Insurance indemnity dispute: mandatory reasoned judgment requirement and evidentiary assessment of conflicting repair cost data under Art. 488(1)(6) CPC and ECHR Art. 6

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

1. Cererea de chemare în judecată

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată la data de 16.10.2017pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, sub nr. x/2017, reclamantul A., în contradictoriu cu pârâtul Fondul de Garantare a Asiguraţilor, a formulat contestaţie împotriva Deciziei nr. 9173/22.09.2017 emisă de pârât pentru motive de nelegalitate şi netemeinicie, solicitând modificarea deciziei în sensul stabilirii despăgubirii la care este îndreptăţit reclamantul la suma de 8267,28 RON, cu consecinţa obligării pârâtului la plata diferenţei neacordate de 6286,28 RON.

2. Sentinţa instanţei de fond

Prin sentinţa nr. 896 din 1 martie 2018, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal a respins ca neîntemeiată cererea de chemare în judecată formulată de reclamantul A., în contradictoriu cu pârâtul Fondul de Garantare a Asiguraţilor.

3. Cererile de recurs

Împotriva acestei sentinţe a declarat recurs reclamantul A., fără a indica motivele de casare întemeiat pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., solicitând, admiterea recursului, casarea sentinţei recurate şi, în principal trimiterea cauzei spre rejudecare aceleiaşi instanţe, iar, în secundar, admiterea recursului, casarea hotărârii recurate şi, în rejudecare admiterea acţiunii astfel cum a fost formulată.

În motivarea căii de atac, recurentul a susţinut, în esenţă, că instanţa de fond a respins în mod greşit cererea de amânare a judecării cauzei formulată de avocat şi cererea de încuviinţare a probei cu expertiza tehnică în vederea clarificării situaţiei de fapt şi a cuantumului despăgubirilor solicitate.

Circumscris cazului de casare prevăzut de dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., recurenta apreciază că instanţa de fond i-a încălcat dreptul la apărare prevăzut de dispoziţiile art. 13 C. proc. civ., art. 6 CEDO ŞI art. 24 din Constituţia României.

4. Apărările intimaţilor

Prin întâmpinarea depusă la dosar, intimatul-pârât Fondul de Garantare a Asiguraţilor a solicitat respingerea recursului ca nefondat şi menţinerea ca legală a hotărârii instanţei de fond.

5. Soluţia şi considerentele instanţei de recurs

Analizând actele şi lucrările dosarului, precum şi sentinţa recurată, în raport de motivul de casare invocat, Înalta Curte constată că recursul declarat de reclamanta B. este fondat, pentru următoarele considerente:

Cu caracter prealabil, Înalta Curte constată că, deşi reclamantul A. în memoriul de recurs nu a încadrat recursul motivele de casare reglementate de dispoziţiile art. 488, în motivarea căii de atac a invocat critici ce se circumscriu motivelor de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 şi 6 C. proc. civ., recursul urmând a fi analizat din această perspectivă.

Motivul de casare prevăzut de dispoziţiile art. 488 pct. 5) C. proc. civ., "când, prin hotărârea dată, instanţa a încălcat regulile de procedură a căror nerespectare atrage sancţiunea nulităţii", este nefondat. Acesta vizează neregularităţi de ordin procedural sancţionate cu nulitatea de art. 174 C. proc. civ., care defineşte nulitatea ca fiind sancţiunea care lipseşte total sau parţial de efecte actul de procedură efectuat cu nerespectarea cerinţelor legale, de fond sau de formă, fiind absolută, atunci când cerinţa nerespectată este instituită printr-o normă care ocroteşte un interes public, şi relativă, în cazul în care cerinţa nerespectată este instituită printr-o normă care ocroteşte un interes privat.

Concret, s-a imputat primei instanţe faptul că a încălcat dreptul la apărare prin aceea că nu a admis cererea de amânare formulată de către avocat pentru termenul de judecată din data de 22.02.2018.

