Legislator Case Law & Legislation
Decizia nr. 1820/2020 AI generated

Fiscal joint and several liability suspension appeal dismissed for lack of current interest due to res judicata in related annulment proceedings

Case Number Decizia nr. 1820/2020
Court / Authority
Jurisdiction Romania (RO)
Decision Date
Outcome Inadmissible
Court Costs Borne by appellant

Legislator summary

AI generated

The High Court of Cassation and Justice dismissed the tax authority's appeal as lacking current interest, thereby leaving in force the first-instance decision that suspended the execution of the administrative act in question, and ordered the appellant to pay litigation costs to the respondent. The dispute arose from the tax authority's appeal against a decision suspending the execution of a decision regarding the engagement of joint and several liability under Article 25(2) of the Fiscal Procedure Code, where the authority argued that the strict cumulative conditions for suspension under Article 14 of Law No. 554/2004 (preliminary procedure, well-justified case, imminent harm) were not met. The decisive legal basis was the requirement under Article 32 and Article 458 of the Civil Procedure Code that an appeal must have a current interest; the court found this interest extinguished because a related appeal for annulment had already resulted in the cancellation of the same administrative decisions, causing the suspension to extend ex lege to the definitive solution of that main case pursuant to Article 15(4) of Law No. 554/2004, rendering the subject matter of the current appeal moot.

Legislator headnote

AI generated

art. 14 din Legea nr. 554/2004, art. 25 alin. (2) din Legea nr. 207/2015, art. 278 din Legea nr. 207/2015, art. 9 din Legea nr. 207/2015, art. 20 din Legea nr. 554/2004, art. 493 C. proc. civ; Fiscal joint and several liability suspension appeal dismissed for lack of current interest due to res judicata in related annulment proceedings: The dispute arose from the tax authority's appeal against a decision suspending the execution of a decision regarding the engagement of joint and several liability under Article 25(2) of the Fiscal Procedure Code, where the authority argued that the strict cumulative conditions for suspension under Article 14 of Law No. 554/2004 (preliminary procedure, well-justified case, imminent harm) were not met. The decisive legal basis was the requirement under Article 32 and Article 458 of the Civil Procedure Code that an appeal must have a current interest; the court found this interest extinguished because a related appeal for annulment had already resulted in the cancellation of the same administrative decisions, causing the suspension to extend ex lege to the definitive solution of that main case pursuant to Article 15(4) of Law No. 554/2004, rendering the subject matter of the current appeal moot.

Keywords

AI generated
fiscal law res judicata annulment proceedings joint and several liability tax litigation proceedings article of civil procedure

Cited Legislation

AI generated
art. 14 din Legea nr. 554/2004
în contradictoriu cu pârâta Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Craiova, reprezentată de Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Vâlcea, prin Serviciul Fiscal Municipal Drăgăşani şi în baza art. 14 din Legea nr. 554/2004, raportat la art.
art. 25 alin. (2) din Legea nr. 207/2015
554/2004, a solicitat suspendarea executării actului administrativ reprezentat de Decizia de angajare a răspunderii solidare în situaţia atragerii răspunderii solidare prevăzută la art. 25 alin. (2) din Legea nr. 207/2015 privind Codul de procedură fiscală nr.
art. 278 din Legea nr. 207/2015
554/2004, raportat la art. 278 din Legea nr. 207/2015, a dispus suspendarea executării actului administrativ reprezentat de Decizia de angajare a răspunderii solidare în situaţia atragerii răspunderii solidare prevăzută la art.
art. 9 din Legea nr. 207/2015
Cu privire la susţinerea instanţei de fond cum că actul administrativ fiscal prezintă vicii cu privire la respectarea dispoziţiilor art. 9 din Legea nr.
art. 20 din Legea nr. 554/2004
212/2018 dispoziţiilor art. 20 din Legea nr. 554/2004 privind contenciosul administrativ în sensul că procedura de filtrare a recursurilor, reglementată prin dispoziţiile art.
art. 493 C. proc. civ
554/2004 privind contenciosul administrativ în sensul că procedura de filtrare a recursurilor, reglementată prin dispoziţiile art. 493 C. proc. civ., este incompatibilă cu specificul domeniului contenciosului administrativ şi fiscal, precum şi măsurile luate prin Hotărârea Colegiului de Conducere nr.
art. 201 din C. proc. civ
(2) şi art. 201 din C. proc. civ., astfel cum au fost completate prin dispoziţiile XVII alin.
art. 248 alin. (1) din C. proc. civ
Învestită cu soluţionarea prezentei cereri de recurs şi având în vedere că recursul a fost declarat şi formulat cu respectarea termenului legal, iar excepţia tardivităţii a fost respinsă în şedinţa publică din data de 06.05.2020, Înalta Curte va analiza cu prioritate, potrivit art. 248 alin.
AI generated

