Admissibility of administrative annulment against tax notification letters and synthetic fiscal statements lacking the status of individual administrative acts

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1. Obiectul acţiunii deduse judecăţii

Prin cererea înregistrată sub nr. x/2015 pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a de contencios administrativ şi fiscal, reclamanta A. Călăraşi S.A. în contradictoriu cu Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Ploieşti si cu Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Călăraşi, a solicitat anularea în parte a adresei nr. x/1.09.2015 emisă de Administraţia Judeţeană a Finantelor Publice Călăraşi din cadrul Direcţiei Generale Regionale a Finanţelor Publice Ploieşti şi a fisei sintetice totale a reclamantei, şi anume în ceea ce priveşte stabilirea ca debit exigibil din activitatea curentă a sumei de 13.904.128 RON reprezentând TVA neachitat de către reclamantă.

A solicitat, totodată, suspendarea executării actelor administrative, în sensul interzicerii oricăror demersuri de executare a sumei de 13.904.128 RON reprezentând TVA neachitat de către reclamantă ca debit rezultat din activitatea curentă, până la soluţionarea prin hotărâre definitivă a acţiunii în anulare prezente.

Ulterior, la data de 17.02.2016, reclamanta S.C. A. Călăraşi S.A., a formulat precizări la cererea de chemare în judecată, susţinând că suma de 861.771 RON menţionată în adresa nr. x/01.09.2015 face parte din totalul de 13.904.128 RON, conform fisei sintetice comunicate în data de 03.09.2015, astfel: - la poziţia 68 din fişa sintetică totală editată la data de 3.09.2016 este menţionată suma de 13.904.128 RON scadentă la 5.09.2014, fiind indicat ca document constatator Decizia de impunere x/11.08.2014, decizie prin care s-a stabilit printre altele obligaţia de plată a sumei de 13.904.128 RON reprezentând TVA suplimentar de plătit pentru o bază de impunere stabilită suplimentar de 59.794.120 RON. Perioada supusă controlului a fost 1.01.2009 -31.05.2013. Din această sumă, pentru 13.581.362 RON s-a dispus soluţionarea contestaţiei împotriva deciziei de impunere, iar pentru diferenţa de 322.766 RON s-a respins contestaţia.

A mai susţinut recurenta că în cuprinsul adresei nr. x/1.09.2015 emise de A.J.F.P. Călăraşi este menţionat ca fiind debit din activitatea curentă suma de 861.771 RON, însă A. S.A. neavând debite din activitatea curentă atât de mari, singura concluzie care se impune este că organul fiscal insistă în a considera suma de 13.904.128 RON ca fiind din activitate curentă "strecurând" în adresă o parte din această sumă.

A mai susţinut reclamanta că acesta este un raţionament pe baza deducţiilor rezultând din calcule şi coincidente de sume a cărui eventuală nerealitate poate fi contrazisă doar prin indicarea în alt mod a izvorului sumei din adresă de către pârâtă.

În concluzie, a arătat că suma de 861.771 RON din adresa nr. x/1.09.2015 emisă de A.J.F.P. Călăraşi, fiind parte din suma de 13.904.128 RON menţionată în fişa sintetică la poziţia 68, singura concluzie care se poate trage este acea că autoritatea fiscală şi-a manifestat voinţa în regim de putere publică de a încasa de la A. S.A. mai întâi suma menţionată în adresă şi apoi diferenţa până la suma de 13.904.128 RON menţionată în fisa sintetică.

2. Hotărârea instanţei de fond

Prin sentinţa civilă nr. 651 din 29 februarie 2016, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a de contencios administrativ şi fiscal a respins ca neîntemeiată excepţia tardivităţii.

A admis excepţia inadmisibilităţii acţiunii în anulare şi suspendării executării.

A respins acţiunea precizată (anularea şi suspendarea actelor contestate), formulată de reclamanta A. Călăraşi S.A. prin administrator judiciar B. - Filiala Călăraşi, în contradictoriu cu pârâţii Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Ploieşti şi Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Călăraşi, ca inadmisibilă.

În temeiul art. 1064 alin. (4) C. proc. civ. a dispus restituirea către reclamantă a cauţiunii consemnată conform recipisei nr. x/10.02.2016 şi OP din 10.02.2016.

