Administrative appeal challenging refusal to respond and prosecutorial conduct dismissed as unfounded, with CJUE referral rejected as inadmissible

Asupra recursurilor de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1. Obiectul acţiunii deduse judecăţii

Prin cererea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal la data de 24.09.2015 sub nr. x/2015, reclamanta A. a chemat în judecată pe pârâţii Parchetul de pe lângă Tribunalul Botoşani, Parchetul de pe lăngă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie şi Ministerul Justiţiei, solicitând obligarea acestora la soluţionarea sesizărilor adresate pârâţilor, formulate la datele de 09.03.2015, 11.08.2015 şi 24.11.2015.

A arătat reclamanta că la data de 09 martie 2015 a sesizat Ministrul Justiţiei pentru încălcarea drepturilor procesuale, a drepturilor constituţionale şi a Convenţiei Europene a Drepturilor Omului art. 6 în dosar de urmărire penală nr. 456/P/2011 Parchetul de pe lângă Tribunalul Botoşani, în care are calitate de inculpat.

Reclamanta a formulat precizări, la data de 14.10.2015, arătând că nu a formulat acţiunea în temeiul Legii nr. 544/2001 ci în temeiul Legii nr. 554/2004, arătând că obiectul acesteia constă în lipsa unui răspuns la sesizările formulate.

La data de 28.01.2016 reclamanta a formulat cerere modificatoare a cererii de chemare în judecată, prin completarea petitului cu un nou capăt de cerere.

În acest sens, reclamanta arată că solicită, suplimentar faţă de cererile iniţiale, obligarea pârâtului Parchetul de pe lângă Tribunalul Botoşani să răspundă la cererea din data de 24.11.2015 prin care a solicitat:

- să i se restituie actele originale de vânzare - cumpărare ale celor 3 apartamente care au fost ridicate de organele de poliţie judiciară la percheziţia domiciliară din data de 28 iunie 2011,

- să i se restituie certificatul de moştenitor pentru ing. B. (în original) şi Titlul de proprietate original pe numele defunctului C. (în original).

- să i se restituie în original Contractul de vânzare - cumpărare încheiat între A. şi D., încheiere de autentificare nr. 1743 din 14 noiembrie 2008 emis de Biroul Notarului Public E. din mun. Botoşani.

La aceeaşi dată, din 28.01.2016, petenta F. a formulat cerere de intervenţie prin care, la rândul său, solicită în contradictoriu cu pârâtul Parchetul de pe lângă Tribunalul Botoşani să i se comunice răspuns la cererea sa, formulată la data de 24.11.2015, prin care a solicitat să-i fie restituite toate sumele de bani ridicate la percheziţia domiciliară din 28.06.2011, testamentul olograf şi actele de stare civilă originale ridicate cu ocazia aceleaşi percheziţii domiciliare.

Prin sentinţa civilă nr. 647/29.02.2016, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti în dosarul nr. x/2016, s-a admis excepţia de necompetenţă materială, fiind declinată competenţa materială de soluţionare a cererii formulată de reclamanta A. în contradictoriu cu Parchetul de pe lângă Tribunalul Botoşani, în favoarea Tribunalului Botoşani.

A fost disjunsă cererea reclamantei A. în contradictoriu cu pârâţii Ministerul Justiţiei şi Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie dispunându-se formarea unui dosar distinct, respectiv dosarul de faţă, nr. x/2016, având ca obiect obligarea pârâţilor la soluţionarea cererilor ce le-au fost adresate acestora la data de 09.03.2015.

La data de 13.06.2016 Curtea a respins ca inadmisibilă cererea de sesizare a Curţii Constituţionale cu excepţia de neconstituţionalitate O.U.G. nr. 80/2013, a art. 105 din Legea nr. 255/2013 şi art. 175 alin. (1) lit. b) teza a II-a C. pen.