Înalta Curte apreciază că nu au fost încălcate prevederile art. 221 alin. (1), art. 13 şi art. 14 C. proc. civ., în maniera în care a procedat prima instanţă la soluţionarea fondului cauzei cu privire la acest motiv de casare. Astfel, din practicaua încheierii de amânare a pronunţării din data de 22 februarie 2018, se observă că a fost respinsă cererea de amânare formulată de reprezentantul convenţional al reclamantului, avocat C..

Pe de altă parte, respingând cererea de amânare, Curtea arată că potrivit dispoziţiile art. 40 din Legea nr. 51/1995 avocatul are obligaţia de a se prezenta la toate termenele de judecată, iar din "coroborarea dispoziţiilor art. 139 alin. (6) şi art. 221 alin. (1) din Statutul profesiei de avocat rezultă că atunci când este împiedicat să-şi desfăşoare serviciul profesional are obligaţia de a-şi asigura substituirea.".

Or, potrivit dispoziţiilor art. 222 C. proc. civ. amânarea judecării cauzei pentru lipsă de apărare poate fi acordată numai în situaţii excepţionale, ori împrejurarea invocată de avocatul reclamantei vizând perioada destul de întinsă acoperită de concediul medical nu se circumscrie situaţie de excepţie reglementată dispoziţiile normative anterior citate.

Înalta Curte respinge motivul de casare circumscris dispoziţiilor art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., ca nefondat, întrucât nu se poate concluziona că recurentei reclamante i-a fost încălcat dreptul la apărare în maniera în care prima instanţă a intrumentat dosarul la ultimul termen de judecată sub acest aspect.

Referitor la motivul de casare prevăzut de dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 6 din C. proc. civ., Înalta Curte îl apreciază ca fiind fondat, prin raportare la dispoziţiile art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ., art. 6 paragraful 1 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului şi art. 21 alin. (3) din Constituţia României.

Art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ. prevede că:

"(1) Hotărârea va cuprinde: … b) …motivele de fapt şi de drept pe care se întemeiază soluţia, arătându-se atât motivele pentru care s-au admis, cât şi cele pentru care s-au înlăturat cererile părţilor."

Aceasta dispoziţie are caracter imperativ, aspect care rezultă din folosirea, de către legiuitor, a expresiei "va cuprinde", stabilind o obligaţie în sarcina instanţelor de judecată, a cărei nerespectare atrage nulitatea hotărârii în condiţiile art. 176 pct. 6 din C. proc. civ.

Confirmând şi întărind acest caracter imperativ, precum şi sancţiunea nulităţii, legiuitorul a înţeles să reglementeze un motiv de nelegalitate distinct al hotărârii judecătoreşti, prevăzut în art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., şi anume:

"când hotărârea nu cuprinde motivele pe care se întemeiază sau când cuprinde motive contradictorii ori numai motive străine de natura pricinii."

Importanţa motivării hotărârii judecătoreşti a fost subliniată şi în jurisprudenţa europeană, fiind considerată un aspect al garanţiilor procesuale conferite de art. 6 par. 1 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului.

Astfel, prin Hotărârea din data de 28 aprilie 2005, pronunţată în cauza Albina c. România, s-a reţinut de către Curtea Europeană a Drepturilor Omului:

"30. Curtea reaminteşte că dreptul la un proces echitabil, garantat de art. 6.1 din Convenţie, include printre altele dreptul părţilor de a prezenta observaţiile pe care le consideră pertinente pentru cauza lor. Întrucât Convenţia nu are drept scop garantarea unor drepturi teoretice sau iluzorii, ci drepturi concrete şi efective (Hotărârea Artico împotriva Italiei, din 13 mai 1980, seria x, nr. 37, p. 16, paragraful 33), acest drept nu poate fi considerat efectiv decât dacă aceste observaţii sunt în mod real "ascultate", adică în mod corect examinate de către instanţa sesizată. Altfel spus, art. 6 implică mai ales în sarcina "instanţei" obligaţia de a proceda la un examen efectiv al mijloacelor, argumentelor şi al elementelor de probă ale părţilor, cel puţin pentru a le aprecia pertinenţa [Hotărârea Perez împotriva Franţei (GC), Cererea nr. 47.287/99, paragraful 80, CEDH 2004-I, şi Hotărârea Van der Hurk împotriva Olandei, din 19 aprilie 1994, seria x, nr. 288, p. 19, paragraful 59].

