Legislator Case Law & Legislation
Decizia nr. 1652/2019 AI generated

Cumulative holding of local vice-mayor office and authorized natural person status violates statutory incompatibility regime

Case Number Decizia nr. 1652/2019
Court / Authority
Jurisdiction Romania (RO)
Decision Date
Outcome Dismissed

Legislator summary

AI generated

The High Court of Cassation and Justice dismissed the appellant's appeal as unfounded, upholding the appellate court's decision that rejected the action and leaving the integrity agency's evaluation report in force. The dispute concerned a challenge to an administrative report declaring the appellant, a local vice-mayor, to be in a state of legal incompatibility for simultaneously holding public office and the status of a natural person authorized for economic activity (PFA). Relying on Article 87(1)(g) of Law No. 161/2003, the court affirmed that the status of a sole proprietor constitutes a statutory incompatibility with the position of vice-mayor, and the appellant failed to fulfill the mandatory obligation under Article 91(3) of the same law to cease the conflicting activity or resign from office within the prescribed deadline, rendering the appeal based on incorrect application of material law meritless.

Legislator headnote

AI generated

art. 20 din Legea nr. 554/2004, art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ, art. 87 alin. (1) lit. g) din Legea nr. 161/2003, art. 493 alin. (4) din C. proc. civ, art. 493 alin. (7) din C. proc. civ, art. 87 din Legea nr. 161/2003; Cumulative holding of local vice-mayor office and authorized natural person status violates statutory incompatibility regime: The dispute concerned a challenge to an administrative report declaring the appellant, a local vice-mayor, to be in a state of legal incompatibility for simultaneously holding public office and the status of a natural person authorized for economic activity (PFA). Relying on Article 87(1)(g) of Law No. 161/2003, the court affirmed that the status of a sole proprietor constitutes a statutory incompatibility with the position of vice-mayor, and the appellant failed to fulfill the mandatory obligation under Article 91(3) of the same law to cease the conflicting activity or resign from office within the prescribed deadline, rendering the appeal based on incorrect application of material law meritless.

Keywords

AI generated
legal status natural persons public economic law challenge of administrative decisions law of obligations statutory deadline

Cited Legislation

AI generated
art. 20 din Legea nr. 554/2004
Procedural basis cited in the dispositive context for the final dismissal of the appeal in the administrative litigation procedure.
art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ
În esenţă, invocând motivul de casare prevăzut de dispoziţiile art. 488 alin.
art. 87 alin. (1) lit. g) din Legea nr. 161/2003
În motivarea acţiunii reclamantul a arătat că, în mod greşit, s-a reţinut în sarcina sa starea de incompatibilitate cu referire la dispoziţiile prevăzute de art. 87 alin.
art. 493 alin. (4) din C. proc. civ
civ., republicat, a fost analizat în completul de filtru, fiind comunicat părţilor în baza încheierii de şedinţă din data de 20 februarie 2018, în conformitate cu dispoziţiile art. 493 alin. (4) din C. proc. civ., republicat.
art. 493 alin. (7) din C. proc. civ
Raportul întocmit în cauză, în condiţiile art. 493 alin.
art. 87 din Legea nr. 161/2003
Potrivit prevederilor art. 87 din Legea nr. 161/2003: "(1) Funcţia de primar şi viceprimar, primar general şi viceprimar al municipiului Bucureşti, preşedinte şi vicepreşedinte al consiliului judeţean este incompatibilă cu: (...) g) calitatea de comerciant persoană fizică."
art. 91 alin. (3) din Legea nr. 161/2003
Totodată, potrivit art. 91 alin.
art. 488 pct. 8 C. proc. civ
În consecinţă, neputându-se reţine incidenţa motivului de casare invocat de către recurent - art. 488 pct. 8 C. proc. civ., pentru considerentele arătate şi în conformitate cu prevederile art.
AI generated

Key legal questions extracted by Legislator

AI generated
art. 20 din Legea nr. 554/2004

Procedural basis cited in the dispositive context for the final dismissal of the appeal in the administrative litigation procedure.

