Legislator Case Law & Legislation
Decizia nr. 1670/2019 AI generated

Railway subsidy repayment: Negative jurisdictional conflict resolved in favor of defendant's domicile court

Case Number Decizia nr. 1670/2019
Court / Authority
Jurisdiction Romania (RO)
Decision Date
Outcome Allowed / Granted

Legislator summary

AI generated

The High Court of Cassation and Justice resolved a negative conflict of jurisdiction by assigning the case to the Brașov Tribunal, determining that the court at the defendant's domicile had territorial jurisdiction. The dispute concerned the Ministry of Transport's claim against a railway operator for the repayment of 814,518.80 RON in unjustified subsidies and penalties granted from the 2016 state budget, with the key issue being whether the exclusive jurisdiction of the court at the contracting authority's seat under public procurement laws applied. The Court held that because the claim was grounded in public finance legislation rather than the specific objects listed in the public procurement remedies law, the general rules of civil procedure applied, negating the specialized jurisdictional rule and requiring the case to be heard at the defendant's location in Brașov.

Legislator headnote

AI generated

art. 5 din O.U.G. nr. 12/1998, art. 53 din Legea nr. 101/2016, art. 69 alin. (2) din Legea nr. 101/2016, art. 53 alin. (1) din Legea nr. 101/2016, art. 61 alin. (8) din Legea nr. 500/2002, art. 1 alin. (2) din Legea nr. 101/2016; Railway subsidy repayment: Negative jurisdictional conflict resolved in favor of defendant's domicile court: Reclamanta a invocat prevederile art. 3 din O.G. nr. 13/2011, art. 1 din H.G. nr. 2408/2004, Legea nr. 500/2002 privind finanţele publice, H.G. nr. 24/2013.

Keywords

AI generated
repayment of public subsidies negative conflict of jurisdiction territorial jurisdiction public procurement contract transport law law of obligations

Cited Legislation

AI generated
art. 5 din O.U.G. nr. 12/1998
Pentru a se pronunţa astfel, instanţa a reţinut că dispoziţiile art. 5 din O.U.G. nr. 12/1998 menţionează că "transportul feroviar public de călători are caracter de serviciu public social" (alin.
art. 53 din Legea nr. 101/2016
Dispoziţiile art. 53 din Legea nr.
art. 69 alin. (2) din Legea nr. 101/2016
În acelaşi timp, art. 69 alin.
art. 53 alin. (1) din Legea nr. 101/2016
Dispoziţiile art. 53 din Legea nr.
art. 61 alin. (8) din Legea nr. 500/2002
Mai reţine tribunalul că izvorul juridic al obiectului cererii de chemare în judecată îl reprezintă art. 61 alin.
art. 1 alin. (2) din Legea nr. 101/2016
Conchide instanţa în sensul că, în cauză, reclamantul nu a invocat niciun obiect dintre cele precizate de art. 1 alin. (2) din Legea nr. 101/2016 ci şi-a întemeiat cererea de chemare în judecată pe dispoziţiile Legii nr.
art. 107 alin. (1) C. proc. civ
500/2002 astfel încât instanţa competentă este cea de drept comun, anume cea de la sediul pârâtului prevăzută de art. 107 alin. (1) C. proc. civ.
art. 49 alin. (1) din Legea nr. 101/2016
conform căruia cererea de chemare în judecată se introduce la instanţa în a cărei circumscripţie domiciliază sau îşi are sediul pârâtul, dacă legea nu prevede altfel şi nu instanţa de la sediul autorităţii contractante, prevăzută de art. 49 alin. (1) din Legea nr. 101/2016.
AI generated

Need to analyze how this precedent applies to your matter?

Cross-reference this judgment against statutes, commentaries, and subsequent citing case law inside Legislator AI.

Open in Legislator →

Full text

Asupra conflictului negativ de competenţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Circumstanţele cauzei

Obiectul cererii de chemare în judecată

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Tribunalului Braşov reclamantul Ministerul Transporturilor a chemat în judecată pe pârâta A. S.R.L. a solicitat obligarea acesteia din urmă la plata sumei de 814.518,80 RON, din care 784.607,00 RON reprezentând subvenţii pentru susţinerea transportului feroviar public de calatori acordată din bugetul aprobat pentru anul 2016 pârâtei S.C. A. S.R.L., a penalităţilor calculate conform legii in cuantum de 29.911,80 RON la data de 30.09.2017, penalităţi ce se vor calcula până achitarea integrală a sumei datorate (până la primul termen de judecată urmând a se depune si calculul penalităţilor stabilite potrivit legii până la data promovării prezentei acţiuni) şi la plata cheltuielilor de judecată.

