Taxpayer fails to show serious doubt; suspension of tax execution rejected

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1.1. Cererea de suspendare a executării

Prin cererea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, reclamanta A. S.A. B. Sucursala Bucureşti în contradictoriu cu Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Bucureşti, Administraţia Fiscală pentru Contribuabili Mijlocii, Agenţia Naţională de Administrare Fiscală, Ministerul Finanţelor Publice în temeiul articolului 278 din Legea nr. 207/2015 privind noul Codul de procedură fiscală ("NCPF") şi a articolului 14 din Legea nr. 544/2004 privind contendosul administrativ şi fiscal ("Legea Contenciosului") a solicitat, suspendarea actului administrativ unilateral fiscal- Decizia referitoare la obligaţiile fiscale accesorii reprezentând dobânzi şi penalităţi de întârziere nr. x din 14 februarie 2018, emisă de DGRFP Bucureşti în dosarul fiscal nr. x/2014 precum şi obligarea la plata cheltuielilor de judecată ocazionate de prezentul litigiu.

1.2. Hotărârea instanţei de fond

Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, prin sentinţa civilă nr. 3443 din 09 august 2018, a respins cererea de suspendare formulată de reclamanta A. S.A .B. Sucursala Bucureşti, în contradictoriu cu pârâta Direcţia Generală Regională A Finanţelor Publice Bucureşti, Administraţia Fiscală pentru Contribuabili Mijlocii, Agenţia Naţională De Administrare Fiscală, Ministerul Finanţelor Publice, ca neîntemeiată.

1.3. Calea de atac exercitată

Reclamanta A. S.A. B. Sucursala Bucureşti a promovat recurs împotriva sentinţei civile nr. 3443 din 09 august 2018 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, în condiţiile art. 483 C. proc. civ.

Invocând ca temei al cererii de recurs dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 6 şi pct. 8 din C. proc. civ., prin argumentele prezentate în susţinerea motivelor de nelegalitate, recurenta a făcut trimitere la normele de drept prevăzute de art. 14 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 a Contenciosului Administrativ, care stipulează îndeplinirea cumulativă a condiţiilor privind suspendarea unui act administrativ, aspecte care se circumscriu cazului bine justificat şi iminenţei producerii pagubei.

După prezentarea detaliată a contextului raportului juridic fiscal litigios, recurenta-reclamantă a punctat îndeosebi aspectele care vizează aparenţa de nelegalitate a actului administrativ, susţinând că instanţa de fond a interpretat în mod greşit aspecte legale incidente în cauză şi a arătat că suspendarea efectelor actelor atacate este motivată de iminenţa prejudiciului ce s-ar produce în ipoteza în care nu s-ar suspenda efectele acestor acte, prejudiciu care ar consta în faptul că organele fiscale au trecut la executarea Deciziei de impunere prin instituirea unei măsuri asiguratorii şi poprirea conturilor subscrisei, fiind încasată întreaga suma de 2.222.751,00 RON, societatea aflându-se în imposibilitatea faptică de a demara o acţiune de suspendare a efectelor acestei decizii mai înainte de executarea sa silită.

Recurenta a apreciat că se impune suspendarea cu atât mai mult cu cât a dovedit că la data pronunţării sentinţei civile nr. 3443 din 9 august 2018, dar şi la data formulării căii de atac a recursului împotriva acestei sentinţe, nu fusese emisă Decizia de Soluţionare, astfel încât să poată fi introdusă pe rolul instanţei de fond o cerere de anulare a deciziilor de impunere. În prezent, recurenta-reclamantă se află în procesul de elaborare a cererii de anulare atât a Deciziei de Soluţionare cât şi a deciziilor de impunere, respectiv a Deciziei de Impunere şi a Deciziei privind Accesoriile. Arată că, datorită volumului mare de înscrisuri fiscale ce stau la baza emiterii acestor decizii, procesul de formulare a cererii de anulare este unul ce necesită un volum mare de muncă şi de timp, subscrisa încercând să aducem instanţei informaţii cât mai exacte în legătură cu motivele de nelegalitate invocate împotriva deciziilor de impunere.