La acelaşi termen de judecată a fost pusă în discuţie, din oficiu, inadmisibilitatea excepţiei de nelegalitate a Deciziei nr. 26/03.12.2014 şi Deciziei nr. 19/04.06.2015, ambele pronunţate de Completul ÎCCJ pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, în dosarele nr. x/2014, respectiv x/2015 ale ÎCCJ, excepţia fiind reţinută spre soluţionare.

2. Hotărârea primei instanţe

Prin sentinţa civilă nr. 2219 din 27 iunie 2016 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal s-a admis excepţia inadmisibilităţii şi a fost respinsa, ca inadmisibilă excepţia de nelegalitate a Deciziei nr. 26/03.12.2014 şi a Deciziei nr. 19/04.06.2015, ambele pronunţate de Completul ÎCCJ pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, în dosarele nr. x/2014, respectiv x/2015 ale ÎCCJ.

A fost respinsă acţiunea de fond formulată de reclamanta A., în contradictoriu cu pârâţii Parchetul de pe lăngă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie şi Ministerul Justiţiei, ca neîntemeiată.

Prin încheierea din Camera de Consiliu din data de 22.04.2016 s-a respins cererea de recuzare formulată de petenta A., ca nefondată.

Prin încheierea din data de 13 iunie 2016 s-a respins cererea de sesizare a Curţii Constituţionale cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 105 din Legea nr. 255/2013 a art. 175 alin. (1) lit. b) teza a II a C. pen. şi a O.U.G. nr. 80/2013.

3. Calea de atac exercitată în cauză

Împotriva sentinţei şi a încheierilor menţionate la pct. I.2 a formulat recurs reclamanta criticându-le pentru motive de nelegalitate şi netemeinicie pentru următoarele considerente:

- Instanţa a încălcat normele de procedură a căror nerespectare atrage sancţiunea nulităţii;

- Instanţa a încălcat principiul contradictorialităţii întrucât nu apus în discuţia părţilor excepţia necompetenţei materiale pe care a invocat-o din oficiu la termenul din data de 29.02.2016 din dosarul civil nr. x/2015, fiind disjunsă prezenta cauză;

- Instanţa a încălcat dispoziţiile art. 66 şi 67 din C. proc. civ. cu privire la judecarea cererii de intervenţie principală împreună cu acţiunea;

- s-a invocat nelegala declinare a competenţei şi a disjungerii dispusă de instanţă prin sentinţa civilă nr. 647 din 29.02.2016 în dosarul nr. x/2015;

- faţă de aceste considerente este întemeiat recursul declarat împotriva Incheierii din data de 22 aprilie 2016 existând elemente care nasc în mod întemeiat îndoieli cu privire la imparţialitatea judecătorului din moment ce a dispus disjungerea şi declinarea de competenţă cu încălcarea dispoziţiilor art. 99 din C. proc. civ.

- autorităţile pârâte au refuzat nelegal să judece cererile privind un drept şi un interes legitim, intemeiate pe art. 132 alin. (1) din Constituţia României, art. 69 alin. (1) şi (2) şi art. 72 din Legea nr. 304/2004, H.G. nr. 652/2009 şi Legii nr. 303/2004;

- sentinţa a fost dată încălcarea normelor de drept material, caz de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., instanţa încălcând prevederile art. 105 din Legea nr. 255/2013 de punere în aplicare a Legii nr. 135/2010 privind C. proc. pen., art. 5 din Legea nr. 303/2004 privind statutul magistraţilor şi art. 6 din CEDO;

- încheierea din data de 13 iunie 2016 prin care s-a respins excepţia de neconstituţionalitate este nelegală şi netemeinică;

- sentinţa a fost pronunţată cu încălcarea art. 4 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, deciziile pronunţate de completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept reprezentând acte administrative cu caracter normativ emise de o autoritate publică în regim de putere publică în vederea executării în concret a legii, obligatorii după publicarea în Monitorul Oficial;