A respins cererea reclamantei privind acordarea cheltuielilor de judecată, ca neîntemeiată.

Pentru a decide astfel, Curtea de Apel Bucureşti a constatat că prin adresa emisă sub nr. x/01.09.2015 de pârâta AJFP Călăraşi i-a fost adusă la cunoştinţă reclamantei obligaţia de a achita suma de 861.771 RON, întrucât figurează cu debite din obligaţii fiscale curente şi neachitate până la data emiterii acestei adrese, solicitându-i acesteia să comunice şi măsurile întreprinse pentru plata acestei sume.

Reclamanta a formulat plângere prealabilă împotriva acestei adrese, arătând că se află în situaţie de reorganizare judiciară-insolvenţă, expunând situaţia fiscală generată de emiterea deciziei de impunere nr. x/2014 pentru suma de 13.904.128 RON împotriva căreia ar fi formulat contestaţie fiscală, soluţionată prin decizia nr. 921439/2015 în sensul suspendării soluţionării acesteia până la soluţionarea cauzei penale cu privire la acest debit constatat în sarcina reclamantei, în plus învederând prin aceeaşi plângere că ar fi achitat toate obligaţiile fiscale stabilite prin graficul de plăţi anexă a planului de reorganizare.

Pârâta în cauză a răspuns acestei plângeri prealabile, la data de 05.10.2015, prin adresa nr. x, în sensul că suma stabilită în sarcina reclamantei prin decizia de impunere urmează a fi achitată fără a fi înscrisă la masa credală, expunând situaţia fiscală privitoare la emiterea deciziei de impunere menţionată anterior, arătând în final că reclamanta urmează să se conformeze disp. art. 64 alin. (6) din Legea nr. 85/2006.

Pe de altă parte, Curtea de Apel Bucureşti a reţinut că reclamanta a susţinut că suma menţionată în cuprinsul adresei atacată în prezenta cauză ar fi fost parte din suma stabilită în sarcina acesteia prin decizia de impunere evocată anterior, fără însă a face o astfel de dovadă concretă.

A mai reţinut instanţa de fond că suma menţionată în adresa nr. x/01.09.2015 nu reprezintă o parte din suma de 13.904.128 RON rezultată din decizia de impunere nr. x/2014, ci vizează o altă perioadă, ulterioară controlului fiscal şi chiar deschiderii procedurii de insolvenţă asupra reclamantei.

Astfel, această sumă în cuantum de 861.771 RON a fost stabilită în sarcina reclamantei prin efectul declaraţiilor fiscale date chiar de către aceasta şi care constituie astfel titluri de creanţă privind obligaţii de plată la bugetul de stat-TVA, contribuţii sociale, impozit pe venit şi impozitul pe profit şi care vizează astfel o perioadă ulterioară deschiderii procedurii de insolvenţă a reclamantei, prin urmare neavând legătură cu debitul fiscal reţinut în sarcina acesteia prin decizia de impunere nr. x/2014 şi neconstituind parte integrantă din debitul total de 13.904.128 RON astfel cum reclamanta a susţinut prin acţiune.

Din această perspectivă, instanţa de fond a constatat că adresa atacată prin cererea introductivă nu constituie un veritabil titlu de creanţă, act administrativ fiscal împotriva căruia să poată fi formulată contestaţia fiscală şi ulterior acţiunea vizând nelegalitatea acestuia, ci constituie exclusiv un act de informare prin care organele fiscale au comunicat reclamantei obligaţia de a plăti debitele declarate chiar de aceasta prin declaraţiile menţionate anterior, acestea din urmă având natura unor titluri de creanţă, dar care însă nu constituie obiect al prezentei acţiuni.

A mai reţinut instanţa de fond că fişa sintetică constituie evidenţa fiscală privind pe contribuabil pe parcursul de la data înfiinţări/înregistrării până la zi, fiind individualizate în conţinutul acesteia, pe categorii de impozite şi taxe, sumele datorate de către contribuabil bugetului consolidat al statului, precum şi sumele de rambursat de la buget contribuabilului. Practic, fişa sintetică este în esenţă evidenţa proprie a unităţii fiscale în a cărei administrare fiscală îşi desfăşoară activitatea societatea şi nu reprezintă un act administrativ fiscal.

