Fiscal debt suspension appeal rejected as unfounded; interim stay of execution denied.

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1.1. Cererea de chemare în judecată

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată iniţial pe rolul Tribunalului Bistriţa-Năsăud, la data de 09.10.2017, reclamantul PFA A., în contradictoriu cu pârâta Agenţia pentru Finanţarea Investiţiilor Rurale, a solicitat anularea deciziei nr. 18111/11.07.2017 şi anularea procesului-verbal de constatare a neregulilor şi de stabilire a creanţelor bugetare din data de 24.04.2017, ca fiind nelegale şi netemeinice.

Totodată, reclamantul a solicitat şi suspendarea executării titlului de creanţă (a procesului-verbal din data de 24.04.2017), până la soluţionarea definitivă a contestaţiei, cu cheltuieli de judecată.

2. Hotărârea instanţei de fond

Tribunalul Bistriţa, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, prin sentinţa nr. 140 din 23 februarie 2018 a admis excepţia necompetenţei materiale de soluţionare a cauzei, invocată din oficiu şi, în consecinţă, a declinat competenţa materială de soluţionare a acţiunii în contencios administrativ-fiscal exercitată de Reclamantul PFA A., în contradictoriu cu pârâta Agenţia pentru Finanţarea Investiţiilor Rurale, în favoarea Curţii de Apel Cluj, secţia a III-a contencios administrativ şi fiscal, reţinând criteriile aplicabile în vederea stabilirii competenţei de soluţionare a cauzei revăzute de art. 10 din Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ.

Investită cu soluţionarea cauzei, Curtea de Apel Cluj, secţia a III-a contencios administrativ şi fiscal, prin încheierea din 25 iunie 2018, a respins cererea de suspendare formulată de reclamantul P.F.A. A., în contradictoriu cu pârâta Agenţia pentru Finanţarea Investiţiilor Rurale.

3. Calea de atac excercitată în cauză

Împotriva Încheirii din din 25 iunie 2018 pronunţată de Curţea de Apel Cluj, secţia a III-a contencios administrativ şi fiscal, a promovat recurs reclamantul P.F.A. A., în condiţiile art. 483 C. proc. civ.

Invocând în mod generic dispoziţiile art. 488 din C. proc. civ. şi reluând apărările formulate in faţa instanţei de fond, recurentul -reclamant a solicitat admiterea recursului, casarea sentinţei atacate şi, rejudecând cauza, admiterea cererii de suspendare, astfel cum a fost formulată.

Prin argumentele prezentate în susţinerea motivelor de nelegalitate, recurentul a făcut trimitere la normele de drept prevăzute de art. 14 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 a Contenciosului Administrativ, care stipulează îndeplinirea cumulativă a condiţiilor privind suspendarea unui act administrativ, aspecte care se circumscriu cazului bine justificat şi iminenţei producerii pagubei.

După prezentarea detaliată a contextului raportului juridic fiscal litigios, recurentul- a punctat îndeosebi aspectele care vizează aparenţa de nelegalitate a actului administrativ, susţinând că instanţa de fond a interpretat în mod greşit aspecte legale incidente în cauză.

În opinia recurentului, suspendarea executării actelor administrative constituie, prin urmare, o situaţia de excepţie care intervine când legea o prevede în limitele şi condiţiile anume reglementate.

Arată în continuare că instanţa a apreciat în mod greşit că nu sunt îndeplinite cele două condiţii ale suspendării actului administrativ. Arată că, procesul-verbal de constatare a neregulilor şi de stabilire a creanţelor bugetare privind Proiectul -"Dezvoltare fermă ovine în comună Nimigea, judeţul Bistriţa- Năsăud" încheiat la data de 24.04.2017 este nelegal şi netemeinic, motiv pentru care solicită anularea acestuia.

Referitor la cea de-a doua condiţie, prevenirea unei pagube iminente, recurentul a argumentat că este îndeplinită, având în vedere că, din actele administrate în cauză reiese cu claritate iminenţa producerii pagubei invocate.

Mai mult decât atât, în cauză s-a demonstrat o pagubă efectivă, întrucât recurentul-reclamantul a probat în ce constă vătămarea.

Prejudiciul material viitor şi previzibil este cuantumul sumelor stabilite de Judecătoria Năsăud în cauza nr. 2490/265/2017, având ca obiect contetaţie la executare ca urmare a comunicării deciziei contetate în prezentul dosar în sumă de 62.277,80 RON.

Faţă de acestea a solicitat admiterea recursului, casarea sentinţei atacate şi, rejudecând în fond cauza, admiterea cererii formulată de reclamant, astfel cum a fost formulată.

4. Apărările formulate în cauză

Intimata-pârâtă Agenţia pentru Finanţarea Investiţiilor Rurale prin întâmpinarea formulată, a solicitat respingerea recursului, ca nefondat, cu consecinţa menţinerii ca temeinică şi legală a sentinţei atacată.