- este întemeiată acţiunea pe fondul cauzei întrucât autorităţile publice au refuzat să efectueze controlul aspra modului de îndeplinire a sarcinilor de serviciu de către procurorii de la Parchetul de pe lângă Tribunalul Botoşani;

Recurenta a solicitat sesizarea CJUE în temeiul art. 267 din TFUE raportat la art. 19 alin. (3) lit. b) din tratat, spre a se pronunţa cu titlu preliminar, în sensul de a lămuri dacă are sau nu calitate de funcţionar public medicul angajat civil cu contract individual de muncă intr-o unitate sanitară din sistemul public de sănătate şi/sau din sistemul public de pensii din tările aparţinând Uniunii Europene.

4. Apărările formulate în cauză

Prin întâmpinare, intimatul - pârât Parchetul de pe lăngă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a solicitat respingerea recursului ca nefondat.

Recurenta a depus răspuns la intâmpinare prin care a reiterat susţinerile din cererea de recurs.

5. Procedura de soluţionare a recursului

Prin rezoluţia completului învestit cu soluţionarea dosarului din data de 22 octombrie 2018, a fost fixat termen de judecată pe fond a recursului la data de 24 septembrie februarie 2019, constatându-se că nu mai subzistă motivele care au determinat fixarea termenului de judecată pentru examinarea recursului, prin prisma exigenţelor dispoziţiilor art. 493 alin. (5) - (7) din C. proc. civ., faţă de Hotărârea Colegiului de Conducere al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie nr. 106 din 20 septembrie 2018, prin care s-a luat act de Hotărârea Plenului Judecătorilor secţiei de contencios administrativ şi fiscal a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, adoptată la data de 13 septembrie 2018, în sensul că procedura de filtrare a recursurilor reglementată prin dispoziţiile art. 493 din C. proc. civ. este incompatibilă cu specificul domeniului contenciosului administrativ şi fiscal.

Asupra cerii de sesizare a Curţii Constituţionale formulate in speţă, instanţa, in conformitate cu dispoziţiile Hotărârii Colegiului de Conducere al Inaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie nr. 83/12.12.2017 a dispus soluţionarea acesteia in cadrul dosarului asociat nr. x/2016 cu termen la data de 9 aprilie 2019.

II. Soluţia instanţei de recurs

Analizând actele şi lucrările dosarului, precum şi sentinţa recurată, în raport de motivele de casare invocate, Înalta Curte constată că recursul declarat de reclamanta este nefondat, pentru următoarele considerente:

1. Argumente de fapt şi de drept relevante

Prin cererea de chemare în judecată care face obiectul prezentei cauze, astfel cum a fost aceasta disjunsă din dosarul nr. x/2015 reclamanta A. a solicitat instanţei de judecată, în contradictoriu cu pârâţii Parchetul de pe lăngă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie şi Ministerul Justiţiei, să cenzureze comportamentul nelegal al pârâţilor constând în nesoluţionarea în termenul legal a cererilor formulate, în sensul obligării acestora la soluţionare, referitor la obligarea Parchetului de pe lângă Tribunalul Botoşani să respecte art. 83 din Noul C. proc. pen., privind "Drepturile inculpatului", respectiv dreptul de a consulat dosarul, respectiv să-i permită consultarea dosarului penal nr. x/2011 aflat la Parchetul de pe lângă Tribunalul Botoşani; obligarea Parchetului de pe lângă Tribunalul Botoşani să întocmească Rechizitoriul în dosarul penal menţionat, sau să dispună încetarea urmăririi penale; obligarea Parchetului de pe lângă Tribunalul Botoşani să dispună ridicarea sechestrului asigurător instituit ca măsură asiguratorie; obligarea Parchetului de pe lângă Tribunalul Botoşani să dispună restituirea titlurilor de proprietate originale şi testamentul olograf ridicate de la numita F. cu ocazia percheziţiilor domiciliare

Cererea s-a întemeiat pe dispoziţiile art. 2 alin. (1) lit. i) din Legea nr. 554/2004, referitoare la refuzul nejustificat de soluţionare a unei cereri adresate unei autorităţi publice.

