Peremption of civil proceedings following suspension for incidental appeal

Deliberând asupra recursului de faţă, din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1.1. Cererea de chemare în judecată

Prin cererea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII a de contencios administrativ şi fiscala data de 20.08.2014 sub nr. x/2014, revizuenţii A. şi B. au formulat, în contradictoriu cu Inspecţia Judiciară, cerere de revizuire a sentinţei civile nr. 1752 din 03.06.2014, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal în dosar nr. x/2014, prin care au solicitat admiterea acesteia, schimbarea în tot a hotărârii atacate şi, pe fond, admiterea contestaţiei împotriva rezoluţiei inspectorului judiciar nr. x/2013 din data de 13.12.2013, menţinută în data de 13.12.2013 de inspector-şef doamna judecător C., comunicată la data de 10.01.2014 (data poştei), desfiinţarea rezoluţiei atacate şi trimiterea dosarului Inspecţiei Judiciare în vederea continuării procedurii disciplinare în ceea ce o priveşte pe doamna judecător D. de la Judecătoria Mangalia, jud. Constanţa, pentru săvârşirea abaterilor disciplinare prev. de art. 99 alin. (1) lit. f)., t din Legea 303/2004 republicată.

1.2. Hotărârile pronunţate în cauză

Prin sentinţa civilă nr. 2736 pronunţată la data de 15 octombrie 2014, Curtea de Apel Bucureşti a admis cererea de revizuire formulată de revizuenţii A. şi B. împotriva sentinţei civile nr. 1752 din data de 03.06.2014, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal în dosarul nr. x/2014, în contradictoriu cu intimata Inspecţia Judiciară, şi, în consecinţă, a desfiinţat sentinţa civilă atacată, acordând termen pentru rejudecarea fondului acţiunii în anulare la data de 26.11.2014, cu citarea părţilor.

Prin încheierea de şedinţă din data de 18 februarie 2015, judecata a fost suspendată în temeiul dispoziţiilor art. 413 pct. 1 din C. proc. civ., constatându-se că s-a formulat recurs împotriva hotărârii intermediare reprezentate de sentinţa civilă nr. 2736/15.10.2014.

Conform extrasului Ecris aflat la dosar, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a soluţionat respectivul recurs la data de 28.03.2017.

Prin rezoluţia din 06 iunie 2018 a preşedintelui completului de judecată, având în vedere că au trecut mai mult de 6 luni, iar niciuna dintre părţi nu a formulat cerere de repunere a cauzei pe rol, în vederea continuării judecăţii, s-a fixat termen pentru discutarea incidenţei perimării la data de 05 septembrie 2018, cu citarea părţilor cu această menţiune.

Prin sentinţa civilă nr. 3503 pronunţată la data de 5 septembrie 2018, Curtea de Apel Bucureşti a constatat perimată acţiunea formulată de reclamanţii A. şi B., în contradictoriu cu pârâta Inspecţia Judiciară.

Pentru a se pronunţa astfel instanţa a reţinut că, potrivit art. 416 alin. (1) şi (2) din C. proc. civ., "orice cerere de chemare în judecată se perimă de drept, dacă a rămas în nelucrare din vina părţii timp de 6 luni. Partea nu se socoteşte în vină, când actul de procedură urma sa fie îndeplinit din oficiu. Termenul de perimare curge de la ultimul act de procedură îndeplinit de părţi sau instanţă."

Potrivit art. 420 alin. (1) din C. proc. civ., perimarea se constată din oficiu sau la cererea părţii interesate.

A mai reţinut instanţa că perimarea este o sancţiune procesuală care se bazează pe prezumţia de desistare a părţii de la cererea făcută, dedusă din faptul nestăruinţei în timpul prevăzut de lege, sancţiune determinată de necesitatea de a se curma starea de incertitudine creată asupra raporturilor juridice deduse judecăţii prin cererea de chemare în judecată lăsată în nelucrare timp de 6 luni, din vina părţii.

