Mootness of private security license application due to voluntary administrative execution; culpable delay and litigation costs

Deliberând asupra prezentului recurs, din examinarea actelor dosarului, constată următoarele:

1. Circumstanţele cauzei

1.1. Cererea de chemare în judecată

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată la pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a de contencios administrativ şi fiscal, sub nr. x/2016 reclamanta S.C. A. S.R.L., în contzradictoriu cu pârâtul Inspectoratul General al Poliţiei Române - Direcţia de Ordine Publică, a solicitat:

- anularea deciziei nr. 147286/S3/05.05.2016, prin care a fost respinsă solicitarea de emitere a licenţei de funcţionare în domeniul securităţii private, conform Legii nr. 333/2003 şi H.G. nr. 301/2012;

- obligarea pârâtei la eliberarea licenţei de funcţionare în domeniul securităţii private;

- obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată.

În argumentele expuse in susţinerea acţiunii, reclamanta arată că în luna aprilie a depus la sediul pârâtei documentaţia prevăzută de Legea nr. 333/2003 în vederea obţinerii licenţei de funcţionare pentru servicii de pază a obiectivelor, bunurilor şi valorilor, precum şi servicii de consultanţă în domeniu; servicii de pază a transporturilor de bunuri şi valori importante precum şi servicii de consultanţă în domeniu şi servicii de protecţie personală specializată, denumită garda de corp şi servicii de consultanţă în domeniu.

Urmare solicitării emiterii licenţei de funcţionare, reclamanta a primit înştiinţarea cu nr. 197359/17.05.2016, prin care i se aduce la cunoştinţă respingerea solicitării, motivat de faptul că prin adresa nr. x/05.05.2016 Inspectoratul General al Poliţiei Române a constatat că denumirea societăţii este de natură a conduce la confuzii cu societatea specializată de pază B. S.R.L., aspect aflat sub incidenţa prevederilor art. 21 alin. (4) din Legea nr. 333/2003.

Consideră reclamanta ca fiind nelegală adresa nr. x/05.05.2016, întrucât potenţialul confuziei semnalate nu există, şi în cel de al doilea rând arată faptul că societatea specializată de pază B. S.R.L. a fost înfiinţată ulterior societăţii reclamante, fiind înregistrată la ORC Gorj la 22.01.2016.

1.2. Hotărârea instanţei de fond

Prin sentinţa civilă nr. 4043 din 14 decembrie 2016, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, a admis în parte cererea formulată de reclamanta S.C. A. S.R.L., în contradictoriu cu pârâtul Inspectoratul General al Poliţiei Române - Direcţia de Ordine Publică.

Totodată, a obligat pârâtul să elibereze reclamantei licenţa de funcţionare în domeniul securităţii private precum şi la plata sumei de 1550 RON reprezentând cheltuieli de judecată.

1.3. Cererea de recurs

Împotriva sentinţei nr. 4043 din 14 decembrie 2016, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, a promovat recurs pârâtul Inspectoratul General al Poliţiei Române, în condiţiile art. 493 C. proc. civ.

Criticând-o pentru nelegalitate şi netemenicie şi, invocând în drept dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., a solicitat admiterea recursului, casarea sentinţei atacate şi, rejudecând cauza, respingerea acţiunii ca rămasă fără obiect.

Ca element esenţial a arătat că, în urma notificării reclamantei, a procedat la reanalizarea documentaţiei depuse şi a revocat adresa nr. x/05.05.2016.

În consecinţă, pârâtul solicită respingerea acţiunii reclamantei ca rămasă fără obiect, arătând că aceasta trebuie să reia demersurile necesare pentru obţinerea licenţei de funcţionare.

1.4. Apărările formulate în cauză

Intimata a formulat întâmpinare cu respectarea condiţiilor prevăzute de art. 490 alin. (2) din C. proc. civ., republicat, fiind comunicată recurentului.

Prin întâmpinare a solicitat respingerea recursului ca nefondat.

Recurentul -pârât a depus Răspuns la întâmpinare prin care a reinterat susţinerile formulate în cererea e recurs.