34. Conform jurisprudenţei Curţii, noţiunea de proces echitabil presupune ca o instanţă internă care nu a motivat decât pe scurt hotărârea sa să fi examinat totuşi în mod real problemele esenţiale care i-au fost supuse, şi nu doar să reia pur şi simplu concluziile unei instanţe inferioare (Hotărârea Helle împotriva Finlandei, din 19 decembrie 1997, Culegere de hotărâri şi decizii 1997 - VIII, p. 2.930, paragraful 60)."

Aceste considerente au fost reluate şi în cauza Dumitru c. România, prin Hotărârea din data de 01 iunie 2010:

"30. Curtea reaminteşte în primul rând principiile stabilite prin jurisprudenţa sa în ceea ce priveşte participarea efectivă a părţilor la procedură şi obligaţia instanţelor de a "audia" argumentele acestora şi de a realiza o examinare efectivă a motivelor, asigurând astfel caracterul echitabil al procedurii (a se vedea, printre multe altele, Albina împotriva României, nr. 57808/00, pct. 30 şi 32, 28 aprilie 2005 şi Boldea, citată anterior, pct. 28-30)."

În strânsă legătură cu obligaţia de motivare a hotărârii, Înalta Curte reţine şi obligaţia judecătorului de a se pronunţa asupra a tot ceea ce s-a cerut, în limitele învestirii, potrivit art. 22 alin. (6) C. proc. civ.

Raportând aceste consideraţii de ordin teoretic la hotărârea pronunţată în cauză, Înalta Curte constată că, din conţinutul acesteia, nu rezultă că prima instanţa ar fi lămurit toate aspectele deduse judecăţii.

Astfel, prin cererea de chemare în judecată, reclamantul a solicitat modificarea Deciziei nr. 9173/22.09.2017 emisă de pârâtul Fondul de Garantare a Asiguraţilor în sensul stabilirii despăgubirilor la care este îndreptăţit la suma de 8267,28 RON, cu consecinţa obligării pârâtului la plata diferenţei neacordate de 6286,28 RON.

Se constată de către instanţa de control judiciar că reclamantul a solicitat administrarea probei cu înscrisuri, precum şi expertiză tehnică auto cu următoarele obiective:

- stabilirea pe baza înscrisurilor depuse de către părţi, a planşelor foto şi a declaraţiilor, a daunelor produse prin accidentul din data de 17.09.2015;

- stabilirea reparaţiilor necesare şi a costurile acestora;

- stabilirea sumei care trebuie acordată de către pârât.

La termenul de judecată din data de 22.02.2018, instanţa de fond a încuviinţat proba cu înscrisuri solicitate de ambele părţi şi a respins proba cu expertiza ca nefiind utilă şi concludentă cauzei, reţinând că reclamantul însuşi afirmă prin acţiunea introductivă că în dosarul de daună sunt dovezi pentru a se constata şi pentru a se reţine contravaloarea serviciilor de reparaţii la suma pretinsă de 8267 RON.

În acest context, motivarea care a fundamentat respingerea cererii formulată de recurentul-reclamant se rezumă, în general, la preluarea textelor normative aplicabile speţei, precum şi la expunerea unei scurte concluzii privind legalităţii actului administrativ atacat, fără a cuprinde o analiză proprie, completă, a argumentelor de nelegalitate şi a solicitărilor de probatoriu.