În motivarea acţiunii, reclamanta a susţinut că, în anul 2012, a fost încheiat cu Societatea Comercială A. S.R.L. Contractul de servicii publice pentru perioada 2016-2019. În conformitate cu dispoziţiile art. 3 alin. (3) din Contractul de servicii, pârâta s-a obligat să pună la dispoziţia publicului călător pe durata de valabilitate a Contractului, capacităţile de transport feroviar necesare in funcţie de evoluţia şi cerinţele pieţei de transport.

Mai susţine că, acordarea subvenţiei se face în temeiul dispoziţiilor H.G. nr. 2408/2004 privind metodologia de acordare de la bugetul de stat şi/sau de la bugetele locale a diferenţei dintre tarife şi costuri în transportul feroviar public de călători", modificata. Astfel, potrivit acestor dispoziţii legale, orice operator de transport feroviar solicita si primeşte lunar subvenţia de la bugetul de stat, justificând sumele anterior primite, potrivit formularelor stabilite prin H.G. nr. 2408/2004 şi prevederilor Ordinul Ministrului Finanţelor Publice/MT nr. 65/1712/2016.

Pentru solicitarea compensatiei de la bugetul de stat si/sau bugetele locale, operatorul de transport feroviar trebuie sa prezinte la Ministerul Transporturilor o cerere de acordare a compensatiei pentru serviciile de transport programate in luna respectiva, insotită de dovada platii la zi a tuturor obligatiilor la bugetul de stat si/sau la bugetele locale si de nota de fundamentare si justificare a compensatiei, intocmite in conformitate cu normele comune ale Ministerului Transporturilor si ale Ministerului Finantelor Publice.

În ceea ce priveste suma de 784.607,00 RON reclamanta a arătat că:

- parata a depus Nota de fundamentare si justificare la 31.12.2016 cu avizul ANAF dat la data de 01.02.2017, in baza balantei de verificare întocmită în luna decembrie;

- potrivit documentelor depuse si indicatorilor realizaţi:

-subvenţia acordata potrivit documentatiei întocmite cu respectarea prevederilor legale, a indicatorilor realizati si confirmati si a avizelor ANAF este in cuantum de 142.769.619,00 RON;

-subvenţia cuvenită potrivit indicatorilor realizati este de 144.743.216,00 RON;

-subvenţia avizată de ANAF este de 135.751.530,00 RON;

-subvenţia avizată ANAF plus cotă de profit 3% calculate la costurile avizate ANAF este 140.756.260,00 RON

-subvenţie de restituit (142.769.619 -140.765.260 RON =2.004.359,00 RON;

-din aceasta ultimă sumă s-au restituit 850.129,00 RON (OP nr. x/03.02.2017) si 369.623,00 RON (OP nr. x/09.02.2017);

- rezultă ca difereta de restituit este de 784.607,00 RON.

Reclamanta a invocat prevederile art. 3 din O.G. nr. 13/2011, art. 1 din H.G. nr. 2408/2004, Legea nr. 500/2002 privind finanţele publice, H.G. nr. 24/2013.

Hotărârile care au generat conflictul de competenţă

Tribunalul Braşov, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, prin sentinţa civilă nr. 1270/CA din 18 9o octombrie 2018, a admite excepţia necompetenţei teritoriale, invocată de pârâtă şi, în consecinţă, a declinat în favoarea Tribunalului Bucureşti, secţia a II-a contencios administrativ şi fiscal competenţa de soluţionare a acţiunii formulate de reclamantul Ministerul Transporturilor, în contradictoriu cu pârâta A. S.R.L.

Pentru a se pronunţa astfel, instanţa a reţinut că dispoziţiile art. 5 din O.U.G. nr. 12/1998 menţionează că "transportul feroviar public de călători are caracter de serviciu public social" (alin. (1) şi că "serviciul public social de transport feroviar de călători poate fi concesionat de către Ministerul Transporturilor, Construcţiilor şi Turismului, pe bază de licitaţie publică, în condiţiile legii".

