Invalidation of administrative financial recovery order for failure to prove linked enterprise status under SME funding eligibility rules

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1. Obiectul cererii de chemare în judecată

1.1. Prin cererea de chemare în judecată, înregistrată la data de 15 noiembrie 2017, pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, reclamanta Societatea A. S.R.L., în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Dezvoltării Regionale, Administraţiei Publice şi Fondurilor Europene - Direcţia Generală Programe Europene, a solicitat:

- suspendarea executării Procesului-verbal de constatare a neregulilor şi de stabilire a creanţelor financiare nr. x/03.02.2017, emis de pârât, până la soluţionarea definitivă a prezentei cauze;

- anularea Procesului-verbal de constatare a neregulilor şi de stabilire a creanţelor financiare nr. x/03.02.2017, emis de pârât.

1.2. La data de 7 decembrie 2017, reclamanta a completat cererea de chemare în judecată, solicitând şi anularea Deciziei privind respingerea contestaţiei formulate împotriva Procesului-verbal de constatare a neregulilor şi de stabilire a creanţelor financiare nr. x/03.02.2017.

2. Hotărârea instanţei de fond

Prin sentinţa civilă nr. 1731 din 11 aprilie 2018, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal a respins, ca neîntemeiată, cererea de chemare în judecată formulată de reclamanta Societatea A. S.R.L., în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Dezvoltării Regionale, Administraţiei Publice şi Fondurilor Europene - Direcţia Generală Programe Europene.

3. Calea de atac exercitată în cauză

Împotriva sentinţei civile nr. 1731 din 11 aprilie 2018 pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, a declarat recurs reclamanta Societatea A. S.R.L., solicitând casarea sentinţei atacate şi, în rejudecare, admiterea cererii de chemare în judecată.

În motivarea recursului arată că instanţa de fond a reţinut că B., asociat la A. S.R.L. cu 50% din părţile sociale, deţine în acelaşi timp 100% din părţile sociale la C. S.R.L. şi că raportul descris la art. 44 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 346/2004 există între societatea recurentă-reclamantă şi C. S.R.L., prin intermediul acestei persoane fizice care deţine majoritatea drepturilor de vot ale asociaţilor C. S.R.L..

Potrivit instanţei de fond, reclamanta este o societate legată de C. S.R.L. întrucât ar deţine majoritatea drepturilor de vot la această din urmă societate.

Această apreciere, raportat la cadrul normativ, este greşită întrucât A. S.R.L. nu are şi nu a avut calitatea de asociat în cadrul persoanei juridice C. S.R.L., entitate distinctă de persoana asociatului B., şi implicit, de societatea A. S.R.L..

Recurenta-reclamantă nu are nicio calitate în ceea ce priveşte formarea voinţei societare a C. S.R.L. şi, din această perspectivă, este nelegală reţinerea aplicabilităţii dispoziţiilor art. 44 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 346/2004.

De altfel, nici reprezentanţii autorităţii pârâte nu au avut în considerare faptul că A. S.R.L. ar fi influenţat în vreun fel voinţa societară a C. S.R.L.. Dimpotrivă, autoritatea pârâtă a considerat că B. ar fi influenţat voinţa societară a A. S.R.L., în considerarea calităţii sale de asociat în cadrul C. S.R.L. şi D. S.R.L..

Societatea reclamantă este şi trebuie privită ca întreprindere autonomă întrucât voinţa ei societară se formează exclusiv prin acordul unanim al celor doi asociaţi ai societăţii, aşa încât dacă celălalt asociat nu ar fi dorit realizarea unui anumit demers în activitatea societăţii acesta nu s-ar fi putut realiza indiferent de voinţa asociatului B..

Or, la data semnării contractului de finanţare, cel de-al doilea asociat al A., E., era la rândul său asociat în alte cinci societăţi în care B. nu a avut şi nu are nicio contribuţie, ceea ce relevă că E. nu putea fi influenţat în luarea deciziilor sale privind activitatea A. S.R.L. de celălalt asociat.

În art. 16 alin. (3) din actul constitutiv al societăţii reclamante se menţionează că administrarea acesteia se realizează prin deciziile unanime ale administratorilor săi, care sunt cei doi asociaţi, cu părţi egale. Aceeaşi unanimitate este prevăzută şi pentru majorarea sau reducerea capitalului social, dar şi pentru luarea hotărârilor în adunarea generală referitoare la împărţirea părţilor sociale din capitalul social.

Instanţa de fond nu a avut în vedere că, potrivit Ghidului elaborat de Comisia Europeană în 2005 intitulat "Noua definiţie a IMM-urilor", două întreprinderi sunt legate dacă una deţine mai mult de 50% din acţiunile sau drepturile de vot la cealaltă.