În opinia recurentei, sentinţa atacată este criticabilă sub toate aspectele fiind atât nemotivată cât şi neîntemeiată.

Sub acest aspect, a considerat că motivarea Curţii de Apel Bucureşti este contradictorie, în sensul în care arată că instanţa nu poate analiza motivele invocate de subscrisa deoarece acestea antamează fondul, dar face totuşi analizarea motivării actului administrativ, reţinând (în mod greşit) că această condiţie este îndeplinită.

În acest sens, a susţinut că aspectele invocate de reclamantă în ceea ce priveşte nelegalitatea actului contestat denotă cu evidenţă aparenţa de nelegalitate a actului administrativ fiscal. Simpla menţiune în cuprinsul Sentinţei a invocării de către reclamantă a unor veritabile motive de netemeinicie care nu pot fi analizate în procedura sumară specifică cererii de suspendare nu poate echivala cu o motivare a hotărârii.

Arată în continuare că instanţa a apreciat în mod greşit că nu sunt îndeplinite cele două condiţii ale suspendării actului administrativ, chiar dacă probele administrate în cauză de reclamantă atestă acest aspect.

Referitor la cea de a doua condiţie, prevenirea unei pagube iminente, recurenta a argumentat că este îndeplinită, având în vedere că în cauză s-a demonstrat o pagubă efectivă. Deşi prin Sentinţa recurată prima instanţă nu a înţeles să analizeze îndeplinirea condiţiei pagubei eminente, se impune a preciza că aceasta este îndeplinită, pentru motivele pe care le arătăm mai jos.

Posibilitatea producerii unei pagube este o chestiune de fapt, lăsată de legiuitor la aprecierea judecătorului.

A arătat că, la data de 2 mai 2018, a fost emisă somaţia nr. 5380 prin care ni s-a pus în vedere achitarea în 15 zile a sumei de 1.344.285 RON, reprezentând suma de 1.231.081 RON stabilită prin Decizia privind Accesoriile.

A mai susţinut recurenta că au fost depuse la dosarul cauzei un tabel de flux de numerar şi înscrisurile care au stat la baza întocmirii acestuia, prin care s-a arătat că în situaţia unei executării silite, recurenta-reclamantă ar intra în imposibilitate de plată, fiind insolvabilă. Susţine că, până în acest moment, societatea nu a ajuns într-o astfel de situaţia ca urmare a faptului că, printr-o contestaţie la executare, s-a dispus suspendarea executării, însă aceasta este o procedură de urgenţă, iar la momentul soluţionării este posibilă încetarea suspendării în luma aprilie.

Faţă de acestea a solicitat admiterea recursului, casarea sentinţei atacate şi, rejudecând în fond cauza, admiterea cererii în sensul suspendării executării actului administrativ unilateral fiscal decizia referitoare la obligaţiile fiscale accesorii reprezentând dobânzi şi penalităţi de întârziere nr. x din 14 februarie 2018, emisă de DGRFP Bucureşti în dosarul fiscal nr. x/2014 ("Decizie privind Accesoriile").

4. Apărările formulate în cauză

Intimata-pârâtă Direcţia Generală a Finanţelor Publice Bucureşti, prin întâmpinarea formulată, a solicitat respingerea recursului ca nefondat.

În apărare, a arătat că cererea de suspendare nu îndeplineşte cele două condiţii prevăzute de Legea contenciosului administrativ, respectiv existenţa cazului bine justificat şi paguba iminentă. În ceea ce priveşte cazul bine justificat, a susţinut că reclamanta nu a adus motive care să creeze îndoială serioasă asupra legalităţii actelor administrative criticate, iar în ceea ce priveşte existenţa unui prejudiciu, afirmaţiile acesteia nefiind dovedite.