Asupra cererii de sesizare a CJUE în temeiul art. 267 din TFUE raportat la art. 19 alin. (3) lit. b) din tratat, spre a se pronunţa cu titlu preliminar, în sensul de a lămuri dacă are sau nu calitate de funcţionar public medicul angajat civil cu contract individual de muncă intr-o unitate sanitară din sistemul public de sănătate şi/sau din sistemul public de pensii din tările aparţinând Uniunii Europene:

În conformitate cu dispoziţiile art. 267 din Tratatul privind Funcţionarea Uniunii Europene (fost 234 Tratatul Comunităţilor Europene), Curtea de Justiţie a Uniunii Europene este competentă să se pronunţe, cu titlu preliminar, cu privire la:

a) interpretarea tratatelor;

b) validitatea şi interpretarea actelor adoptate de instituţiile, organele, oficiile sau agenţiile Uniunii.

Alin.(2) din text prevede posibilitatea unei instanţe dintr-un stat membru de a sesiza Curtea de Justiţie a Uniunii Europene, dacă apreciază că o decizie în această privinţă este necesară în soluţionarea pricinii, iar în cazul în care chestiunea se invocă într-o cauză pendinte în faţa unei instanţe naţionale, ale cărei decizii nu sunt supuse vreunei căi de atac în dreptul intern, această instanţă este obligată să sesizeze Curtea.

Ca atare, procedura hotărârii preliminare prevăzută de dispoziţiile art. 267 din TFUE dă posibilitatea instanţelor statelor membre de a adresa întrebări Curţii de Justiţie, cu ocazia unui litigiu aflat pe rolul acestora, întrebările vizând interpretarea sau validitatea normei comunitare fiind adresate înainte de a se pronunţa hotărârea în litigiul pendinte, singurul competent a decide dacă întrebările sunt relevante pentru soluţionarea litigiului, precum şi asupra conţinutului acestora, fiind judecătorul naţional.

Potrivit unei jurisprudenţe consacrate (a se vedea, în primul rând, Hotărârea din 29 noiembrie 1978, G., considerentul 25, 83/78, Rec. p. 2347 şi Hotărârea din 28 noiembrie 1991, Durighello, considerentul 8, C-186/90, Rec. p. 1-5773), în cadrul cooperării dintre CJUE şi instanţa naţională, instituită prin art. 177 din TFUE, este de competenţa instanţei naţionale, care învestită cu soluţionarea cauzei, are cunoştinţă directă despre situaţia de fapt şi probele administrate şi trebuie să-şi asume responsabilitatea hotărârii judecătoreşti subsecvente, să aprecieze, având în vedere particularităţile litigiului, asupra necesităţii pronunţării unei hotărâri preliminare.

Totodată CJUE a estimat că nu se poate pronunţa asupra unei întrebări preliminare adresate de o instanţă naţională, atunci când este evident că interpretarea sau aprecierea valabilităţii unei norme comunitare, solicitată de instanţa naţională, nu are nicio legătură cu realitatea sau cu obiectul acţiunii principale (a se vedea, în special, Hotărârea din 26 octombrie 1995, Furlanis Construzioni Generali, C-143/94, Rec. p. 1-3653, considerentul 12), sau atunci când problema este de natură ipotetică, iar Curtea nu dispune de elementele de fapt sau de drept necesare pentru a răspunde într-o manieră utilă întrebărilor care i-au fost adresate (a se vedea, în special, Hotărârea Meilicke din 16-07-1992, C83/1991).

În acest context, Curtea de Justiţie a Uniunii Europene s-a pronunţat în sensul că şi instanţele care soluţionează irevocabil un litigiu au posibilitatea de a aprecia asupra pertinenţei şi utilităţii interpretării care ar putea fi dată de Curtea de la Luxembourg în cauza dedusă judecăţii.

