Withholding of film credit final installment: implicit waiver of commission pact through acceptance of late performance bars non-performance exception

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele

1. Circumstanţele cauzei

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti la data de 09.10.2017, sub nr. x/2017, reclamanta A. S.R.L., a chemat în judecată în calitate de pârât Centrul Naţional al Cinematografiei în temeiul art. 8 din Legea nr. 544/2004, al art. 52 alin. (2) pct. 4 din O.G. nr. 39/2005 privind cinematografia, al art. 201 alin. (1), al art. 205 C. proc. civ. si al art. 209 C. proc. civ., solicitând instanţei ca prin hotărârea ce se va pronunţa să se constate că pârâtul Centrul Naţional al Cinematografiei nu a răspuns în termen legal cererii reclamantei, înregistrată sub nr. x/08.08.2017, prin care a solicitat plata sumei de 122.770 RON, reprezentând transa a IV-a din contractul de credit direct nr. x/10.06.2010 pentru realizarea filmului "The show must go on" şi plata sumei de 104.550 RON, reprezentând transa a IV-a din contractul de credit direct nr. x/14.03.2011 pentru realizarea filmului "Copil Miner"; să se dispună obligarea pârâtului la repararea prejudiciului provocat, în sensul plăţii sumelor solicitate şi să se dispună obligarea pârâtului la plata cheltuielilor de judecată ocazionate de prezentul litigiu.

2. Soluţia instanţei de fond

Prin sentinţa nr. 1615 din 3 aprilie 2018, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal a admis acţiunea formulată de reclamanta A. S.R.L., în contradictoriu cu pârâtul Centrul Naţional al Cinematografiei, a obligat pârâtul să plătească reclamantei suma de 122.770 RON, reprezentând tranşa a IV-a din contractul de credit direct nr. x/10.06.2010 şi suma de 104.550 RON, respectiv tranşa a IV-a din contractul de credit direct nr. x/14.03.2011.

Totodată, a obligat pârâtul la 350 RON cheltuieli de judecată către reclamantă.

3. Cererea de recurs

Împotriva sentinţei nr. 1615 din 3 aprilie 2018, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal în dosarul nr. x/2017 a declarat recurs pârâtul Centrul Naţional al Cinematografiei, în temeiul dispoziţiilor art. 488 alin. (1) pct. 6 şi 8 C. proc. civ., solicitând admiterea recursului, casarea hotărârii recurate şi, rejudecând cauza, respingerea cererii de chemare în judecată formulată de intimata-reclamantă, ca nefondată.

În dezvoltarea criticilor formulate, recurentul-pârât a invocat, în esenţă, următoarele:

- hotărârea instanţei de fond a fost dată cu încălcarea dispoziţiilor art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ., în sensul că judecătorul fondului nu a analizat argumentele expuse de către autoritatea intimată, limitându-se la preluarea necritică doar a susţinerilor, vădit neîntemeiate, ale intimatei-reclamante.

- hotărârea recurată a fost dată cu încălcarea prevederilor legale expuse, care reglementează acordarea tranşelor din contractele de credit, respectiv dispoziţiile O.G. nr. 39/2005, al art. 969 şi 2011 C. civ. de la 1864, precum şi a dispoziţiilor art. 10 lit. b) şi art. 23 din contractele privind acordarea creditului direct.

În opinia recurentului-pârât, nepredarea copiilor standard în termenul de 24 de luni de la data încheierii contractului privind acordarea unui credit direct pentru producţia filmelor reprezintă o încălcare a obligaţiilor contractuale prevăzute de art. 10 lit. b) şi determină aplicarea sancţiunii prevăzute de art. 23 din contractul părţilor.

În atare situaţie, refuzul neplăţii tranşelor celor două contracte de credit este justificat, în conformitate cu dispoziţiile O.G. nr. 39/2005 şi clauzele contractelor de credit care, potrivit art. 969 C. civ. de la 1864, reprezintă legea părţilor.

4. Apărările formulate în cauză

Prin întâmpinarea depusă la dosar la data de 31.08.2018, intimata-reclamantă A. S.R.L. a solicitat respingerea recursului ca nefondat, reiterând circumstanţele esenţiale ale cauzei.

În esenţă, a arătat că hotărârea recurată respectă dispoziţiile art. 425 C. proc. civ., judecătorul fondului oferind un raţionament pertinent asupra tuturor susţinerilor părţilor.

În privinţa criticilor întemeiate pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., a arătat că intimata-reclamantă şi-a îndeplinit obligaţia contractuală la data de 16.12.2014, cu depăşirea termenului contractual, acceptarea îndeplinirii acestor obligaţii de către recurentul-pârât angajând răspunderea autorităţii pentru plata tranşelor restante, fără a putea invoca rezilierea contractului de credit direct.