S-a constatat că răspunsul la procedura prealabilă nu conferă actelor atacate în prezenta cauză efectele specifice unor acte administrativ-fiscale, ci constituie un răspuns la susţinerile reclamantei cu privire la aceste aspecte, împrejurare susţinută de către reclamantă prin concluziile scrise, însă aceasta atribuindu-i-le o semnificaţie de regim de putere publică, inexistent însă în contextul evocat anterior.

Luând în considerare aceste considerente, dar şi faptul că actele atacate-adresa nr. x/01.09.2015 şi fişa sintetică totală a reclamantei - nu beneficiază de regimul juridic al unui act administrativ fiscal în sensul că nu reprezintă titluri de creanţă conform art. 110 alin. (3) din O.G. nr. 92/2003, instanţa de fond a admis excepţia inadmisibilităţii acţiunii în anulare şi a suspendării executării (suspendarea nevizând acte administrativ-fiscale) şi a fost respinsă acţiunea precizată în integralitate ca inadmisibilă.

3. Calea de atac exercitată în cauză

Împotriva sentinţei civile atacate a formulat recurs reclamanta A. Călăraşi S.A., prin administrator judiciar B. Filiala Călăraşi, criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie, solicitând casarea hotărârii pentru greşita admitere a excepţiei inadmisibilităţii acţiunii şi rejudecarea cauzei de către prima instanţă.

Prima critică a recurentului a vizat nelegala admitere a excepţiei de inadmisibilitate ca urmare a greşitei calificări date acţiunii de către judecătorul primei instanţe. A susţinut recurenta, potrivit art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., că norma de procedură care nu a fost respectată de către prima instanţă şi care atrage nulitatea sentinţei este conţinută în art. 9 alin. (2) C. proc. civ., prima instanţă încălcând dreptul de dispoziţie al reclamantei în ceea ce priveşte stabilirea obiectului şi limitelor procesului.

Cu privire la această critică, recurenta a arătat că nu a susţinut niciodată că actele atacate ar fi titluri de creanţă, ci, dimpotrivă, a invocat că autoritatea publică cu atribuţii fiscale, în exercitarea acestor atribuţii a modificat raportul juridic fiscal, conferind sumei de 13.904.128 RON regimul unei creanţe născută în cursul procedurii, deşi această creanţă este anterioară deschiderii procedurii.

Astfel, judecătorul fondului trebuia să stabilească dacă cele două acte emise de pârâte sunt acte de autoritate publică, dacă sunt acte administrative fiscale şi dacă modifică sau nu un raport juridic.

De asemenea, a susţinut că judecătorul fondului nu a avut în vedere dispoziţiile art. 41 din O.G. nr. 92/2003, text din care rezultă că actele administrative nu sunt numai titlurile de creanţă, fiind acte administrative fiscale şi actele emise prin care se modifică obligaţiile fiscale, iar schimbarea regimului juridic al unei creanţe fiscale din datorie fiscală născută înainte de deschiderea procedurii insolvenţei în creanţă născută în cursul procedurii insolvenţei constituie o modificare a obligaţiilor fiscale.

A mai susţinut recurenta că cele două acte juridice (adresa şi fişa fiscală) sunt acte administrative şi în sensul prevăzut de art. 2 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 554/2004. Prin urmare, adresa nr. x/01.09.2015 emisă de pârâtă, precum şi menţiunea din fişa fiscală, reprezintă expresia obiectivă a actului de putere prin care i se aduc la cunoştinţă pretinsei debitoare obligaţiile fiscale, în sensul că i s-a adus la cunoştinţă reclamantei actul de voinţă al autorităţii prin care s-a schimbat natura juridică a pretinsei creanţe.

Astfel, atâta vreme cât pârâtele nu au precizat că la baza adresei şi a fişei fiscale ar fi stat un alt înscris constatator al autorităţii fiscale de schimbare a regimului juridic al sumei de 13.904.128 RON, singurele acte care puteau fi atacate erau cele menţionate în cererea de chemare în judecată.

