Financial correction for breach of procurement notice periods: validity of contract classification as goods supply rather than services

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1. Cererea de chemare în judecată

Prin acţiunea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Cluj, secţia a III-a contencios administrativ şi fiscal, reclamanta S.C. A. S.R.L., în contradictoriu cu pârâtul Ministerul pentru Societatea Informaţională, Organismul Intermediar pentru Promovarea Societăţii Informaţionale, a solicitat anularea actelor administrative, denumite "notificare", emise în data de 24.02.2015 şi data de 02.03.2015, prin care pârâtul a decis aplicarea faţă de reclamantă a corecţiei financiare de 25% şi obligarea pârâtului la plata sumei de 154.161,52 RON şi a dobânzii legale aferente acestei sume, din data de 19.01.2015 până la data pronunţării unei hotărâri definitive în prezentul litigiu, cu cheltuieli de judecată.

2. Soluţia instanţei de fond

Prin sentinţa civilă nr. 197 din 22 iunie 2016, Curtea de Apel Cluj, secţia a III-a contencios administrativ şi fiscal a admis cererea formulată de reclamanta S.C. A. S.R.L., în contradictoriu cu pârâtul Ministerul pentru Societatea Informaţională, Organismul Intermediar pentru Promovarea Societăţii Informaţionale, şi în consecinţă: a dispus anularea notificărilor din 24.02.2015 şi 02.03.2015, emise de pârât, şi a obligat pârâtul Ministerul pentru Societatea Informaţională, Organismul Intermediar pentru Promovarea Societăţii Informaţionale să achite reclamantei suma de 154.161,52 RON, cu dobânda legală aferentă, începând cu data de 19.01.2015 şi până la pronunţarea unei hotărâri definitive în cauză.

De asemenea, a obligat pârâtul să achite reclamantei 4.700 RON, cheltuieli de judecată.

3. Cererea privind îndreptarea erorii materiale şi completarea sentinţei

Prin cererea înregistrată la data de 04.08.2016, reclamanta S.C. A. S.R.L. a solicitat instanţei îndreptarea erorii materiale şi completarea sentinţei civile nr. 197 din 22.06.2016, pronunţată de Curtea de Apel Cluj în dosarul nr. x/2015, în sensul modificării sumei acordate cu titlu de onorariu expert din 4.700 RON în 4.650 RON şi pronunţarea asupra cheltuielilor de judecată, reprezentând taxă judiciară de timbru şi onorariu avocat.

4. Hotărârea instanţei de fond

Prin Hotărârea de completare dispozitiv din data de 14 septembrie 2016, Curtea de Apel Cluj, secţia a III-a contencios administrativ şi fiscal a respins cererea de îndreptare a erorii materiale formulată de petenta S.C. A. S.R.L. şi a admis cererea de completare a sentinţei civile nr. 197 din 22.06.2016 formulată de către aceasta, în contradictoriu cu pârâtul Ministerul pentru Societatea Informaţională, Organismul Intermediar pentru Promovarea Societăţii Informaţionale, în sensul obligării pârâtului să achite reclamantei suma de 6.516 RON, cheltuieli de judecată reprezentând onorariu de avocat.

5. Calea de atac exercitată

Pârâtul Ministerul Comunicaţiilor şi pentru Societatea Informaţională a formulat recurs atât împotriva sentinţei civile nr. 197 din 22 iunie 2016, pronunţată de Curtea de Apel Cluj, secţia a III-a contencios administrativ şi fiscal, întemeiat pe dispoziţiile art. 488 pct. 6 şi 8 C. proc. civ., cât şi împotriva Hotărârii de completare dispozitiv din data de 14 septembrie 2016, întemeiat pe dispoziţiile art. 488 pct. 8 C. proc. civ.

În ceea ce priveşte recursul formulat împotriva sentinţei civile nr. 197 din 22 iunie 2016, pronunţată de Curtea de Apel Cluj, secţia a III-a contencios administrativ şi fiscal, recurentul - pârât a susţinut, sub aspectul cazului de casare prevăzut de art. 488 pct. 6 C. proc. civ., că instanţa de fond s-a limitat în a-şi însuşi în integralitate concluziile raportului de expertiză, fără a cerceta şi califica actul juridic supus analizei prin prisma dispoziţiilor legislaţiei incidente. Instanţa ar fi trebuit să analizeze corecta calificare a Contractului în funcţie de prevederile Anexei Ordinului M.F.E. nr. 1120/2013 - aprobarea Procedurii simplificate aplicate de beneficiarii privaţi în cadrul proiectelor finanţate din instrumente structurale, obiectivul "Convergenţă", care delimitează în cuprinsul lui cele două tipuri de contract într-un mod lipsit de echivoc.

