VAT on land sale upheld: non-buildable forest land reclassified as buildable by zoning plan not exempt

Asupra cauzei de faţă,

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1. Obiectul litigiului dedus judecăţii

Prin cererea înregistrată la data de 10.06.2016 iniţial pe rolul Tribunalului Cluj, reclamanta A. S.R.L. în contradictoriu cu pârâta Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Cluj-Napoca a solicitat instanţei a dispune anularea deciziei nr. 895/27.11.2015 şi, în consecinţă, admiterea contestaţiei în sensul anulării deciziei de impunere x din 03.02.2015, TVA în cuantum de 3.591.580 RON, dobânzi/majorări de întârziere, în cuantum de 420.613 RON precum şi penalităţi de întârziere în cuantum de 262.266 RON; anularea raportului de inspecţie şi exonerarea de plata sumelor reprezentând TVA şi accesorii.

Prin sentinţa civilă nr. 3336 din 09 noiembrie 2016, Tribunalul Cluj a admis excepţia necompetenţei sale materiale şi a declinat cauza spre competentă soluţionare la Curtea de Apel Cluj.

Cauza a fost înregistrată la Curtea de Apel Cluj la data de 04 ianuarie 2017.

2. Hotărârea primei instanţe

Prin sentinţa civilă nr. 75 din 22 februarie 2017, Curtea de Apel Cluj, secţia a III-a contencios administrativ şi fiscal a respins acţiunea formulată de reclamanta A. S.R.L., în contradictoriu cu Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Cluj-Napoca.

3. Calea de atac exercitată în cauză

Împotriva sentinţei civile nr. 75 din 22 februarie 2017 a Curţii de Apel Cluj, secţia a III-a contencios administrativ şi fiscal a declarat recurs reclamanta S.C. A. S.R.L. prin care a solicitat casarea hotărârii şi, în principal, trimiterea cauzei la prima instanţă spre rejudecare, iar, în subsidiar, procedând la o nouă judecată a fondului, admiterea acţiunii, anularea deciziei prin care s-a soluţionat contestaţia administrativă şi a deciziei privind obligaţiile fiscale stabilite suplimentar în sarcina sa, în ceea ce priveşte: TVA în cuantum de 3.591.580 RON, dobânzi/majorări de întârziere în cuantum de 420.613 RON, precum şi penalităţi de întârziere în cuantum de 262.266 RON; anularea raportului de inspecţie şi exonerarea sa de la plata sumelor de bani reprezentând TVA şi accesorii.

În drept, recurenta-reclamantă a invocat critici ce se circumscriu motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., republicat.

În susţinerea cererii de recurs a adus următoarele argumente:

Prima instanţă a respins probele solicitate de recurenta reclamantă prin încheierea din data de 08.02.2017 şi s-a pronunţat doar în baza înscrisurilor depuse la dosar de către pârâtă, deşi în baza rolului activ în aflarea adevărului, avea posibilitatea şi obligaţia de a insista în administrarea unor probe prin care să se analizeze fondul cauzei.

Consideră că principalul aspect pe care instanţa trebuia să îl aibă în vedere şi pentru care era necesar să administreze probele solicitate, era verificarea aspectului dacă terenul în cauză este construibil sau nu şi în acest sens să admită cererile în probaţiune formulate de reclamantă. Susţine în continuare că este necesară efectuarea unei expertize tehnice pentru a se stabili destinaţia terenului în raport cu înscrisurile de la dosar.

De asemenea, prin efectuarea unei expertize financiar contabile s-ar putea stabili prin raportare la înscrisurile depuse la dosarul cauzei dacă impozitul constând în TVA aplicabil terenului ce a făcut obiectul contractului de vânzare-cumpărare a fost calculat şi stabilit în mod corect.

Argumentează în acest sens că simplul fapt că s-a întocmit un PUZ de introducere în intravilan nu înseamnă că terenul devine unul construibil. Trebuie să se cunoască dacă în privinţa PUZ s-au făcut toate demersurile pentru ca terenul să devină unul construibil, interesând dacă la momentul la care s-a încheiat contractul de vânzare-cumpărare terenul era sau nu construibil în condiţiile în care chiar din extrasul CF depus de organul fiscal rezultă că terenul este unul forestier.

