Suspension of execution of fiscal administrative acts: failure to prove serious doubt on legality precludes imminent damage analysis under Law 554/2004

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată la Curtea de Apel Timişoara la data de 02.08.2018, sub nr. x/2018, reclamanta Compania Naţională de Administrare a Infrastructurii Rutiere S.A. (CNAIR SA-fosta CNADNR SA), prin Direcţia Regională de Drumuri şi Poduri Timişoara (DRDP) a solicitat instanţei, în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Finanţelor Publice-Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Timişoara- Serviciul Inspecţie Economico-Financiară, suspendarea măsurilor dispoziţiei obligatorii nr. x transmisă prin adresa de înaintare TMR_AIF 1398/05.04.2018 şi, în consecinţă, suspendarea executării măsurilor până la soluţionarea plângerii prealabile şi a contestaţiei formulată în instanţă, în conformitate cu prevederile Legii nr. 554/2004 cu modificările şi completările ulterioare, respectiv dispoziţiile art. 14 coroborat cu art. 15.

2. Soluţia instanţei de fond

Prin sentinţa civilă nr. 258 din data de 16 octombrie 2018, Curtea de Apel Timişoara, secţia contencios administrativ şi fiscal a respins acţiunea ca nefondată.

3. Cererea de recurs

Împotriva sentinţei civile nr. 258 din data de 16 octombrie 2018 a Curţii de Apel Timişoara, secţia contencios administrativ şi fiscal a declarat recurs reclamanta Compania Naţională de Administrare a Infrastructurii Rutiere prin Direcţia Regională de Drumuri şi Poduri Timişoara, solicitând admiterea recursului, casarea sentinţei recurate şi suspendarea executării măsurilor dispuse prin deciziile obligatorii ale Ministerului Finanţelor Publice, până la finalizarea dosarului nr. x/2018

În motivarea căii de atac exercitate, recurenta a arătat că soluţia instanţei de fond a fost dată cu aplicarea incorectă a normelor de drept material la situaţia de fapt dedusă judecăţii, temeinicia presupunând stabilirea exactă a însăşi acestei situaţii.

Recurenta a arătat că cererea de suspendare este perfect admisibilă, cele trei condiţii prevăzute de lege fiind îndeplinite şi prin prisma faptului că titlu executoriu însuşi nu reprezintă o hotărâre judecătorească, astfel că pe parcursul judecăţii contestaţiei la executare nu se pot invoca motive de fapt sau de drept privitoare la fondul dreptului cuprins în titlul executoriu, astfel că apreciază a fi imperios necesar controlul judecătoresc în ceea ce priveşte caracterul cert, lichid şi exigibil al creanţei în sumă de 3.955.939 RON.

În ceea ce priveşte cea de-a doua condiţie, respectiv paguba iminentă, recurenta a susţinut că punerea în executare a deciziei contestate ar produce o pagubă iminentă în patrimoniul său prin perturbarea gravă a activităţii raportat la cuantumul sumelor contestate, iar posibilele consecinţe negative s-ar rasfrânge nu doar asupra patrimoniului, ci şi asupra terţilor(angajaţi).

II. Considerentele Înaltei Curţi asupra recursului

Analizând sentinţa atacată prin prisma criticilor recurentei şi a dispoziţiilor legale incidente, Înalta Curte constată că recursul este nefondat pentru considerentele următoare:

Recurenta Compania Naţională de Administrare a Infrastructurii Rutiere prin Direcţia Regională de Drumuri şi Poduri Timişoara a adus critici sentinţei instanţei de fond ce pot fi circumscrise motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ.

Motivul de nelegalitate prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8) din C. proc. civ., invocat de recurenta - reclamantă, este incident "când hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greşită a normelor de drept material", în cauza de faţă fiind vorba despre aplicarea dispoziţiilor art. 14 din Legea nr. 554/2004 cu privire la suspendarea executării actului administrativ.

Potrivit prevederilor art. 14 alin. (1), "În cazuri bine justificate şi pentru prevenirea unei pagube iminente, după sesizarea, în condiţiile art. 7, a autorităţii pârâte care a emis actul sau a autorităţii ierarhic superioare, persoana vătămată poate să ceară instanţei competente să dispună suspendarea executării actului administrativ unilateral (...)".