Chiar dacă prevederile Ordinului sunt clare şi nu lasă loc de interpretare, instanţa de fond a dat o interpretare proprie şi distinctă a aceloraşi prevederi şi a conchis ca fiind irelevant faptul că valoarea estimată a serviciilor este mai mare decât cea a produselor ce urmau a fi prestate/livrate prin executarea Contractului, relevantă pentru calificarea corectă a acestuia fiind, de fapt, starea de fapt.

Această opinie a primei instanţe atrage incidenţa motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., fiind ignorate cu desăvârşire dispoziţiile legale aplicabile în detrimentul unei opinii complet nefundamentate şi nesusţinute juridic.

Instanţa de fond a apreciat, aşadar, ca fiind o etapă inutilă detalierea de către societate a sumelor prin intermediul căreia a putut să estimeze valoarea contractului, având în vedere că această detaliere, care este impusă de Ordin pentru a putea fi calificat ulterior contractul care se atribuie, a derutat echipa de control a Ministerului de la analiza stării de fapt în raport de care ar fi trebuit de fapt să califice acel contract, evident, cu ignorarea desăvârşită a Ordinului sau a altor acte normative incidente.

A mai susţinut recurentul că, fără a contesta cunoştinţele tehnice ale expertului desemnat, consemnările acestuia din raportul de expertiză sunt de natură strict tehnică şi străine de prevederile legale aplicabile în raport de care se realizează calificarea unui contract dintr-unul de furnizare în unul de servicii, or, echipa de control a Ministerului a stabilit şi aplicat corecţia financiară în funcţie de dispoziţiile Ordinului, nefiind necesare cunoştinţe aprofundate la nivel tehnic.

Instanţa de fond a considerat că particularizarea produsului achiziţionat, particularizare care este mult mai costisitoare în sine decât produsul, nu ar fi de natură să califice Contractul într-unui de furnizare, or, de fapt, specificul acestui contract constă tocmai în serviciile pe care trebuie le realizeze prestatorul pentru a aduce un produs brut şi nepersonalizat, la nivelul şi specificaţiile impuse de societate prin anunţul de participare şi documentele achiziţiei.

Astfel, faptul că personalizarea efectivă a produsului este mai costisitoare decât produsul în sine, califică respectivul contract într-unul de servicii şi nu de furnizare, cum în mod eronat a apreciat instanţa, dispoziţiile Ordinului fiind lipsite de echivoc în acest sens.

În ceea ce priveşte recursul formulat împotriva Hotărârii de completare dispozitiv din data de 14 septembrie 2016, recurentul - pârât a solicitat reducerea cuantumului onorariului de avocat.

Invocând prevederile art. 451 alin. (2) C. proc. civ., practica Curţii Europene a Drepturilor Omului (cauzele Costin împotriva României, Străin împotriva României, Stere şi alţii împotriva României, Raicu împotriva României), Decizia nr. 401/2005 a Curţii Constituţionale, precum şi dispoziţiile art. 127 alin. (2) şi (3) din Statutul profesiei de avocat, recurentul - pârât a susţinut că onorariul avocaţial este disproporţionat şi nerezonabil în raport cu natura pricinii, complexitatea acesteia, valoarea totală a pretenţiilor şi munca îndeplinită de avocat.

6. Apărările intimatei

Intimata-reclamantă S.C. A. S.R.L. a formulat întâmpinare, prin care a solicitat respingerea recursului, ca nefondat, şi menţinerea hotărârii instanţei de fond ca fiind legală şi temeinică.

II. Considerentele şi soluţia Înaltei Curţi asupra recursurilor

Înalta Curte, examinând sentinţa recurată, prin prisma criticilor formulate, în raport de actele şi lucrările dosarului şi de dispoziţiile legale incidente, constată că recursurile sunt nefondate, potrivit considerentelor ce vor fi expuse în continuare.

Instanţa de control judiciar apreciază că nu se poate reţine incidenţa motivului de recurs prevăzut de pct. 6 al art. 488 alin. (1) C. proc. civ., care operează numai atunci când hotărârea nu cuprinde motivele pe care se întemeiază sau când cuprinde motive contradictorii ori numai motive străine de natura cauzei.

