Unconstitutional order annulling chief-officer demotion upheld with reinstatement and back pay ordered

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

1. Hotărârea ce face obiectul prezentului recurs

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Dolj sub nr. x/2015, la data 25.02.2015, reclamantul A. a chemat în judecată pârâţii Ministerul Justiţiei, Administraţia Naţională A Penitenciarelor şi Penitenciarul Pelendava, solicitând ca prin hotărârea ce se va pronunţa să se dispună anularea Ordinului nr. 2414/c/13.08.2013 privind implementarea dispoziţiilor O.U.G. nr. 77/2013, emis de Ministerul Justiţie, temeiul de drept constituindu-l prevederile art. 9 alin. (4) si 5 din Legea nr. 554/2004; anularea Deciziei nr. 99 din 25.10.2013 emisă de Penitenciarul Pelendava, obligarea Administraţiei Naţionale a Penitenciarelor la emiterea unui act administrativ prin care să se dispună reîncadrarea reclamantului în funcţia publică deţinută anterior, respectiv aceea de Sef Birou - Prevenirea Criminalităţii in Mediul Penitenciar în cadrul Penitenciarului Pelendava, precum si acordarea drepturile salariate corespunzătoare funcţiei Sef Birou -Prevenirea Criminalităţii in Mediul Penitenciar de la data 25.10.2013 şi până la data numirii efective in funcţie, reactualizate cu indicele de inflaţie până la data efectuării plăţii; temeiul de drept constituindu-l prevederile art. 9 alin. (5) din legea nr. 554/2004 Obligarea pârâtelor la plata cheltuielilor de judecată, conform art. 453 din C. proc. civ.

2. Cererea de recurs

Împotriva acestei sentinţe a formulat recurs pârâtul Ministerul Justiţiei, in temeiul art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ.

In susţinerea motivelor de nelegalitate a sentinţei atacate s-a arătat că potrivit dispoziţiilor art. 11 alin. (3) din Legea nr. 47/1992, deciziile pronunţate de Curtea Constituţională au putere numai pentru viitor, astfel că efectele emise in baza Ordonanţei nr. 77/2013 rămân in vigoare, in timp ce pentru viitor îşi produc efectele dispoziţiile Legii nr. 161/2003 referitoare la structura organizatorică a autorităţilor publice.

S-a arătat că reclamantul a incălcat dispoziţiile art. 7 alin. (7) din Legea nr. 554/2004, iar toate demersurile acestuia sunt ulterioare publicării Deciziei Curţii Constituţionale nr. 55/2014 in Monitorul Oficial.

A susţinut recurenta că ne aflăm in prezenta unui raport juridic epuizat, invocând considerentele Deciziei nr. 126/2016 pronunţată de Curtea Constituţională.

S-a mai arătat că instanţa constituţională, prin decizia nr. 55/2014 a constatat că dacă scăderea posturilor de conducere este un efect al desfiinţării posturilor de execuţie vacante, nu este vorba despre o atingere a dispoziţiilor art. 115 alin. (6) din Constituţie.

Totodată, s-a arătat că ordinul Ministerului Justiţiei a fost emis şi in baza art. 77 alin. (2) din legea nr. 293/2004 şi art. 5 şi art. 12 din H.G. nr. 1894/2004.

Pentru toate aceste considerente, s-a solicitat admiterea recursului şi casarea în tot a sentinţei atacate.

3. Apărările intimatului

Prin întâmpinarea depusă la dosar, intimatul reclamant A. a solicitat respingerea recursului, ca nefondat, cu consecinţa menţinerii soluţiei atacate.

4. Soluţia instanţei de recurs.

Recurentul-pârât Ministerul Justiţiei a invocat excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 9 alin. (4) din Legea nr. 554/2004, iar instanţa, în conformitate cu dispoziţiile Hotărârii Colegiului de conducere al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie nr. 83 din 12 decembrie 2017, a dispus formarea dosarului asociat nr. x/2015, în cadrul căruia a fost soluţionată cererea de sesizare a Curţii Constituţionale cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 9 alin. (4) din Legea nr. 554/2004 formulată de recurentul-pârât Ministerul Justiţiei.

