Challenge to administrative transport license: start of limitation period for third parties and evidentiary burden for date of knowledge

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Cererea de chemare în judecată

Prin acţiunea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal la data de 23.02.2016 sub nr. de mai sus, reclamanta A. S.R.L. în contradictoriu cu pârâtele AUTORITATEA RUTIERĂ ROMÂNĂ şi S.C. B. S.R.L. DRĂGĂŞANI, a solicitat ca prin hotărârea judecătorească ce se va pronunţa să se dispună anularea Licenţei pentru activitatile conexe transportului rutier - activitati desfăşurate de autogara, seria x nr. x emisa pentru B. S.R.L, licenţa eliberata fara respectarea prevederilor cuprinse in art. 119 alin. (2) lit. c) din OMT 980/2011.

Soluţia instanţei de fond

Prin sentinţa civilă nr. 2045 pronunţată în data de 13.06.2016, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal a admis excepţia prescripţiei dreptului material la acţiune, invocată de pârâtă, respingând acţiunea formulată de reclamanta A. S.R.L., în contradictoriu cu pârâtele AUTORITATEA RUTIERĂ ROMÂNĂ şi S.C. B. S.R.L. DRĂGĂŞANI, ca fiind prescrisă.

Cererea de recurs

Împotriva sentinţei nr. 2045 din data de 13.06.2016 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal recurenta-reclamantă A. S.R.L. a formulat recurs, invocând motivele de nelegalitate prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

În susţinerea recursului recurenta a menţionat că reclamantei nu i s-a comunicat actul pentru care se solicită anularea, astfel că, momentul de la care curge termenul este momentul luării la cunoştinţă în legătură cu înfiinţarea traseului Dragăşani-Băbeni -Ocnele Mari (Ocniţa) şi obţinerea licenţei de traseu de către operatorul de transport C. S.R.L..

Ca urmare, momentul de la care curge termenul este decembrie 2015, astfel că cererea este formulată în termenul prevăzuut de lege.

În concluzie, recurenta - reclamantă solicită admiterea recursului, casarea sentinţei atacate şi trimiterea cauzei spre rejudecare.

Apărările formulate în cauză

Împotriva recursului promovat de recurenta - reclamantă a formulat întâmpinare intimata - pârâtă AUTORITATEA RUTIERĂ ROMÂNĂ-A.R.R,aceasta solicitând respingerea recursului, ca nefondat şi pe cale de consecinţă menţinerea sentinţei recurate, ca temeinică şi legală.

Susţine intimata-pârâtă că, în mod corect instanţa de fond a reţinut că cererea de anulare a fost introdusă în data de 23.02.2016. respectiv la 1 an şi 6 luni de la data emiterii actului şi cu depăşirea termenului de prescripţie prevăzut de art. 11 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 554/2004, în condiţiile în care licenţa pentru autogară a fost eliberată cu valabilitate de la data de 25.07.2014, dată de la care S.C. B. S.R.L. a început să desfăşoare activitate publică în autogară.

Or, apreciază intimata - pârâtă că, un subiect de drept diligent putea lua cunoştinţă cu minim de efort de existenţa actului în baza căruia s-au efectuat zilnic activităţi publice de autogară. Prin urmare, se poate reţine că reclamanta a avut cunoştinţă de existenţa actului administrativ considerat vătămător, cu mult înainte de 1 an de la data introducerii acţiunii în faţa instanţei de contencios administrativ.

Procedura de soluţionare a recursului

Având în vedere Hotărârea Colegiului de Conducere nr. 106 din data de 20 septembrie 2018 prin care s-a luat act de hotărârea Plenului judecătorilor secţiei de contencios administrativ şi fiscal a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie adoptată la data de 13 septembrie 2018 în sensul că, procedura de filtrare a recursurilor reglementată prin dispoziţiile art. 493 C. proc. civ., este incompatibilă cu specificul domeniului contenciosului administrativ şi fiscal, a fost fixat termen pentru soluţionarea recursului de faţă.

Soluţia şi considerentele Înaltei Curţi asupra recursului, potrivit prevederilor art. 496-499 din C. proc. civ.

Analizând actele şi lucrările dosarului, precum şi sentinţa recurată, în raport de motivul de casare invocat, precum şi în raport de apărările intimatei Autoritatea Rutier Română - A.R.R., din cuprinsul întâmpinării, Înalta Curte constată că recursul declarat este nefondat, pentru următoarele considerente:

Argumente de fapt şi de drept relevante

Obiectul acţiunii judiciare, prin raportare la dispoziţiile art. 1 şi art. 8 din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, îl reprezintă anularea Licenţei pentru activităţile conexe transportului rutier - activităţi desfăşurate de autogară, seria x nr. x, eliberată la data de 24.07.2014 societăţii B. S.R.L. şi valabilă în perioada 25.07.2014 - 24.07.2019.