Or, rezultă, din considerentele hotărârii, faptul că instanţa de fond a procedat la o analiză proprie a argumentelor evocate de reclamantă în susţinerea criticilor sale la adresa actelor deduse judecăţii, a analizat probele administrate şi a dezlegat fondul cauzei, context în care criticile grefate pe dispoziţiile pct. 6 al articolului menţionat nu sunt fondate.

Relativ la criticile recurentului referitoare la încălcarea sau aplicarea greşită a normelor de drept material prin hotărârea atacată, în sensul art. 488 pct. 8 C. proc. civ., instanţa de control judiciar le consideră a fi neîntemeiate.

Critica recurentului vizează în fapt încălcarea de către intimată a regulilor de publicitate, prin acordarea unui termen mai scurt decât termenul minim de 10 zile prevăzut în vederea elaborării ofertei, situaţie care ar atrage aplicarea corecţiei de 25%, considerându-se că prin aceasta s-a determinat restrângerea concurenţei între operatorii economici.

Astfel, s-a avut în vedere de către pârât împrejurarea nerespectării prevederilor Capitolului 1 din Ordinul nr. 1120/2013, respectiv greşita calificare a contractului ca fiind de furnizare, în condiţiile în care era un contract de prestare de servicii.

Pârâtul a invocat faptul că acel contract care are ca obiect atât furnizarea de produse, cât şi prestarea de servicii, este considerat contract de servicii, dacă valoarea estimată a serviciilor este mai mare decât valoarea estimată a produselor prevăzute în contractul respectiv.

Înalta Curte constată că, în mod judicios, prima instanţă a stabilit, în urma probatoriului administrat, că reclamanta a calificat corect contractul în cauză ca fiind de furnizare.

Astfel, prin concluziile raportului de expertiză administrat în faţa primei instanţe şi avute în vedere de aceasta, s-a reţinut că obiectul contractului este "software pentru planificare resurse în cadrul S.C. A. SRL". În acest cadru, obiectul contractului încetează a mai fi un produs program şi o implementare, adică un produs şi un serviciu, ci devine în mod explicit un produs adaptat de către cel ce-l oferă şi care posedă competenţa şi abilitatea de a-l aduce la cerinţele explicite ale beneficiarului.

De asemenea, s-a mai reţinut că implementarea produsului presupune alături de instalare şi o adaptare, astfel încât implementarea este absolut necesară.

Or, constatând corecta calificare a contractului ca fiind unul de furnizare de produse, nu mai subzistă abaterea reţinută de pârâtă (nerespectarea perioadei de 10 zile pentru elaborarea şi prezentarea ofertei în cazul contractului de prestare de servicii).

În privinţa cheltuielilor de judecată la care a fost obligat recurentul-pârât de către judecătorul fondului, referitor la cuantumul şi posibila reducere a cheltuielilor, Înalta Curte se rezumă să constate că instanţa de fond şi-a exercitat dreptul suveran de apreciere, acordând în mod judicios cheltuielile de judecată solicitate.

Această apreciere scapă cenzurii instanţei de recurs, fiind o chestiune de temeinicie, iar nu de legalitate. În condiţiile în care instanţa de fond s-a raportat în mod corect la criteriile legale şi a realizat o apreciere proprie asupra incidenţei acestora, criticile referitoare la cuantumul concret stabilit exced motivelor legale de casare, întrucât nu constituie critici care să privească greşita aplicare a legii de drept substanţial - singurele care pot fi primite, ci constituie critici care privesc exercitarea dreptului de apreciere de către instanţa de fond.

Cât priveşte cheltuielile de judecată ocazionate în calea recursului, Înalta Curte reţine că, prin soluţia de respingere a căii de atac declarate de recurentul - pârât Ministerul Comunicaţiilor şi pentru Societatea Informaţională împotriva hotărârii pronunţate de prima instanţă, titularul recursului este în culpă procesuală faţă de cealaltă parte litigantă, intimata-reclamantă S.C. A. S.R.L. fiind îndreptăţită să primească şi în această etapă procesuală cheltuieli de judecată de la recurentul-pârât.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursurile declarate de recurentul-pârât Ministerul Comunicaţiilor şi pentru Societatea Informaţională împotriva sentinţei civile nr. 197 din 22 iunie 2016 şi a Hotărârii completare dispozitiv din data de 14 septembrie 2016 pronunţate de Curtea de Apel Cluj, secţia a III-a contencios administrativ şi fiscal, ca nefondate.

Obligă recurentul-pârât Ministerul Comunicaţiilor şi pentru Societatea Informaţională la plata cheltuielilor de judecată în cuantum de 5.419,37 RON către intimata-reclamantă S.C. A. S.R.L.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 7 mai 2019.