Key legal questions extracted by Legislator

AI generated
art. 496 alin. (1) C. proc. civ.

Provides the procedural basis for dismissing the appeal as lacking current interest.

art. 453 alin. (1) C. proc. civ.

Mandates the imposition of litigation costs on the losing party.

Need to analyze how this precedent applies to your matter?

Cross-reference this judgment against statutes, commentaries, and subsequent citing case law inside Legislator AI.

Open in Legislator →

Full text

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

1. Circumstanţele cauzei. Cererea de chemare în judecată.

La data de 16.02.2018, reclamanta A., societate civilă profesională, membră UNPIR, in contradictoriu cu pârâta Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Craiova, reprezentată de Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Vâlcea prin Serviciul Fiscal Municipiul Drăgăşani, în temeiul art. 14 din Legea nr. 554/2004, a solicitat suspendarea executării actului administrativ reprezentat de Decizia de angajare a răspunderii solidare în situaţia atragerii răspunderii solidare prevăzută la art. 25 alin. (2) din Legea nr. 207/2015 privind Codul de procedură fiscală nr. VL6509 din data de 13.02.2018, până la pronunţarea instanţei de fond şi obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată efectuate în cadrul prezentului litigiu.

2. Hotărârea primei instanţe.

Prin sentinţa nr. 135 din data de 08 martie 2018, Curtea de Apel Craiova, secţia contencios administrativ şi fiscal a admis cererea formulată de reclamanta A. în contradictoriu cu pârâta Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Craiova, reprezentată de Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Vâlcea, prin Serviciul Fiscal Municipal Drăgăşani şi în baza art. 14 din Legea nr. 554/2004, raportat la art. 278 din Legea nr. 207/2015, a dispus suspendarea executării actului administrativ reprezentat de Decizia de angajare a răspunderii solidare în situaţia atragerii răspunderii solidare prevăzută la art. 25 alin. (2) din Legea nr. 207/2015 cu nr. VL6509 din data de 13.02.2018 emisă de pârâtă, până la pronunţarea instanţei de fond.

3. Cererea de recurs.

Împotriva sentinţei nr. 135 din data de 08 martie 2018, pronunţată în dosarul nr. x/2018 de Curtea de Apel Craiova, secţia contencios administrativ şi fiscal a declarat recurs pârâta Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Craiova, reprezentată de Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Vâlcea, prin Serviciul Fiscal Municipal Drăgăşani, invocând dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 3, 5, 6 şi 8 C. proc. civ.

În dezvoltarea motivelor de recurs se arată că hotărârea instanţei de fond este vădit nefondată raportat la dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 6 şi 8 C. proc. civ.

Instanţa a reţinut că exista suspiciuni cu privire la incidenţa în cauză a unor dispoziţii legale reţinute de organul fiscal emitent al deciziei printre acestea fiind şi reţinerea calităţii de reprezentant al debitoarei TOTAL CM în persoana administratorului judiciar A..

Aceste reţineri ale instanţei nu sunt întemeiate având în vedere că deşi în cuprinsul deciziei de angajare a răspunderii solidare se foloseşte expresia "reprezentant legal" aceasta a specificat calitatea intimatei A., respectiv aceea de administrator judiciar, ori faptele ce i se impută au în vedere calitatea de administrator judiciar, iar folosirea expresiei de reprezentant legal nu îi cauzează intimatei contestatoare nici un prejudiciu.