Astfel, prin încheierea de şedinţă pronunţată de ICCJ-SCAF la data de 9 aprilie 2019 în dosar nr. x/2015, a fost admisă cererea formulată de recurentul-pârât Ministerul Justiţiei şi s-a dispus sesizarea Curţii Constituţionale cu soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 9 alin. (4) din Legea nr. 554/2004.

Înalta Curte reţine că, urmare pronunţării de către Curtea Constituţională a României a Deciziei nr. 55/5.02.2014, temeiurile de drept care au fundamentat emiterea Ordinului nr. 2414/C/13.08.2013 privind implementarea dispoziţiilor O.U.G. nr. 77/2013, act normativ declarat neconstituţional, şi-au încetat efectele juridice, fapt de natură a afecta caracterul legal al respectivului act administrativ cu caracter individual.

Susţinerile recurenţilor-pârâţi, în sensul întemeierii Ordinului MJ nr. 2414/C/2013, şi pe baza prevederilor art. 77 alin. (2) din Legea nr. 293/2004 privind Statutul funcţionarilor publici cu statut special din Administraţia Naţională a Penitenciarelor, republicată, art. 5 şi art. 12 alin. (2) din H.G. nr. 1849/2004 privind organizarea, funcţionarea şi atribuţiile Administraţiei Naţionale a Penitenciarelor, cu modificările şi completările ulterioare, nu determină reţinerea legalităţii emiterii acestui ordin, în condiţiile în care existenţa sa este intrinsec legată de toate temeiurile de drept ce au fundamentat adoptarea sa, iar viciul de neconstituţionalitate ce a afectat în întregime O.U.G. nr. 77/2013 se răsfrânge asupra actelor administrative subsecvente actului normativ declarat neconstituţional, acestea fiind nelegale în absenţa temeiurilor de drept ale căror efecte juridice au fost desfiinţate.

În ceea ce priveşte invocarea considerentelor Deciziei Curţii Constituţionale nr. 55/2014 prin care se arată că nu este vorba despre o atingere a dispoziţiilor art. 115 alin. (6) din Constituţie, Înalta Curte reţine că instanţa constituţională a analizat atât măsurile dispuse la art. 1 din O.U.G. nr. 77/2013, cât şi pe cele de la art. 2 şi 3 din acelaşi act normativ şi a constatat că în sine, măsura revăzută la art. 1 al ordonanţei de urgenţă nu este de natură a încălca art. 115 alin. (6) din Constituţie, dar măsurile prevăzute la art. 2 şi art. 3 alin. (1) din ordonanţa de urgenţă sunt de natură a afecta regimul autorităţilor administraţiei publice centrale şi locale, viciu de neconstituţionalitate ce afectează actul normativ în ansamblul său.

În ceea ce priveşte critica privind incălcarea dispoziţiilor art. 7 din Legea nr. 554/2004 Înalta Curte reţine că acţiunea dedusă judecăţii în prezenta cauză se încadrează în criteriile avute în vedere de art. 9 alin. (4) din Legea nr. 554/2004, existenţa actului administrativ individual vătămător fiind integral izvorâtă din considerentele O.U.G. nr. 77/2013, în lipsa căreia nu ar fi existat nici actele intermediare de aplicare.

Pentru aceste considerente nu pot fi primite nici argumentele privind încălcarea dispoziţiilor art. 11 alin. (3) din Legea nr. 47/1992.

În consecinţă, astfel cum prima instanţă a stabilit în mod corect, actele şi măsurile adoptate în baza ordonanţei de urgenţă a guvernului, care a fost declarată neconstituţională prin Decizia Curţii Constituţionale nr. 55/3.02.2014, sunt, la rândul lor, afectate de viciul de neconstituţionalitate, viciu al cărui singur remediu îl reprezintă anularea respectivelor acte, emise în aplicarea unor prevederi din actul normativ neconform Constituţiei României.

Temeiul legal al soluţiei adoptate în recurs

Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 496 din C. proc. civ., raportat la prevederile art. 488 pct. 8 din C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul formulat, ca neîntemeiat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de recurentul-pârât Ministerul Justiţiei împotriva sentinţei nr. 281 din 16 iunie 2016 a Curţii de Apel Craiova, secţia contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 9 aprilie 2019.