Direct challenge to unapproved emergency ordinances via civil action: admissibility of primary constitutional review and standing of individual ministers

Asupra recursurilor de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1.1. Cadrul procesual

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Bucureşti, secţia a II-a contencios administrativ şi fiscal la data de 08.06.2018 sub nr. x/2018, reclamantul SINDICATUL CADRELOR MILITARE DISPONIBILIZATE a chemat în judecată pe pârâţii MINISTERUL APĂRĂRII NAŢIONALE, A., B. şi C., solicitând instanţei pronunţarea unei hotărâri privind recunoaşterea dreptului pretins, respectiv aplicarea dispoziţiilor Legii nr. 223/2015 privind pensiile militare de stat aşa cum a fost iniţial adoptată şi abrogarea art. 40 din O.U.G. nr. 57/2015 cu privire la art. 28-30 din Legea nr. 223/2015 şi abrogarea art. VII din O.U.G. nr. 59/2017 referitor al art. 59 din Legea nr. 223/2015, care au modificat Legea nr. 223/2015, fără ca acestea să fie până în prezent aprobate în Parlament.

Reclamantul a invocat excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 40 din O.U.G. nr. 57/2015 şi art. VII din O.U.G. nr. 59/2017.

Prin sentinţa civilă nr. 6539/19.10.2018 Tribunalul Bucureşti a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Curţii de Apel Bucureşti, secţia contencios administrativ şi fiscal.

1.2. Hotărârea pronunţată de instanţa de fond

Prin sentinţa civilă nr. 1881 din 03 iunie 2019 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal a fost respinsă excepţia lipsei calităţii procesuale active ca neîntemeiată.

A fost admisă excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a pârâţilor A., B. şi C. şi, în consecinţă, a fost respinsă cererea formulată de către reclamantul Sindicatul Cadrelor Militare Disponibilizate în contradictoriu cu pârâţii A., B. şi C., ca fiind introdusă împotriva unor persoane fără calitate procesuală pasivă.

Instanţa a admis excepţia inadmisibilităţii şi a respins cererea formulată de către reclamantul Sindicatul Cadrelor Militare Disponibilizate în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Apărării Naţionale, ca inadmisibilă.

Instanţa a respins cererea reclamantului de sesizare a Curţii Constituţionale a României ca inadmisibilă.

1.3. Cererea de recurs

Împotriva hotărârii pronunţate de instanţa de fond a formulat două cereri de recurs Sindicatul Cadrelor Militare Disponibilizate, fiind criticată sentinţa atacată atât cu privire la soluţia dată asupra cererii de sesizare a Curţii Constituţionale, cât şi pe cererea introductivă, pentru motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ.

A. Recursul cu privire la soluţia dată asupra cererii de sesizare a Curţii Constituţionale

Recurentul a apreciat faptul că având în vedere Decizia nr. 20/2000 a Curţii Constituţionale şi Decizia nr. 29/2011 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie este necesar ca instanţa de contencios constituţional să se pronunţe cu privire la modul în care dispoziţiile Deciziei Curţii Constituţionale nr. 20/2000 au fost respectate prin prevederile conţinute în O.U.G. nr. 57/2015 şi nr. 59/2017 referitoare la: - modul de calcul al pensiei la magistraţi şi cadrele militare în rezervă/retragere; -stabilirea procentului de calcul; -stabilirea plafonului din venit brut sau net; -modul de valorificare al pensiei suplimentare.

B. Recursul cu privire la soluţia dată asupra cererii introductive

Recurentul a criticat soluţia instanţei de fond cu privire la dezlegarea dată excepţiei lipsei calităţii procesuale pasive a persoanelor fizice indicate în cerere, arătând că persoanele fizice chemate în judecată au semnat şi şi-au asumat răspunderea pentru documentele care au fost înaintate Guvernului României, care fac obiectul prezentei acţiuni. Recurentul a precizat că este de netăgăduit că toţi miniştrii arătaţi au reprezentat ministerul în relaţiile cu toate instituţiile publice şi şi-au manifestat în mod nemijlocit acordul cu privire la modificările legislative care au afectat cadrele militare în retragere şi în rezervă din sistemul de apărare, ordine publică şi securitate naţională.

Recurentul a arătat că instanţa de fond a interpretat greşit dispoziţiile prevăzute de Curtea Constituţională în decizia nr. 20/2000 cu privire la stabilirea pensiei de serviciu pentru magistraţi, la fel ca şi pensia de serviciu pentru militari.

De asemenea, s-a apreciat că respingerea de către instanţa de fond a acţiunii ca inadmisibilă este nelegală raportat la dispoziţiile art. 146 lit. d) din Constituţia României şi a prevederilor art. 29-33 din Legea nr. 47/1992.

II. Decizia Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie

Analizând actele şi lucrările dosarului, în raport cu motivele de recurs formulate, sentinţa atacată şi dispoziţiile legale incidente cauzei, instanţa de control judiciar va menţine soluţia dată de instanţa de primă jurisdicţie ca fiind legală şi, pe cale de consecinţă, recursurile formulate vor fi respinse, pentru considerentele ce urmează.