În susţinerea poziţiei procesuale, referitor la solicitarea reclamantului de suspendare a executării titlului de creanţă până la soluţionarea definitivă a prezentei contestaţii, învederează că dispoziţiile art. 14 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, prevăd că "în cazuri bine justificate şi pentru prevenirea unei pagube iminente, după sesizarea, în condiţiile art. 7, a autorităţii publice care a emis actul sau a autorităţii ierarhic superioare, persoana vătămată poate să ceara instanţei competente să dispună suspendarea actului administrativ unilateral până ia pronunţarea instanţei de fond".

Arată că, referitor la controlul care face obiectul dosarului s-a desfăşurat în baza O.U.G nr. 66/2011 în baza unei suspiciuni de neregulă, suspiciune care a fost verificată în baza documentelor depuse. Procesul-verbal de verificare a fost realizat în perioada de monitorizare la finalizarea implementării proiectului. A apreciat că existenţa unei creanţe bugetare în sarcina unui debitor nu poate fi considerată o pagubă iminentă chiar dacă poate duce la un moment dat la diminuarea patrimoniului acestuia.

5. Procedura de soluţionare a recursului

Prin rezoluţia completului învestit cu soluţionarea dosarului din data de 18 octombrie 2018, a fost fixat termen de judecată pe fond a recursurilor la data de27 martie 2019, constatându-se că nu mai subzistă motivele care au determinat fixarea termenului de judecată pentru examinarea recursului, prin prisma exigenţelor dispoziţiilor art. 493 alin. (5) - (7) din C. proc. civ., faţă de Hotărârea Colegiului de Conducere al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie nr. 106 din 20 septembrie 2018, prin care s-a luat act de Hotărârea Plenului Judecătorilor secţiei de contencios administrativ şi fiscal a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, adoptată la data de 13 septembrie 2018, în sensul că procedura de filtrare a recursurilor reglementată prin dispoziţiile art. 493 din C. proc. civ. este incompatibilă cu specificul domeniului contenciosului administrativ şi fiscal.

În faza procesuală a recursului nu au fost administrate probe noi.

II. Soluţia şi considerentele instanţei de control judiciar

Înalta Curte, examinând hotărârea atacată în raport de prevederile legale incidente, şi faţă de criticile recurentului-reclamant, constată recursul nefondat şi îl va respinge, pentru considerentele ce urmează.

În prealabil, Înalta Curte constată că prin criticile de recurs formulate, recurentul procedează la reiterarea aspectelor invocate în faţa instanţei de fond, cărora li s-a răspuns în mod corect în considerentele hotărârii recurate, condiţii în care nu va relua argumentele expuse de judecătorul fondului, ci se va limita, doar, la analiza criticilor care se circumscriu unor veritabile motive de recurs.

Totodată, analizând sentinţa atacată prin prisma criticilor expuse de către recurentă, (care vizează aspecte ce tin mai mult de fondul cauzei), referitor la criticile de nelegalitate, prin prisma motivului de casare, cel reglementat de art. 488 pct. 8 C. proc. civ., verificate de către instanţa de control judiciar, au un caracter nefondat, nefiind relevată nicio încălcare sau aplicare greşită a normelor de drept material în chestiunea invocată de titularul căii de atac.

Recurentul-reclamant a învestit instanţa de contencios administrativ cu o acţiune ce vizează suspendarea executării titlului de creanţă (a procesului-verbal din data de 24.04.2017), până la soluţionarea definitivă a contestaţiei, cu cheltuieli de judecată.

Verificând îndeplinirea celor două condiţii impuse de art. 14 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, la care trimit dispoziţiile art. 14 din acelaşi act normativ, "cazul bine justificat" şi "paguba iminentă", Curtea de apel a ajuns la concluzia că cererea de suspendare este neîntemeiată.

Această concluzie este corectă, ea fiind împărtăşită şi de instanţa de control judiciar.

Argumentând soluţia preconizată şi răspunzând punctual, în acelaşi timp, criticilor recurentei, Înalta Curte reţine următoarele:

Conform dispoziţiilor art. 14 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ:

(1) "În cazuri bine justificate şi pentru prevenirea unei pagube iminente, după sesizarea, în condiţiile art. 7, a autorităţii publice care a emis actul sau a autorităţii ierarhic superioare, persoana vătămată poate să ceară instanţei competente să dispună suspendarea executării actului administrativ unilateral până la pronunţarea instanţei de fond. În cazul în care persoana vătămată nu introduce acţiunea în anularea actului în termen de 60 de zile, suspendarea încetează de drept şi fără nicio formalitate.".

Cele două condiţii cerute cumulativ de norma citată au fost analizate sumar de Curtea de apel, rămânând necercetate împrejurări esenţiale, relevate de reclamantă în cererea de suspendare.

Referitor la cazul bine justificat, în definiţia legală a acestei noţiuni cuprinsă în art. 2 lit. t) din acelaşi act normativ se arată că vizează "împrejurările legate de starea de fapt şi de drept, care sunt de natură să creeze o îndoială serioasă în privinţa legalităţii actului administrativ" .

În mod evident, în procedura reglementată de art. 14 alin. (1) precitat nu se poate realiza o examinare aprofundată a motivelor de nelegalitate invocate, legiuitorul cerând numai conturarea unor elemente care să pună sub semnul întrebării prezumţia de legalitate pe care se fundamentează caracterul executoriu al actului administrativ.