De asemenea, arată că în considerarea unui teren drept construibil nu se poate avea în vedere doar existenţa unui certificat de urbanism obţinut anterior achiziţionării terenului.

O astfel de interpretare este de natură a aduce atingere dispoziţiilor Legii nr. 350/2001 privind amenajarea teritoriului şi urbanismului precum şi dispoziţiilor Legii nr. 50/1991 privind autorizarea lucrărilor de construire.

Potrivit dispoziţiilor Legii 50/1991 un teren este construibil numai dacă se pot executa lucrări de construire pe acesta. Or, dreptul la construire rezultă numai dintr-o autorizaţie de construire, nu şi dintr-un certificat de urbanism.

Consideră că se impunea a fi modificat preţul contractului şi respectiv stornată factura nr. x/2013, raportat pe de o parte la starea sa de inactivitate, iar, pe de altă parte, la faptul că imobilul obiect al contractului de vânzare cumpărare este scutit de TVA, conf. dispoziţiilor art. 141 alin. (2) lit. f) Codul fiscal.

Deşi a arătat motivele pentru care imobilul teren ce face obiectul tranzacţiei este un teren forestier, deci neconstruibil, instanţa de fond a reţinut susţinerile inspectorilor fiscali, care au apreciat în baza unor înscrisuri emise de către Primăria Comunei Floreşti, că terenul este unul construibil, fiind emis în acest sens un certificat de urbanism din care rezultă că ar fi teren neconstruibil, însă ulterior a fost întocmit un PUZ pentru intrare teren în intravilan şi PUD, iar prin HCL din data de 09.04.2008 s-a aprobat documentaţia pentru PUZ şi PUG pe numele beneficiarului B..

Consideră că destinaţia de pădure a terenului, situat în intravilan, rezultă şi din adeverinţa nr. x din 20.12.2013 emisă de către Primăria Comunei Floreşti.

Pentru ca un teren forestier să fie construibil trebuie să îndeplinească mai multe cerinţe care sunt prevăzute în legi speciale.

Astfel, Codul silvic, Legea nr. 46/2008 definind fondul forestier naţional nu face referire doar la terenurile proprietate publică.

Mai mult, art. 36 din Codul silvic prevede că este permisă reducerea suprafeţei fondului forestier naţional doar cu condiţia compensării acestora, fără reducerea suprafeţei fondului forestier şi cu plata anticipată a obligaţiilor băneşti, numai terenurile necesare realizării sau extinderii unor lucrări precum:(..) locuinţe sau case de vacanţă, numai în fondul forestier proprietate privată a persoanelor fizice şi juridice - art. 37 alin. (1) lit. c).

Chiar şi în ipoteza în care vorbim despre proprietate privată, tot este necesară parcurgerea unor etape şi condiţii pentru scoaterea terenului din fondul forestier naţional prevăzute la art. 37 alin. (2) şi (3) din Codul silvic.

A făcut referiri şi cu privire la prevederile legii fondului funciar referitoare la terenurile cu destinaţie forestieră.

Raportat la cele de mai sus, apreciază că terenul obiect al tranzacţiei supusă controlului, nu era un teren construibil, nici la momentul efectuării înstrăinării şi nici în prezent, pe acest teren neputându-se construi, acesta nefiind scos din circuitul silvic aşa cum prevăd dispoziţiile legale invocate. Terenurile pentru a căror înstrăinare ar urma să se plătească TVA sunt doar terenurile intravilane, pentru care există autorizaţie de construire eliberată înainte momentul vânzării.

Or, inspectori fiscali în justificarea măsurii dispuse au avut în vedere doar împrejurarea că terenul a fost trecut din extravilan în intravilan astfel cum rezultă din HCL, dar au omis că terenul are destinaţia de teren forestier/pădure, apreciind astfel în mod eronat situaţia dată.

Arată şi că operaţiunile analizate în cauză nu au prejudiciat bugetul de stat, recurenta reclamantă neîncasând TVA cu ocazia emiterii facturii, iar Societatea de Construcţii Napoca S.A. nededucându-şi TVA-ul. Astfel, ca obligaţii fiscale pentru stat, operaţiunea nu are nicio influenţă.

