Compensation for restricted use of protected natural land: liability of environmental ministry vs. statutory duty to initiate payment mechanism

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Cererea de chemare în judecată

Prin cererea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal la data de 10.02.2015, sub nr. x/2015 şi ulterior precizată, reclamanta A. a chemat în judecată pârâtul MINISTERUL MEDIULUI, APELOR SI PADURILOR- DIRECTIA BIODIVERSITĂŢII, solicitând instanţei ca prin hotărârea ce o va pronunţa, să dispună obligarea pârâtului la plata sumei de 90.000 RON, reprezentând daune cauzate de lipsa de folosinţa a terenului in suprafaţa totala de 346.000 mp, din satul Rogojeni, corn .Suceveni Jud Galaţi, tarlaua x, parcela x, in punctul x, având nr. Cadastral provizoriu x.

Soluţia instanţei de fond

Prin sentinţa civilă nr. 995 pronunţată în data de 23.03.2016, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal a admis excepţia lipsei calităţii procesuale pasive, respingând acţiunea reclamantei A., în contradictoriu cu pârâtul MINISTERUL MEDIULUI, APELOR ŞI PĂDURILOR, DIRECŢIA BIODIVERSITĂŢII, ca fiind formulată împotriva unei persoane fără calitate procesuală.

Cererea de recurs

Împotriva sentinţei nr. 995 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal în data de 23.03.2016 recurenta-reclamantă A. - prin împuternicit B. a formulat recurs, invocând motivele de nelegalitate prevăzute de art. 488 pct. 6 şi 8 C. proc. civ.

Susţine recurenta- reclamantă, în ceea ce priveşte motivul de nelegalitate prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., că hotărârea de fond nu cuprinde motivele pentru care instanţa s-a pronunţat în sensul admiterii excepţiei lipsei calităţii procesuale pasive şi a respingerii acţiunii, ca fiind formulată împotriva unei persoane fără calitate procesuală, intanţa nemotivând în nici un fel soluţia la care s-a ajuns, în condiţiile în care dispoziţiile legale sunt foarte clare. Astfel cum a susţinut şi în cererea de chemare în judecată, sarcina iniţierii modalităţii de solicitare, calcul şi de acordare a compensaţiilor revine pârâtului- intimat, conform prevederilor art. 26 (1) din O.U.G. nr. 57/2007, care are implicit şi obligaţia de plată a compensaţiilor băneşti, în condiţiile în care a respectat dispoziţiile intimatei şi a lăsat terenul său în nelucrare, înregistrând pierderi însemnate de la acel moment, prin lipsa de folosinţă a terenului, fiindu-i astfel încălcat grav dreptul de proprietate privată, garantat de Constituţia României prin art. 44 alin. (1) şi (2).

Invocă deopotrivă recurenta - reclamantă incidenţa în cauză a cazului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., soluţia instanţei de fond fiind dată cu încălcarea sau aplicarea greşită a normelor de drept material prevăzute într-o ordonanţă guvernamentală, în speţă O.U.G. nr. 57/2007 privind regimul ariilor naturale protejate, conservarea habitatelor naturale, a florei şi a faunei sălbatice, din care rezultă foarte clar că " modalitatea de solicitare, de calcul şi de acordare a compensaţiilor se stabileşte prin Hotărâre a Guvernului, iniţiată de autoritatea publică centrală pentru protecţia mediului şi pădurilor".

Consideră recurenta că autoritatea publică cetrală pentru protecţia mediului şi pădurilor, aşa cum este descrisă în O.U.G. nr. 57/2007 este însăşi intimata, care nu a dat curs acestor dispoziţii legale, fapt ce a dus în prezent la un " blocaj" în privinţa plăţii compensaţiilor băneşti pentru lipsa de folosinţă a terenurilor proprietate privată, motiv pentru care apreciază că poate sta în judecată ca pârât - intimat şi poate avea calitate procesuală pasivă în acest sens.

Solicită astfel respingerea excepţiei lipsei calităţii procesuale pasive, invocată de instanţa de fond, din oficiu, susţinând că, astfel cum rezultă din cuprinsul dispoziţiilor art. 26 (1) din O.U.G. nr. 57/2007, privind regimul ariilor naturale protejate, conservarea habitatelor naturale, a florei şi a faunei sălbatice, rezultă că iniţiativa stabilirii modalităţii de soliciare, calcul şi acordare a compensaţiilor pentru lipsa de folosinţă a terenurilor revine unei autorităţi publice centrale, în speţă Ministerului Mediului, Apelor şi Pădurilor.

Apreciază că între recurenta-reclamantă şi intimatul - pârât s-a creat un raport juridic dedus judecăţii, de la momentul la care prin Adresa nr. x/12.04.2013, Ministerul Mediului şi Schimbărilor Climatice (Ministerul Mediului, Apelor şi Pădurilor) i-a răspuns la solicitarea sa de a indica modalitatea de exploatare a proprietăţii.