Raportat la consideraţiunile şi reperele jurisprudenţiale mai sus expuse, cu certă valoare doctrinară, Înalta Curte reţine lipsa de pertinenţă dar şi de utilitate a întrebării propuse de intimata-reclamantă, fapt ce determină respingerea cererii de sesizare a C.J.U.E. formulată în cauză.

Astfel prezentul demers vizează obligarea obligarea autorităţilor publice la cenzurarea actelor procurorului investit cu soluţionarea unei cauze penale, neavând nicio legătură cu prezentul demers dezlegarea dată asupra calităţii sau nu de funcţionar public a medicului, ca subiect activ al unei infracţiuni, motiv pentru care se va respinge cererea de sesizare a Curţii de Justiţie a Uniunii Europene, ca inadmisibilă.

In ceea ce priveşte recursul declarat impotriva Încheirii din data de 13 iunie 2016 prin care s-a respins cererea de sesizare a Curţii Constituţionale cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 105 din Legea nr. 255/2013, a art. 175 alin. (1) lit. b) teza a II a C. pen. şi a O.U.G. nr. 80/2013, Inalta Curte reţine tardivitatea acestuia în raport de dispoziţiile art. 29 alin. (5) din Legea nr. 47/1992 care prevăd că dacă excepţia este inadmisibilă, fiind contrară prevederilor alin. (1), (2) sau (3), instanţa respinge printr-o încheiere motivată cererea de sesizare a Curţii Constituţionale. Încheierea poate fi atacată numai cu recurs la instanţa imediat superioară, în termen de 48 de ore de la pronunţare.

Astfel, în raport de data pronunţării încheierii, recursul declarat la data de 29 august 2016, este tardiv formulat.

Recursul declarat împotriva încheierii din data de Încheierea 22.04.2016 prin care s-a respins cererea de recuzare formulată de reclamantă este nefondat.

In esenţă, recurenta a apreciat în susţinerea cazului de incompatibilitate a judecătorului împrejurarea că s-a antepronunţat în cauză pronunţându-se asupra disjungerii capătului de cerere, procedură în urma căreia s-a constituit prezentul dosar.

Apreciază Înalta Curte, raportat la motivele invocate întemeiate pe dispoziţiile art. 41 alin. (1) pct. 1 şi 2 din C. proc. civ. că nu sunt incidente ipotezele avute în vedere de legiuitor în textele de lege expuse, raportat la aspectele invocate de către recurentă.

Pentru a se putea vorbi despre o antepronunţare, este esenţial ca judecătorul să fi antamat, prin soluţia sau considerentele hotărârii de disjungere soluţia asupra capătului de cerere, ceea ce nu este cazul în speţă.

De altfel, dispoziţiile Regulamentului de ordine interioară a instanţelor judecătoreşti, prevăd în cadrul dispoziţiilor art. 111 alin. (4), că în cazul disjungerii dosarul nou-format se repartizează aceluiaşi complet pentru respectarea principiului continuităţii.

Motivul de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 din C. proc. civ. are în vedere încălcări ale normelor de procedură a căror nerespectare atrage sancţiunea nulităţii hotărârii.

Reţine însă instanţa de recurs că recurenta invocă în fapt neregularităţi de procedură din dosarul nr. x/2015, care nu fac obiectul prezentului recurs.

Reţine Inalta Curte că dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 5 din C. proc. civ. nu permit recurentei de a eluda prevederile 132 alin. (3) din C. proc. civ. care prevăd că hotărârea de declarare a necompetenţei nu este supusă niciunei căi de atac.

Constatând că nu este incident în cauză acest motiv de recurs, Înalta Curte urmează a-l respinge.

Cu privire la critica privind aplicarea greşită a normelor de drept material în ceea ce priveşte sentinţa atacată, caz de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ.