4. Apărările formulate în cauză

Prin întâmpinare, intimatul-pârât Ministerul Fondurilor Europene (continuator al Ministerului Dezvoltării Regionale, Administraţiei Publice şi Fondurilor Europene) a invocat excepţia nulităţii recursului, iar în subsidiar, a solicitat respingerea recursului, ca nefondat.

În susţinerea excepţiei a arătat că recurenta nu indică motivele de casare şi nu dezvoltă critici care să poată fi încadrate în cazurile de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) C. proc. civ.. În realitate, recurenta este nemulţumită de soluţia pronunţată, împrejurare care însă nu este de natură să justifice demersul judiciar de reformare. Practic, se invocă aceleaşi motive care au stat la baza cererii de chemare în judecată, recurenta-reclamantă neconformându-se dispoziţiilor art. 486 lit. d) C. proc. civ., de a cuprinde în cererea de recurs indicarea motivelor de nelegalitate pe care se întemeiază recursul şi dezvoltarea lor. Or, o cale extraordinară de atac poate fi exercitată numai pentru cazurile strict prevăzute de cadrul legal incident.

Cât priveşte fondul recursului, arată că recurenta-reclamantă atacă hotărârea doar sub aspectul interpretării date de prima instanţă noţiunii de întreprinderi legate, astfel cum aceasta este definită de Legea nr. 346/2004, context în care soluţia de respingere a celorlalte critici a dobândit autoritate de lucru judecat.

Evaluarea cererii de finanţare a avut în vedere criteriile de eligibilitate a solicitantului, între care se numără cel potrivit căruia solicitanţii trebuie să se încadreze în categoria întreprinderilor mici sau mijlocii, fiind prezentate condiţiile ce trebuie îndeplinite în acest sens, conform Legii nr. 346/2004.

Recurenta-reclamantă a dovedit îndeplinirea condiţiei de eligibilitate prin prezentarea declaraţiei pe proprie răspundere privind încadrarea întreprinderii în categoria IMM-urilor.

În ceea ce priveşte incidenţa prevederilor art. 44 alin. (4), coroborat cu art. 44 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 346/2004, deşi recurenta-reclamantă susţine că nu este întreprindere legată cu C. S.R.L. prin intermediul lui B., urmează să se aibă în vedere că, pentru ca două întreprinderi să fie considerate legate în sensul prevederilor legale anterior menţionate, este suficient ca una dintre acestea să deţină majoritatea drepturilor de vot ale acţionarilor sau asociaţilor în cadrul celeilalte întreprinderi. De asemenea, sunt considerate întreprinderi legate şi acelea în care o persoană fizică sau un grup de persoane acţionează de comun acord, întreprinderile desfăşurând activitatea lor sau o parte din activitate pe aceeaşi piaţă relevantă ori pe pieţe adiacente.

Pentru constatarea legăturii dintre cele două întreprinderi nu este relevantă împrejurarea că B. nu deţinea majoritatea drepturilor de vot în cadrul societăţii reclamante, fiind suficient că aceasta deţine majoritatea drepturilor de vot ale acţionarilor sau asociaţilor celeilalte întreprinderi.

Aşa cum a reţinut instanţa de fond, elementul definitoriu în constatarea neîndeplinirii criteriului de eligibilitate a fost legătura existentă între reclamantă şi C. S.R.L., în cadrul căreia asociat unic este B., împrejurare necontestată. De asemenea, nu se contestă că cele două societăţi îşi desfăşoară activitatea sau o parte din activitate pe aceeaşi piaţă relevantă ori pe pieţe adiacente.

Ceea ce recurenta-reclamantă omite să analizeze este tocmai motivul pentru care s-a stabilit creanţa bugetară, respectiv legătura existentă între B. şi societatea C. S.R.L., legătură care a condus la concluzia că, la data semnării contractului de finanţare, recurenta-reclamantă nu era întreprindere autonomă.

5. Alte aspecte procesuale

Potrivit modificărilor legislative succesive cuprinse în O.U.G. nr. 1/2018, O.U.G. nr. 68/2019 şi O.U.G. nr. 212/2020, autoritatea ministerială pârâtă şi-a schimbat denumirea, din Ministerul Dezvoltării Regionale, Administraţiei Publice şi Fondurilor Europene în Ministerul Fondurilor Europene şi, ulterior, în Ministerul Investiţiilor şi Proiectelor Europene.

II. Soluţia instanţei de recurs

Analizând actele şi lucrările dosarului, precum şi sentinţa recurată, în raport de motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., Înalta Curte constată că recursul declarat de reclamanta Societatea A. S.R.L. este fondat, pentru următoarele considerente:

Deşi prin cererea de recurs nu sunt indicate formal motivele de nelegalitate, aşa cum s-a arătat şi prin încheierea de amânare a pronunţării din 3.03.2021, Înalta Curte, în exercitarea atribuţiilor sale privind calificarea criticilor formulate, a încadrat aceste critici în cazul de nelegalitate prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. - hotărârea a fost pronunţată cu aplicarea greşită a legii, constatând că recurenta-reclamată invocă greşita aplicare de către instanţa de fond a dispoziţiilor art. 44 alin. (1) lit. a) şi alin. (4) din Legea nr. 346/2004.