Prin Decizia nr. 895/2015 se precizează că recurenta reclamantă, chiar dacă în momentul facturării a fost într-o perioadă de inactivitate, a avut obligaţia conform art. 1563 alin. (10) Codul fiscal de a depune declaraţia privind TVA şi a plăti taxa pe valoarea adăugată colectată. O astfel de taxă însă nu a fost colectată - după cum recunoaşte şi pârâta la fila x paragraf 7 din Decizia nr. 895/2015; S.C. A. S.R.L. nu a colectat TVA aferent livrării efectuate - deoarece astfel cum rezultă şi din factura x din 03.10.2014 în aceasta era cuprins doar preţul vânzării, fără TVA.

Mai mult, în cazul în care ar fi fost emisă factura cu TVA, nu ar fi fost posibilă deducerea taxei, recurenta reclamantă fiind în inactivitate.

4. Apărările formulate în cauză

Prin întâmpinarea înregistrată la dosarul cauzei la data de 16 iunie 2017, intimata-pârâtă Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Cluj-Napoca a invocat excepţia nulităţii recursului, iar în subsidiar a solicitat respingerea recursului ca nefondat, cu consecinţa menţinerii ca temeinică şi legală a hotărârii recurate.

În motivarea excepţiei nulităţii recursului se invocă de către intimata pârâtă faptul că prin cererea de recurs se reiau toate argumentele prezentate la fond pentru susţinerea cererii de chemare în judecată, recurenta criticând soluţia sub aspectul neadmiterii unei cereri în probaţiune.

În subsidiar susţine că prima instanţă a stabilit corect obligaţia recurentei de a achita TVA-ul aferent vânzării, atât în considerarea stării de inactivitate a acesteia, cât şi a categoriei de teren construibil al terenului vândut.

În acest sens arată că, în perioada 01.08.2013-03.03.2014 recurentei i-a fost anulată înregistrarea în scopuri de TVA în conformitate cu prevederile art. 159 alin. (9) din Codul fiscal. Pentru operaţiunile economice derulate în perioada în care codul de TVA a fost anulat, incidente sunt prevederile art. 11 alin. (13) din Codul fiscal, potrivit cărora: "Contribuabilii cărora li s-a anulat înregistrarea în scopuri de TVA conform prevederilor art. 153 alin. (9) lit. b)- e) nu beneficiază, în perioada respectivă, de dreptul de deducere a taxei pe valoarea adăugată aferentă achiziţiilor efectuate, dar sunt supuşi obligaţiei de plată a TVA colectate, în conformitate cu prevederile titlului VI, aferentă operaţiunilor taxabile desfăşurate în perioada respectivă".

Pentru operaţiunile efectuate în această perioadă recurenta avea obligaţia de a întocmi şi depune Declaraţia privind TVA (formular 311), aşa cum prevede art. 1563 alin. (10) din Codul fiscal şi avea obligaţia de plată a taxei pe valoarea adăugată colectată, starea de inactivitate stabilită din oficiu de organele de inspecţie fiscală, nu o exonerează, potrivit prevederilor art. 11 alin. (13) din Codul fiscal, de plata taxei pe valoarea adăugată colectate . Astfel, prima instanţă a interpretat corect aceste dispoziţii legale, invalidând apărarea recurentei.

Cât privesc susţinerile recurentei în sensul că operaţiunea de valorificare prin vânzare a terenului efectuată de către aceasta se cuprinde în sfera operaţiunilor scutite de taxă pe valoarea adăugată prevăzute la art. 141 alin. (2) lit. f) din Codul fiscal, de asemenea, apreciază că soluţia primei instanţe este corectă.

Astfel, din documentele emise de către Primăria Floreşti, respectiv Hotărârea Consiliului Local Floreşti, Certificat de urbanism, extrase carte funciară şi planşe de PUZ, prima instanţă a reţinut corect că, potrivit Certificatului de urbanism nr. x din 04.02.2008, nu rezultă că terenul ar fi neconstruibil, mai mult, arată că au fost stabilite cerinţele de îndeplinit pentru autorizarea construirii, fiind întocmit un Plan Urbanistic Zonal pentru intrare teren în intravilan şi Plan Urbanistic de Detaliu pentru realizare cartier de locuinţe şi dotări.