Cea de-a doua critică a recurentei a vizat încălcarea de către instanţa de fond a prevederilor art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ., susţinând recurenta că prima instanţă a arătat în considerentele sentinţei motive de fapt şi de drept pe care nu s-a întemeiat soluţia dată.

În cadrul acestei critici, a susţinut recurenta că motivarea din ultimul alineat de la pagina 11 şi primul alineat de la pagina 12 a sentinţei rezolvă o chestiune de fapt care nu are legătură cu soluţia de admitere a excepţiei de inadmisibilitate a acţiunii.

A apreciat recurenta că sunt întrunite cerinţele art. 174 alin. (1) şi (3) şi art. 177 alin. (1) C. proc. civ. referitoare la nulitatea relativă, deoarece vătămarea constă în aceea că prin intrarea în puterea de lucru judecat a considerentelor sentinţei se ajunge la majorarea obligaţiilor fiscale ale recurentei cu suma de 861.771 RON.

Cea de-a treia critică adusă hotărârii instanţei de fond prin motivele de recurs a constat în aceea că din probele administrate rezultă o altă situaţie decât cea reţinută de către prima instanţă referitor la ceea ce pârâtele consideră că reprezintă obligaţia de plată a sumei de 861.771 RON.

A susţinut recurenta că prima instanţă a stabilit în considerente că suma în discuţie ar fi debit din activitatea curentă, însă instanţa nu a observat că pârâta a invocat existenţa acestui debit ca fiind stabilit ca urmare a declaraţiilor date de recurenta, iar aceasta a demonstrat că debitul a fost achitat prin virament bancar Astfel, prima instanţă ar fi trebuit să ajungă la concluzia că suma de 861.771 RON nu a fost şi nu avea cum să fie avută în vedere ca rezultând din deconturi privind TVA conform declaraţiilor reclamantei din octombrie 2014- iulie 2015, singura explicaţie credibilă, viabilă, reală, fiind aceea că este parte din suma de 13.904.128 RON.

4. Apărările formulate în cauză

Intimata-pârâtă Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Călăraşi a formulat întâmpinare prin care a solicitat, în esenţă, respingerea recursului ca nefondat şi menţinerea hotărârii atacate ca temeinică şi legală.

Recurenta-reclamantă a formulat răspuns la întâmpinare prin care a solicitat respingerea apărărilor formulate de intimată prin întâmpinare şi admiterea recursului aşa cum fost formulat.

II. Soluţia instanţei de recurs

1. Argumente de fapt şi de drept relevante

Analizând criticile invocate în cererea de recurs, Înalta Curte constată că recursul este nefondat, având în vedere următoarele considerente:

Este nefondată prima critică a recurentei invocată în cadrul cazului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., în sensul că instanţa nu a respectat art. 9 alin. (2) C. proc. civ., întrucât a încălcat dreptul de dispoziţie al reclamantei în ceea ce priveşte stabilirea obiectului şi limitelor procesului.

Împrejurarea că instanţa de fond a respins acţiunea reclamantei ca inadmisibilă, întrucât actele contestate nu sunt acte administrative în sensul legii contenciosului administrativ, nu înseamnă că instanţa a nesocotit dreptul de dispoziţie al reclamantei, cu încălcarea regulilor de procedură.

Sunt nefondate susţinerile recurentei privind încălcarea principiului disponibilităţii de către instanţa de fond, întrucât nu ar fi invocat că actele atacate ar fi titlu de creanţă, ci faptul că autoritatea publică ar fi modificat raportul juridic fiscal, în sensul că a conferit sumei de 13.904.128 RON regimul unei creanţe născută în cursul procedurii insolvenţei, în loc de a-i fi menţinut regimul unei creanţe anterioare deschiderii procedurii insolvenţei reclamantei.

Obiectul acţiunii în contencios administrativ formulată de reclamantă a constat în anularea şi suspendarea adresei nr. x/01.09.2015 şi a fişei sintetice totale, pe cale de consecinţă se impunea analiza naturii juridice a acestora, din perspectiva art. 1 alin. (1) rap. la art. 2 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 554/2004, coroborat cu art. 110 alin. (3) din O.G. nr. 92/2003.