Need to analyze how this precedent applies to your matter?

Cross-reference this judgment against statutes, commentaries, and subsequent citing case law inside Legislator AI.

Open in Legislator →

Full text

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1. Obiectul acţiunii deduse judecăţii

Prin cererea înregistrată iniţial pe rolul Tribunalului Dolj, secţia contencios administrativ şi fiscal la data de 19.04.2016, reclamantul A., în contradictoriu cu Agenţia Naţională de Integritate a formulat contestaţie împotriva raportului de evaluare nr. x din 29.03.2016 emis de către Inspecţia de Integritate, solicitând anularea acestuia din urmă.

În motivarea acţiunii reclamantul a arătat că, în mod greşit, s-a reţinut în sarcina sa starea de incompatibilitate cu referire la dispoziţiile prevăzute de art. 87 alin. (1), lit. g) din Legea nr. 161/2003.

2. Hotărârile pronunţate în cauză

Prin sentinţa nr. 2685 din 7 februarie 2016 pronunţată de Tribunalul Dolj, s-a admis excepţia necompetenţei materiale a acestei instanţe şi, în consecinţă, s-a declinat competenţa de soluţionare a cauzei formulată de reclamantul A., în contradictoriu cu pârâta Agenţia Naţională de Integritate, în favoarea Curţii de Apel Craiova, secţia de contencios administrativ şi fiscal.

Învestită cu soluţionarea cauzei, Curtea de Apel Craiova, secţia contencios administrativ şi fiscal, prin sentinţa nr. 494 din 15 noiembrie 2016, a respins acţiunea formulată de reclamantul A., în contradictoriu cu pârâta Agenţia Naţională de Integritate, ca neîntemeiată.

3. Cererea de recurs

Împotriva sentinţei civile nr. 494/2016 din 15 noiembrie 2016 pronunţată de Curtea de Apel Craiova, secţia contencios administrativ şi fiscal, reclamantul A., a promovat recurs, solicitând, în temeiul dispoziţiilor art. 20 din Legea nr. 554/2004 şi art. 483 şi urm. din C. proc. civ., republicat, admiterea recursului şi casarea sentinţei civile recurate, cu consecinţa admiterii acţiunii aşa cum a fost formulată.

În esenţă, invocând motivul de casare prevăzut de dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., (astfel cum a fost indicat la dosar recurs), respectiv când instanţa a dat o hotărâre cu încălcarea sau aplicarea greşită a normelor de drept material, recurentul-reclamant a susţinut că prima instanţă a interpretat în mod eronat prevederile art. 87 alin. (1) lit. g) din Legea nr. 161/2003, având în vedere că nu este îndeplinită situaţia reglementată de legiuitor.

4. Apărările formulate în cauză

Prin întâmpinarea înregistrată la dosarul instanţei de recurs, intimata-pârâtă Agenţia Naţională de Integritate a solicitat, pe cale de excepţie, constatarea nulităţii recursului, având în vedere că recurentul nu dezvoltă niciun motiv de nelegalitate şi nu precizează care sunt normele de drept material încălcate sau aplicate greşit.

Pe fond, reluând argumentele care au dus la evaluarea stării de incompatibilitate, intimata consideră sentinţa de fond ca fiind legală şi temeinică.

În mod corect instanţa de fond a înlăturat ca fiind irelevante susţinerile recurentului referitoare la neîncălcarea situaţiei de incompatibilitate prevăzută de dispoziţii art. 87 alin. (1) lit. g) din Legea nr. 161/2003 privind unele măsuri pentru asigurarea transparenţei în exercitarea demnităţilor publice, a funcţiilor publice şi în mediul de afaceri, prevenirea şi sancţionarea corupţiei, cu modificările şi completările ulterioare.