Prin Hotărârea Consiliului Local al comunei Floreşti întrunită în şedinţa ordinară în data de 09.04.2008 s-a aprobat documentaţia pentru Planul Urbanistic Zonal şi Planul Urbanistic de Detaliu: "Intrare teren în intravilan pentru realizarea cartier de locuinţe şi dotări din zona Cetatea Feţei, localitatea Floreşti, beneficiar B..

Câtă vreme înscrisurile existente la dosar atestă faptul că terenul înstrăinat este construibil, existând aprobare prin PUZ şi PUD conform regulilor urbanistice cerute de legislaţia specifică, respectiv Legea nr. 50/1991 şi Legea nr. 350/2001, iar actele autorităţii deliberative locale nu au fost anulate, soluţia primei instanţe de respingere a acţiunii este corectă.

Susţinerea recurentei în sensul că, pentru ca un teren forestier să fie construibil, trebuie să îndeplinească mai multe cerinţe care sunt prevăzute de legi speciale, invocând în acest sens Legea nr. 46/2008 privind Codul silvic, a fost corect înlăturată de prima instanţă, raportat la definiţia terenului construibil dată de art. 141 alin. (2) lit. f) pct. 1 Codul fiscal şi pct. 37 alin. (6) din Normele metodologice de aplicare ale Codul fiscal

Coroborând prevederile Codul fiscal şi ale Normelor metodologice sus citate, calificarea unui teren ca fiind construibil se face: la momentul vânzării sale de către contribuabil; pe baza datelor din certificatul de urbanism eliberat în condiţiile şi situaţiile prevăzute imperativ de legea specială în domeniu (Legea nr. 50/1991), act prin care autorităţile competente transmit solicitantului informaţiile privind regimul juridic, economic şi tehnic al terenurilor (şi construcţiilor existente) la data solicitării.

Din perspectiva celor de mai sus şi în conformitate cu legea specială în materie, emiterea certificatului de urbanism, alături de alte avize, acorduri, notificări, documentaţii tehnice, etc. stabilite prin certificat, fac parte din procedura prealabilă de autorizare a executării lucrărilor de construcţii şi are drept scop obţinerea, ca act final, a autorizaţiei de construire, aşa cum prevede art. 2 din Legea nr. 50/1991.

A făcut referiri şi cu privire la art. 47 alin. (1) şi (2) din Legea 350/2001 privind amenajarea teritoriului şi urbanismul ce reglementează Planului Urbanistic Zonal şi funcţiile acestuia.

De asemenea a invocat şi dispoziţiile art. 23 alin. (3) din Legea nr. 50/1991 din care rezultă că numai odată cu emiterea autorizaţiei de construire terenurile se scot din circuitul agricol.

Conform H.C.L. Floreşti terenul ce face obiectul vânzării către Societatea de Construcţii NAPOCA S.A. a fost introdus în intravilanul localităţii Floreşti având destinaţia de construire a unui cartier de locuinţe şi dotări.

Referitor la susţinerea recurentei cu privire la faptul că în categoria terenurilor construibile intră doar terenurile situate în intravilan, pentru care există autorizaţie de construire arată că terenul în cauză a fost scos din extravilanul localităţii şi introdus în intravilanul localităţii prin Hotărârea Consiliului Local Floreşti nr. 95 din 09.04.2008, iar conform definiţiei terenului construibil, în sensul aplicării taxei pe valoarea adăugată, date de art. 141 alin. (2) lit. f) pct. 1 din Codul fiscal, terenul construibil este orice teren amenajat sau neamenajat, pe care se pot executa construcţii, conform legislaţiei în vigoare, şi nu presupune existenţa unei autorizaţii de construire.

În drept, au invocat dispoziţiile legale menţionate în cuprinsul întâmpinării.