Totodată, a invocat jurisprudenţa Înaltei Curţi într-o cauză similară ce a format obiectul dosarului nr. x/2016

5. Procedura derulată în recurs

Prin rezoluţia completului de judecată din 6.12.2018 s-a fixat termen de judecată în şedinţă publică fără a se mai parcurge procedura de filtrare a recursului, în raport de Hotărârea Colegiului de Conducere nr. 106 din data de 20 septembrie 2018 prin care s-a luat act de hotărârea Plenului judecătorilor secţiei de contencios administrativ şi fiscal a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie adoptată la data de 13 septembrie 2018 în sensul că procedura de filtrare a recursurilor, reglementată prin dispoziţiile art. 493 C. proc. civ., este incompatibilă cu specificul domeniului contenciosului administrativ şi fiscal.

Împotriva modului de stabilire a taxei judiciare de timbru în cuantum de 200 RON, recurentul-pârât a formulat cerere de reexaminare, care a fost admisă prin încheierea dată în şedinţa camerei de consiliu din data de 2.10.2018 şi s-a constatat că recurentul este scutit de plata taxei de timbru, în raport de dispoziţiile art. 30 din O.U.G. nr. 2013 cu referire la art. 4 din O.G. nr. 39/2005.

6. Considerentele Înaltei Curţi asupra recursului

Examinând legalitatea sentinţei recurate în raport de criticile formulate, de apărările din întâmpinare şi dispoziţiile legale incidente, Înalta Curte reţine că recursul este nefondat, pentru considerentele care vor fi arătate în continuare.

Intimata-reclamantă A. S.R.L. a supus instanţei de contencios administrativ verificarea legalităţii refuzului autorităţii pârâte de a acorda plata tranşei a IV-a din contractul de credit direct nr. x/10.06.2010 pentru realizarea filmului "The show must go on", respectiv din contractul de credit nr. x/14.03.2011, pentru realizarea filmului "Copil Miner".

Soluţionând cauza, curtea de apel a găsit întemeiate criticile de nelegalitate formulate, reţinând că refuzul de plată este nejustificat, câtă vreme recurentul-pârât a renunţat la beneficiul pactului comisoriu şi, pe cale de consecinţă, a pierdut dreptul de a se prevala de excepţia de neexecutare a contractului de către partea potrivnică.

Soluţia instanţei de fond este însuşită şi de instanţa de control judiciar, întrucât reflectă interpretarea şi aplicarea corectă a dispoziţiilor legale incidente la situaţia de fapt necontestată de părţi.

Răspunzând punctual criticilor formulate în recurs, Înalta Curte constată că nu sunt incidente motivele de nelegalitate invocate prin memoriul de recurs.

Motivul de casare întemeiat pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., constând în neexaminarea argumentelor recurentului-pârât de către judecătorul fondului este nefondat, întrucât hotărârea recurată este motivată cu respectarea dispoziţiilor art. 425 C. proc. civ., motivarea nefiind o chestiune de volum, ci una de esenţă, de conţinut, în sensul că aceasta trebuie să fie clară, concisă şi concretă, în concordanţă cu probele administrate.

Fără a fi necesar să se răspundă la fiecare argument din susţinerile părţilor litigante, instanţa poate proceda la gruparea tuturor argumentelor subsumate unui motiv de nelegalitate a actelor administrative contestate, motivarea urmând să reliefeze raţionamentul logico-juridic pentru care a fost adoptată soluţia, cu arătarea elementelor esenţiale în vederea stabilirii adevărului în cauză.

Contrar susţinerilor recurentului-pârât, judecătorul fondului a reţinut că, deşi potrivit art. 14 din contractele încheiate de către părţi, autoritatea avea la îndemână pactul comisoriu care îi dădea drept să rezilieze contractele şi să perceapă daune pentru neexecutarea culpabilă a obligaţiilor, aceasta a procedat la recepţionarea copiilor standard ale filmelor, chiar şi după expirarea termenelor prevăzute în contract, pierzând aşadar dreptul de a se prevala de excepţia de neexecutare a contractului de către partea potrivnică.

În ceea ce priveşte criticile subsumate motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., Înalta Curte reţine că susţinerile recurentului-pârât vizează aplicarea greşită a normelor de drept material, în sensul că refuzul de a acorda plata integrală a ultimei tranşe aferentă celor două contracte de credit direct încheiate cu reclamanta este unul justificat, întrucât intimata-reclamantă nu a respectat termenele contractuale.

În acest context, Înalta Curte reţine că prin contractul nr. x/2010, recurentul-pârât a acordat intimatei-reclamante un credit direct în cuantum de 1.227.700 RON pentru realizarea filmului "The show must go on" în termen de 24 luni, plata urmând a se acorda în tranşe, în condiţiile art. 15 din contract, în speţă fiind în discuţie acordarea tranşei a IV-a, în procent de 10% din valoarea creditului direct, respectiv a sumei de 122.770 RON.