Astfel, recurenta apreciază că, în mod nelegal prima instanţă a constatat lipsa calităţii procesuale pasive a intimatului - pârât Ministerul Mediului, Apelor şi Pădurilor, Direcţia Biodiverităţii, în materia dedusă judecăţii, privind stabilirea şi plata compensaţiilor băneşti, în condiţiile în care din lege rezultă în mod expres că sarcina iniţierii acestei modalităţi de calcul şi acordare a compensaţiilor revine acestei autorităţi, implicit obligaţia de plată.

Solicită astfel admiterea recursului, casarea în tot a sentinţei civile recurate şi în consecinţă respingerea excepţiei lipsei calităţii procesuale pasive şi admiterea cererii de chemare în judecată, astfel cum a fost formulată.

Apărările formulate în cauză

Împotriva recursului promovat de recurenta - reclamantă nu a formulat întâmpinare intimatul - reclamant, ci doar Note Scrise, în cadrul cărora a solicitat respingerea recursului, ca nefondat şi menţinerea sentinţei de fond, ca legală şi temeinică.

Procedura de soluţionare a recursului

Având în vedere Hotărârea Colegiului de Conducere nr. 106 din data de 20 septembrie 2018 prin care s-a luat act de hotărârea Plenului judecătorilor secţiei de contencios administrativ şi fiscal a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie adoptată la data de 13 septembrie 2018 în sensul că, procedura de filtrare a recursurilor reglementată prin dispoziţiile art. 493 C. proc. civ., este incompatibilă cu specificul domeniului contenciosului administrativ şi fiscal, a fost fixat termen pentru soluţionarea recursului de faţă.

Soluţia şi considerentele Înaltei Curţi asupra recursului, potrivit prevederilor art. 496-499 din C. proc. civ.

În ceea ce priveşte motivul de nelegalitate prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., potrivit căruia casarea hotărârii se poate cere când aceasta nu cuprinde motivele pe care se întemeiază sau când cuprinde motive contradictorii ori numai străine de natura cauzei, Înalta Curte reţine următoarele:

Potrivit dispoziţiilor art. 425 alin. (1) lit. b) din C. proc. civ., republicat, hotărârea judecătorească va cuprinde:

"(1)/…/b) considerentele, în care se vor arăta obiectul cererii şi susţinerile pe scurt ale părţilor, expunerea situaţiei de fapt reţinută de instanţă pe baza probelor administrate, motivele de fapt şi de drept pe care se întemeiază soluţia, arătându-se atât motivele pentru care s-au admis, cât şi cele pentru care s-au înlăturat cererile părţilor."

Verificând considerentele sentinţei recurate, Înalta Curte constată că acestea îndeplinesc exigenţele dispoziţiilor art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ. şi explică în mod convingător soluţia pronunţată în dispozitiv, prin argumente de fapt şi de drept care demonstrează că judecătorul fondului a analizat în mod adecvat probele dosarului, pe care le-a trecut prin filtrul propriei sale aprecieri şi a explicat raţionamentul pe baza căruia a reţinut, în final, că acţiunea reclamantei a fost formulată împotriva unei persoane fără calitate procesuală.

În cauză, hotărârea pronunţată de instanţa de fond satisface cerinţele prevăzute de dispoziţiile legale menţionate, în considerentele acesteia regăsindu-se motivele de fapt şi de drept care au determinat formarea convingerii instanţei cu privire la soluţia pronunţată.

Astfel, sentinţa recurată cuprinde în motivare argumentele pentru care prima instanţă a constatat că, raportat la obiectul cererii de chemare în judecată, acţiunea promovată de recurenta - reclamantă a fost îndreptată împotriva unei persoane fără calitate procesuală, aceste argumente raportându-se în mod necesar, pe de o parte, la susţinerile reclamantei, iar pe de altă parte, la dispoziţiile legale aplicabile raportului juridic dedus judecăţii.

Astfel cum rezultă şi din considerentele sentinţei civile recurate, instanţa de fond a procedat în conformitate cu normele legale mai sus menţionate, soluţionând cu prioritate, în conformitate cu dispoziţiile art. 248 C. proc. civ., excepţia lipsei calităţii procesuale pasive, în sensul admiterea acesteia.

Motivarea clară şi accesibilă a judecătorului fondului răspunde şi exigenţelor impuse de art. 6 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului, care obligă tribunalele să-şi motiveze deciziile dar nu le poate impune să dea un răspuns detaliat la fiecare argument, întinderea obligaţiei de motivare putând să varieze în funcţie de natura deciziei şi trebuind analizată în lumina circumstanţelor fiecărei speţe (Hotărârea din 9 decembrie 1994 în cauza Ruiz Torja contra Spaniei).

Faţă de aceste considerente Înalta Curte apreciază că toate criticile recurentei subsumate motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., sunt nefondate, sentinţa ce formează obiectul recursului fiind redactată cu respectarea dispoziţiilor art. 425 din C. proc. civ. - judecătorul fondului expunând în mod clar şi logic argumentele care au fundamentat soluţia adoptată.