Excepţia nulităţii recursului invocată prin întâmpinare a fost pusă în discuţia părţilor şi soluţionată la termenul din 19 mai 2020, soluţia instanţei fiind cuprinsă în considerentele încheierii de la acea dată.

5. Procedura de soluţionare a recursului

Prin rezoluţia din 22 noiembrie 2018, instanţa constatând că nu mai subzistă motivele care să determine fixarea termenului de judecată pentru examinarea în camera de consiliu a raportului privind admisibilitatea recursului, prin prisma exigenţelor dispoziţiilor art. 493 alin. (5) - (7) din C. proc. civ., faţă de Hotărârea Colegiului de Conducere al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie nr. 106 din 20 septembrie 2018, prin care s-a luat act de Hotărârea Plenului Judecătorilor secţiei de contencios administrativ şi fiscal a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, adoptată la data de 13 septembrie 2018, în sensul că procedura de filtrare a recursurilor reglementată prin dispoziţiile art. 493 din C. proc. civ. este incompatibilă cu specificul domeniului contenciosului administrativ şi fiscal a stabilit termen de judecată pe fond a recursului la data de 24 martie 2020.

Prin încheierea din 17 aprilie 2019, instanţa, din oficiu a preschimbat termenul de judecată stabilit iniţial prin rezoluţia din 22 noiembrie 2018 şi a stabilit un nou termen de judecată la data de 25 februarie 2020.

II. Soluţia instanţei de recurs

Faţă de obiectul recursului dedus judecăţii Înalta Curte reţine în primul rând că prin încheierea din 8 februarie 2017 instanţa de fond a respins probele solicitate a fi încuviinţate de recurenta reclamantă constând în: expertiză tehnică topografică expertiză financiar contabilă, şi efectuarea unei adrese către comuna Floreşti pentru a se stabili regimul juridic al terenului ce a făcut obiectul operaţiunii economice care a determinat stabilirea TVA suplimentară contestată în cauză, ca neutile.

Or, în actuala reglementare recursul este o cale extraordinară de atac, ceea ce presupune exercitarea sa numai pentru motivele expres prevăzute de normele de procedură ce îl reglementează, având ca scop să supună Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie examinarea conformităţii hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile (art. 483 alin. (3) C. proc. civ.) şi putând fi admis numai în condiţiile în care motivele de nelegalitate invocate în cererea de recurs pot fi calificate ca motive de casare dintre cele expres enumerate de art. 488 alin. (1) C. proc. civ.

În speţă, aşa cum în mod constant s-a subliniat în doctrină şi practica judiciară, aprecierea făcută de către instanţa de fond asupra pertinenţei, concludenţei şi utilităţii probelor solicitate de părţi, constituie aspect de temeinicie iar nu de legalitate şi nu poate fi supus controlului judiciar exercitat de instanţa de recurs.

Criticile aduse de recurenta reclamantă sentinţei recurate care pun în discuţie interpretarea şi aplicarea normelor de drept substanţial privind taxa pe valoarea adăugată în speţa dedusă judecăţii, constituie însă motive de nelegalitate ce se circumscriu motivului de casare reglementat de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., aşa cum s-a reţinut şi cu ocazia analizei excepţiei nulităţii recursului invocată de intimata pârâtă, şi vor fi analizate în cele ce urmează.

Se impune însă a se preciza că deşi prin cererea de chemare în judecată şi cererea de recurs reclamanta solicită anularea în totalitate a TVA stabilită suplimentar în sarcina sa prin Decizia de impunere nr. x/03.02.2015 în cuantum de 3.591.580 RON şi accesoriile aferente acestei obligaţii fiscale, în recurs nu se aduc critici decât cu privire la obligaţia de plată suplimentară constând în TVA în cuantum de 3.394.381 RON şi accesorii, aferentă vânzării unei suprafeţe de teren, astfel că instanţa de recurs nu este investită a analiza şi legalitatea stabilirii de către inspecţia fiscală în sarcina recurentei reclamantei a TVA suplimentară în sumă de 197.199 RON ce rezultă din depunerea la organele fiscale a decontului de TVA din 25.01.2013 cu date eronate, diferite de cele înscrise în jurnalele de vânzări şi cumpărări prezentate organelor de inspecţie fiscală şi cu privire la care recurenta nu a formulat critici.

