Suspension of administrative decision upholding suspension of radio advertising compliance order; appeal dismissed

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1.1. Cererea de suspendare a executării

Prin cererea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, la data de 22.12.2017, reclamanta A. S.A., în contradictoriu cu pârâtul Consiliul National al Audiovizualului, a solicitat instanţei de contencios administrativ suspendarea Deciziei 568/28.09.2017 emise de Consiliul Naţional al Audiovizualului până la soluţionarea definitivă a cauzei şi obligarea acestuia din urmă la plata cheltuielilor de judecată determinate de formularea prezentei cereri.

2.1. Hotărârea pronunţată în cauză

Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, prin Sentina civilă nr. 1810 din 17 aprilie 2017, a admis în parte acţiunea formulată de reclamanta A. S.A., în contradictoriu cu pârâtul Consiliul Naţional al Audiovizualului şi, pe cale de consecinţă, a dispus suspendarea Deciziei nr. 568/28.09.2017, emisă de pârât, până la soluţionarea definitivă a cauzei ce face obiectul dosarului nr. x/2017

Totodată, a obligat pârâtul la plata sumei de 12.335,74 RON, reprezentând cheltuieli de judecată către reclamant.

3.3. Cererea de recurs şi motivele înfăţişate

Împotriva sentinţei civile nr. 1810 din 17 aprilie 2017 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, a promovat recurs pârâtul Consiliul Naţional al Audiovizualului, în condiţiile art. 483 C. proc. civ.

Invocând ca temei de drept al demersului său procesual prevederile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., a solicitat, admiterea recursului, casarea sentinţei atacate şi, rejudecând cauza, respingerea cererii de suspendare ca neîntemeiată.

În esenţă, prin motivele de recurs dezvoltate, în contextul reiterării succinte a situaţiei de fapt generatoare a prezentului litigiu, în susţinerea motivelor de nelegalitate, recurentul a făcut trimitere la normele de drept prevăzute de art. 14 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 a Contenciosului Administrativ, care stipulează îndeplinirea cumulativă a condiţiilor privind suspendarea unui act administrativ, aspecte care se circumscriu cazului bine justificat şi iminenţei producerii pagubei.

În acest sens, a susţinut că suspendarea executării actelor administrative constituie, prin urmare, o situaţie de excepţie care intervine când legea o prevede în limitele şi în condiţiile anume reglementate.

Referitor la cea de a doua condiţie, prevenirea unei pagube iminente, a susţinut că instanţa de fond a plecat de la o premisă greşită şi anume, că intrarea în legalitate presupune ca reclamanta nu mai difuzeze spoturile publicitare la care s- ar fi obligat prin contract.

Aşa cum a mai arărat recurenta a susţinut că indiferent de obiectul deciziilor de intare în legalitate, Consiliul nu a interzis niciodată difuzarea unor spoturi publicitare, acest fapt nefiind luat în considerare de către instanţa de fond.

Referitor la cheltuielile de judecată, arată că instanţa de fond, după reţinerea cauzei în pronunţare, în timpul şedinţei, reclamanta a depus la dosar dovada cheltuielilor de judecată.

Apreciază că, în temeiul art. 425 raportat la art. 394 din C. proc. civ., aceste cheltuieli nu puteau fi admise, întrucât după încheierea dezbaterilor şi reţinerea cauzei în pronunţare nu mai pot fi depuse alte înscrisuri şi solicitate alte capete accesorii cererii de chemare în judecată.

4. Apărările formulate în cauză

Intimata- reclamantă A. S.A., a formulat întâmpinare, în termen de 30 de zile de la data comunicării cererii de recurs, prin care a solicitat respingerea recursului ca nefondat cu consecinţa menţinerii ca temeinică şi legală a sentinţei atacate.

După prezentarea detaliată a contextului raportului juridic fiscal litigios, intimata a punctat îndeosebi aspectele care vizează anularea deciziei a cărei suspendare se solicită.

Intimata-reclamanta a depus note scrise cu privire la motivul de recurs care vizează acordarea cheltuielilor de judecată.

5. Procedura de soluţionare a recursului

Prin rezoluţia completului învestit cu soluţionarea dosarului din data de 18 octombrie 2018, a fost fixat termen de judecată pe fond a recursului la data de 27 martie 2019, constatându-se că nu mai subzistă motivele care au determinat fixarea termenului de judecată pentru examinarea recursului, prin prisma exigenţelor dispoziţiilor art. 493 alin. (5) - (7) din C. proc. civ., faţă de Hotărârea Colegiului de Conducere al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie nr. 106 din 20 septembrie 2018, prin care s-a luat act de Hotărârea Plenului Judecătorilor secţiei de contencios administrativ şi fiscal a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, adoptată la data de 13 septembrie 2018, în sensul că procedura de filtrare a recursurilor reglementată prin dispoziţiile art. 493 din C. proc. civ. este incompatibilă cu specificul domeniului contenciosului administrativ şi fiscal.