5. Procedura de soluţionare a recursului

Raportul întocmit în cauză, în condiţiile art. 493 alin. (2) şi (3) din C. proc. civ., republicat, a fost analizat în completul de filtru, fiind comunicat părţilor în baza încheierii de şedinţă din data de 20 februarie 2018, în conformitate cu dispoziţiile art. 493 alin. (4) din C. proc. civ., republicat.

Părţile nu au înregistrat la dosarul cauzei un punct de vedere referitor la concluziile raportului întocmit asupra admisibilităţii în principiu a recursului.

Prin încheierea din data de 3 mai 2018, completul de filtru a constatat, în raport de conţinutul raportului, că cererea de recurs îndeplineşte condiţiile de admisibilitate şi pe cale de consecinţă, a declarat recursul formulat ca fiind admisibil în principiu, în temeiul art. 493 alin. (7) din C. proc. civ., republicat, şi a fixat termen de judecată pe fond a recursului.

II. Soluţia instanţei de recurs

Analizând actele şi lucrările dosarului, sentinţa recurată în raport de motivele de casare invocate, Înalta Curte constată că recursul declarat de reclamant este nefondat, urmând a fi respins pentru următoarele considerente:

1. Argumente de fapt şi de drept relevante

Recursul declarat de reclamantul A., întemeiat pe dispoziţiile art. 488, pct. 8 C. proc. civ., a vizat, în esenţă, greşita reţinere, de către prima instanţă, a stării de incompatibilitate ce a fost identificată de intimata-pârâtă ANI în raportul de evaluare nr. x/29.03.2016 prin care s-a constatat că reclamantul A. a încălcat regimul juridic al incompatibilităţilor, întrucât în perioada 30.06.2012 - 13.12.2014 a deţinut simultan, atât funcţia de viceprimar al Comunei Sălcuţa, judeţul Dolj, cât şi calitatea de persoană fizică autorizată în cadrul A.., CUI x, încălcând astfel dispoziţiile art. 87 alin. (1) lit. g) din Legea nr. 161/2003 privind unele măsuri pentru asigurarea transparenţei în exercitarea demnităţii publice, a funcţiilor publice şi în mediul de afaceri, prevenirea şi sancţionarea corupţiei cu modificările şi completările ulterioare, începând cu data de 30.06.2012 (data validării mandatului de viceprimar al Comunei Sălcuţa, judeţul Dolj) şi până la data de 13.12.2014 (data încetării de drept a mandatului de consilier local şi de viceprimar al Comunei Sălcuţa).

Controlul judiciar declanşat de recurentul-reclamant are ca obiect verificarea legalităţii Raportului de evaluare nr. x/29.03.2016 întocmit de intimata-pârâtă Agenţia Naţională de Integritate, prin care s-a stabilit că partea s-a aflat în stare de incompatibilitate, întrucât nu a respectat prevederile art. 87 alin. (1) lit. g) din Legea nr. 161/2003, privind unele măsuri pentru asigurarea transparenţei în exercitarea demnităţilor publice, a funcţiilor publice şi în mediul de afaceri, prevenirea şi sancţionarea corupţiei, cu modificările şi completările ulterioare.

În concret, emitentul actului administrativ a avut în vedere faptul că în perioada 30 iunie 2012 (data validării mandatului de viceprimar al Comunei Sălcuţa) - 13 decembrie 2014 (data încetării de drept a mandatului de consilier local şi de viceprimar al Comunei Sălcuţa), reclamantul recurent A. a deţinut funcţia de viceprimar al Comunei Sălcuţa, Judeţul Dolj şi calitatea de persoană fizică autorizată în cadrul A. Persoană Fizică Autorizată, CUI x .

Potrivit prevederilor art. 87 din Legea nr. 161/2003: "(1) Funcţia de primar şi viceprimar, primar general şi viceprimar al municipiului Bucureşti, preşedinte şi vicepreşedinte al consiliului judeţean este incompatibilă cu: (...) g) calitatea de comerciant persoană fizică."