Relativ la TVA stabilit suplimentar în sarcina recurentei reclamante, în cuantum de 3.394.381 RON, se reţine că urmarea vânzării unui teren din patrimoniul său recurenta reclamantă a emis factura y/18.12.2013 în care a evidenţiat valoarea bunului vândut în cuantum de 14.143.254,51 RON şi TVA în cuantum de 3.394.381 RON.

Factura corespunde menţiunilor din contractul de vânzare cumpărare prin care s-a stabilit preţul vânzării în cuantum de 17.537.635,6 RON, TVA inclus, şi nu cuprinde menţiunea privind aplicarea unei scutiri aşa cum este prevăzut la art. 155 alin. (19) lit. l) Codul fiscal, Legea 571/2003 în forma sa în vigoare la data operaţiunii economice analizate.

Recurenta reclamantă a înregistrat contabil vânzarea cu suma de 14.143.254,51 RON iar scăderea din gestiune a terenului cu suma de 17.537.635,6 RON necolectând TVA aferentă vânzării, deşi aceasta devenise exigibilă la data încheierii contractului de vânzare cumpărare în formă autentică (art. 134 alin. (1) şi art. 1341 alin. (1) şi (6) Codul fiscal).

Ulterior, după data până la care s-a desfăşurat inspecţia fiscală, recurenta reclamantă a prezentat factura w/03.10.2014 prin care se stornează suma de 17.537.919,44 RON şi emite factura x/03.10.2014 de aceeaşi valoare, fără TVA.

Ca justificare a acestor operaţiuni recurenta reclamantă invocă starea sa de inactivitate din perioada vânzării terenului însă această împrejurarea, aşa cum susţine intimata pârâtă, nu este de natură a înlătura obligaţia recurentei reclamante de a colecta TVA aferentă vânzării bunului imobil.

Astfel, art. 11 alin. (13) Codul fiscal prevedea expres:

"Contribuabilii cărora li s-a anulat înregistrarea în scopuri de TVA conform prevederilor art. 153 alin. (9) lit. b)-e) nu beneficiază de dreptul de deducere a taxei pe valoarea adăugată aferente achiziţiilor efectuate în perioada respectivă, dar sunt supuşi obligaţiei de plată a TVA colectate, în conformitate cu prevederile titlului VI, aferentă operaţiunilor impozabile desfăşurate în perioada respectivă.

În acelaşi sens art. 156 alin. (10) lit. a) Codul fiscal arată că:

"Persoanele impozabile al căror cod de înregistrare în scopuri de TVA a fost anulat potrivit prevederilor art. 153 alin. (9) lit. a) - e) trebuie să depună o declaraţie privind taxa colectată care trebuie plătită, până la data de 25 inclusiv a lunii următoare celei în care a intervenit exigibilitatea taxei pentru livrări de bunuri/prestări de servicii efectuate şi/sau pentru achiziţii de bunuri şi/sau servicii pentru care sunt persoane obligate la plata taxei, a căror exigibilitate de taxă intervine în perioada în care persoana impozabilă nu are un cod valabil de TVA, respectiv:

a) taxa colectată care trebuie plătită în conformitate cu prevederile art. 11 alin. (11) şi (13) pentru livrări de bunuri/prestări de servicii efectuate şi/sau pentru achiziţii de bunuri şi/sau servicii pentru care sunt persoane obligate la plata taxei, efectuate în perioada în care persoana impozabilă nu are un cod valabil de TVA;"

Problema deductibilităţii TVA aferentă tranzacţiei analizate pusă în discuţie de recurenta reclamantă este nerelevantă în cauză, deoarece dreptul de deducere aparţine în această situaţie cumpărătorului iar nu recurentei reclamante care a vândut bunul imobil şi avea obligaţia, potrivit dispoziţiilor legale anterior citate de a colecta TVA aferentă vânzării.