5. Procedura în faţa instanţei de recurs

Prin rezoluţia completului învestit cu soluţionarea dosarului din data de 18 octombrie 2018, a fost fixat termen de judecată pe fond a recursului la data de 27 martie 2019, constatându-se că nu mai subzistă motivele care au determinat fixarea termenului de judecată pentru examinarea recursului, prin prisma exigenţelor dispoziţiilor art. 493 alin. (5) - (7) din C. proc. civ., faţă de Hotărârea Colegiului de Conducere al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie nr. 106 din 20 septembrie 2018, prin care s-a luat act de Hotărârea Plenului Judecătorilor secţiei de contencios administrativ şi fiscal a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, adoptată la data de 13 septembrie 2018, în sensul că procedura de filtrare a recursurilor reglementată prin dispoziţiile art. 493 din C. proc. civ. este incompatibilă cu specificul domeniului contenciosului administrativ şi fiscal.

În faza procesuală a recursului nu au fost administrate probe noi.

II. Considerentele instanţei de control judiciar

Analizând sentinţa atacată prin prisma criticilor ce i-au fost aduse, raportat la prevederile legale incidente dar şi faţă de contextul factual al cauzei, Înalta Curte reţine că este nefondat recursul de faţă, astfel că urmează a fi respins, în temeiul art. 496 C. proc. civ.

Referitor la criticile de nelegalitate, prin prisma motivului de casare, cel reglementat de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., verificate de către instanţa de control judiciar, au un caracter nefondat.

Într-adevăr, exercitarea controlului de legalitate modalitatea cercetării fondului de către instanta de recurs este un element esential întrucât situatia de fapt corect determinată constituie fundamentul aplicării dispozitiilor legale şi presupune luarea în examinare a tuturor elementelor care ar putea duce la stabilirea situatiei de fapt, pornind de la raporturile juridice ce au existat între părţile in proces.

Astfel, în cazul în care instanta de fond nu a lămurit pe deplin situatia de fapt a cauzei, considerentele deciziei făcând imposibilă examinarea legalităţii soluţiei pronunţate de instanţa de fond devine incident motivul de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ.

Este de menţionat că hotărârea poate fi casată pentru motivul prevăzut de art. 488 pct. 6 C. proc. civ. dacă:

- există contradicţie între considerente şi dispozitiv, în sensul că dintr-o parte a hotărârii rezultă că acţiunea este întemeiată, iar din altă parte, că nu este întemeiată, astfel că nu se poate şti ce anume a decis instanţa;

- există contradicţie între considerente, în sensul că din unele rezultă netemeinicia acţiunii, iar din altele faptul că este întemeiată;

- lipseşte motivarea soluţiei sau aceasta este superficială ori cuprinde considerente ce nu au legătură cu pricina în care a fost pronunţată soluţia respectivă;

- instanţa de control judiciar copiază considerentele hotărârii atacate fără a răspunde motivelor de critică etc.

Recurenta-reclamantă invocă aspectul că sentinţa instanţei de fond nu cuprinde motivele pe care se întemeiază, prezentând, de asemenea, o motivare contradictorie. Mai mult, instanţa în mod greşit a reţinut că motivele de nelegalitate, arătate în susţinerea cererii de suspendare, nu pot fi analizate în cadrul acestei cereri, deoarece o astfel de analiză ar duce la o soluţionare a fondului. Cu toate acestea, ulterior acestei reţineri, instanţa de fond a analizat atât competenţa organelor fiscale, cât şi motivarea în fapt şi în drept a acestei decizii.

Verificând conţinutul sentinţei atacate, instanţa de control judiciar constată că aceasta îndeplineşte exigenţele menţionate, întrucât judecătorul fondului a expus în mod clar şi logic argumentele care au fundamentat soluţia adoptată.

De asemenea, din analiza considerentelor hotărârii atacate se consideră că aceasta a fost motivată cu respectarea prevederilor art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ.,în cuprinsul hotărârii judecătoreşti analizate nu se regăsesc considerente contradictorii, instanţa de fond înfăţişând într-o manieră clară şi coerentă argumentele avute în vedere în adoptarea soluţiei asupra cererii reclamantei.

În speţă, instanţa de control judiciar apreciază că hotărârea recurată îndeplineşte cerinţele impuse de art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ., întrucât, raportat la obiectul cauzei şi limitele stabilite de dispoziţiile art. 14 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, instanţa de fond a expus în mod corespunzător argumentele care au condus la formarea convingerii sale.