Cu privire la susţinerea instanţei de fond cum că actul administrativ fiscal prezintă vicii cu privire la respectarea dispoziţiilor art. 9 din Legea nr. 207/2015, şi aceste susţineri sunt nefondate având în vedere că atât în cuprinsul deciziei cât şi în procedura audierii contestatoarei prin transmiterea notificărilor, contestatoarei i s-au adus la cunoştinţă faptele imputabile şi aceasta a avut posibilitatea să-şi exprime punctul de vedere, astfel că viciile despre care face vorbire instanţa de fond în motivele sentinţei recurate nu pot fi reţinute.

Este de principiu că actul administrativ se bucură de prezumţia de legalitate, prezumţie care, la rândul sau se bazează pe prezumţia de autenticitate şi de veridicitate, de unde decurge că a nu executa un act administrativ emis în baza legii echivalează cu a nu executa legea.

Suspendarea executării unui act administrativ nu poate fi ordonată de judecătorul de contencios administrativ decât în situaţii de excepţie, cu observarea strictă a îndeplinirii exigentelor legale, astfel cum sunt precizate în Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004.

În art. 14 alin. (1) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004 sunt precizate condiţiile în care judecătorul cauzei poate dispune suspendarea executării actului administrativ contestat, textul legal amintit enumerând trei condiţii cumulative: a) condiţia declanşării procedurii administrative prealabile, b) condiţia cazului bine justificat şi c) condiţia prevenirii unei pagube iminente.

Prevederile exprese ale Legii 554/2004 trebuie interpretate în sensul descris la art. 2 lit. t), în sensul că prin cazuri bine justificate se precizează în textul legal mai sus menţionat, se înţeleg "împrejurările legate de starea de fapt şi de drept, care sunt de natură să creeze o îndoială serioasă în privinţa legalităţii actului administrativ".

Ori, apreciază recurenta-pârâtă că prin motivarea expusă, intimata-reclamată nu se încadrează în solicitarea expresă a textului de lege astfel că solicitarea de suspendare a actului administrativ fiscal din acest punct de vedere este neîntemeiată, nefiind îndeplinită nici condiţia cazului bine justificat.

În ceea ce priveşte şi cea de-a treia condiţie, referitoare la iminenţa producerii unei pagube se arată că, în termenii art. 2 din Legea 554/2004 prin pagubă iminentă se înţelege "prejudiciul material viitor şi previzibil sau, după caz, perturbarea previzibilă gravă a funcţionării unei autorităţi publice sau a unui serviciu public".

Cu ocazia analizării acestei condiţii instanţa nu poate să facă o examinare pe fond a legalităţii actului administrativ contestat, ci în mod obligatoriu trebuie să se limiteze la o simplă "pipăire" a fondului. Scopul acestei analize se rezumă doar la a constata dacă există argumente juridice aparent valabile să creeze o îndoială serioasă în privinţa conformităţii acestuia cu legea în a cărui executare a fost emis.

Or, cu privire la reţinerea incidenţei în cauză a îndeplinirii cerinţei definite în art. 2 lit. t) din lege acest aspect presupune o examinare pe fond a legalităţii actului contestat.

A proceda la suspendarea executării unui act fiscal doar pe considerentul că punerea sa în aplicare înseamnă obligarea contribuabilului la plata către buget a unor sume de bani, ceea ce evident are o anumită influenţă asupra patrimoniului acestuia, ar conduce în toate cauzele de contencios fiscal la blocarea efectelor actului contestat şi ar pune în discuţie astfel caracterul executoriu al acestuia, ignorându-se că suspendarea poate interveni doar în situaţii de excepţie.

Aşadar, din cele prezentate rezultă că pentru a fi dispusă suspendarea trebuiesc îndeplinite cumulativ cele 3 condiţii impuse de art. 14 din Legea 554/2004: sesizarea potrivit disp. art. 7, cazul bine justificat şi paguba iminentă.