Potrivit art. 44 alin. (1) lit. a), (1) Întreprinderile legate sunt întreprinderile între care există oricare dintre următoarele raporturi:

a) o întreprindere deţine majoritatea drepturilor de vot ale acţionarilor sau ale asociaţilor celeilalte întreprinderi, iar potrivit alin. (4) al aceluiaşi articol, Întreprinderile între care există oricare dintre raporturile descrise mai sus, prin intermediul unei persoane fizice sau al unui grup de persoane fizice care acţionează de comun acord, sunt, de asemenea, considerate întreprinderi legate, dacă îşi desfăşoară activitatea sau o parte din activitate pe aceeaşi piaţă relevantă ori pe pieţe adiacente.

Prin procesul-verbal de constatare a neregulilor nr. DGPEC/5315/3.02.2017, confirmat prin decizia de soluţionare a contestaţiei administrative nr. 16711/24.04.2017, s-a constatat că recurenta-reclamantă nu îndeplinea criteriul de eligibilitate pentru finanţarea acordată prin contractul nr. x/22.11.2013, pentru proiectul "Achiziţie utilaj pentru dezvoltarea activităţii A. SRL", referitor la statutul de întreprindere mică sau mijlocie, întrucât la data semnării contractului de finanţare, în raport de dispoziţiile legale anterior citate, trebuie considerată întreprindere legată cu C. S.R.L., legătură în raport de care beneficiara se încadra în categoria întreprinderilor mari, nefiind eligibilă pe operaţiunea dedicată IMM-urilor.

Pentru a considera că cele două întreprinderi sunt legate, autoritatea pârâtă a avut în vedere, prin procesul-verbal menţionat, următoarele date factuale: A. S.R.L. are drept asociaţi pe B. şi E., fiecare cu o cotă de participare de 50% din capitalul social, ambii cu statut de administrator; societatea are ca activitate principală cod CAEN 8130 - Activităţi de întreţinere peisagistică; B. are o cotă de participare de 100% şi este administrator cu drepturi depline la societatea C. S.R.L.; aceasta din urmă are domeniu de activitate cod CAEN 0130 - Cultivarea plantelor pentru înmulţire; C. S.R.L. a reprezentat principalul client al A. S.R.L., în 2011 cu o pondere de 65,21% din valoarea vânzărilor/prestărilor de servicii, iar în 2012 cu o pondere de 46,10%.

În acest context factual, s-a reţinut că "se poate identifica o legătură între A. S.R.L. şi C. S.R.L., prin persoana fizică B. şi domenii de activitate conexe, fapt pentru care beneficiarul se încadra în categoria întreprinderilor mari". Drept urmare, finanţarea acordată a fost retrasă în considerarea neregulii constând în neîndeplinirea criteriului de eligibilitate referitor la statutul societăţii de întreprindere mică sau mijlocie.

Instanţa de fond a confirmat legalitatea actelor administrative, argumentând în sensul că, pentru a considera cele două societăţi întreprinderi legate, este suficient ca una dintre acestea să deţină majoritatea drepturilor de vot ale acţionarilor sau ale asociaţilor celeilalte întreprinderi şi nefiind necesar ca şi reciproca să fie valabilă (raţionamentul operând şi în situaţia prevăzută de alin. (4) al art. 44 din Legea nr. 346/2004).

Prin urmare, reţine instanţa de fond, B., asociat al societăţii reclamante şi deţinător a 100% din părţile sociale în cadrul C. S.R.L. face să existe raportul descris la art. 44 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 346/2004 între cele două întreprinderi. Instanţa subliniază că nu este relevant că B. nu deţine majoritatea drepturilor de vot în cadrul societăţii reclamante, fiind suficient că deţine o astfel de majoritate în cadrul celeilalte întreprinderi.

Înalta Curte constată că dispoziţiile coroborate ale art. 44 alin. (1) lit. a) şi alin. (4) din Legea nr. 346/2004 au fost greşit aplicate de instanţa de fond.

Astfel, aşa cum rezultă explicit din cuprinsul alin. (1) lit. a) al art. 44, întreprinderile pot fi considerate legate dacă una deţine majoritatea drepturilor de vot ale acţionarilor sau asociaţilor celeilalte întreprinderi. În cauza de faţă nu se poate considera că A. S.R.L., prin intermediul persoanei fizice B., deţine drepturile de vot la C. S.R.L. întrucât A. nu este deţinută de B.. Acesta deţine numai 50% din acţiuni şi este administrator al societăţii, cu drepturi egale cu ale celuilalt asociat, care deţine restul de 50% din părţile sociale şi statutul de administrator.

