Eligibility for military rent compensation and duty to report residence acquisition within expanded garrison limits
Legislator summary
AI generatedThe Supreme Court of Cassation and Justice dismissed the appellant's appeal as unfounded, upholding the appellate court's decision to partially annul the military imputation decision and dismiss the remainder of the action, thereby affirming that the military officer was liable for returning the rent compensation. The dispute concerned the legality of imputation decisions and administrative rulings challenging the recovery of monthly rent compensation (compensaţie lunară pentru chirie), with the appellant arguing that he was not informed of the expansion of the military garrison limits to include his residence. The court determined that the appellant's failure to report in writing, within five working days, the acquisition of a personal property (residence) within the expanded Bârlad garrison limits constituted a breach of statutory obligations, violating the condition that a military member must not own a personal residence in the garrison of assignment. The decision relied on Article 201 of Law no. 80/1995 regarding the status of military cadres and Article 6(2)(h) of Government Order no. 1867/2005, which mandates the reporting of changes affecting eligibility for housing compensation.
Legislator headnote
AI generatedart. 201 din Legea nr. 80/1995, art. 496 C. proc. civ; Eligibility for military rent compensation and duty to report residence acquisition within expanded garrison limits: The dispute concerned the legality of imputation decisions and administrative rulings challenging the recovery of monthly rent compensation (compensaţie lunară pentru chirie), with the appellant arguing that he was not informed of the expansion of the military garrison limits to include his residence. The court determined that the appellant's failure to report in writing, within five working days, the acquisition of a personal property (residence) within the expanded Bârlad garrison limits constituted a breach of statutory obligations, violating the condition that a military member must not own a personal residence in the garrison of assignment. The decision relied on Article 201 of Law no. 80/1995 regarding the status of military cadres and Article 6(2)(h) of Government Order no. 1867/2005, which mandates the reporting of changes affecting eligibility for housing compensation.
Keywords
AI generatedCited Legislation
AI generatedRelated Decisions
AI generatedKey legal questions extracted by Legislator
AI generatedProcedural basis cited in the dispositive to dismiss the appeal as unfounded.
Full text
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
I. Circumstanţele cauzei
1. Cererea de chemare în judecată
Prin acţiunea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Iaşi, secţia contencios administrativ şi fiscal, reclamantul A. a solicitat, în contradictoriu cu pârâţii Unitatea Militară 01411 Bârlad, Comisia de Jurisdicţie a Imputaţiilor a Ministerului Apărării Naţionale, Ministerul Apărării Naţionale, anularea deciziei de imputare, emisă de comandantul Unităţii Militare 01411 din Bârlad, înregistrată cu nr. A-1446/11.04.2014; a deciziei administrativ jurisdicţională nr. 48/CJ 352/2013 din data de 23.07.2013 privind soluţionarea plângerii înregistrate cu CR 1074 din 25.06.2014, formulată împotriva deciziei de imputare şi a Hotărârii nr. A-2196/16.06.2014, document ce i-a fost comunicat prin adresa x din 14.10.2014 de către UM 01411 Bârlad pe data de 23.10.2014; a deciziei de diminuare a deciziei de imputare, emisă de comandantul Unităţii Militare 01411 din Bârlad, înregistrată cu A-3670/22.10.2014; a deciziei administrativ jurisdicţională nr. 88/CJI 622/2014 din data de 17.12.2014, privind soluţionarea revizuirii formulate împotriva deciziei nr. 48/CJ 352/2013 din data de 23.07.2013 comunicată cu adresa x din 05.06.2015; a deciziei administrativ jurisdicţională nr. 43/CJI 1003/2015 din data de 17.06.2015, privind soluţionarea revizuirii formulată de comandantul UM 01411 Bârlad, comunicată prin adresa x din 07.09.2015 de către UM 01411 Bârlad la data de 14.09.2015; a deciziei de imputare, emisă de comandantul Unităţii Militare 01411 din Bârlad, înregistrată cu A-330/25.09.2015.