Or, în cauză nu s-a făcut dovada existenţei acestor condiţii.

4. Apărările formulate în cauză.

Intimata-reclamantă a formulat întâmpinare prin care a solicitat, în principal, respingerea recursului ca tardiv formulat, anularea recursului ca nemotivat având în vedere că în cadrul cererii de recurs nu au fost prezentate în concret motive de nelegalitate pentru care s-ar impune casarea hotărârii instanţei de fond, iar în subsidiar a solicitat respingerea recursului, ca nefondat şi obligarea la plata cheltuielilor de judecată în cuantum de 2000 RON.

5. Procedura de soluţionare a recursului.

Cu privire la examinarea recursului în completul filtru

În cauză, au fost avute în vedere modificările aduse prin Legea nr. 212/2018 dispoziţiilor art. 20 din Legea nr. 554/2004 privind contenciosul administrativ în sensul că procedura de filtrare a recursurilor, reglementată prin dispoziţiile art. 493 C. proc. civ., este incompatibilă cu specificul domeniului contenciosului administrativ şi fiscal, precum şi măsurile luate prin Hotărârea Colegiului de Conducere nr. 106 din data de 20 septembrie 2018 prin care s-a luat act de hotărârea Plenului judecătorilor secţiei de contencios administrativ şi fiscal a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie adoptată la data de 13 septembrie 2018 în sensul că procedura de filtrare a recursurilor, reglementată prin dispoziţiile art. 493 C. proc. civ., este incompatibilă cu specificul domeniului contenciosului administrativ şi fiscal.

Faţă de aceste aspecte, în temeiul art. 494, raportat la art. 475 alin. (2) şi art. 201 din C. proc. civ., astfel cum au fost completate prin dispoziţiile XVII alin. (3), raportat la art. XV din Legea nr. 2/2013 privind unele măsuri pentru degrevarea instanţelor judecătoreşti, precum şi pentru pregătirea punerii în aplicare a Legii nr. 134/2010 privind C. proc. civ. şi dispoziţiile art. 109 din Regulamentul de ordine interioară al instanţelor judecătoreşti, prin rezoluţia din 04 decembrie 2018 s-a fixat termen de judecată la data de 06 mai 2020.

6. Soluţia instanţei de recurs

Învestită cu soluţionarea prezentei cereri de recurs şi având în vedere că recursul a fost declarat şi formulat cu respectarea termenului legal, iar excepţia tardivităţii a fost respinsă în şedinţa publică din data de 06.05.2020, Înalta Curte va analiza cu prioritate, potrivit art. 248 alin. (1) din C. proc. civ., excepţia nulităţii recursului, invocată de intimata-reclamantă prin întâmpinare.

Potrivit art. 248 alin. (1) C. proc. civ., instanţa se va pronunţa mai întâi asupra excepţiilor de procedură, precum şi asupra celor de fond care fac inutilă, în tot sau în parte, administrarea de probe ori, după caz, cercetarea în fond a cauzei.

Deşi recurentul-pârât a invocat dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 3, 5, 6 şi 8 din C. proc. civ., prin criticile formulate se invocă aplicarea greşită a normelor de drept material prevăzute de Codul de procedură fiscală şi C. proc. civ., în general, şi dispoziţiilor Legii nr. 554/2004 referitoare la condiţiile impuse de art. 14 referitoare la măsura suspendării executării actului administrativ, în special.

Înalta Curte constată că aceste critici se încadrează în motivul de casare prevăzut de dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., aspect faţă de care va respinge excepţia nulităţii recursului.

Cu privire la fondul cauzei, analizând sentinţa atacată, prin prisma criticilor formulate de recurentul-pârât, a apărărilor expuse în întâmpinarea intimatei-reclamante, Înalta Curte apreciază că recursul este lipsit de interes.