În ceea ce priveşte motivul de nelegalitate prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., potrivit căruia, casarea unei hotărâri se poate cere când "aceasta a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greşită a normelor de drept material", Înalta Curte reţine că aceste dispoziţii au în vedere situaţiile în care instanţa recurge la textele de lege ce sunt de natură să ducă la soluţionarea cauzei, dar fie le încalcă, în litera sau în spiritul lor, fie le aplică greşit, interpretarea pe care le-o dă fiind prea întinsă sau prea restrânsă ori cu totul eronată.

În cauza de faţă aceste motive nu sunt incidente, sentinţa pronunţată în litigiu fiind dată ca urmare a interpretării şi aplicării corecte a normelor de drept material la circumstanţele de fapt ale cauzei, instanţa de fond aplicând în mod corect dispoziţiile legale.

Analizând obiectul litigiului dedus judecăţii, Înalta Curte constată că recurenta reclamantă A. a chemat în judecată Ministerul Mediului, Apelor şi Pădurilor - Direcţia Biodiverităţii, solicitând obligarea acestuia la plata daunelor cauzate de lipsa de folosinţă a terenului în suprafaţă totală de 346.000 mp, din judeţul Galaţi, Tarlaua 102, parcela x, . . . . . . . . . .urmare a atingerii aduse dreptului său de proprietate asupra terenului, lipsită fiind de posibilitatea exercitării prerogativelor acestui drept, respectiv dreptul de a-l folosi, de a-i culege fructele şi de a dispune de acesta din cauza limitărilor impuse de pârât.

În susţinerea cererii sale recurenta reclamantă a invocat dispoziţiile art. 26 alin. (1) şi (2) din O.U.G. nr. 57/2007 privind regimul ariilor protejate, conservarea habitatelor naturale, a florei şi a faunei sălbatice.

Instanţa de fond, din oficiu a invocat excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a pârâtului, pe care a şi admis-o, reţinând în esenţă că nu există dispoziţii legale sau cuprinse în acte normative cu forţă juridică inferioară legii care să consacre obligaţia Ministerului Mediului, Apelor şi Pădurilor la plata compensaţiilor prevăzute de art. 26 alin. (1) din O.U.G. nr. 57/2007.

Analizând hotărârea atacată din această perspectivă, având în vedere deopotrivă şi criticile formulate de recurenta - reclamantă pe acest aspect, Înalta Curte reţine că dispoziţiile articolului 26 alin. (1) din O.U.G. nr. 57/2007, în baza cărora reclamanta solicită obligarea pârâtului la plata compensaţiilor nu stabilesc în sarcina autorităţii publice chemate în judecată, respectiv Ministerul Mediului, Apelor şi Pădurilor, obligaţia de a plăti aceste compensaţii, ci doar obligaţia de a iniţia hotărârea de Guvern în cadrul căreia să se stabilească "modalitatea de solicitare, de calcul şi de acordare a compensaţiilor".

Astfel, instanţa de control judiciar apreciază că judecătorul fondului în mod corect a reţinut că obligaţia de plată a compensaţiilor nu se confundă cu obligaţia de iniţiere a hotărârii de guvern la care face referire alin. (1) al articolului 26 din O.U.G. nr. 57/2007.

Înalta Curte apreciază că susţinerea recurentei, în sensul că textul de lege mai sus menţionat stabileşte în sarcina Ministerului Mediului, Apelor şi Pădurilor - Direcţia Biodiversităţii "implicit obligaţia de plată...a compensaţiilor", reprezintă o simplă supoziţie, fără niciun suport legal, dispoziţiile anterior menţionate neconferind autorităţii pârâte chemate în judecată atribuţia şi competenţa de a plăti sumele solicitate de reclamantă în acţiune, cu titlu de compensaţii.

Constatând că nu există identitate între partea chemată în judecată ca pârât şi persoana faţă de care reclamanta îşi poate realiza pretenţiile, în mod legal instanţa de fond a admis excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a acestei autorităţi.

Având în vedere aceste considerente, Înalta Curte constată că dezlegarea dată litigiului cu care a fost învestită instanţa de fond reflectă interpretarea şi aplicarea corectă a prevederilor legale incidente.

În concluzie, se constată că toate criticile recurentei sunt nefondate, judecătorul fondului a expus în mod clar şi logic argumentele care au fundamentat soluţia adoptată, iar considerentele hotărârii reflectă aplicarea adecvată a cadrului normativ incident.

Temeiul legal al soluţiei adoptate în recurs

Pentru considerentele expuse, nefiind incidente motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 6 şi 8 din C. proc. civ., republicat, Înalta Curte, în temeiul dispoziţiilor art. 20 din Legea nr. 554/2004 şi art. 496 alin. (1) din C. proc. civ., republicat va respinge recursul declarat de reclamanta A. prin împuternicit B., ca nefondat, menţinând sentinţa atacată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂŞTE:

Respinge recursul formulat de reclamanta A. prin împuternicit B. împotriva sentinţei civile nr. 995 din 23 martie 2016 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 26 martie 2019.