Invalidity of public appointment procedure for pension fund administration due to lack of effective judicial review of administrative act

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

1. Cererea de chemare în judecată

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată la data de 22.05.2019 pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, sub nr. x/2019, reclamantul A., în contradictoriu cu pârâta Autoritatea de Supraveghere Financiară, a solicitat:

1. Anularea Concursului public pentru desemnarea preşedintelui Consiliului de Administraţie (CA) al Fondului de Garantare a Drepturilor din Sistemul de Pensii Private (FGDSPP), si reluarea acestuia in condiţii de legalitate;

2. Anularea in totul a Deciziei Autorităţii de Supraveghere Financiara (ASF) privind numirea preşedintelui Consiliului de Administraţie (CA) al Fondului de Garantare a Drepturilor din Sistemul de Pensii Private (FGDSPP).

3. Acordarea de daune morale egale in cuantum cu indemnizaţia preşedintelui Consiliului de Administraţie (CA) al Fondului de Garantare a Drepturilor din Sistemul de Pensii Private (FGDSPP) începând cu data emiterii deciziei de numire a acestuia si pana la data la care decizia instanţei de judecata privind anularea deciziei de numire, va rămâne definitiva.

4. Acordarea de cheltuieli de judecată.

In subsidiar, în măsura in care instanţa de judecata va considera ca modul in care parata ASF a organizat si a desfăşurat nelegal concursul public pentru ocuparea poziţiei de preşedinte al Consiliului de Administraţie (CA) al Fondului de Garantare a Drepturilor din Sistemul de Pensii Private aduce atingere încrederii in sistemul public de pensii din România solicită, in aplicarea Legii nr. 554/2004, art. 14 alin. (1), suspendarea deciziei Autorităţii de Supraveghere Financiara (ASF) privind numirea preşedintelui Consiliului de Administraţie (CA) al Fondului de Garantare a Drepturilor din Sistemul de Pensii Private (FGDSPP), pana la rămânerea definitiva si irevocabila a hotărârii instanţei de judecată.

2. Sentinţa instanţei de fond

Prin sentinţa nr. 2 din 7 ianuarie 2020, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal a respins Respinge acţiunea privind pe reclamantul A. împotriva pârâtei Autoritatea de Supraveghere Financiară.

Respinge cererea de suspendare a Hotărârii Consiliului Autorităţii de Supraveghere Financiare privind desemnarea Preşedintelui Consiliului de Administraţie al F.G.D.S.P.P.

3. Cererile de recurs

Împotriva acestei sentinţe a declarat recurs reclamantul A., întemeiat pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., solicitând, admiterea recursului, casarea sentinţei recurate în ceea ce priveşte suspendarea Hotărârii Consiliului Autorităţii de Supraveghere Financiară privind desemnarea Preşedintelui Consiliului de Administraţie al FGDSPP trimiterea cauzei spre rejudecare aceleiaşi instanţe.

În motivarea căii de atac, recurentul a susţinut, în esenţă, că instanţa de fond nu a pus în discuţia părţilor şi nu s-a pronunţat asupra excepţiei lipsei calităţii de reprezentant domnului B., excepţie invocată în cuprinsul răspunsului la întâmpinare.

Totodată, instanţa de fond nu s-a pronunţat asupra cererii de încuviinţare probe şi nu a solicitat pârâtei Autoritatea de Supraveghere Financiară să depună la dosarul cauzei documentele care formalizează organizare şi derularea concursului privind desemnarea Preşedintelui Consiliului de Administraţie al F.G.D.S.P.P.

4. Apărările intimaţilor

Prin întâmpinarea depusă la dosar, intimata-pârâtă Autoritatea de Supraveghere Financiară a solicitat respingerea recursului ca nefondat şi menţinerea ca legală a hotărîrii instanţei de fond.

5. Soluţia Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie asupra recursului

Analizând actele şi lucrările dosarului, precum şi sentinţa recurată, în raport de motivul de casare invocat, Înalta Curte constată că recursul declarat de reclamantul A. este fondat, pentru următoarele considerente:

Reclamantul A. în memoriul de recurs a încadrat recursul formulat în prevederile art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ. solicitând casarea sentinţei recurate în ceea ce priveşte cererea de suspendare a Hotărârii Consiliului Autorităţii de Supraveghere Financiară privind desemnarea Preşedintelui Consiliului de Administraţie al FGDSPP şi trimiterea cauzei spre rejudecare aceleiaşi instanţe.