Pentru a ajunge la această soluţie instanţa de control judiciar constatată că, în prezenta cauză instanţa de contencios administrativ a fost învestită cu o cerere prin care s-a solicitat suspendarea executării actului administrativ reprezentat de Decizia de angajare a răspunderii solidare în situaţia atragerii răspunderii solidare prevăzută la art. 25 alin. (2) din Legea nr. 207/2015 privind Codul de procedură fiscală nr. VL6509 din data de 13.02.2018, până la pronunţarea instanţei de fond şi obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată efectuate în cadrul prezentului litigiu.

Prima instanţă a admis cererea dedusă judecăţii şi a dispus suspendarea executării actului administrativ reprezentat de Decizia de angajare a răspunderii solidare în situaţia atragerii răspunderii solidare prevăzută la art. 25 alin. (2) din Legea nr. 207/2015 cu nr. VL6509 din data de 13.02.2018 emisă de pârâtă, până la pronunţarea instanţei de fond.

În ceea ce priveşte cererea de recurs, Înalta Curte reţine că, potrivit art. 32 alin. (1) lit. d) din C. proc. civ. "orice cerere poate fi formulată numai dacă autorul acesteia justifică un interes". Prin urmare, una dintre cele patru condiţii de exercitare a acţiunii civile este cea privind interesul de a promova acţiunea, condiţie generală care vizează orice cerere formulată în justiţie şi care se impune a fi îndeplinită în cadrul oricărui proces civil, pe tot parcursul soluţionării cauzei, atât la momentul introducerii cererii de chemare în judecată, cât şi la momentul exercitării căilor de atac.

În dreptul procesual civil, interesul de a promova o acţiune este definit ca fiind folosul practic urmărit de cel care a pus în mişcare acţiunea, respectiv oricare dintre formele procedurale ce intră în conţinutul acesteia.

Conform art. 33 din C. proc. civ., interesul trebuie să fie determinat, legitim, personal, născut şi actual, iar acţiunea în contencios administrativ nu derogă de la aceste cerinţe, în raport cu prevederile art. 28 din Legea nr. 554/2004.

Activitatea judiciară nu poate fi iniţiată şi întreţinută fără justificarea unui interes reprezentând folosul material sau moral pe care îl urmăreşte cel ce învesteşte o instanţă de judecată cu soluţionarea unei cereri - acţiune sau cale de atac.

Potrivit dispoziţiilor art. 458 din C. proc. civ., căile de atac pot fi exercitate numai de părţile aflate în proces care justifică un interes, în afară de cazul în care, potrivit legii, acest drept îl au şi alte organe sau persoane.

Prin urmare, interesul reprezintă o condiţie generală ce trebuie îndeplinită în cadrul oricărui proces civil, cu prilejul promovării acţiunii sau formulării căii de atac, şi care trebuie să subziste pe tot parcursul derulării cauzei.

În contextul arătat se constată că, prin cererea înregistrată la data de 07.05.2018 pe rolul Curţii de Apel Craiova, secţia contencios administrativ şi fiscal, sub nr. x/2018, reclamanta A., societate civilă profesională, membră UNPIR, în contradictoriu cu Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Craiova şi Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Vâlcea prin Serviciul Fiscal Municipiul Drăgăşani, în temeiul art. 8 din Legea nr. 554/2004, coroborat cu art. 281 alin. (2) din Codul de procedură fiscală, a solicitat:

- anularea Deciziei de angajare a răspunderii solidare în situaţia atragerii răspunderii solidare prevăzută la art. 25 alin. (2) din Legea 207/2015 privind Codul de procedură fiscală, nr. VL6509/13.02.2018, emisă de către AJFP Vâlcea - Serviciul Fiscal Municipal Drăgăşani, prin care în temeiul art. 25 alin. (2) lit. d) din Legea nr. 207/2015, s-a dispus angajarea răspunderii societăţii civile profesionale A. în vederea realizării în totalitate a creanţelor fiscale deţinute de societatea TOTAL CM. S.R.L., în limita sumei de 2.109.192 RON.