A conchis instanţa că, potrivit art. 422 alin. (1) şi (2) din C. proc. civ., perimarea are drept urmare că toate actele de procedură făcute în acea instanţă nu-şi produc efectele, urmând ca, în situaţia în care se face o nouă cerere, părţile să poată folosi dovezile administrate în cursul judecăţii cererii perimate, în măsura în care noua instanţă socoteşte că nu este de trebuinţă refacerea lor.

În acest context, arată instanţa, cauza a rămas în nelucrare mai mult de 6 luni şi a fost repusă pe rol din oficiu pentru constatarea perimării.

1.3. Calea de atac a recursului exercitată în cauză şi motivele înfăţişate

Reclamanţii A. şi B. au promovat recurs împotriva sentinţei nr. 3503 din 05 septembrie 2018 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, în condiţiile art. 493 C. proc. civ.

Invocând în drept dispoziţiile art. 488 alin(1) pct. 8 C. proc. civ., aşa cum reiese din memoriul depus la data de 26 septembrie 2018, recurenţii-reclamanţi au solicitat admiterea recursului, casarea sentinţei atacate şi trimiterea cauzei spre rejudecare la aceeaşi instanţă.

Susţinând că aceasta a fost dată cu încălcarea şi aplicarea greşită a normelor de drept material, recurenţii au arătat că instanţa de fond în mod greşit a reţinut ca fiind aplicabilă sancţiunea perimării, în sensul că au trecut cele 6 luni faţă de momentul la care s-a soluţionat recursul formulat de către intimata pârâtă Inspecţia Judiciară.

Arată că suspendarea a intervenit ca urmare a demersului Inspecţiei Judiciare, deci tot acesteia îi revenea obligaţia de a solicita repunerea cauzei pe rol după soluţionarea recursului său.

1.4. Apărările formulate în cauză

Intimaţii-pârâţi Inspecţia Judiciară şi D. au depus întâmpinare prin care au solicitat respingerea recursului ca nefondat cu consecinţa menţinerii ca temeinică şi legală a sentinţei atacate.

În dezvoltarea apărărilor, intimata Inspecţia Judiciară a arătat că recursul s-a soluţionat în data de 28 martie 2017, iar instanţa a repus cauza pe rol, din oficiu, pentru a constata perimarea, în 6 iunie 2018, partea interesată având obligaţia de a formula cerere de repunere pe rol ulterior soluţionării chestiunii incidentale.

1.5. Procedura în faţa instanţei de recurs

Prin rezoluţia din data de 31 octombrie 2018 a completului învestit cu soluţionarea dosarului, a fost fixat termen de judecată pe fond a recursului în şedinţă publică la data de 27 martie 2019, constatându-se că nu mai subzistă motivele care au determinat fixarea termenului de judecată pentru examinarea recursului în complet de filtru, în condiţiile art. 493 alin. (5) - (7) din C. proc. civ., faţă de Hotărârea Colegiului de Conducere al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie nr. 106 din 20 septembrie 2018, prin care s-a luat act de Hotărârea Plenului Judecătorilor secţiei de contencios administrativ şi fiscal a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, adoptată la data de 13 septembrie 2018 (în sensul că procedura de filtrare a recursurilor reglementată prin dispoziţiile art. 493 din C. proc. civ. este incompatibilă cu specificul domeniului contenciosului administrativ şi fiscal).

În faza procesuală a recursului nu au fost administrate probe noi.

II. Considerentele Înaltei Curţi asupra recursului

Analizând sentinţa atacată prin prisma criticilor ce i-au fost aduse, în temeiul art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., vizând modalitatea de soluţionare a cererii de chemare in judecată sub aspectul admiterii excepţiei perimării invocată de instanţă din oficiu, Înalta Curte reţine că nu este fondat recursul de faţă, pentru considerentele în continuare prezentate.

Referitor la criticile de nelegalitate, prin prisma motivului de casare invocat, se constată că acestea au un caracter nefondat, nefiind relevată nicio încălcare sau aplicare greşită a normelor de drept material în chestiunea invocată de titularul căii de atac.

Cu titlu preliminar este de menţionat că perimarea se întrerupe prin îndeplinirea unui act de procedura făcut în vederea judecării procesului de către partea care justifică un interes, fără a distinge după cum aceasta este reclamant sau pârât.