Licenţa pentru activităţile conexe transportului rutier - activităţi desfăşurate de autogară, seria x nr. x, eliberată la data de 24.07.2014 societăţii B. S.R.L., este un act administrativ de autoritate, cu caracter individual, iar acţiunea în anularea acestuia este de competenţa instanţei de contencios administrativ.

Instanţa de fond a admis excepţia prescripţiei dreptului material la acţiune, invocată de pârâta Autoritatea Rutieră Română A.R.R., respingând acţiunea promovată de reclamanta A. S.R.L., ca fiind prescrisă, instanţa de primă jurisdicţie considerând că, în raport de dispoziţiile art. 11 alin. (2) din Legea nr. 554/2004, cererea reclamantei a fost formulată după expirarea termenului de 1 an de la data emiterii actului.

Înalta Curte, analizând sentinţa recurată în raport de motivul de casare invocat de recurenta- reclamantă şi încadrat în dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., apreciază că recursul acesteia este nefondat iar soluţia pronunţată de instanţa de fond, pe excepţia prescripţiei dreptului material la acţiune, este legală, pentru considerentele ce vor fi prezentate în continuare.

Astfel cum rezultă din probele depuse la dosar, Licenţa pentru activităţile conexe transportului rutier - activităţi desfăşurate de autogară, seria x nr. x emisă pe numele societăţii B. S.R.L., este un act administrativ individual, aceasta fiind eliberată la data de 24.07.2014, pentru perioada 25.07.2014 - 24.07.2019, recurenta - reclamantă A. S.R.L. fiind terţ faţă de acest act.

Prin urmare, problema ce trebuie tranşată în prezentul recurs o constituie data de la care se calculează termenul pentru introducerea acţiunii în faţa instanţei de contencios administrativ, în condiţiile în care recurenta - reclamantă este terţ faţă de actul atacat.

Potrivit art. 11 din Legea nr. 554/2004:

"(1) Cererile prin care se solicită anularea unui act administrativ individual, a unui contract administrativ, recunoaşterea dreptului pretins şi repararea pagubei cauzate se pot introduce în termen de 6 luni de la:

a) data comunicării răspunsului la plângerea prealabilă;

b) data comunicării refuzului nejustificat de soluţionare a cererii;

c) data expirării termenului de soluţionare a plângerii prealabile, respectiv data expirării termenului legal de soluţionare a cererii;

d) data expirării termenului prevăzut la art. 2 alin. (1) lit. h), calculat de la comunicarea actului administrativ emis în soluţionarea favorabilă a cererii sau, după caz, a plângerii prealabile;

e) data încheierii procesului-verbal de finalizare a procedurii concilierii, în cazul contractelor administrative.

(2) Pentru motive temeinice, în cazul actului administrativ individual, cererea poate fi introdusă şi peste termenul prevăzut la alin. (1), dar nu mai târziu de un an de la data comunicării actului, data luării la cunoştinţă, data introducerii cererii sau data încheierii procesului-verbal de conciliere, după caz

(5) Termenul prevăzut la alin. (1) este termen de prescripţie, iar termenul prevăzut la alin. (2) este termen de decădere".

După analiza alin. (1), (2) şi 5 ale art. 11 din Legea nr. 554/2004, se poate observa că termenele pentru introducerea acţiunii sunt:

- termen de prescripţie - cel de 6 luni, care este aplicabil acţiunilor prin care se solicită anularea unui act administrativ individual, a unui contract administrativ, recunoaşterea dreptului pretins şi repararea pagubei cauzate, termen care curge de la date diferite;

- termen de decădere - cel de un an prevăzut de art. 11 alin. (2) din Legea nr. 554/2004.

Termenul de 1 an se calculează începând de la data comunicării actului, data luării la cunoştinţă, data introducerii cererii sau data încheierii procesului-verbal de conciliere, în funcţie de obiectul acţiunii sau de titularul acesteia.

Chiar dacă numai art. 11 alin. (2) din Legea nr. 554/2004 face referire la "data luării la cunoştinţă", prin introducerea acestei sintagme a fost avut în vedere tocmai momentul de la care începe să curgă termenul de decădere pentru acţiunile formulate de terţii vătămaţi prin acte administrative adresate altor subiecte de drept.

În raport şi de considerentele deciziei Curţii Constituţionale nr. 797/2007, deşi redactarea art. 11 din Legea nr. 554/2004 nu este la fel de clară ca şi cea cuprinsă în art. 7 alin. (3) din Legea nr. 554/2004, se poate aprecia că potrivit art. 11 alin. (2) din Legea nr. 554/2004, termenul de introducere a acţiunii pentru terţul vătămat într-un act administrativ adresat altui subiect de drept curge de la data luării la cunoştinţă a actului vătămător, fiind evident că faţă de recurenta-reclamantă nu exista obligaţia comunicării actului.

Prin urmare, termenul de 1 an curge de la data comunicării, atunci când o atare comunicare există sau de la data luării la cunoştinţă, în situaţia în care actul nu a fost comunicat, cum este cazul în speţa de faţă.