- anularea Deciziei nr. CRR_REG - 8325/30.03.2018 emisă de către D.G.R.F.P. Craiova, privind soluţionarea contestaţiei formulată de A. împotriva Deciziei de angajare a răspunderii solidare nr. VL 6509/13.02.2018 emisa de AJFP Vâlcea, precum şi obligarea pârâtelor, în solidar, la plata cheltuielilor de judecată efectuate în prezenta cauză.

Prin sentinţa nr. 433 din data de 20.09.2018, pronunţată în dosarul nr. x/2018 Curtea de Apel Craiova, secţia contencios administrativ şi fiscal a admis acţiunea formulată de către reclamanta A., în contradictoriu cu pârâtele Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Craiova şi Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Vâlcea prin Serviciul Fiscal Municipiul Drăgăşani, S.C. Total CM S.R.L., în insolvenţă, prin administrator judiciar A., a anulat decizia nr. CRR_REG - 8325/30.03.2018 emisă de DGRFP Craiova şi decizia nr. VL 6509/13.02.2018 emisă de AJFP Rm. Vâlcea - SFM Drăgăşani şi a obligat pârâtele DGRFP Craiova şi AJFP Rm. Vâlcea -SFM Drăgăşani la plata către reclamantă a sumei de 5050 RON, cheltuieli de judecată.

Având în vedere că între cele două dosare (nr. x/2018 şi nr. y/2018) există o strânsă legătură, precum şi faptul că sentinţa nr. 433 din data de 20.09.2018, pronunţată de Curtea de Apel Craiova, secţia contencios administrativ şi fiscal, confirmă legalitatea şi temeinicia măsurii dispuse prin sentinţa nr. 135 din data de 08 martie 2018, pronunţată în dosarul nr. x/2018, iar aceasta produce efecte juridice în ceea ce priveşte suspendarea executării Deciziei nr. CRR_REG - 8325/30.03.2018 emisă de DGRFP Craiova şi Deciziei nr. VL 6509/13.02.2018 emisă de AJFP Rm. Vâlcea - SFM Drăgăşani, până la soluţionarea definitivă a dosarului nr. x/2018, chiar şi în situaţia în care ar fi schimbată hotărârea primei instanţe (sentinţa nr. 433 din data de 20.09.2018), efectul pozitiv al suspendării executării nu ar putea fi înlăturat deoarece, potrivit art. 15 alin. (4) din Legea nr. 554/2004 în ipoteza admiterii acţiunii de fond, măsura suspendării, dispusă în condiţiile art. 14, se prelungeşte de drept până la soluţionarea definitivă a cauzei.

Aşa fiind, Înalta Curte constată că recurenta-pârâtă nu justifică un interes actual în susţinerea recursului, în vederea obţinerii unei soluţii de admitere a recursului, de casare a sentinţei atacate şi de respingere a cererii de suspendare a executării actului administrativ, aspect faţă de care, Înalta Curte va admite excepţia lipsei de interes a recursului.

7. Temeiul legal al soluţiei instanţei de recurs

Pentru toate considerentele expuse la punctul anterior, Înalta Curte va respinge excepţia nulităţii recursului şi în temeiul art. 496 alin. (1) C. proc. civ., va respinge recursul, ca lipsit de interes.

În temeiul art. 453 alin. (1) C. proc. civ., recurenta-pârâtă va fi obligată la plata sumei de 2.000 RON cheltuieli de judecată către intimata-reclamantă A. S.R.L., conform dovezilor depuse la dosar.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge excepţia nulităţii recursului invocată de intimata-reclamantă.

Admite excepţia lipsei de interes a recursului.

Respinge recursul declarat de recurenta-pârâtă Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Craiova, reprezentată de Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Vâlcea prin Serviciul Fiscal Municipal Drăgăşani împotriva sentinţei nr. 135 din 08 martie 2018, pronunţate de Curtea de Apel Craiova, secţia contencios administrativ şi fiscal, ca lipsit de interes.

Obligă recurenta-pârâtă la plata sumei de 2000 RON cu titlul de cheltuieli de judecată către intimata-reclamantă A. S.R.L..

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 06 mai 2020.