De asemenea, prin contractul nr. x/2011, recurentul-pârât a acordat intimatei-reclamante un credit direct în cuantum de 1.045.500 RON pentru realizarea filmului "Copil miner" în termen de 24 luni, în baza contractului de credit fiind achitate 3 tranşe, conform art. 15 din contract, rămânând neachitată tranşa a IV-a în cuantum de 104.550 RON.

Potrivit art. 15 lit. d) din contractul de credit (prevederile sunt similare în ambele contracte şi reprezintă o preluare a dispoziţiilor art. 52 alin. (1) lit. b) din O.G. nr. 39/2005, tranşa a IV-a în procent de 10% din valoarea creditului direct se achită la solicitarea creditorului, odată cu îndeplinirea următoarelor condiţii cumulative: predarea şi recepţia tehnică de către CNC copiei standard; predarea unui audit care să certifice corecta utilizare a creditului direct, a participării financiare a co-producătorilor şi co-finanţatorilor proiectului, a aportului producătorului, precum şi prezentarea unui contract de distribuire. Auditul va urmări şi certifica respectarea Normelor metodologice, aprobate prin Ordinul Ministrului Culturii şi Cultelor nr. 2379/2006, pentru aplicarea O.G. nr. 39/2005 privind cinematografia, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 328/2006.

În speţă, din actele dosarului rezultă că, în ceea ce priveşte contractul nr. x/2010, predarea copiei standard către recurentul-pârât s-a realizat la 30.09.2014, conform procesului-verbal predare-primire nr. x/2014, recepţia tehnică a fost efectuată conform procesului-verbal de recepţie nr. x/31.10.2014, iar raportul de audit financiar şi nota de distribuţie au fost predate recurentului-pârât prin intermediul executorului judecătoresc, astfel cum rezultă din adresa nr. x/16.12.2014.

În privinţa contractului nr. x/2011, copia standard a filmului a fost predată recurentei-reclamante sub nr. x/30.08.2014, recepţia tehnică a fost efectuată conform adresei x/31.10.2014, iar raportul de audit fin şi nota distribuţie au fost predate prin intermediul executorului judecătoresc, conform adresei nr. x/16.12.2014.

Prin urmare, toate obligaţiile contractuale ale intimatei-reclamante rezultate din cele două contracte de credit au fost îndeplinite la data de 16.12.2014, atunci când a depus la autoritatea recurentă, ultimele acte doveditoare.

Este adevărat că intimata-reclamantă a depus copiile standard ale filmelor după expirarea termenului contractual, însă recurentul-pârât nu a contestat niciuna dintre aceste predări şi nici nu a invocat excepţia de neexecutare a contractelor în perioada cuprinsă între depăşirea termenelor contractuale şi împlinirea obligaţiilor de către intimata-reclamantă, ba mai mult, a renunţat la acţiunea judiciară pentru reziliere care a format obiectul dosarului x/2014 aflat pe rolul Tribunalului Bucureşti, secţia a V-a civilă .

Aşa fiind, Înalta Curte constată că instanţa de fond a reţinut în mod corect relevanţa împrejurării că recurentul-pârât, procedând la recepţionarea copiilor standard ale filmelor, chiar şi după expirarea termenului contractual, a renunţat la beneficiul pactului comisoriu înscris în contract, pierzând dreptul de a se prevala de excepţia de neexecutare a contractului de către partea potrivnică.

Referitor la pactul comisoriu, se impune precizarea că, în jurisprudenţa sa, Înalta Curte a arătat constant că singurul în drept să aprecieze dacă se va prevala de opţiunea rezilierii/rezoluţiunii convenţiei este creditorul care şi-a executat sau se declară gata să execute obligaţia, înscrierea în contract a unui pact comisoriu neînlăturând facultatea acestuia de a cere executarea contractului.

Cum în speţă, recurentul-pârât a acceptat ca intimata-reclamantă să îşi îndeplinească obligaţiile contractuale după expirarea termenului, renunţând şi la judecata cererii în desfiinţarea contractului, în mod corect judecătorul fondului a apreciat că refuzul de plată al ultimei tranşe a creditului direct nu este justificat.

Concluzionând asupra aspectelor analizate, întrucât intimata-reclamantă a îndeplinit obligaţiile prevăzute de art. 52 alin. (1) lit. b) paragraf final din O.G. nr. 39/2005, în sensul predării copiilor standard ale celor două filme, a raportului de audit, precum şi a contractului de distribuire, Înalta Curte, în acord cu judecătorul fondului, reţine că recurentul-pârât nu a avut o justificare pentru a refuza plata ultimei tranşe de credit.

7. Temeiul legal al soluţiei instanţei de recurs

Pentru considerentele arătate, constatând că nu sunt fondate criticile de nelegalitate formulate, Înalta Curte, în baza art. 20 din Legea nr. 554/2004 şi art. 496 C. proc. civ., va respinge recursul ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de recurentul-pârât Centrul Naţional al Cinematografiei împotriva sentinţei civile nr. 1615/03.04.2018, pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a, de contencios administrativ şi fiscal în dosarul nr. x/2017, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 03 iunie 2020.