prealabilă către Autoritatea Navală Română, în sensul revocării autorizaţiei atacate, înăuntrul termenului de 30 de zile de la data comunicării actului, dată necontestată de niciuna dintre părţile cauzei ca fiind data de 5.04.2016. Or, depunerea plângerii la data de 30.09.2016 la autoritatea pârâtă a fost făcută cu depăşirea termenului prevăzut de lege pentru atacarea unui act administrativ.

Prin urmare, Înalta Curte reţine că în mod corect prima instanţă a admis excepţia inadmisibilităţii şi a respins ca inadmisibilă acţiunea de faţă, soluţie pe care instanţa de control judiciar o va menţine ca fiind legală.

Instanţa de control judiciar reţine că procedura administrativă prealabilă reprezintă o condiţie de exercitare a dreptului la acţiune, motiv pentru care neîndeplinirea acesteia în termenul prevăzut de lege constituie, din punct de vedere al efectelor sale, o lipsă a unei plângeri prealabile efectuate.

Cu privire la cererea de repunere în termenul de introducere a plângerii prelabile, instanţa de control judiciar constată, în primul rând, că recurenta nu a formulat această cerere la instanţa de fond, pentru a fi analizată de instanţa învestită, iar, în al doilea rând, nu este prezentat motivul imprevizibil care să justifice cererea de repunere în termen. Astfel, Înalta Curte reţine că cererea de repunere în termenul de formulare a plângerii nu poate fi primită şi va fi respinsă ca nefondată.

Pentru toate aceste motive, constatând că nu sunt incidente în cauză motive de casare a hotărârii instanţei de fond, Înalta Curte va respinge recursul ca nefondat.

2.2. Temeiul legal al soluţiei adoptate în recurs.

Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 496 alin. (1) din C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul formulat de S.C. A. S.R.L. împotriva sentinţei civile nr. 214/CA din 11 octombrie 2017 pronunţate de Curtea de Apel Constanţa, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 4 iunie 2020.