2. Soluţia instanţei de fond
Prin sentinţa nr. 25 din 15 februarie 2016, Curtea de Apel Iaşi, secţia contencios administrativ şi fiscal a respins excepţia tardivităţii cererii privind anularea deciziei de imputare nr. A-1446 din 11.04.2014 emisă de Ministerul Apărării Naţionale - Unitatea Militară 01411 Bârlad şi a deciziei administrativ-jurisdicţională nr. 48/CJ 352/2013 pronunţată la data de 23.07.2014 de Ministerul Apărării Naţionale - Comisia de Jurisdicţie a Imputaţiilor, invocată de pârâtul Ministerul Apărării Naţionale; a admis, în parte, acţiunea formulată de reclamantul A., în contradictoriu cu pârâţii Ministerul Apărării Naţionale, Unitatea Militară 01411 Bârlad şi Comisia de Jurisdicţie a Imputaţiilor din cadrul Ministerului Apărării Naţionale; a dispus anularea parţială a deciziei de imputare nr. A 3300 din 25.09.2015 emisă de Ministerul Apărării Naţionale - Unitatea Militară 01411 Bârlad, în ceea ce-l priveşte pe reclamantul A., şi a respins, în rest, acţiunea ca neîntemeiată.
3. Calea de atac exercitată
Împotriva acestei hotărâri, a declarat recurs reclamantul A., neîncadrat în drept, criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie.
În susţinerea recursului, recurentul - reclamant a arătat că instanţa de fond nu a ţinut cont şi nu a analizat definiţia termenului de garnizoană/localitate avut în vedere de legiuitor la data adoptării actelor normative care au stabilit dreptul la compensaţie lunară pentru chirie.
Prin Legea nr. 80/1995 privind statutul cadrelor militare şi, ulterior, prin H.G. nr. 1867/2007, privind stabilirea cuantumului şi condiţiilor de acordare a compensaţiei lunare pentru chirie cadrelor militare, legiuitorul a folosit sintagma de garnizoană/localitate şi dosar de garnizoană, tocmai pentru a se crea un cadru concret a limitelor administrativ teritoriale în care un militar să poată beneficia de compensaţie lunară pentru chirie.
A arătat recurentul că, în principiu, modificarea limitelor administrativ teritoriale se face prin lege, ceea ce se încadrează în prerogativele art. 53 din Constituţia României. Ori, în cazul garnizoanei, acestea se stabilesc şi se modifică prin ordine ale comandanţilor de divizie la propunerea comandantului unităţii militare din garnizoana respectivă, care are gradul cel mai mare.
Ordinul prin care se stabilesc sau se modifică limitele de garnizoană este clasificat şi nu se publică în Monitorul Oficial.
În interpretarea voinţei legiuitorului de a lua în considerare doar sintagma de garnizoană şi nu cea de garnizoană/localitate, modificarea limitelor garnizoanei prin extinderea nejustificată a acesteia la distanţe de câteva zeci de kilometri duce la îngrădirea dreptului militarilor de a beneficia de compensaţie lunară pentru chirie.
În acest sens, recurentul face referire şi la Dispoziţia nr. A-6651 din 10.07.2013 a Direcţiei Financiar Contabile din cadrul MApN, aceasta fiind şi iniţiatorul Normelor metodologice care stabilesc acordarea compensaţiei lunare pentru o altă categorie de militari.
A mai arătat recurentul că UM 01411 Bârlad, până în anul 2013, a interpretat voinţa legiuitorului, în sensul că acesta s-a referit la localitate, tocmai pe considerentul că, până în acest an, nu se efectuau anchete sociale decât la militarii care aveau domiciliul în municipiul Bârlad.
4. Apărările formulate în cauză
Intimatul - pârât Ministerul Apărării Naţionale, în nume propriu şi pentru UM 01411 Bârlad şi Comisia de jurisdicţie a imputaţiilor din cadrul MApN a formulat întâmpinare, prin care a solicitat respingerea recursului ca nefondat şi menţinerea sentinţei instanţei de fond ca fiind legală şi temeinică.
II. Soluţia instanţei de recurs
Examinând sentinţa atacată prin prisma criticilor recurentului şi a apărărilor formulate de intimat, Înalta Curte constată că recursul este nefondat pentru considerentele ce se vor arăta în continuare.
Criticile recurentului se referă la faptul că nu poate fi atrasă răspunderea sa materială, întrucât nu s-a dovedit că a încasat în mod nejustificat compensaţia pentru chirie şi nu a fost lămurită problema de interpretare a sintagmei "garnizoană/localitate".
Din actele întocmite pe parcursul cercetării administrative rezultă că modificarea intervenită prin Ordinul nr. A23/05.01.2010, în sensul extinderii limitelor garnizoanei Bârlad, prin includerea localităţii Pogana, judeţul Vaslui, fără a da reclamantului posibilitatea dovedită de a cunoaşte această situaţie, nu a constituit motivul legal pentru încetarea dreptului la compensaţie lunară pentru chirie.