Instanţa a apreciat că în cauză sunt incidente dispoziţiile Legii nr. 101/2016 privind remediile şi căile de atac în materie de atribuire a contractelor de achiziţie publică, a contractelor sectoriale şi a contractelor de concesiune de lucrări şi concesiune de servicii, precum şi pentru organizarea şi funcţionarea Consiliului Naţional de Soluţionare a Contestaţiilor, în condiţiile în care în cuprinsul O.U.G. nr. 12/1998 nu se reglementează procedura de acordare a despăgubirilor rezultate din executarea contractelor atribuite pe baza de licitaţie publică.

Dispoziţiile art. 53 din Legea nr. 101/2016 prevăd că "Procesele şi cererile privind acordarea despăgubirilor pentru repararea prejudiciilor cauzate în cadrul procedurii de atribuire, precum şi cele privind executarea, anularea, nulitatea, rezoluţiunea, rezilierea sau denunţarea unilaterală a contractelor se soluţionează în primă instanţă, de urgenţă şi cu precădere, de către secţia de contencios administrativ şi fiscal a tribunalului în circumscripţia căruia se află sediul autorităţii contractante, prin complete specializate în achiziţii publice".

În acelaşi timp, art. 69 alin. (2) din Legea nr. 101/2016 prevede că dispoziţiile acestei legi se aplică contestaţiilor/cererilor/plângerilor formulate după intrarea în vigoare a acesteia, ceea ce este cazul în speţă, deoarece: acţiunea de faţă a fost înregistrată pe rolul instanţei la data de 19.05.2017, iar Legea nr. 101/2016 a fost publicată în M.Of. al României nr. 393/23.05.2016 şi intrat în vigoare la 3 zile de la data publicării sale, conform art. 78 din Constituţia României, republicată, respectiv la data de 26 mai 2016.

Prin urmare, a reţinut instanţa, în raport de competenţa materială şi teritorială exclusivă stabilită de dispoziţiile art. 53 alin. (1) din Legea nr. 101/2016, citate mai sus, în favoarea tribunalului de la sediul autorităţii contractante şi de faptul că norma specială se aplică cu prioritate faţă de norma generală, Tribunalul Bucureşti este competent să judece prezentul litigiu ce vizează executarea unui contract atribuit pe bază de licitaţie publică.

Raportat acestor considerente, instanţa a admis excepţia necompetenţei teritoriale a Tribunalului Braşov, invocată de pârâtă, şi a declinat competenţa de soluţionare a prezentei cauze în favoarea Tribunalului Bucureşti, secţia a II-a contencios administrativ şi fiscal.

Învestit cu soluţionarea cauzei, Tribunalul Bucureşti, prin sentinţa civilă nr. 8007 din 3 decembrie 2018, a admis excepţia necompetenţei teritoriale invocată din oficiu şi, pe cale de consecinţă, a declinat competenţa de soluţionare a cauzei privind pe reclamantul Ministerul Transporturilor, în contradictoriu cu pârâta Societatea Comercială A. S.R.L., în favoarea Tribunalului Braşov.

Totodată, a constatat ivit conflictul negativ de competenţă şi a trimis cauza către Inalta Curte de Casaţie şi Justiţie în vederea soluţionării conflictului negativ de competenţă.

În argumentele expuse în susţinerea soluţiei, instanţa a reţinut că obiectul principal al cererii de chemare în judecată îl reprezintă obligarea pârâtei la plata subvenţiilor nejustificate pentru susţinerea transportului feroviar public de călători acordată în anul 2016 din bugetul aprobat.