Înainte de a analiza în concret criticile expuse cu privire la motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., Înalta Curte, reaminteşte că în mod constant în jurisprudenţa sa a reţinut că din interpretarea coroborată a prevederilor art. 14 şi art. 15 din Legea nr. 554/2004, rezultă că este incontestabil faptul că suspendarea executării actului administrativ, care se circumscrie noţiunii de protecţie provizorie a drepturilor şi intereselor particularilor până la momentul la care instanţa competentă va cenzura legalitatea lui, constituie o măsură de excepţie, presupunând dovedirea efectivă a unor împrejurări conexe regimului administrativ aplicabil actului atacat, pe baza cărora să se poată reţine îndeplinirea cumulativă a celor două condiţii prevăzute de art. 14 din Legea nr. 554/2004, respectiv cazul bine justificat şi iminenţa pagubei, astfel cum sunt definite prin art. 2 lit. ş) şi t) din aceeaşi lege.

Verificând îndeplinirea celor două condiţii impuse de art. 14 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, la care trimit dispoziţiile art. 14 din acelaşi act normativ, "cazul bine justificat" şi "paguba iminentă", Curtea de apel a ajuns la concluzia că cererea de suspendare este neîntemeiată.

Astfel fiind, este evident că suspendarea executării unui act administrativ, măsură vremelnică şi provizorie, nu se poate dispune decât în cazuri "bine justificate" - ceea ce presupune ca motivele invocate să fie de natură să produsă la o primă vedere, puternice îndoieli asupra legalităţii actului administrativ, precum şi pentru a preveni o "pagubă iminentă", ireparabilă, de care reclamanta să fie ameninţat prin executarea actului.

În speţă, recurenta-reclamantă a învestit de judecată cu o cerere de suspendare a executării actului administrativ fiscal, Decizia nr. x din 14 februarie 2018 emisă de pârâtă, în dosarul nr. x/2014, referitoare la obligaţiile fiscale accesorii reprezentând dobânzi şi penalităţi de întârziere fiscale.

Articolele 14 şi 15 din Legea nr. 554/2004 reglementează procedura suspendării executării actului administrativ, la cererea persoanei vătămate, formulată fie în faza procedurii prealabile administrative (art. 14), fie după declanşarea procedurii judiciare prin acţiunea în anularea actului (art. 15).

În ambele ipoteze, legea impune în mod cumulativ două condiţii, cazul bine justificat şi paguba iminentă.

Îndeplinirea acestor două condiţii este analizată în funcţie de circumstanţele cauzei, fiind lăsată la aprecierea judecătorului, care efectuează o analiză sumară a aparenţei dreptului, pe baza argumentelor de fapt şi de drept prezentate de partea interesată, care trebuie să ofere indicii suficiente pentru răsturnarea prezumţiei de legalitate de care se bucură actul administrativ şi să facă verosimilă iminenţa producerii unei pagube, în cazul particular supus evaluării.

Criticile de nelegalitate privind îndeplinirea cumulativă a celor două condiţii prevăzute de art. 14 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 privind contenciosul administrativ sunt nefondate.

În privinţa cazului bine justificat prima instanţă examinând sumar actele dosarului, fără a fi posibilă antamarea fondului în această etapă a procedurii, a reţinut că Decizia este întocmită de către organul competent, în limitele sale de competenţă, şi cuprinde motivele de drept şi de fapt avute în vedere, astfel încât afirmaţia reclamantei în sensul nemotivării, este contrazisă de conţinutul actului, dar şi al celor care stau la baza emiterii lui, cu atât mai mult cu cât actul stabileşte obligaţii suplimentare, la un debit principal deja achitat, aşa cum reiese din susţinerile reclamantei.

A mai argumentat instanţa că motivele invocate de reclamantă privesc, în esenţă, interpretarea greşită a legii şi aprecierea eronată a materialului probator ce a stat la baza emiterii deciziei, aspecte ce exced obiectului prezentei cereri, neputând fi analizate decât prin antamarea fondului.