În faza procesuală a recursului a fost administrate proba cu înscrisuri noi.

1.5. Procedura derulată în recurs

Prin rezoluţia completului învestit cu soluţionarea dosarului din data de 19 octombrie 2018, a fost fixat termen de judecată pe fond a recursurilor la data de 27 martie 2019, constatându-se că nu mai subzistă motivele care au determinat fixarea termenului de judecată pentru examinarea recursului, prin prisma exigenţelor dispoziţiilor art. 493 alin. (5) - (7) din C. proc. civ., faţă de Hotărârea Colegiului de Conducere al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie nr. 106 din 20 septembrie 2018, prin care s-a luat act de Hotărârea Plenului Judecătorilor secţiei de contencios administrativ şi fiscal a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, adoptată la data de 13 septembrie 2018, în sensul că procedura de filtrare a recursurilor reglementată prin dispoziţiile art. 493 din C. proc. civ. este incompatibilă cu specificul domeniului contenciosului administrativ şi fiscal.

2. Considerentele Înaltei Curţi asupra recursului

Examinând sentinţa atacată prin prisma motivului de ordine publică, faţă de prevederile art. 247 alin. (1) teza I C. proc. civ. Înalta Curte, constată că este incident în cauză, sens în care va admite recursul, va casa sentinţa atacată, va admite excepţia lipsei de obiect invocată de recurentul-pârât Inspectoratul General al Poliţiei Române şi, va respinge acţiunea formulată de reclamantă, ca rămasă fără obiect, cu menţinerea obligaţiei la plata cheltuielilor de judecată pentru următoarele considerente:

Aşa cum reiese din actele şi lucrările dosarului, instanţa de contencios administrativ a fost învestită de către reclamanta cu o cerere de chemare în judecată prin care a solicitat instanţei ca prin hotărârea ce o va pronunţa să dispună anularea deciziei nr. 147286/S3/05.05.2016, prin care a fost respinsă solicitarea de emitere a licenţei de funcţionare în domeniul securităţii private, conform Legii nr. 333/2003 privind paza obiectivelor, bunurilor, valorilor şi protecţia persoanelor, republicată şi H.G. nr. 301/2012, obligarea pârâtei la eliberarea licenţei de funcţionare în domeniul securităţii private precum şi obligarea la plata cheltuielilor de judecată ocazionate de prezentul litigiu.

Înainte de a analiza motivele de recurs prezentate în cauză este de menţionat că, aşa cum reiese din actele administrate în cauză, în urma notificării depusă de către reclamantă şi înregistră sub nr. 148.237 din 10 iunie 2016, Directia de Ordine Publică a procedat la reanalizarea solicitării reclamantei, rezulatele verificărilor fiind consemnate în raportul nr. x.237/S3/VG din 28 iunie 2016. Prin acelaşi raport s-a propus revocarea adresei nr. x din 5 mai 2016.

Recurentul-pârât Inspectoratul General al Poliţiei Române (I.G.P.R.) a depus la dosar, în susţinerea exepţiei invocate şi a recursului promovat, copia Referatului cu propunere de licenţiere a societăţii reclamante, din care reiese că s-a propus emiterea licenţei de funcţionare nr. 2906/P din 12 februarie 2017.

Ca atare, Direcţia de Ordine Publică, prin adresa nr. x din 28 iunie 2016 a soluţionat favorabil solicitarea intimatei- reclamante S.C. A. S.R.L, aspect comunicat acesteia.

În speţă, instanţa supremă reţine soluţia de admitere a excepţiei lipsei/rămânerii de obiect a cererii de chemare în judecată, pe considerentul că ceea ce s-a dedus judecăţii a fost deja executat de pârât de bună voie, înainte de finalizarea procesului, urmare a unei împrejurări intervenite ulterior introducerii cererii de chemare în judecată şi se justifică pe cale de interpretare din art. 194 lit. c) C. proc. civ.