II. Considerentele Înaltei Curţi asupra recursului declarat în cauză

Examinând sentinţa recurată, prin prisma criticilor formulate, în raport de actele şi lucrările dosarului şi de dispoziţiile legale aplicabile, constată că recursul este nefondat, potrivit considerentelor ce vor fi expuse în continuare.

În prealabil, Înalta Curte constată că prin criticile de recurs formulate, recurenta procedează la reiterarea aspectelor invocate în faţa instanţei de fond, cărora li s-a răspuns în mod corect în considerentele hotărârii recurate, condiţii în care nu va relua argumentele expuse de judecătorul fondului, ci se va limita, doar, la analiza criticilor care se circumscriu unor veritabile motive de recurs.

Prin Decizia nr. 568/28.09.2017, ce face obiectul prezentei cauze, Consiliul Naţional al Audiovizualului a decis ca radiodifuzorii care deţin licenţe audiovizuale pentru posturi de radio cu acoperire naţională au obligaţia de a respecta legislaţia audiovizuală în materia publicităţii difuzate pe aceste posturi.

Astfel, în şedinţă publică în ziua de 28 septembrie 2017, Consiliul a analizat Tabelul sinteză întocmit de Serviciul Inspecţie cu privire la difuzarea publicităţii într-un interval de 24 de ore, în perioadele monitorizate 19-30.12.2016 şi 02-07.01.2017, pe posturile de radio B., C., D. (fost E.), F. şi G., staţii de radiodifuziune care fac parte din reţele naţionale.

În baza sintezei prezentate, cuprinsă în raportul de monitorizare membrii Consiliului au constatat că, pe posturile de radio B., C. şi D., a fost difuzată o publicitate neunitară, în sensul că, deşi acestea sunt staţii de radiodifuziune cu acoperire naţională, calupul publicitar transmis la nivelul unei anumite localităţi nu avea conţinut identic cu cel din altă localitate.

În paragraful ultim al deciziei s-a dispus intrarea în legalitate până la data de 01.01.2018, în sensul că toţi radiodifuzorii care deţin licenţă audiovizuală naţională au obligaţia de a difuza acelaşi program, incluzându-se şi publicitatea, în toată zona geografică în care emit.

Decizia a fost fundamentată în drept pe dispoziţiile art. 1 pct. 4 şi art. 44 alin. (12) lit. a) din Legea nr. 504/2002.

Curtea de apel a apreciat că, cel puţin la nivel de aparenţă conduita reclamantei, de a nu difuza aceleaşi reclame pe toate staţiile locale, nu constituie o încălcare a condiţiilor prevăzute în licenţă, deoarece reclamele nu constituie programe în înţelesul legii, iar obligaţia asumată de reclamantă se referă exclusiv la programe, iar nu la spoturi publicitare.

Instanţa de fond a apreciat că există suficiente elemente care să contureze aparenţa de nelegaltatate a deciziei a cărei suspendare se solicită, fiind îndeplinite condiţiile cazului bine justificat.

Mai mult, a subliniat Curtea că intrarea în legalitate, în sensul deciziei nr. 568/2017, presupune ca reclamanta să nu mai difuzeze spoturile publicitare la care s-a obligat prin contracte comerciale. În atare situaţie, pierderea financiară provocată de punerea în executare a deciziei este pe cât de evidentă pe atât de iminentă, în condiţiile în care postul de radio B. este un post eminamente comercial, cu venituri care provin din reclame comerciale, în toate formele prevăzute de Legea Audiovizualului.

Analizând motivul de casare reglementat de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., Înalta Curte apreciază că în mod corect prima instanţă a reţinut ca fiind dovedite în cauză, atât condiţia cazului bine justificat, cât şi condiţia iminenţei pagubei, astfel încât hotărârea sa este legală, fiind pronunţată cu respectarea dispoziţiilor art. 14 şi art. 2 lit. ş) şi t) din Legea nr. 554/2004, criticile formulate de recurenta-pârâtă fiind nefondate.

În acest sens, instanţa de recurs are în vedere împrejurarea că acţiunea privind suspendarea executării actului administrativ se circumscrie noţiunii de protecţie provizorie a drepturilor şi intereselor reclamantei (până la momentul la care instanţa competentă va cenzura legalitatea actului), atunci când acestea sunt supuse unui risc iminent de vătămare, pentru a se evita exercitarea abuzivă a prerogativelor de care dispun autorităţile publice.

Îndeplinirea celor două condiţii, respectiv cazul bine justificat şi iminenţa producerii unei pagube, este lăsată la aprecierea judecătorului, fiind verificată, în funcţie de circumstanţele cauzei, printr-o analiză sumară a aparenţei dreptului, pe baza argumentelor de fapt şi de drept prezentate de partea interesată, care trebuie să ofere indicii suficiente pentru răsturnarea prezumţiei de legalitate de care se bucură actul administrativ şi să facă verosimilă iminenţa producerii unei pagube greu, sau imposibil de înlăturat, în ipoteza în care actul contestat ar fi anulat de instanţa de judecată.