Totodată, instanţa de fond a reţinut în motivarea soluţiei sale, dincolo de "obligaţia pârâtului FGA de a proceda el însuşi la verificarea documentelor justificative din întreg dosarul de daună aferent evenimentului asigurat, potrivit căreia pârâtul a procedat la analiza (având competenţa legală în acest sens) cererii reclamantului şi a înscrisurilor depuse de acesta, a înscrisurilor existente în dosarul de dauna preluat de la asigurătorul D. S.A. şi a recurs la sistem de preturi E. pentru calculul despăgubirilor, că: "În ceea ce priveşte sistemul E., Curtea reţine că acesta este o bază de date acceptată de toţi asigurătorii şi de unităţile de reparaţie service şi care furnizează o bază uniformă de date pentru toate părţile implicate în procesul de prelucrare a daunelor auto, prin urmare nu este nelegală verificarea documentelor prin prisma acestui sistem certificat şi acceptat. În acest context, pârâtul FGA a apreciat că nu se justifică acordarea întregii sumei indicate în devizul estimativ de reparaţie (calculare reparaţie, dosar) prezentat de reclamant, respectiv suma de 8267,28 RON, dată fiind diferenţa rezultată din calculul E. şi pentru a evita discrepanţele între sumele solicitate de creditorii de asigurări pentru servicii similare şi pentru a se asigura respectarea principiului echităţii în ceea ce priveşte soluţionarea cererilor de plată formulate de aceştia. Astfel, instanţa de fond reţine în mod concret că, pentru a se evita crearea unui mecanism de despăgubire variabil şi diferit de la o situaţie la alta, în funcţie de unităţile service care procedează la reparaţia autovehiculelor avariate şi de preţurile practicate de fiecare dintre acestea, pentru ipoteze similare şi daune asemănătoare, pârâtul FGA a recurs la modalitatea de calcul prin intermediul sistemului de preţuri E., acceptată de toţi asigurătorii şi de unităţile de reparaţie service.".

Or, din analiza înscrisurilor existente la dosarul de fond, Înalta Curte constată că tocmai documentele extrase din sistemul E. prezintă neconcordanţe semnificative sub aspectul cuantumului sumelor reprezentând valoarea manoperei, a procesului de vopsitorie, valoarea pieselor şi valoarea costului total al reparaţie, prin comparaţia extraselor depuse la filele x şi la dosar fond.

Art. 425 alin. (1) lit. b) din C. proc. civ., face trimitere la nevoia expunerii în considerentele hotărârii a motivelor de fapt şi de drept pe care se întemeiază soluţia, ceea ce conduce la concluzia că motivarea trebuie sa cuprindă argumentele proprii judecătorului, simpla reluare a argumentelor uneia dintre părţi nefiind suficientă. O astfel de motivare nu face dovada analizării efective a argumentelor părţilor şi nu respectă rigorile art. 6 par. 1 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului.

Faţă de aspectele anterior menţionate, hotărând în baza unui probatoriu insuficient, fără a clarifica toate aspectele învederate, în raport de întregul context al cauzei, şi fără a stabili în mod neechivoc adevărul cu privire la starea de fapt, instanţa de fond a pronunţat o hotărâre nelegală.

În raport de toate aceste aspecte, Înalta Curte apreciază că, în cauza de faţă, considerentele hotărârii de fond nu respectă exigenţele unei motivări corespunzătoare, care să ofere certitudinea analizării efective şi complete a cauzei şi a argumentelor părţilor, astfel încât se impune casarea integrală a hotărârii şi trimiterea cauzei spre rejudecare aceleiaşi instanţe.

În consecinţă, constatându-se incidenţa motivului de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., recursul urmează a fi admis, în temeiul art. 20 alin. (3) din Legea nr. 554/2004 şi art. 497 C. proc. civ., dispunându-se casarea sentinţei civile nr. 896 din 1 martie 2018, în vederea lămuririi depline a situaţiei de fapt, în raport de probele administrate şi a analizării necesităţii completării probatoriului cu expertiză judiciară, şi trimiterea cauzei spre rejudecare Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de reclamantul A. împotriva sentinţei civile nr. 896 din 1 martie 2018 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal,

Casează sentinţa recurată şi trimite cauza spre rejudecare aceleiaşi instanţe.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 19 ianuarie 2021.