În acord cu criticile recurentei-pârâte şi în opinia Înaltei Curţi se reţine că este întemeiată soluţia de admitere a excepţiei lipsei/rămânerii de obiect, pe considerentul arătat anterior, întrucât aceasta chiar este o apărare de fond, care, va lipsi cererea reclamantei-recurente de obiect.

În altă ordine de idei, aşa cum rezultă din prevederile art. 453 alin. (1) C. proc. civ., fundamentul răspunderii pentru plata cheltuielilor de judecată îl constituie culpa procesuală a părţii care a pierdut procesul.

În speţă, susţinerile recurentei-pârâte, în sensul că nu se poate reţine culpa sa procesuală, potrivit art. 453 alin. (1) din C. proc. civ., întrucât cererea reclamantei, la momentul intoducerii acţiunii, nu mai avea obiect precum şi faptul că acţiunea a fost admisă în parte, nu pot fi primite, atâta timp cât reclamanta a sesizat instanţa ca urmare a conduitei pârâtei care nu a executat obligaţia până la data de 26 iulie 2016 (data introducerii acţiunii la Curtea de apel) dosar depus de către reclamantă în luna aprilie 2016 în vederea obţinerii licenţei de funcţionare în discuţie.

Pe cale de consecinţă, cheltuielile de judecată avansate de reclamantă au fost determinate de conduita culpabilă a autorităţii publice chemate în judecată.

Culpa autorităţii pârâte a fost dovedită, întrucât aceasta trebuia să depună toate diligenţele pentru a verifica stadiul cererii şi ulterior, să comunice un răspuns în conformitate cu dispoziţiile legale.

Mai mult decât atât, pentru a se stabili o culpă procesuală, trebuie a se lua în seamă, în egală măsură, atât rezultatul procesului, cât şi conduita părţilor manifestată anterior litigiului ori pe parcursul acestuia, întrucât art. 454 din C. proc. civ. prevede că în cazul în care o persoană poartă culpa pentru declanşarea sau purtarea unui proces este exonerată de plata cheltuielilor de judecată dacă recunoaşte pretenţiile până la primul termen la care părţile sunt legal citată.

Este adevărat că, potrivit dispoziţiilor art. 451 alin. (2) C. proc. civ. instanţa poate, chiar şi din oficiu, să reducă motivat partea din cheltuielile de judecată reprezentând onorariul avocaţilor, atunci când acesta este vădit disproporţionat în raport cu valoarea sau complexitatea cauzei ori cu activitatea desfăşurată de avocat, ţinând seama de circumstanţele cauzei.

Neîndoielnic că intimata-reclamantă a beneficiat, pe tot parcursul procesului, de asistenţă juridică calificată, complexă sub aspectul pregătirii apărării, avocatul depunând toate diligenţele în scopul realizării unei apărări bine documentate, în vederea unei corecte aprecieri asupra drepturilor deduse judecăţii. La fel de adevărat este şi că onorariul de avocat fixat de comun acord de client şi avocat, corespunde pe deplin exigenţelor exercitării profesiei de avocat, însă cheltuielile acordate s-au raportat la munca îndeplinită de avocat şi mai cu seamă la caracterul lor rezonabil.

Prin urmare, instanţa de control judiciar va menţine dispoziţia instanţei de fond privind obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată în cuantum de 1550 RON.

3. Temeiul legal al soluţiei adoptate în recurs

Prin urmare, temeiul dispoziţiilor art. 20 din Legea nr. 554/2004 coroborate cu art. 496 alin. (1) raportat la art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., Înalta Curte va admite recursul declarat de pârâtul şi, casând sentinţa recurată, va respinge acţiunea reclamantei ca fiind rămasă fără obiect şi va menţine dispoziţia privind obligarea pârâtului la plata cheltuielilor de judecată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul formulat de pârâtul Inspectoratul General al Poliţiei Române împotriva sentinţei civile nr. 4043 din 14 decembrie 2016 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal.

Casează în parte sentinţa atacată.

Respinge acţiunea formulată de reclamanta S.C. A. ca rămasă fără obiect.

Menţine dispoziţia privind obligarea pârâtului la plata cheltuielilor de judecată.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 27 martie 2019.