Simplele susţineri ale reclamantei în sensul că adresa atacată şi fişa sintetică totală sunt acte de constatare a unei creanţe fiscale exigibile, întrucât ar modifica raportul juridic legat de suma de 13.904.128 RON, transformând această datorie fiscală din una anterioară deschiderii procedurii insolvenţei într-una născută din activitatea curentă, nu conduc la concluzia că acestea sunt acte administrative în sensul art. 2 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 554/2004.

Prin adresa nr. x/01.09.2015 comunicată B. Filiala Călăraşi, pârâta AJFP Călăraşi a adus la cunoştinţă administratorului judiciar că debitoarea S.C. A. Călăraşi figurează cu debite din obligaţii fiscale curente şi neachitate în sumă de 861.771 RON, solicitându-i acestuia să comunice şi măsurile întreprinse şi dovada achitării, S.C. A. Călăraşi fiind una din cele 8 societăţi menţionate în această adresă.

Fişa sintetică pe plătitor ţine evidenţa taxelor, contribuţiilor, impozitelor datorate şi plătite la bugetul general consolidat. Principalele informaţii rezultate din fişa pe plătitor se referă la declaraţiile fiscale depuse, obligaţia de plată datorată şi obligaţia de plată neachitată, dobânda şi penalitatea, încasările şi alocările, încasările nealocate, solduri finale neachitate sau plătite în plus.

Contrar susţinerilor invocate de recurentă cu referire la schimbarea regimului juridic al unei creanţe fiscale din datorie fiscală născută înainte de deschiderea procedurii insolvenţei în creanţă născută în cursul procedurii insolvenţei, nu sunt incidente dispoziţiile art. 41 din O.G. nr. 92/2003, potrivit cărora actul administrativ fiscal este actul emis de organul fiscal competent în aplicarea legislaţiei privind stabilirea, modificarea sau stingerea drepturilor şi obligaţiilor fiscale

În mod corect a reţinut instanţa de fond că adresa nu constituie titlu de creanţă, act administrativ fiscal împotriva căruia să poată fi formulată contestaţie administrativ fiscală şi ulterior acţiune în contencios administrativ. Aceasta nu a fost emisă în aplicarea legislaţiei privind stabilirea, modificarea sau stingerea drepturilor şi obligaţiilor fiscale, constituie exclusiv un act de informare prin care organele fiscale au comunicat reclamantei că figurează cu debite din obligaţii fiscale, efectele juridice fiscale fiind produse anterior, prin declaraţiile depuse; de asemenea, corect s-a reţinut că fişa sintetică constituie evidenţa fiscală privind pe contribuabil de la data înfiinţării/înregistrării până la zi, întrucât în cuprinsul acesteia sunt individualizate sumele datorate de către contribuabil bugetului consolidat al statului, precum şi sumele de rambursat de la buget contribuabilului, nereprezentând act administrativ fiscal.

Este nefondată şi cea de-a doua critică a recurentei, privind încălcarea dispoziţiilor art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ., şi este nefondată, de asemenea, şi cea de-a treia critică a recurentei, care vizează faptul că din probele administrate a rezultat o altă situaţie decât cea reţinută de către prima instanţă referitor la ceea ce pârâtele consideră că reprezintă obligaţia de plată a sumei de 861.771 RON, achitată prin virament bancar (ordine de plată depuse în şedinţă publică la dosar), astfel că prima instanţă ar fi trebuit să ajungă la concluzia că suma de 861.771 RON nu rezultă din deconturi privind TVA, conform declaraţiilor reclamantei din octombrie 2014- iulie 2015, singura explicaţie fiind aceea că este parte din suma de 13.904.128 RON. Acestea vor fi analizate împreună, având în vedere motivele invocate.

Dispoziţiile art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ. privesc conţinutul hotărârii judecătoreşti, şi anume considerentele, şi nu au fost încălcate, întrucât sentinţa recurată expune motivele de fapt şi de drept pe care se întemeiază soluţia. În mod greşit susţine recurenta că prima instanţă a arătat în considerentele sentinţei motive de fapt şi de drept pe care nu s-a întemeiat soluţia dată, în ceea ce priveşte ultimul alineat de la pagina 11 şi primul alineat de la pagina 12 a sentinţei, întrucât se rezolvă o chestiune de fapt care nu are legătură cu soluţia de admitere a excepţiei de inadmisibilitate a acţiunii.