De altfel, nici nu prezintă relevanţă susţinerea că nu a cunoscut aceste limite, în condiţiile în care actul administrativ de stabilire a limitelor garnizoanei există şi produce efecte juridice.
Mai mult, modificarea limitelor garnizoanei militare se comunică în fiecare an de către eşalonul superior, fiind adusă la cunoştinţa personalului unităţii, iar faptul că registrele în care reclamantul a semnat de luare la cunoştinţă a acestor limite de garnizoană au fost distruse, potrivit prevederilor legale interne ale ministerului referitoare la termenele de păstrare a documentelor, nu înseamnă că reclamantul nu a avut cunoştinţă de aceste prevederi.
În orice caz, motivul care a stat la baza emiterii deciziei de imputare l-a constituit nerespectarea de către reclamant a obligaţiei prevăzute de art. 6 alin. (2) lit. h) din H.G. nr. 1867/2005, respectiv de a raporta în scris, în termen de 5 zile lucrătoare de la ivirea situaţiei, orice schimbare intervenită, de natură să modifice condiţiile care au stat la baza acordării compensaţiei lunare pentru chirie.
Dreptul la compensaţia pentru chirie este prevăzut de art. 201 din Legea nr. 80/1995, acesta fiind şi textul în baza căruia a fost emisă H.G. nr. 1876/2005.
În mod corect a apreciat instanţa de fond că, din perspectiva îndreptăţirii reclamantului de a beneficia de compensaţia în discuţie, prezintă relevanţă împrejurarea dacă acesta deţine sau nu în proprietate un imobil în garnizoana Bârlad, atât dispoziţiile art. 201 din Legea nr. 80/1995, cât şi prevederile H.G. nr. 1867/2005 stabilind în mod neechivoc condiţia ca militarul "să nu deţină locuinţă proprietate personală nici el şi nici soţia/soţul în garnizoana/localitatea de domiciliu".
Potrivit art. 2 şi art. 3 din H.G. nr. 1867/2005, condiţiile privind dreptul la acordarea indemnizaţiei pentru chirie sunt aceleaşi, indiferent dacă militarul este mutat într-o altă garnizoană decât cea în care are domiciliul sau în garnizoana în care îşi are domiciliul. În ambele situaţii trebuie îndeplinită condiţia de a nu deţine o locuinţă proprietate personală în garnizoana unde activează. Situaţia de la art. 3 prevede, în plus, obligativitatea efectuării unei anchete sociale în scopul stabilirii dacă, la adresa de domiciliu militarul deţine un spaţiu de locuit corespunzător sau există motive obiective pentru care acesta nu poate locui la adresa de domiciliu.
Înalta Curte constată că potrivit contractului de vânzare-cumpărare autentificat la BNP B., sub nr. x, reclamantul-recurent a dobândit, la data de 28.12.2010, imobilul casă de locuit situat în comuna Pogana, jud. Vaslui, aflată în limitele garnizoanei Bârlad.
Localitatea Pogana, judeţul Vaslui face parte din garnizoana Bârlad, aspect ce rezultă din Ordinul A.23 din 05.01.2010 privind refacerea limitelor garnizoanei Bârlad.
Prin urmare, acesta nu putea beneficia legal de dreptul la compensaţie lunară pentru chirie, întrucât nu îndeplinea cerinţa de a nu deţine locuinţă proprietate personală în garnizoana în care a fost numit în prima funcţie sau a fost mutat în interesul serviciului.
În contextul expus, în mod judicios instanţa de fond a admis în parte acţiunea, dispunând anularea parţială a deciziei de imputare nr. A 3300 din 25.09.2015 emisă de Ministerul Apărării Naţionale - Unitatea Militară 01411 Bârlad şi respingând, în rest, acţiunea ca neîntemeiată, având în vedere că reclamantul a devenit proprietar al imobilului din localitatea Pogana, care face parte din garnizoana Bârlad, unde reclamantul îşi desfăşoară activitatea de cadru militar, nefiind îndeplinită una dintre condiţiile legale pentru acordarea compensaţiei, şi anume să nu deţină locuinţă proprietate personală în garnizoană.
Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 496 C. proc. civ., republicat, Înalta Curte va respinge recursul, ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge recursul declarat de recurentul-reclamant A. împotriva sentinţei civile nr. 25 din 15 februarie 2016 pronunţate de Curtea de Apel Iaşi, secţia contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 7 mai 2019.