Appeal granted: interim injunction for fully reimbursed cancer drug Nivolumab until final merits ruling upheld.

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1.1. Cadrul procesual

Prin cererea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Alba Iulia, la data de 22.10.2019, reclamanta A. a chemat în judecată pârâţii Guvernul României, Ministerul Sănătăţii, Casa Naţională de Asigurări de Sănătate şi Agenţia Naţională a Medicamentului şi a Dispozitivelor Medicale, solicitând pe calea procedurii de urgenţă a ordonanţei preşedinţiale, obligarea pârâţilor să-i asigure medicamentul Nivolumab pe bază de prescripţie medicală, în regim de compensare 100% (fără contribuţie personală), până la soluţionarea acţiunii pe drept comun.

1.2. Hotărârea pronunţată de instanţa de fond

Prin sentinţa nr. 268/2019 din 13 noiembrie 2019 pronunţată de Curtea de Apel Alba Iulia, secţia contencios administrativ şi fiscal au fost respinse ca nefondate excepţiile lipsei calităţii procesual pasive a pârâţilor Ministerul Sănătăţii şi Casa Naţională de Asigurări de Sănătate.

A fost respinsă ca nefondată excepţia inadmisibilităţii cererii formulate pe calea ordonanţei preşedinţiale, în materia contenciosului administrativ şi a fost respinsă acţiunea formulată de reclamanta A., ca neîntemeiată.

1.3. Cererea de recurs

Împotriva hotărârii pronunţate de instanţa de fond a formulat recurs A., fiind criticată sentinţa atacată pentru motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ.

Recurenta a criticat faptul că instanţa de fond a reţinut împrejurarea că "avem de a face cu o prejudecare a fondului pricinii", nefiind arătat în ce anume constă, în concret, această prejudecare a fondului, în condiţiile în care obiectul cererii de chemare în judecată este diferit de obiectul cererii de ordonanţă preşedinţială.

Recurenta a arătat că în mod greşit instanţa a apreciat că cererea recurentei este inadmisibilă, reţinând că tinde la substituirea competenţei medicului curant, susţinere care este contrazisă de faptul că rezultă din actele medicale ale recurentei că medicamentul în cauză a fost prescris de medicul curant al pacientei.

1.4. Apărările intimaţilor

Agenţia Naţională a Medicamentului şi a Dispozitivelor Medicale şi Ministerul Sănătăţii au formulat întâmpinare la motivele de recurs comunicate, prin care au solicitat respingerea recursului ca nefondat şi menţinerea ca legală a hotărârii pronunţate de instanţa de fond.

II. Decizia Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie

2.1. Argumentele de fapt şi de drept relevante.

Analizând actele şi lucrările dosarului, în raport cu sentinţa atacată şi motivele de recurs formulate, Înalta Curte reţine că sunt fondate criticile formulate de recurentă, motiv pentru care sentinţa instanţei de fond va fi casată, şi rejudecând cauza, Înalta Curte are în vedere următoarele considerente.

Instanţa de control judiciar reţine că potrivit art. 241 din Legea nr. 95/2006 "Asiguraţii beneficiază de medicamente cu sau fără contribuţie personală, pe bază de prescripţie medicală pentru medicamentele cuprinse în lista de medicamente prevăzută la art. 242. Modalităţile de prescriere şi eliberare a medicamentelor se prevăd în contractul-cadru." Conform art. 242 din acelaşi act normativ "(1) Lista cu medicamente de care beneficiază asiguraţii cu sau fără contribuţie personală se elaborează de către Ministerul Sănătăţii Publice şi CNAS, şi se aprobă prin hotărâre a Guvernului. (2) În listă se pot include numai medicamente prevăzute în Nomenclatorul de produse."

Totodată, conform art. 276 din Legea nr. 95/2006, "(3) CNAS are ca principal obiect de activitate asigurarea funcţionării unitare şi coordonate a sistemului de asigurări sociale de sănătate din România şi are în subordine casele de asigurări de sănătate judeţene şi Casa de Asigurări de Sănătate a Municipiului Bucureşti, Casa Asigurărilor de Sănătate a Apărării, Ordinii Publice, Siguranţei Naţionale şi Autorităţii Judecătoreşti.

În drept, cererea reclamantei este întemeiată pe dispoziţiile art. 997 C. proc. civ. care prevede posibilitatea instanţei de a lua măsuri provizorii, în cazuri grabnice, pe calea specială a procedurii ordonanţei preşedinţiale, pentru păstrarea unui drept căruia i s-ar putea aduce atingere prin întârziere sau pentru prevenirea unei pagube iminente şi care nu s-ar putea repara, precum şi pentru înlăturarea piedicilor ce s-ar ivi cu prilejul unei executări, atunci când aparenţa dreptului este în favoarea părţii reclamante.