Instanţa de control judiciar reţine că,omentul în care terţii iau cunoştinţă de existenţa unui act administrativ vătămător este legat de elemente extrinseci, de acte sau fapte survenite ulterior, cărora judecătorul le poate da semnificaţia cuvenită, în raport cu circumstanţele cauzei şi păstrând un just echilibru între interesele părţilor în litigiu.

În cauză, se constată că recurenta - reclamantă, în ceea ce priveşte data la care a luat la cunoştinţă de existenţa actului administrativ a cărui anulare o solicită prin cererea de faţă, respectiv Licenţa pentru activităţile conexe transportului rutier - activităţi desfăşurate de autogară, seria x nr. x, s-a limitat a face doar simple susţineri, în sensul că, "momentul de la care curge termenul este decembrie 2015, acesta fiind momentul luării la cunoştinţă de înfiinţarea traseului Drăgăşani - Băbeni- Ocnele Mari (Ocniţa) şi obţinerea licenţei de traseu de căre operatorul de transport C. SRL", aceste susţineri nefiind însă însoţite de nici o probă, ce ar fi putut avea valoarea juridică a unor prezumţii legale.

Înalta Curte reţine că, momentul la care se raportează recurenta - reclamantă este legat, în esenţă, de un alt act administrativ - respectiv Licenţa de traseu (seria x nr. x) eliberată la data de 28.12.2015, pentru perioada 29.12.2015 - 30.06.2019, însă pentru o altă societate, respectiv societatea C. S.R.L., fără legătură cu prezenta cauză.

Prin urmare, instanţa de control judiciar constată că recurenta - reclamantă nu a fost în măsură să depună la dosar nici o probă din care să rezulte cu puterea evidenţei că, data luării la cunoştinţă a actului administrativ vătămător, este, într-adevăr, decembrie 2015.

În lipsa unor astfel de dovezi, în condiţiile în care Licenţa pentru autogară a fost eliberată cu valabilitate de la data de 25.07.2014, Înalta Curte apreciază că, poate constitui o prezumţie rezonabilă faptul că aceasta este şi data de la care S.C. B. S.R.L. a început să desfăşoare efectiv activitatea publică de autogară, implicit data de la care orice subiect de drept diligent putea solicita comunicarea actului în baza căruia se efectuau zilnic activităţi publice de autogară.

Înalta Curte constată că recurenta nu a făcut dovada contrară prezumţiei simple (deduse prin raportare la data începerii activităţii publice de autogară - 25.07.2014) astfel că, în mod corect instanţa de fond a reţinut că acţiunea în anulare, formulată la data de 23.02.2016, a fost introdusă cu depăşirea termenului de prescripţie prevăzut de art. 11 alin. (2) din Legea nr. 554/2004.

Deopotrivă, Înalta Curte are în vedere faptul că termenul prevăzut de lege pentru promovarea acţiunii urmăreşte protejarea principiului stabilităţii şi securităţii raporturilor juridice, inclusiv a raporturilor de drept administrativ, principii fundamentale consacrate şi de jurisprudenţa CEDO şi CJCE. Aceste principii se opun nerespectării unor termene pentru cenzurarea actelor administrative sau refuzului nejustificat a autorităţilor administrative.

Instanţa de control judiciar mai reţine şi faptul că impunerea termenului de decădere (conform art. 11 alin. (5) din Legea nr. 554/2004, "termenul prevăzut la alin. (2) este termen de decădere") nu reprezintă o atingere adusă dreptului privind accesul liber la justiţie, consfinţit de art. 21 din Constituţie sau dreptului la un proces echitabil, garantat de art. 6 paragraful 1 din CEDO. În conformitate cu jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului reglementarea condiţiilor procedurale ale acţiunii în justiţie prin stabilirea unor termene - cum este termenul de decădere pentru introducerea acţiunii în anularea unui act administrativ - nu poate fi considerată o limitare a dreptului la un proces echitabil.

În acest sens Curtea de la Strasbourg a reţinut că instituirea unor termene pentru efectuarea diferitelor acte de procedură, termenele de prescripţie şi cele de decădere sau sancţiunile pentru nerespectarea acestora nu sunt de natură a încălca art. 6 paragraful 1 din Convenţie, acestea fiind restricţii admise atâta timp cât nu aduc atingere dreptului la un tribunal în substanţa sa (Stubbings şi alţii împotriva Regatului Unit, 1996). Aşadar, în acest domeniu, statele dispun de o anumită marjă de apreciere.

Temeiul legal al soluţiei adoptate în recurs

Pentru cele reţinute anterior, constatând că nu este incident motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., în baza art. 496 alin. (1) C. proc. civ., raportat la art. 20 din Legea nr. 554/2004, Înalta Curte va respinge recursul declarat de reclamanta A. S.R.L., ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul formulat de reclamanta A. S.R.L. împotriva sentinţei civile nr. 2045 din 13 iunie 2016 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 26 martie 2019.