Potrivit dispoziţiilor art. 488 alin. (1) pct. 5 din C. proc. civ., casarea unei hotărâri se poate cere când, prin hotărârea dată, instanţa a încălcat regulile de procedură a căror nerespectare atrage sancţiunea nulităţii. Acest motiv de recurs include toate neregularităţile procedurale care atrag sancţiunea nulităţii, cu excepţia celor menţionate la punctele 1-4, precum şi nesocotirea unor principii fundamentale a căror nerespectare nu se încadrează în alte motive de recurs.

Înalta Curte constată fondate criticile reclamantului referitoare la nepronunţarea instanţei de fond asupra tuturor aspectelor deduse judecăţii.

Astfel, considerentele sentinţei recurate nu analizează excepţiei lipsei calităţii de reprezentant a domnului B. invocată în cuprinsul răspunsului la întâmpinare şi motivele de nelegalitate formulate de reclamant cu privire la Hotărârea Consiliului Autorităţii de Supraveghere Financiară privind desemnarea Preşedintelui Consiliului de Administraţie al F.G.D.S.P.P. din data de 12.12.2018 şi la procesul-verbal privind analizarea dosarelor de candidatură şi votul membrilor Consiliului Autorităţii de Supraveghere Financiară încheiat în procesului de selecţie şi desemnare a Preşedintelui anterior menţionat, fiind nesocotite dispoziţiile art. 22 alin. (6) din C. proc. civ., potrivit cărora judecătorul trebuie să se pronunţe asupra a tot ceea ce s-a cerut, în limitele învestirii sale.

În cauza dedusă judecăţii, Înalta Curte constată că la pronunţarea sentinţei recurate, instanţa de fond nu a procedat la o analiză efectivă a susţinerilor şi apărărilor invocate de părţi, a probatoriului solicitat în cauză, respectiv a documentaţie ce a stat la baza selecţiei şi desemnării Preşedintelui Consiliului de Administraţie al FGDSPP, precum şi a Hotărârii Consiliului Autorităţii de Supraveghere Financiară, ceea ce se poate observa din parcurgerea considerentelor hotărârii, care, în fapt, reprezintă o reproducere a situaţiei de fapt şi o simplă redare a normelor de drept incidente.

Dincolo de aceste aspecte, instanţa de control judiciar arată că la dosarul de fond nu a fost depusă documentaţia care a stat la baza emiterii actelor contestate, cum nu se regăsesc nici Hotărârea Consiliului Autorităţii de Supraveghere Financiară privind desemnarea Preşedintelui Consiliului de Administraţie al F.G.D.S.P.P. din data de 12.12.2018 şi nici procesul-verbal privind analizarea dosarelor de candidatură şi votul membrilor Consiliului Autorităţii de Supraveghere Financiară încheiat în procesului de selecţie şi desemnare a Preşedintelui.

Or, exigenţele dispoziţiilor art. 6 paragraful 1 din Convenţia europeană pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale implică mai ales în sarcina "instanţei" obligaţia de a proceda la un examen efectiv al mijloacelor, argumentelor şi al elementelor de probă ale părţilor, cel puţin pentru a le aprecia pertinenţa" şi pentru a putea fi verificat raţionamentul logico-juridic avut în vedere la adoptarea soluţiei pronunţate în cauză.

Instanţa de fond s-a limitat în a reţine că "reclamantul A. a invocat, printre altele, nelegalitatea Hotărârii Consiliului A.S.F. din 12.12.2018 privind "desemnarea Preşedintelui Consiliului de Administraţie al Fondului de Garantare a Drepturilor din Sistemul Pensiilor Private", act administrativ al cărui conţinut nu i-a fost comunicat de către pârâtă şi în privinţa căruia nu a înţeles să formuleze acţiune în baza Legii nr. 544/2001 privind liberul acces la informaţiile publice. În acest context Curtea apreciază că probatoriul solicitat de reclamant - cu excepţia înscrisurilor depuse la dosarul cauzei - nu este util în soluţionarea prezentului litigiu.".