Noţiunea de contencios administrativ este definită de Legea contenciosului administrativ în art. 2 alin. (1) lit. f) ca fiind activitatea de soluţionare de către instanţele de contencios administrativ competente a litigiilor în care cel puţin una dintre părţi este o autoritate publică, iar conflictul s-a născut fie din emiterea sau încheierea, după caz, a unui act administrativ, în sensul prezentei legi, fie din nesoluţionarea în termenul legal ori din refuzul nejustificat de a rezolva o cerere referitoare la un drept sau la un interes legitim.

Or, în speţă, hotărârile judecătoreşti nu reprezintă acte administrative in sensul prevăzut de art. 2 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 554/2004, împotriva acestora putând fi exercitate doar căile de atac prevăzute de lege, potrivit principiului reglementat de art. 129 din Constituţia României.

In aceste repere, in mod corect prima instanţă a respins ca inadmisibilă excepţia de nelegalitate invocată cu privire la hotărârile pronunţate de Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, ca nefiind succesibile a fi cenzurate pe această cale.

Constată Înalta Curte că nu se poate vorbi nici de un refuz nejustificat de soluţionare a unei cereri, în sensul art. 2 lit. i) din Legea nr. 554/2004, şi nici de un exces de putere din partea unei autorităţi publice, in sensul art. 2 lit. n) din Legea nr. 554/2004.

Astfel cu rezultă din actele dosarului autorităţile pârâte au răspuns reclamantei in termenul legal de 30 de zile, la data de 03.04.2015, cu adresa nr. x, Ministerul Justiţiei a înaintat reclamantei răspunsul său cu privire la cererea din 09.03.2015, indicând faptul că aceasta a fost transmisă spre competentă soluţionare Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, prin raportare la prevederile art. 69 alin. (2) din legea nr. 304/2004, iar pârâtul PÎCCJ a răspuns cu adresele nr. x/24.03.2015 şi nr. y/20.04.2015, comunicând comunicat că cererile au fost reunite, fiind înaintate Parchetului de pe lângă Tribunalul Botoşani spre competentă soluţionare.

Totodată, pe fondul cererilor, constată Înalta Curte că recurenta solicită autorităţilor pârâte cenzurarea măsurilor dispuse în cursul urmăririi penale de procurorul de caz, în dosarul de urmărire penală nr. 456/P/2011 aflat pe rolul Tribunalului Botoşani.

Cu privire la acest aspect, aminteşte Inalta Curte că activitatea procurorului în instrumentarea unui dosar de urmărire penală este suspusă verificărilor în condiţiile legii penale, conform dispoziţiilor art. 336 şi 339 din C. proc. pen., potrivit aceluiaşi principiu constituţional mai sus evocat, neputând face obiectul unei acţiuni întemeiate pe art. 8 şi 18 din Legea nr. 554/2004, astfel că soluţia primei instanţe este legală şi sub acest aspect.

2. Temeiul legal al soluţiei adoptate în recurs

În conformitate cu dispoziţiile art. 496 alin. (1) din C. proc. civ. şi art. 20 din Legea nr. 554/2004, Inalta Curte va respinge recursul declarat împotriva încheierii din 22 aprilie 2016 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal şi împotriva sentinţei civile nr. 2219 din 27 iunie 2016 ca nefondat iar şi recursul declarat împotriva încheierii din 13 iunie 2016 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, ca tardiv formulat. Va fi respinsă şi cererea de sesizare a CJUE ca inadmisibilă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de recurenta-reclamantă A. împotriva încheierii din 22 aprilie 2016 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.

Respinge recursul declarat de recurenta-reclamantă A. împotriva încheierii din 13 iunie 2016 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, ca tardiv formulat.

Respinge cererea de sesizare a CJUE ca inadmisibilă.

Respinge recursul declarat de recurenta-reclamantă A. împotriva sentinţei civile nr. 2219 din 27 iunie 2016 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 9 aprilie 2019.