În susţinerea faptului că operaţiunea analizată este scutită de TVA, deci recurenta reclamantă ar fi procedat corect prin stornarea facturii y/18.12.2013 şi emiterea unei noi facturi (x/03.10.2014) fără TVA, aceasta invocă dispoziţiile art. 141 alin. (2) lit. f) Codul fiscal potrivit cărora sunt scutite de TVA livrările de terenuri. Însă aşa cum prevede aceeaşi dispoziţie legală, prin excepţie, scutirea nu se aplică pentru livrarea de terenuri construibile. Pct. 1 al dispoziţiei legale analizate cuprinde şi o definiţie a noţiunii de "teren construibil" ca fiind "orice teren amenajat sau neamenajat, pe care se pot executa construcţii, conform legislaţiei în vigoare.

De asemenea pct. 37 (6) din Norme metodologice de aplicare ale Codul fiscal sub art. 141 alin. (2) lit. f) prevede că:

"În aplicarea art. 141 alin. (2) lit. f) din Codul fiscal, calificarea unui teren drept teren construibil sau teren cu altă destinaţie, la momentul vânzării sale de către proprietar, rezultă din certificatul de urbanism."

Prin urmare în calificarea unui teren ca fiind construibil potrivit dispoziţiilor legale în materie fiscală interesează potenţialitatea ca pe terenul ce face obiectul tranzacţiei să fie edificate construcţii, iar nu iminenta edificare a unei construcţii care presupune emiterea autorizaţiei de construire în condiţiile Legii 50/1991.

În speţa dedusă judecăţii se reţine că potrivit Certificatului de urbanism nr. x/04.02.2008 emis de Consiliul Judeţean Cluj, terenul ce face obiectul tranzacţiei era la acel moment extravilan, având categoria de folosinţă - teren cu destinaţie forestieră, deci la acest moment terenul nu era construibil în accepţiunea art. 141 alin. (2) lit. f) Codul fiscal.

Ulterior prin HCL al comunei Floreşti nr. 95/9.04.2008 s-a aprobat documentaţia pentru Planul Urbanistic Zonal şi planul Urbanistic de Detaliu "Intrare teren în intravilan pentru realizarea cartier de locuinţe şi dotări…"

În consecinţă prin hotărârea adoptată de autoritatea locală deliberativă s-a schimbat atât regimul juridic al terenului ce face obiectul tranzacţiei (din extravilan în intravilan) dar şi categoria de folosinţă a acestuia, terenul devenind construibil în accepţiunea Codul fiscal.

Or, atât timp cât hotărârea consiliului local îşi produce efectele, recurenta reclamantă nu se poate prevala de existenţa unei categorii de folosinţă pe care terenul a avut-o anterior pentru a susţine că livrarea acestuia este scutită de TVA, chiar dacă din extrasul de carte funciară existent la dosarul cauzei rezultă că în cartea funciară terenul este încă înscris ca având destinaţie forestieră.

Chiar dacă ipotetic s-ar reţine că şi după adoptarea HCL al comunei Floreşti nr. 95/9.04.2008 terenul şi-ar fi păstrat destinaţia avută anterior, aceea forestieră, Înalta Curte, analizând dispoziţiile legale invocate de recurenta reclamantă are în vedere că acestea nu instituie o interdicţie absolută privind edificarea de construcţii pe terenuri cu destinaţie forestieră, ceea ce conduce la concluzia că şi în situaţia păstrării destinaţiei iniţiale a terenului, după adoptarea HCL al comunei Floreşti nr. 95/9.04.2008 şi cu respectarea cerinţelor impuse de art. 37 alin. (2) şi următoarele din Legea 46/2008 (Codul silvic) terenul poate fi folosit pentru edificarea de construcţii, devenind "teren construibil" în accepţiunea legii fiscale.

Având în vedere aceste considerente, apreciind că, în raport de criticile invocate nu este incident motivul de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., se va respinge recursul declarat de reclamantă ca nefondat, în baza prevederilor art. 496 alin. (1) C. proc. civ. şi art. 20 din Legea nr. 554/2004.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de reclamanta S.C. A. S.R.L. împotriva sentinţei civile nr. 75 din 22 februarie 2017 şi a încheierii din 8 februarie 2017 ale Curţii de Apel Cluj, secţia a III-a de contencios administrativ şi fiscal, ca nefundat.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 02 iunie 2020.