Înalta Curte, mai reţine că potrivit dispoziţiilor art. 14 din C. proc. civ.:

"(1) Instanţa nu poate hotărî asupra unei cereri decât după citarea sau înfăţişarea părţilor, dacă legea nu prevede altfel.

(2) Părţile trebuie să îşi facă cunoscute reciproc şi în timp util, direct sau prin intermediul instanţei, după caz, motivele de fapt şi de drept pe care îşi întemeiază pretenţiile şi apărările, precum şi mijloacele de probă de care înţeleg să se folosească, astfel încât fiecare dintre ele să îşi poată organiza apărarea.

(3) Părţile au obligaţia de a expune situaţia de fapt la care se referă pretenţiile şi apărările lor în mod corect şi complet, fără a denatura sau omite faptele care le sunt cunoscute. Părţile au obligaţia de a expune un punct de vedere propriu faţă de afirmaţiile părţii adverse cu privire la împrejurări de fapt relevante în cauză.

(4) Părţile au dreptul de a discuta şi argumenta orice chestiune de fapt sau de drept invocată în cursul procesului de către orice participant la proces, inclusiv de către instanţă din oficiu.

(5) Instanţa este obligată, în orice proces, să supună discuţiei părţilor toate cererile, excepţiile şi împrejurările de fapt sau de drept invocate.

(6) Instanţa îşi va întemeia hotărârea numai pe motive de fapt şi de drept, pe explicaţii sau pe mijloace de probă care au fost supuse, în prealabil, dezbaterii contradictorii."

Totodată, potrivit dispoziţiilor art. 248 C. proc. civ.:

(1) Instanţa se va pronunţa mai întâi asupra excepţiilor de procedură, precum şi asupra celor de fond care fac inutilă, în tot sau în parte, administrarea de probe ori, după caz, cercetarea în fond a cauzei.

Deopotrivă, Înalta Curte are în vedere şi dispoziţiile art. 13 alin. (1) din Legea privind contenciosul administrativ nr. 554/2004 potrivit cărora:,,(1) La primirea cererii, instanţa dispune citarea părţilor. Autoritatea publică emitentă va comunica împreună cu întâmpinarea actul atacat împreună cu întreaga documentaţie care a stat la baza emiterii lui, precum şi orice alte lucrări necesare pentru soluţionarea cauzei. Instanţa poate solicita emitentului orice alte lucrări necesare pentru soluţionarea cauzei.".

În concluzie, Înalta Curte apreciază că, în cauza de faţă, sentinţa de fond nu respectă exigenţele procedurale stabilite sub sancţiunea nulităţii, fiind încălcate norme de procedură care reglementează principii şi drepturi procesuale fundamentale, precum şi obligaţia judecătorului cauzei de a manifesta rol activ în lămurirea obiectului pricinii. Hotărârea atacată nu conferă certitudinea analizării efective şi complete a cauzei şi a argumentelor părţilor, a soluţionării unei excepţii procesuale, reprezentând un demers sancţionat cu desfiinţarea actului de procedură.

Pornind de la această constatare, Înalta Curte reţine că este necesar ca pretenţiile reclamantului să fie efectiv analizate de prima instanţă, cu respectarea dispoziţiilor de procedură civilă şi ale legii contenciosului administrativ.

Pe cale de consecinţă, Înalta Curte apreciază că se impune casarea sentinţei recurate şi trimiterea cauzei spre rejudecare aceleiaşi instanţe, urmând ca instanţa de fond să analizeze cererea reclamantului în raport de temeiurile legale invocate şi probele solicitate, în condiţii de contradictorialitate şi cu respectarea dreptului la apărare al părţilor.

Pentru considerentele arătate anterior, în aplicarea prevederilor art. 496 C. proc. civ., raportat la dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., Înalta Curte va admite recursul declarat de reclamantul A. împotriva sentinţei civile nr. 2 din 7 ianuarie 2020 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, va casa hotărârea atacată şi va trimite cauza, spre rejudecare, aceleiaşi instanţe.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de reclamantul A. împotriva sentinţei civile nr. 2 din 7 ianuarie 2020 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal,

Casează sentinţa recurată şi trimite cauza spre rejudecare aceleiaşi instanţe.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 19 ianuarie 2021.