Contrar susţinerilor recurentului-pârât, Înalta Curte apreciază că în cauză există elemente care conturează îndeplinirea condiţiei cazului bine justificat, prima instanţă reţinând în mod corect că argumentele reclamantei aşa cum au fost mai sus prezentate succint constituie împrejurări legate de starea de fapt şi de drept aparent veridice, de natură să creeze o îndoială serioasă în privinţa actului administrativ contestat.

Înalta Curte reţine că prima instanţă a analizat doar acele aspecte care nu prejudecă fondul şi ridică îndoieli rezonabile cu privire la actul atacat, suficiente pentru a înlătura prezumţia de legalitate a actului administrativ.

În concluzie, instanţa de recurs apreciază că, în cauză este îndeplinită condiţia cazului bine justificat, pentru a opera suspendarea executării actului administrativ atacat, criticile recurentului-pârât fiind nefondate.

Referitor la cea de-a doua condiţie prevăzută de art. 14 din Legea nr. 554/2004, din dispoziţiile art. 2 alin. (1) lit. ş) din Legea nr. 554/2004 rezultă că noţiunea de pagubă iminentă are în vedere prejudiciul material viitor şi previzibil sau, după caz, perturbarea previzibilă gravă a funcţionării unei autorităţi publice sau a unui serviciu public.

Contestând hotărârea instanţei de fond, recurentul-pârât a apreciat că simpla afirmaţie privitoare la afectarea activităţii reclamantei nu justifică existenţa unei pagube iminente, în lipsa dovezilor depuse la dosarul cauzei, iar prejudiciul nu are un caracter previzibil.

Înalta Curte constată că instanţa de fond a apreciat corect asupra îndeplinirii cerinţei prevăzute de art. 2 alin. (1) lit. ş) din Legea nr. 554/2004, cu atât mai mult cu cât executarea actului administrativ atacat, anterior exercitării controlului de legalitate de către instanţa de judecată, ar perturba grav activitatea reclamantei, generând prejudicii de ordin material.

Înalta Curte reţine şi faptul că prezumarea de către instanţa de judecată a unor consecinţe viitoare produse de actul administrativ contestat asupra activităţii reclamantei, nu echivalează cu o motivare ipotetică, lipsită de suport probator, ci se înscrie în activitatea de analizare a caracterului previzibil al prejudiciului, astfel cum dispun dispoziţiile art. 2 alin. (1) lit. ş) din Legea nr. 554/2004 şi în condiţiile în care postul de radio B. este un post eminamente comercial, cu venituri care provin din reclame comerciale, în toate formele prevăzute de Legea Audiovizualului.

În ceea ce priveşte critica de nelegalitate cu privire la obligarea recurentului la plata cheltuielilor de judecată de către instanţa de fond având în vedere că aceste dovezi au fost depuse la dosar după reţinerea cauzei în pronunţare, în timpul şedinţei de judecată, nu pot fi primite.

Reglementarea de principiu, prevăzută prin art. 453 din C. proc. civ. spune că partea care pierde procesul va fi obligată, la cererea părţii care a câştigat, să îi plătească acesteia cheltuieli de judecată.

Potrivit art. 452 C. proc. civ., partea care pretinde cheltuieli de judecată trebuie să facă, în condiţiile legii, dovada existenţei şi întinderii lor, cel mai târziu până la închiderea dezbaterilor în dosarul în legătură cu care se solicită cheltuieli de judecată.

Este adevărat că, potrivit art. 394 alin. (3) C. proc. civ., după închiderea dezbaterilor, părţile nu mai pot depune niciun înscris la dosarul cauzei, sub sancţiunea de a nu fi luat în seamă, pentru respectarea principiului contradictorialităţii şi al dreptului la apărare.

Însă, tocmai pentru a da expresie acestor principii, care trebuie aplicate în mod egal faţă de toate părţile din litigiu, prima instanţă, a apreciat ca justificat de a primi dovada achitării onorariului de avocat, depusă în timpul şedinţei de judecată având în vedere că acestea au fost solicitate prin cererea de suspendare formulată.

Procedând în această manieră, prima instanţă nu a dat dovadă de un formalism excesiv, acceptând practic reclamantei accesul la justiţie şi fără a încălca astfel art. 6 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului.

Astfel fiind, Înalta Curte constată că susţinerile şi criticile recurentului sunt neîntemeiate şi nu pot fi primite, iar hotărârea instanţei de fond este temeinică şi legală.

III. Temeiul legal al soluţiei instanţei de recurs

Pentru aceste considerente, constatând că nu sunt incidente motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., republicat, în temeiul prevederilor art. 496 alin. (1) din C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul declarat de instituţia pârâtă, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul formulat de pârâtul Consiliul Naţional al Audiovizualului împotriva sentinţei civile nr. 1810 din 17 aprilie 2017 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 27 martie 2019.