Nici invers, nu se poate considera că C. S.R.L., prin intermediul lui B., deţine majoritatea drepturilor de vot la A. S.R.L., întrucât datele factuale demonstrează că B. deţine numai 50% din părţile sociale.

Prin urmare, acceptând premisa aplicabilităţii dispoziţiilor alin. (4) al art. 44 din Legea nr. 346/2004, în sensul că legătura între întreprinderi poate exista prin intermediul unei persoane fizice, în cazul de faţă, prin intermediul lui B., cu luarea în considerare a împrejurării că cele două întreprinderi îşi desfăşoară activitatea pe aceeaşi piaţă relevantă sau pe pieţe adiacente, se constată că pentru a se stabili statutul de întreprinderi legate este necesar să se stabilească că, prin intermediul persoanei fizice, există situaţia prevăzută de art. 44 alin .(1) lit. a) din lege, respectiv una dintre întreprinderi deţine majoritatea drepturilor de vot ale acţionarilor sau asociaţilor celeilalte întreprinderi. Or, această situaţie nu există în cauză întrucât, B. deţinând numai 50% din părţile sociale ale A. S.R.L., nu se poate pune semnul egalităţii între această persoană fizică şi societatea recurentă-reclamantă.

Pe cale de consecinţă, nu se poate considera că A. deţine 100% din părţile sociale la C. S.R.L. (aşa cum a reţinut instanţa de fond) şi nici că C. S.R.L. ar deţine majoritatea drepturilor de vot ale asociaţilor A. S.R.L. (aşa cum pare să fie orientată motivarea sumară a procesului-verbal de nereguli) întrucât nici nu s-a invocat şi nici nu s-a demonstrat că situaţia de întreprinderi legate s-ar baza pe grupul de persoane B. E..

Nici din perspectiva dreptului european nu se poate reţine statutul de întreprinderi legate al celor două societăţi. Împrejurarea că o parte importantă a vânzărilor/prestărilor de servicii ale A. au avut drept beneficiar societatea C. S.R.L. nu dovedeşte existenţa unei cooperări funcţionale între aceste persoane juridice (respectiv între asociaţii lor) care să conducă la concluzia adoptării unui comportament concertat (în sensul hotărârii CJUE din cauza C-110/13, HaTeFo).

Relevarea procentului relativ mare al vânzărilor/prestărilor de servicii către C. S.R.L. nu poate însemna că A. S.R.L. ar fi numai formal autonomă. Acest element factual nu justifică concluzia că cele două societăţi ar crea o entitate economică unică câtă vreme nu s-a invocat şi nu s-a demonstrat că între cei doi asociaţi ai A. ar exista şi ale relaţii, de familie, contractuale ori de alt tip decât cele generate de deţinerea părţilor sociale ale societăţii recurente-reclamante.

Prin urmare, nu este demonstrată o acţiune concertată în sensul art. 3 alin. (3) al anexei la Recomandarea 2003/361/CE a Comisiei din 6 mai 2003 privind definirea microîntreprinderilor şi a întreprinderilor mici şi mijlocii, respectiv coordonarea asociaţilor pentru a exercita asupra deciziilor comerciale ale ambelor întreprinderi o influenţă care să excludă ca acestea să poată fi considerate independente una de cealaltă, din punct de vedere economic.

Pentru aceste motive, în temeiul art. 496 raportat la art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. şi art. 20 alin. (3) din Legea nr. 554/2004, Înalta Curte va admite recursul, va casa sentinţa recurată şi, rejudecând, va admite cererea de chemare în judecată formulată de reclamanta Societatea A. S.R.L., în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Investiţiilor şi Proiectelor Europene - Direcţia Generală Programe Europene şi va anula Procesul-verbal de constatare a neregulilor şi de stabilire a creanţelor bugetare nr. x/03.02.2017 şi Decizia de soluţionare a contestaţiei administrative nr. 16711/24.04.2017, emise de pârât.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de reclamanta Societatea A. S.R.L. împotriva sentinţei civile nr. 1731 din 11 aprilie 2018, pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal.

Casează sentinţa recurată şi, rejudecând:

Admite cererea de chemare în judecată formulată de reclamanta Societatea A. S.R.L., în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Investiţiilor şi Proiectelor Europene - Direcţia Generală Programe Europene.

Anulează Procesul-verbal de constatare a neregulilor şi de stabilire a creanţelor bugetare nr. x/03.02.2017 şi Decizia de soluţionare a contestaţiei administrative nr. 16711/24.04.2017, emise de pârât.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 16 martie 2021.