Condiţiile de admisibilitate prevăzute de norma legală arătată, care trebuie îndeplinite cumulativ, sunt: urgenţa, caracterul provizoriu (vremelnic) şi neprejudecarea fondului.

În privinţa urgenţei, art. 997 alin. (1) C. proc. civ., exemplifică categoriile generale de situaţii caracterizate prin urgenţă: păstrarea unui drept căruia i s-ar putea aduce atingere prin întârziere, prevenirea unei pagube iminente şi care nu s-ar putea repara, înlăturarea piedicilor ce s-ar ivi cu prilejul unei executări.

Înalta Curte constată că în cauză este îndeplinită condiţia urgenţei, prin aceea că recurenta-reclamantă urmăreşte prevenirea unei pagube iminente şi care nu s-ar putea repara. Astfel, Înalta Curte reţine că recurenta-reclamantă a fost diagnosticată din anul 2009 cu colangiocarcinom, un tip de cancer care se formează în căile biliare prin care circulă bila şi care leagă ficatul de vezica biliară şi de intestinul subţire. Potrivit actelor medicale a urmat chimioterapie, iar în prezent medicul curant recomandă tratament cu medicamentul Nivolumab, având în vedere eficienţa terapeutică şi tolerabilitatea bună, astfel cum rezultă din Biletul de ieşire din spital/scrisoare medicală din 9.10.2019 emis de Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă Sibiu.

Cu privire la dreptul la viaţă al reclamantei, Înalta Curte reţine că acesta este protejat atât prin art. 22 din Constituţia României, cât şi prin art. 2 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului, în sarcina statului existând şi o obligaţie pozitivă pentru a asigura respectarea dreptului la viaţă, nu numai una de a se abţine "de la luarea unei vieţi în mod intenţionat şi ilegal, ci implică totodată obligaţia de a lua măsurile necesare pentru a proteja vieţile celor aflaţi sub jurisdicţia lor (a se vedea L.C.B. împotriva Regatului Unit, 9 iunie 1998, pct. 36, Culegere de hotărâri şi decizii 1998-III)."

Relevante raportat la îndeplinirea condiţiei urgenţei - care constă în pericolul pentru viaţa reclamantului - sunt şi o parte dintre considerentele Hotărârii Panaitescu împotriva României, din 10 aprilie 2012, prin care Curtea Europeană a Drepturilor Omului a constatat încălcarea art. 2 din Convenţie, sub aspect procedural, în cazul unui reclamant bolnav de cancer căruia statul român nu i-a decontat integral un medicament (Avastin) deoarece nu era inclus în lista medicamentelor decontate:

"28. Curtea a admis faptul că nu este imposibil ca actele şi omisiunile autorităţilor în materie de politica sănătăţii să angajeze, în anumite împrejurări, răspunderea acestora în temeiul art. 2. Cu toate acestea, în cazul în care un stat membru a luat măsuri corespunzătoare pentru a asigura înalte standarde profesionale în rândul angajaţilor din domeniul sănătăţii şi protejarea vieţilor pacienţilor, Curtea nu poate accepta ideea că nişte chestiuni precum eroarea de judecată a personalului din domeniul sănătăţii sau coordonarea neglijentă între membrii personalului din domeniul sănătăţii în tratamentul unui pacient sunt suficiente, în sine, să angajeze răspunderea unui stat contractant din perspectiva obligaţiilor lui pozitive în temeiul art. 2 din convenţie pentru apărarea vieţii [a se vedea Powell împotriva Regatului Unit (dec.), nr. 45305/99, CEDO 2000-V şi Öneryıldız împotriva Turciei (MC), nr. 48939/99, pct. 71, CEDO 2004-XII].

29. Curtea reaminteşte că abordarea sa faţă de interpretarea art. 2 este ghidată de ideea că obiectul şi scopul convenţiei ca instrument pentru protecţia persoanelor impune interpretarea dispoziţiilor sale şi aplicarea lor astfel încât garanţiile acesteia să fie practice şi efective (a se vedea, de exemplu, Yaşa împotriva Turciei, 2 septembrie 1998, pct. 64, Culegere de hotărâri şi decizii 1998-VI).

30. În cazul de faţă, capătul de cerere invocat în faţa Curţii este că autorităţile naţionale nu au făcut ceea ce era de aşteptat din partea lor, nu numai de către reclamant, ci şi de către instanţele interne (supra, pct. 13-14), care le-au ordonat să îi asigure reclamantului medicamentele necesare ca să se trateze de boala care în cele din urmă i-a cauzat moartea."