Exceptia perimării este o exceptie de procedură, întrucât priveşte respectarea regulilor privind procedura de judecată. Este o excepţie peremptorie, dirimantă, stingerea procesului în faza în care se găseşte fiind scopul admiterii acesteia.

În cazul nerespectării cerinţei de a exista continuitate între actele de procedură, intervine perimarea. Aceasta are o natură mixtă, în sensul că este atât o sancţiune procesuală, de aplicaţie generală, care operează în ipoteza nerespectării termenului prevăzut de lege, cât şi o prezumţie de desistare, dedusă din faptul nestăruinţei părţilor, vreme îndelungată, în judecată.

Fiind o exceptie absolută, întrucât este reglementată prin norme imperative, motivat prin aceea ca nu serveşte exclusiv interesului părtilor, ci si celui general, care priveste buna administrare a justitiei, ea poate fi invocată din oficiu, astfel cum a procedat prima instanţă.

În analiza prioritară a excepţiei de perimare a judecăţii, invocată din oficiu, conform art. 420 din C. proc. civ. şi admisă prin sentinţa atacată, Înalta Curte reţine că, atâta vreme cât pricina a rămas în nelucrare începând cu data de 28 martie 2017 din vina părţilor, care nu au făcut demersuri în vederea reluării judecăţii şi nici dovada că ar fi intervenit situaţii care să justifice întreruperi sau suspendări a cursului perimării, suspendarea se datorează pasivităţii exclusive a acestora şi a fost menţinută mai mult de 6 luni.

În cauză, se constată că nu a intervenit întreruperea sau suspendarea termenului de perimare, astfel cum sunt reglementate prin dispoziţiile art. 417 şi art. 418 C. proc. civ., iar de la data suspendării, nu s-a mai îndeplinit niciun act de procedură în vederea continuării judecăţii, respectiv, niciun act de procedură nu urma să fie îndeplinit, din oficiu, cauza rămânând astfel, în nelucrare, mai mult 6 luni, din motive imputabile părţilor.

Decizia pronunţată de către Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia contencios administrativ şi fiscal, în dosarul nr. x/2014, prin care a fost respins ca inadmisibil recursul declarat de intimata Inspecţia Judiciară împotriva sentinţei civile nr. 2736 din 15 octombrie 2014, a rămas definitivă la data de 28 martie 2017.

Sub acest aspect, instanţa reţine că părţile aveau obligaţia procesuală de a solicita continuarea judecăţii în termen de 6 luni de la data de 28 martie 2017.

Instanţa nu se putea sesiza din oficiu şi nu putea dispune continuarea judecăţii în lipsa unei cereri exprese a uneia dintre părţi, deoarece ar fi încălcat unul dintre principiile fundamentale ale procesului civil, respectiv acela al disponibilităţii, conform căruia părţile sunt cele care pot decide soarta unui proces, făcând chiar şi acte de desesizare tacită de la judecarea acestuia.

Prin urmare, culpa pentru lăsarea în nelucrare a dosarului, contrar obligaţiei părţilor de a urmări finalizarea procesului (stipulate la art. 10 alin. (1) din C. proc. civ.) incumbă părţilor care ulterior soluţionării recursului, nu au mai stăruit în judecată.

Totodată, ţinând cont şi de faptul că nu se poate reţine incidenţa vreunei cauze de întrerupere sau de suspendare a termenului de perimare, în înţelesul acordat acestor noţiuni de prevederile art. 417 şi art. 418 din C. proc. civ., intervenite în cadrul termenului de perimare, Înalta Curte constată că aplicarea sancţiunii reglementate de prevederile art. 416 alin. (1) din C. proc. civ. este pe deplin justificată.

III. Temeiul legal al soluţiei instanţei de recurs

Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 496 (1) C. proc. civ. şi art. 20 din Legea nr. 554/2004 se va respinge recursul de faţă, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul formulat de reclamanţii A. şi B. împotriva sentinţei civile nr. 3503 din 05 septembrie 2018 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 27 martie 2019.