Condiţiile pentru luarea măsurii suspendării executării sunt cazurile bine justificate şi prevenirea unei pagube iminente, noţiuni explicate de actul normativ menţionat, astfel: cazuri bine justificate - împrejurările legate de starea de fapt şi de drept, care sunt de natură să creeze o îndoială serioasă în privinţa legalităţii actului administrativ (art. 2 alin. (1) lit. t) şi pagubă iminentă - prejudiciul material viitor şi previzibil sau, după caz, perturbarea previzibilă gravă a funcţionării unei autorităţi pârâte sau a unui serviciu public (art. 2 alin. (1) lit. ş).).

În ceea ce priveşte motivarea actului, recurenta a susţinut că nicăieri în tot cuprinsul raportului sau a dispoziţiilor obligatorii nu este prevăzut vreun temei de drept sau menţionată vreo normă legală care să fi fost încălcată.

Or, aşa cum a reţinut şi instanţa de fond, din lecturarea Dispoziţiei obligatorii, rezultă că fiecare măsură dispusă de entitatea pârâtă are menţionat fundamentul juridic (temeiul de drept) ce o întemeiază, necomportând că acesta este reprezentat prevederi contractuale menţionate expres ori de dispoziţii legale clar indicate: pct. 6.2 al Cap. 6 din contractul nr. x/78934/2012; pct. 4.1.5 şi 9 din caietul de sarcini aferent atribuirii contractului x/19.11.2012, art. 6.1. alin. 2 şi 6.3 pct. 3 din contract, art. 30 din Ordinul comun nr. 1025/22.12.2011 al Ministerului Transporturilor şi Infrastructurii şi nr. 16/17.01.2012 al Ministerului Administraţiei şi Internelor pentru aprobarea reglementării tehnice "Normativ privind prevenirea şi combaterea înzăpezirii drumurilor publice", art. 6 din Lg. nr. 82/1991 a contabilităţii, pct. 46 din OMFP nr. 3055/2009, în vigoarea la data producerii evenimentelor constatate, art. 52 alin. (5) şi (6) din Lg. nr. 500/2002 privind finanţele publice, art. 5 din O.G. nr. 119/1999, art. 22 alin. (1)-(3) din O.U.G. nr. 94/2011; pct. 3.1.5 din caietul de sarcini aferent atribuirii contractului nr. x/2058/19.11.2012, anexa 8 din "Normativ privind prevenirea şi combaterea înzăpezirii drumurilor publice", art. 6.3, 6.5, 6.7 şi 6.9 din contractul nr. x/78934/29.11.2012; art. 11.3 alin. (3) din contract; pct. 4.1.5 şi 9 din caietul de sarcini aferent atribuirii contractului nr. x/78932 din 29.11.2012, art. 6.1. alin. 2, 6.3 pct. 3, 6.5, 6.7 şi 6.9 din contract, pct. 57 alin. (1), (2) şi 5 din OMFP nr. 1802/2014 pentru aprobarea Reglementărilor contabile privind situaţiile financiare anuale individuale şi situaţiile financiare anuale consolidate în vigoare; pct. 13.1.1 (ind. 102.1), 13.1.2 (Ind. 102.2) şi 13.1.4 (Ind 102.5) din contractul nr. x/78940/29.11.2012, art. 5 din O.G. nr. 119/1999 republicată şi actualizată privind controlul intern şi controlul financiar preventiv.

În concluzie, instanţa de control judiciar constată că motivele invocate de către parte nu sunt de natură să dea naştere unei îndoieli serioase cu privire la legalitatea actelor şi nu justifică măsura de suspendare a acestora.

În ceea ce priveşte paguba iminentă, este adevărat că suma imputată recurentei - reclamantei este într-un cuantum ridicat, fiind posibil ca executarea ei să fie de natură să afecteze în mod ireversibil activitatea societăţii, în funcţie de situaţia economică a acesteia.

În condiţiile în care, însă, nu a fost reţinută existenţa cazului bine justificat iar cele două condiţii impuse de art. 14 din legea 554/2004 trebuie îndeplinite în mod cumulativ problema pagubei iminente devine irelevantă, soluţia de respingere a cererii de suspendare a actelor atacate fiind temeinică şi legală ca urmare a reţinerii cazului bine justificat.

Faţă de aceste considerente, în baza art. 496 din C. proc. civ. raportat la art. 20 din legea 554/2004 Înalta Curte va respinge recursul ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul formulat de reclamanta Compania Naţională de Administrare a Infrastructurii Rutiere S.A prin Direcţia Regională de Drumuri şi Poduri Timişoara împotriva sentinţei civile nr. 258 din 16 octombrie 2018 a Curţii de Apel Timişoara, secţia contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 21 martie 2019.