Totodată, potrivit art. 91 alin. (3): "Alesul local poate renunţa la funcţia deţinută înainte de a fi numit sau ales în funcţia care atrage starea de incompatibilitate sau în cel mult 15 zile de la numirea sau alegerea în funcţie".

Instanţa de fond a apreciat că reclamantul nu a respectat obligaţia ce-i revenea potrivit dispoziţiilor art. 91 alin. (3) din Legea nr. 161/2003, de a demisiona din una dintre funcţiile incompatibile, continuând să deţină simultan, atât funcţia de viceprimar, cât şi calitatea de comerciant persoană fizică.

Instanţa de recurs reţine că textul normei juridice trebuie interpretat, în primul rând din punct de vedere teleologic, fiind evident, încă din titlul Legii nr. 161/2003, că scopul legiuitorului şi al reglementărilor a fost acela de prevenire a corupţiei, urmărindu-se ca persoana care deţine o demnitate/funcţie publică să adopte o conduită preventivă de natură să-l împiedice să ajungă în situaţia de exercitare a unor activităţi în stare de incompatibilitate.

Instanţa de fond a reţinut corect că sunt îndeplinite condiţiile cerute de norma juridică menţionată.

Prin Decizia nr. 396 din 01 octombrie 2013, publicată în M. Of. nr. 708 din 19 noiembrie 2013, Curtea Constituţională a statuat că "nu se poate afirma de plano că membrul unei întreprinderi familiale nu are calitatea de comerciant persoană fizică.

Desigur, calificarea de facto a unei persoane fizice ce desfăşoară o activitate economică autorizată ca fiind comerciant trebuie apreciată de la caz la caz, de către instituţiile/autorităţile competente, în funcţie de coordonatele cuprinse în legislaţia de drept comun (...)."

În raport de argumentele reţinute de instanţa de contencios constituţional, ceea ce prezintă relevanţă în cazul analizat este nu doar deţinerea calităţii de persoana fizică autorizată de către recurent, ci faptul că din probatoriul administrat rezultă că figurează în evidenţele ANAF şi în declaraţiile de avere din perioada de referinţă a raportului de evaluare contestat cu venituri din activităţi agricole şi nu a depus dovezi privind vreun demers al suspendării/încetării activităţii PFA în termenul prevăzut de art. 91 alin. (3) din lege.

Corect subliniază instanţa de fond că nu au relevanţă şi nu înlătură starea de incompatibilitate în care s-a aflat reclamantul trimiterile pe care reclamantul le face la invocarea art. 13 din Recomandarea nr. 10/2000 a Comitetului de Miniştri al Consiliului Europei, întrucât aceste dispoziţii vizează exclusiv situaţia conflictului de interese pentru funcţiile publice, situaţie ce nu se regăseşte în prezenta cauză.

Incompatibilităţile funcţiei de viceprimar sunt prevăzute în mod expres de Legea nr. 161/2003 şi una dintre acestea o reprezintă exercitarea cumulativă a acestei funcţii şi a calităţii de comerciant persoană fizică.

Având în vedere caracterul imperativ pentru funcţia publică de a respecta regimul juridic al incompatibilităţilor şi al conflictelor de interese, date fiind sancţiunile pe care le atrage încălcarea acestor norme, alesul local are o obligaţie legală de a nu încălca prevederile legale cu privire la incompatibilităţi.

În consecinţă, neputându-se reţine incidenţa motivului de casare invocat de către recurent - art. 488 pct. 8 C. proc. civ., pentru considerentele arătate şi în conformitate cu prevederile art. 496 alin. (1) C. proc. civ. şi art. 20 din Legea nr. 554/2004, Înalta Curte va respinge recursul declarat de reclamant ca nefondat, menţinându-se sentinţa atacată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul formulat de reclamantul A. împotriva sentinţei civile nr. 494 din 15 octombrie 2016 a Curţii de Apel Craiova, secţia contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 27 martie 2019.