Mai reţine tribunalul că izvorul juridic al obiectului cererii de chemare în judecată îl reprezintă art. 61 alin. (8) din Legea nr. 500/2002 conform căruia subvenţiile, transferurile şi alte forme de sprijin financiar din partea statului, neutilizate până la închiderea anului, pentru care a fost instituită obligaţia restituirii prin temeiurile legale de acordare şi nerestituite până la data de 31 decembrie, se vor supune calculului accesoriilor aplicabile pentru veniturile bugetare, pentru perioada cuprinsă între data de 31 decembrie şi data restituirii sumelor la buget, coroborat cu art. 5 alin. (4) din O.G. nr. 12/1998 conform căruia compensaţia de serviciu public pentru transportul feroviar public de călători se acordă operatorilor de transport feroviar de călători pe baza contractelor de servicii publice prevăzute la alin. (1), cu respectarea prevederilor Regulamentului (CE) nr. 1.370/2007.(…)

Conchide instanţa în sensul că, în cauză, reclamantul nu a invocat niciun obiect dintre cele precizate de art. 1 alin. (2) din Legea nr. 101/2016 ci şi-a întemeiat cererea de chemare în judecată pe dispoziţiile Legii nr. 500/2002 astfel încât instanţa competentă este cea de drept comun, anume cea de la sediul pârâtului prevăzută de art. 107 alin. (1) C. proc. civ. conform căruia cererea de chemare în judecată se introduce la instanţa în a cărei circumscripţie domiciliază sau îşi are sediul pârâtul, dacă legea nu prevede altfel şi nu instanţa de la sediul autorităţii contractante, prevăzută de art. 49 alin. (1) din Legea nr. 101/2016.

Soluţia Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie

Analizând conflictul negativ de competenţă intervenit între cele două instanţe, în raport de hotărârile pronunţate şi de înscrisurile aflate la dosarul cauzei, Înalta Curte constată că instanţa competentă să soluţioneze cauza este Tribunalul Braşov, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, având în vedere următoarele considerente:

Ceea ce a determinat ivirea prezentului conflict de competenţă a fost calificarea diferită pe care instanţele de judecată aflate în conflict au dat-o acţiunii introductive prin care reclamantul Ministerul Transportului care a solicitat, aşa cum reiese din cererea de chemare în judecată,obligarea A. S.R.L. la plata sumei de 814.518,80 RON, din care 784.607,00 RON reprezentând subvenţii pentru susţinerea transportului feroviar public de calatori acordată din bugetul aprobat pentru anul 2016 pârâtei S.C. A. S.R.L., a penalităţilor calculate conform legii în cuantum de 29.911,80 RON la data de 30.09.2017, penalităţi ce se vor calcula până achitarea integrală a sumei datorate (până la primul termen de judecată urmând a se depune si calculul penalităţilor stabilite potrivit legii până la data promovării prezentei acţiuni) şi la plata cheltuielilor de judecată.

Este de menţionat în acest sens că reclamantul nu a invocat niciun obiect dintre cele precizate de art. 1 alin. (2) din Legea nr. 101/2016, aşa cum în mod greşit a reţinut Tribunalul Braşov ci şi-a întemeiat cererea de chemare în judecată pe dispoziţiile Legii nr. 500/2002 privind finanţele publice.

Ca atare, în aplicarea principiului disponibilităţii conform căruia, părţile pot determina conţinutul procesului prin stabilirea cadrului procesual în privinţa obiectului şi al participanţilor la proces, a fazelor şi etapelor pe care procesul le-ar putea parcurge, în contextul în care obiectul litigiului a fost clar exprimat de reclamant şi având în vedere că izvorul juridic al obiectului cererii de chemare în judecată îl reprezintă art. 61 alin. (8) din Legea nr. 500/20022002, instanţa competentă este cea de drept comun, anume cea de la sediul pârâtului.

Or, potrivit art. 107 alin. (1) C. proc. civ. conform căruia cererea de chemare în judecată se introduce la instanţa în a cărei circumscripţie domiciliază sau îşi are sediul pârâtul, dacă legea nu prevede altfel se constată că, în cauză, competenţa de soluţionare a litigiului în fond aparţine Tribunalului Braşov.

Faţă de aspectul că pârâta are sediul în municipiul Braşov, str. x, Înalta Curte concluzionează că, în prezenta cauză, competenţa teritorilă de soluţionare, în primă instanţă a cauzei, revine Tribunalului Braşov, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, soluţionând conflictul negativ de competenţă în acest sens.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Stabileşte competenţa de soluţionarea a cauzei privind pe reclamantul Ministerul Transporturilor şi pe pârâta S.C. A. S.R.L. în favoarea Tribunalului Braşov, secţia a II civilă şi de contencios administrativ şi Fiscal.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 27 martie 2019.