În privinţa caracterului provizoriu al măsurii solicitate de reclamant, respectiv obligarea pârâţilor să-i asigure medicamentul Nivolumab pe bază de prescripţie medicală, în regim de compensare 100% (fără contribuţie personală) până la soluţionarea dosarului nr. x/2019, Înalta Curte apreciază că aceasta este de asemenea îndeplinită în cauză.

Înalta Curte reţine astfel că recurenta-reclamantă a formulat o acţiune întemeiată pe dreptul comun, solicitând obligarea pârâtelor la includerea medicamentului pe lista medicamentelor decontate integral pentru boala de care suferă aceasta, acţiunea făcând obiectul dosarului nr. x/2019 aflat pe rolul Curţii de Apel Alba Iulia, secţia contencios administrativ şi fiscal, iar prin cererea de faţă urmăreşte să obţină o măsură provizorie, limitată în timp până la rezolvarea fondului litigiului.

Condiţia neprejudecării fondului raportului juridic litigios decurge atât din condiţia referitoare la caracterul provizoriu al măsurii ce urmează a fi dispusă, cât şi din prevederea legală conform căreia ordonanţa va putea fi dată chiar şi atunci când există judecată asupra fondului.

De asemenea, art. 997 alin. (1) C. proc. civ. prevede că instanţa va stabili dacă în favoarea reclamantului există aparenţa de drept, iar alin. (5), că nu pot fi dispuse măsuri care să rezolve litigiul pe fond şi nici măsuri a căror executare nu ar mai face posibilă restabilirea situaţiei de fapt.

În cauza de faţă, instanţa nu are de cercetat fondul dreptului disputat de părţi (dreptul reclamantei la decontarea integrală a medicamentului raportat la boala de care suferă), acesta urmând a fi stabilit în cadrul litigiului ce face obiectul dosarului înregistrat pe rolul Curţii de Apel Alba Iulia, secţia contencios administrativ şi fiscal sub nr. x/2019.

De asemenea, se reţine ca necontestat faptul că protocolul terapeutic pentru medicamentul Nivolumab nu cuprinde în baza de prescriere şi indicaţia pentru a putea fi compensat.

Cu toate acestea, Înalta Curte reţine că toate susţinerile intimaţilor-pârâţi referitoare la neîndeplinirea acestei condiţii sunt neîntemeiate motivat de faptul că aparenţa de drept în această situaţie este în favoarea reclamantei deoarece există prescripţia medicală a medicamentului în cauză emisă pentru această boală reclamantei, precum şi din faptul că medicamentul este inclus în lista medicamentelor compensate pentru patologii similare.

Or, pentru motivele arătate Înalta Curte consideră că aparenţa de drept este în prezent favorabilă recurentei-reclamante, fără însă a se pronunţa asupra existenţei ori inexistenţei dreptului acesteia, drept ce face obiectul litigiului de fond.

Constatând îndeplinite toate condiţiile de admisibilitate a cererii de emitere a ordonanţei preşedinţiale, în temeiul art. 28 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 coroborat cu art. 997 şi urm., Înalta Curte va admite cererea reclamantei pe fond şi va obliga pârâţii să-i asigure reclamantei, medicamentul Nivolumab pe bază de prescripţie medicală, în regim de compensare 100% (fără contribuţie personală) până la soluţionarea dosarului nr. x/2019 al Curţii de Apel Alba Iulia, secţia contencios administrativ şi fiscal.

2.2. Temeiul legal al soluţiei adoptate în recurs.

Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 496 alin. (1) din C. proc. civ., Înalta Curte va admite recursul, va casa în parte sentinţa atacată şi, rejudecând, va admite cererea de ordonanţă preşedinţială, fiind obligaţi pârâţii să asigure reclamantei, pe bază de prescripţie medicală, în regim de compensare 100% (fără contribuţie personală), medicamentul Nivolumab, până la soluţionarea definitivă a dosarului nr. x/2019 al Curţii de Apel Alba Iulia, secţia contencios administrativ şi fiscal. Vor fi menţinute celelalte dispoziţii ale sentinţei atacate.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de A. împotriva sentinţei nr. 268/2019 din 13 noiembrie 2019 pronunţate de Curtea de Apel Alba Iulia, secţia contencios administrativ şi fiscal.

Casează în parte sentinţa recurată, şi rejudecând:

Admite cererea de ordonanţă preşedinţială.

Obligă pârâţii să asigure reclamantei, pe bază de prescripţie medicală, în regim de compensare 100% (fără contribuţie personală), medicamentul Nivolumab, până la soluţionarea definitivă a dosarului nr. x/2019 al Curţii de Apel Alba Iulia, secţia contencios administrativ şi fiscal.

Menţine celelalte dispoziţii ale sentinţei recurate.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 16 ianuarie 2020.