Aceste considerente au fost reţinute de instanţă raportat la motivele invocate de reclamantă şi trebuie avute în vedere în raport de soluţia de inadmisibilitate dată cererii de chemare în judecată.

Nu sunt incidente dispoziţiile art. 174 alin. (1) şi (3) şi art. 177 alin. (1) C. proc. civ., care se referă la nulitatea actelor de procedură.

Invocă recurenta o vătămare constând în intrarea în puterea de lucru judecat a considerentelor sentinţei, prin care se ajunge la majorarea obligaţiilor fiscale ale recurentei cu suma de 861.771 RON.

Potrivit art. 430 alin. (2) C. proc. civ., autoritatea de lucru judecat priveşte dispozitivul, precum şi considerentele pe care acesta se sprijină, inclusiv cele prin care s-a rezolvat o chestiune litigioasă.

Or, în cauză, reclamanta a invocat iniţial faptul că adresa atacată şi fişa sintetică totală sunt acte de constatare a unei creanţe fiscale exigibile, acte administrative, întrucât modifică regimul juridic al debitului de 13.904.128 RON, transformând această datorie fiscală din una anterioară deschiderii procedurii insolvenţei într-una născută din activitatea curentă, iar suma de 861.771 RON este parte din suma de 13.904.128 RON menţionată în fişa sintetică la poziţia 68.

Învestită cu cererea de anulare a adresei şi a fişei sintetice, instanţa a constatat că acestea nu constituie acte administrative, în condiţiile în care, astfel cum a susţinut pârâta, aspect recunoscut şi de către reclamantă prin concluziile scrise, şi după cum a rezultat din înscrisurile depuse la dosar, suma menţionată în adresa nr. x/01.09.2015 nu reprezenta o parte din suma de 13.904.128 RON, rezultată din decizia de impunere nr. x/2014, ci viza o perioadă ulterioară, ca efect al declaraţiilor fiscale date, care constituie titluri de creanţă.

Prin concluziile scrise depuse ulterior, reclamanta însăşi, ca urmare a adresei nr. x/22.02.2016 comunicată instanţei de pârâtă, prin care s-au indicat, ca izvor al sumei de 861.771, nouă deconturi privind TVA pentru perioada septembrie 2014 - iunie 2015, cu privire la care a arătat că le-a plătit prin ordine de plată, a menţionat că a fost indusă în eroare de autoritatea fiscală, întrucât, deşi a susţinut că a achitat toate debitele curente, pârâta nu i-a răspuns că suma de plată rezultă din aceste deconturi de TVA, ci i-a alimentat convingerea că suma de 861.771 RON ar face parte din suma de 13.904.128 şi a precizat, faţă de informaţiile furnizate de pârâtă, că acţiunea a devenit inadmisibilă, fiind îndreptată împotriva unei adrese care nu constituie act administrativ fiscal.

Pentru toate aceste motive, Înalta Curte constată că recursul este nefondat. Cele două înscrisuri a căror anulare/suspendare a executării a solicitat-o reclamanta nu sunt acte administrative în sensul art. 1 alin. (1) raportat la art. 2 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 554/2004, coroborate cu art. 41 şi art. 110 alin. (3) din O.G. nr. 92/2003. Pe cale de consecinţă, înscrisurile a căror anulare se solicită nefiind acte administrative, anularea acestora nu poate fi solicitată în cadrul acţiunii în contencios administrativ, iar executarea acestora nu poate fi supusă suspendării în sensul art. 14 sau art. 15 din Legea nr. 554/2004, fiind legală soluţia instanţei de fond de respingere a acţiunii ca inadmisibilă.

2. Temeiul legal al soluţiei instanţei de recurs

Pentru toate aceste considerente, în temeiul art. 496 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul formulat de reclamanta A. Călăraşi S.A. prin administrator judiciar B. Filiala Călăraşi ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul formulat de reclamanta A. Călăraşi S.A. prin administrator judiciar B. Filiala Călăraşi împotriva sentinţei civile nr. 651 din 29 februarie 2016 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a de contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 17 ianuarie 2019.