Or, în cadrul procedurii sumare a suspendării executării actului administrativ nu poate fi prejudecat fondul cauzei; de aceea, nici probatoriului administrat pentru stabilirea existenţei unor indicii de răsturnare a prezumţiei de legalitate de care se bucură actul administrativ, nici analizei efectuate de instanţă nu li se poate pretinde amploarea şi profunzimea probelor şi raţionamentelor pe care se fundamentează o soluţie pronunţată cu privire la acţiunea în anularea actului.

Deci, în cadrul cererii de suspendare, instanţa nu va cerceta îndeplinirea condiţiilor de legalitate şi oportunitate ale actului administrativ, această obligaţie revenindu-i instanţei de fond învestită cu soluţionarea acţiunii în anulare.

Prin urmare, în mod corect instanţa de fond a apreciat ca fiind neîndeplinită condiţia "cazului bine justificat", deoarece în cuprinsul hotărârii recurate nu sunt indicate fapte sau împrejurări de natură să creeze o îndoială serioasă în privinţa legalităţii actului administrativ fiscal şi fără a fi analizat fondul cauzei, care este atributul instanţei care va soluţiona eventuala cerere referitoare la anularea actului contestat.

Nu în ultimul rând, trebuie precizat că astfel de împrejurări vădite, de fapt sau/şi de drept care sunt de natură să producă o îndoială serioasă cu privire la legalitatea unui act administrativ au fost reţinute de Înalta Curte ca fiind: emiterea unui act administrativ de către un organ necompetent sau cu depăşirea competenţei, actul administrativ emis în temeiul unor dispoziţii legale declarate neconstituţionale, nemotivarea actului administrativ, modificarea importantă a actului administrativ în calea recursului administrativ.

În cauză, se constată că niciunul dintre argumentele expuse de reclamantă în faţa instanţei de fond nu se circumscriu situaţiilor reţinute ca fiind de natură a crea o îndoială serioasă în privinţa legalităţii actului administrativ contestat.

Celelalte argumente, privind legalitatea/nelegalitatea Decizie de Impunere cât şi a Deciziei privind Accesoriile este înlăturată în mod evident şi de stabilirea unor creanţe fiscale în sarcina recurentei (creanţe pentru care au fost calculate şi penalităţi prin Decizia privind Accesoriile) cu încălcarea termenului imperativ de prescripţie a dreptului de a stabili creanţe fiscale, nu ar putea constitui temei al identificării, în speţă, a unui caz bine justificat, pentru că verificarea lor ar necesita un probatoriu complex, care ar prejudeca fondul cauzei, ceea ce nu este permis în cadrul procedurii suspendării executării actului administrativ.

În ceea ce priveşte paguba iminentă, definită în art. 2 alin. (1) lit. ş) din Legea nr. 554/2004 ca fiind prejudiciul material viitor şi previzibil sau, după caz, perturbarea previzibilă gravă a funcţionării unei autorităţi publice sau a unui serviciu public, prima instanţă a reţinut că având în vedere că cerinţa cazului bine justificat nu a fost dovedită în cauză şi că cele două condiţii sunt prevăzute de legiuitor în mod cumulativ la art. 14 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, că nu se mai impune analizarea aspectelor invocate de reclamantă în susţinerea pagubei iminente, urmând a respinge cererea de suspendare a executării ca neîntemeiată.

Fără a înlătura, de plano, consistenţa acestui argument, Înalta Curte constată că, în raport cu cele reţinute anterior în privinţa neîndeplinirii condiţiei cazului bine justificat, nu se impune reformarea sentinţei, pentru că art. 14 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 impune îndeplinirea cumulativă a celor două condiţii.

III. Temeiul procesual al soluţiei date recursului

Pentru aceste considerente, Înalta Curte, apreciind că motivele de recurs prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 6 şi pct. 8 C. proc. civ. sunt neîntemeiate, în temeiul art. 496 C. proc. civ., raportat la art. 14 alin. (4) din Legea nr. 554/2004, va respinge recursul reclamantei ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul formulat de reclamanta A. S.A. B. Sucursala Bucureşti împotriva sentinţei civile nr. 3443 din 09 august 2018 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 27 martie 2019.