2.1. Argumentele de fapt şi de drept relevante.

Înalta Curte reţine că obiectul cererii îl reprezintă constatarea neconstituţionalităţii art. 40 din O.U.G. nr. 57/2015 şi art. VII din O.U.G. nr. 59/2017, acţiunea neavând ca obiect acordarea de despăgubiri pentru prejudiciile cauzate prin aceste dispoziţii, anularea unor acte administrative emise în baza acestora sau obligarea autorităţii publice la emiterea unui act administrativ sau la realizarea unei anumite operaţiuni administrative.

Cu privire la critica ce vizează admiterea excepţiei lipsei calităţii procesuale pasive a persoanelor fizice chemate în judecată, Înalta Curte constată că instanţa de fond a dat o dezlegare corectă acestei excepţii, întrucât ministrul apărării naţionale reprezintă ministerul, însă nu poate fi parte în nume propriu în acţiunile în justiţie, ci Ministerul Apărării Naţionale este organul de specialitate al administraţiei publice centrale ce are calitate procesuală pasivă în acţiunile în justiţie.

Cu privire la motivul de recurs invocat prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., instanţa de control judiciar constată că prin susţinerile recurentei nu sunt criticate în mod explicit argumentele ce au întemeiat soluţia de respingere a acţiunii.

Curtea reţine că, în concret, intimatul-reclamant a solicitat pronunţarea unei hotărâri privind recunoaşterea dreptului pretins, respectiv aplicarea dispoziţiilor Legii nr. 223/2015 privind pensiile militare de stat aşa cum a fost iniţial adoptată şi abrogarea art. 40 din O.U.G. nr. 57/2015 cu privire la art. 28-30 din Legea nr. 223/2015 şi abrogarea art. VII din O.U.G. nr. 59/2017 referitor al art. 59 din Legea nr. 223/2015, care au modificat Legea nr. 223/2015.

În raport de temeiul de drept indicat de către reclamant (art. 9 din Legea nr. 554/2004), Înalta Curte constată că în mod corect instanţa de primă jurisdicţie a reţinut că, în realitate, reclamantul solicită constatarea neconstituţionalităţii dispoziţiilor art. 40 din O.U.G. nr. 57/2015 şi art. VII din O.U.G. nr. 59/2017.

Or, dispoziţiile art. 9 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 prevăd faptul că "Persoana vătămată într-un drept al său ori într-un interes legitim prin ordonanţe sau dispoziţii din ordonanţe poate introduce acţiune la instanţa de contencios administrativ, însoţită de excepţia de neconstituţionalitate, în măsura în care obiectul principal nu este constatarea neconstituţionalităţii ordonanţei sau a dispoziţiei din ordonanţă."

Înalta Curte constată că textul de lege indicat mai sus, dar şi jurisprudenţa constantă a Curţii Constituţionale este în sensul că legile şi ordonanţele Guvernului nu pot fi atacate pe cale principală, prin acţiune introdusă în acest scop la instanţa de judecată, ci numai pe cale de excepţie, în valorificarea unui drept subiectiv sau a unui interes legitim.

Cu privire la cererea de sesizare a Curţii Constituţionale, Înalta Curte a constatat că în mod corect instanţa de fond a reţinut că obiectul prezentei cauze îl reprezintă chiar constatarea neconstituţionalităţii dispoziţiilor faţă de care s-a invocat excepţia de neconstituţionalitate, situaţie în care instanţa de fond în mod corect a reţinut că este inadmisibilă cererea formulată cu privire la sesizarea Curţii Constituţionale.

Înalta Curte reţine că prin Decizia nr. 660 din 4 iulie 2007, publicată în Monitorul Oficial nr. 525 din 2 august 2007, Curtea Constituţională a admis excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 9 din Legea nr. 554/2004, constatând că acestea sunt neconstituţionale în măsura în care permit ca acţiunea introdusă la instanţa de contencios administrativ să aibă ca obiect principal constatarea neconstituţionalităţii unei ordonanţe sau a unei dispoziţii dintr-o ordonanţă.

Înalta Curte reţine că cererea de sesizare cu excepţia de neconstituţionalitate invocată a fost corect soluţionată de instanţa de fond, având în vedere dispoziţiile art. 146 lit. d) din Constituţie şi art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, care prevăd că excepţia trebuie să aibă ca obiect neconstituţionalitatea unei legi sau ordonanţe ori a unei dispoziţii dintr-o lege sau dintr-o ordonanţă în vigoare care are legătură cu soluţionarea cauzei.

Această legătură indică posibilitatea ridicării excepţiei într-un litigiu aflat pe rolul instanţei, iar soluţionarea litigiului depinde de rezolvarea de către Curtea Constituţională a unei excepţii care are legătură cu cauza.

Având în vedere aceste considerente, Înalta Curte nu poate primi criticile formulate de recurent şi nefiind identificate motive de casare a hotărârii instanţei de fond, va respinge recursurile ca nefondate.

2.2. Temeiul legal al soluţiei adoptate în recurs.

Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 496 alin. (1) din C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursurile ca nefondate.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursurile declarate de Sindicatul Cadrelor Militare Disponibilizate împotriva sentinţei civile nr. 1881 din 03 iunie 2019 pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, ca nefondate.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 16 ianuarie 2020.