Circumstanţele cauzei sunt de necontestat, în sensul că recurenttul-reclamant P.F.A. A. a urmat calea prevăzută în art. 14 din Legea nr. 554/2004 pentru a obţine suspendarea executării efectelor actelului administrativ contestat emis de către intimata până la soluţionarea definitivă a prezentei cauze.

Criticile încadrate în prevederile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. care vizează interpretarea sau aplicarea greşită a normelor de drept material incidente cauzei sunt nefondate.

Referitor la condiţia existenţei cazului "bine justificat", lăsată de legiuitor la aprecierea şi înţelepciunea judecătorului sub aspectul conţinutului său, presupune ca asupra legalităţii actului administrativ să planeze o puternică îndoială, iar aceasta să fie evidentă fără a se intra în cercetarea pe fond a dispoziţiilor actului, respectiv a consecinţelor juridice pe care le-a produs.

Înalta Curte apreciază că, în cauză, prin actele depuse, reclamantul nu a prezentat suficiente elemente care să conducă la existenţa unor îndoieli serioase în ceea ce priveşte legalitatea actului a cărei suspendare se solicită.

Or, în speţă, motivele invocate de recurentul-reclamant nu au caracterul unor indicii aparente care să răstoarne prezumţia de legalitate a actului administrativ, acesta fiind considerentul pentru care Înalta Curte constată că instanţa de fond a reţinut în mod corect că aprecierile reclamantului asupra nelegalităţii actelor fiscale contestate nu se pot subsuma condiţiei cazului bine justificat în sensul art. 14 din Legea nr. 554/2004.

Jurisprudenţa constantă a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia contencios administrativ şi fiscal în această materie (relevată, de ex. prin deciziile nr. 550/2009, nr. 3322/2009, nr. 3543/2009, nr. 4027/2009, nr. 4169/2009) este în sensul că nu orice dubiu în privinţa legalităţii unui act administrativ demonstrează îndeplinirea "cazului bine justificat", ci, dimpotrivă, au această aptitudine doar îndoielile serioase, determinate, spre exemplu, de nemotivarea actului, de emiterea lui de către un organ necompetent, de întemeierea acestuia pe texte legale abrogate, neconstituţionale, ori în mod evident inaplicabile, etc.

Concluzionând, Înalta Curte constată că recurentul-reclamant nu a probat existenţa unor împrejurări de natură a crea îndoieli în privinţa legalităţii actului administrativ fiscal şi, fără a tranşa această chestiune în procedura reglementată de art. 14 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, urmează a reţine că este îndeplinită condiţia cazului bine justificat.

Referitor la paguba iminentă, art. 2 lit. ş) din Legea nr. 554/2004 o defineşte ca fiind "prejudiciul material viitor şi previzibil sau, după caz, perturbarea previzibilă gravă a funcţionării unei autorităţi publice sau a unui serviciu public".

În privinţa condiţiei pagubei iminente, în sensul dat acesteia de dispoziţiile art. 2 alin. (1) lit. ş) din Legea nr. 554/2004, Înalta Curte reţine că recurentul a afirmat că s-a probat îndeplinirea condiţiei, în sensul că executarea sumei contestate i-ar aduce prejudicii grave.

Instanţa de control judiciar consideră că în ceea ce priveşte iminenţa unei pagube, fără a respinge de plano ideea încadrării privării recurentului - reclamant la o analiză în definiţia cuprinsă în art. 2 alin. (1) lit. ş) din Legea nr. 554/2004, Înalta Curte constată că verificarea îndeplinirii acestei cerinţe a devenit inutilă, atâta vreme cât art. 14 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 impune îndeplinirea cumulativă a celor două condiţii, iar, aşa cum rezultă din cele expuse anterior în speţă nu există un caz bine justificat pentru suspendarea executării actului administrativ.

Nu în ultimul rând, Înalta Curte remarcă faptul că recurentul nu a combătut în niciun mod argumentele redate de instanţă din această decizie, recursul său cuprinzând consideraţii cu caracter general privind nelegalitatea actului administrativ.

Toate aceste aspecte urmează a se clarifica în cadrul acţiunii în anulare, elementele reţinute nefiind însă suficiente pentru a concluziona că este îndeplinită condiţia "cazului bine justificat".

În concluzie, în raport de cele reţinute mai sus, instanţa de fond a apreciat în mod corect că nu sunt îndeplinite cumulativ condiţiile prevăzute de art. 14 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, cu modificările şi completările ulterioare.

III. Temeiul procesual al soluţiei date recursului

Pentru aceste considerente, Înalta Curte, apreciind că motivul de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1), (8) C. proc. civ. este neîntemeiat, în temeiul art. 496 C. proc. civ., raportat la art. 14 alin. (4) din Legea nr. 554/2004, va respinge recursul declarat de reclamantul P.F.A. A..

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul formulat de reclamantul P.F.A. A. împotriva încheierii din 25 iunie 2018 a Curţii de Apel Cluj, secţia a III-a contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 27 martie 2019.