Suspension of execution for tax assessment: well-justified cases and imminent damage under Law 554/2004

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1. Cererea de chemare în judecată

Prin cererea înregistrată pe rolul acestei instanţe la data de 24.10.2017 sub nr. x/2017, reclamanta A. S.R.L. în contradictoriu cu pârâta Direcţia Generală a Finanţelor Publice Ploieşti, Administraţia pentru Contribuabili Mijlocii Constituită la Nivelul Regiunii Ploieşti a solicitat suspendarea executării Deciziei de impunere înregistrată sub nr. x şi a Deciziei nr. 3284/03.10.2017 privind obligaţii fiscale accesorii, solicitând admiterea cererii de suspendare a executării atât a Deciziei contestate cu privire la suma totală de 1.559.895 RON, reprezentând impozit pe profit stabilit suplimentar în cuantum de 789.015,00 RON şi TVA stabilită suplimentar în cuantum de 770.880 RON, cât şi a Deciziei nr. 3284/03.10.2017 pentru suma totală de 674.474 RON reprezentând dobânzi, penalităţi de întârziere şi penalităţi de nedeclarare.

2. Soluţia instanţei de fond

Prin sentinţa civilă nr. 1559 din data de 30 martie 2018 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII -a contencios administrativ şi fiscal a admis cererea de chemare în judecată formulată de formulată de reclamantul A. S.R.L., în contradictoriu cu pârâta Direcţia Generală a Finanţelor Publice, Administraţia Pentru Contribuabili Mijlocii Constituită la Nivelul Regiunii Ploieşti şi a suspendat executarea Deciziei de impunere nr. x/20.09.2017 şi a Deciziei nr. 3284/03.10.2017, ambele emise de DGFP - Administraţia pentru Contribuabili Mijlocii constituită la nivelul regiunii Ploieşti, până la pronunţarea instanţei de fond.

3. Cererea de recurs

Împotriva sentinţei civile nr. 1559 din data de 30 martie 2018 a declarat recurs pârâta Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Ploieşti în numele şi pentru Administraţia pentru Contribuabili Mijlocii Constituită la Nivelul Regiunii Ploieşti, întemeiat pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ.

În motivarea căii de atac exercitate, recurenta a arătat că instanţa de fond a apreciat în mod greşit că în speţă au fost îndeplinite condiţiile prevăzute de art. 14 din Legea nr. 554/2004.

Recurenta a susţinut că motivele invocate în dovedirea cazului bine justificat impun cercetarea a numeroase aspecte care vizează temeinicia şi legalitatea actului administrativ şi nu pot fi verificate şi analizate în cadrul cererii de suspendare.

În ceea ce priveşte iminenţa producerii unei pagube în patrimoniul reclamantei prin punerea în executare a actului administrativ, instanţa de fond nu a arătat cât de iminent este prejudiciul, cât de imediat, consideraţiile referindu-se la un viitor nedeterminat, în producerea lui.

De asemenea, instanţa de fond a ignorat faptul că actul administrativ se bucură de prezumţia de legalitate, care la rândul său se bazează pe prezumţiile autenticităţii şi veridicităţii, fiind el însuşi un titlu executoriu.

4. Apărările intimatei

Intimata A. S.R.L. a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea recursului ca nefondat.

II. Considerentele Înaltei Curţi asupra recursului

Analizând sentinţa atacată prin prisma criticilor recurentei, a apărărilor formulate de intimată şi în raport cu dispoziţiile legale incidente, Înalta Curte constată că recursul este nefondat, pentru considerentele următoare:

Motivul de nelegalitate prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8) din C. proc. civ., invocat de recurenta - reclamantă, este incident "când hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greşită a normelor de drept material", în cauza de faţă fiind vorba despre aplicarea dispoziţiilor art. 14 din Legea nr. 554/2004 cu privire la suspendarea executării actului administrativ.

Potrivit prevederilor art. 14 alin. (1), "În cazuri bine justificate şi pentru prevenirea unei pagube iminente, după sesizarea, în condiţiile art. 7, a autorităţii pârâte care a emis actul sau a autorităţii ierarhic superioare, persoana vătămată poate să ceară instanţei competente să dispună suspendarea executării actului administrativ unilateral (...)".

Condiţiile pentru luarea măsurii suspendării executării sunt cazurile bine justificate şi prevenirea unei pagube iminente, noţiuni explicate de actul normativ menţionat, astfel: cazuri bine justificate - împrejurările legate de starea de fapt şi de drept, care sunt de natură să creeze o îndoială serioasă în privinţa legalităţii actului administrativ (art. 2 alin. (1) lit. t) şi pagubă iminentă - prejudiciul material viitor şi previzibil sau, după caz, perturbarea previzibilă gravă a funcţionării unei autorităţi pârâte sau a unui serviciu public (art. 2 alin. (1) lit. ş).).

Criticile recurentei vizează îndeplinirea condiţiilor prevăzute de art. 14 din Legea nr. 554/2004.

Referitor la existenţa unui caz bine justificat, se impune precizarea că, potrivit art. 2 alin. (1) lit. t) din Legea nr. 554/2004, cazurile bine justificate presupun împrejurări legate de starea de fapt şi de drept care sunt de natură să creeze o îndoială serioasă în privinţa legalităţii actului administrativ.

Este adevărat că în cadrul procedurii suspendării de executare nu se poate face o analiză aprofundată a conţinutului raportului juridic dedus judecăţii, pentru a nu se prejudeca fondul cauzei, dar aceasta nu înseamnă că împrejurările de fapt şi de drept care ar putea crea o îndoială serioasă în privinţa legalităţii actului administrativ se limitează la dimensiunea formală a acesteia.

Dimpotrivă, aparenţa de nelegalitate poate viza şi aspecte de drept material, esenţial fiind ca motivele identificate să fie evidente, să nu implice examinarea fondului cauzei.

În cazul de faţă, cercetând "aparenţa de legalitate" a actului ce formează obiectul litigiului, instanţa de fond a constatat că următoarele aspecte sunt de natură să creeze o îndoială serioasă în privinţa legalităţii actului administrativ:

Considerarea ca nedeductibile a cheltuielilor salariale motivat de faptul că ar fi trebuit capitalizate în valoarea totală a investiţiei, respectiv valoarea imobilizărilor corporale în curs de execuţie efectuate în regie proprie, neterminate; considerarea ca nedeductibile a cheltuielilor privind dobânzile bancare motivat de nerespectarea de către asociatul majoritar a unui angajament de creditare a societăţii; considerarea în mod arbitrar ca nedeductibile a cheltuielilor privind costul de producţie având în vedere producţia realizată versul producţia previzionată; calificarea sumelor reprezentând cheltuieli cu amortizarea mijloacelor fixe ca fiind nelegal înregistrate în evidenţă întrucât privesc relaţiile contractuale cu un contribuabil declarat inactiv de către ANAF ulterior iniţierii raportului comercial cu reclamanta; considerarea ca nedeductibilă a TVA aferentă avansului achitat în baza unei promisiuni bilaterale de vânzare-cumpărare.

În plus, ulterior pronunţării sentinţei recurate, Agenţia Naţională de Administrare Fiscală a desfiinţat partial decizia de impunere a cărei suspendare a executării se solicită, prin Decizia nr. 239/14.05.2018 privind soluţionarea contestaţiei administrative.

De asemenea, instanţa de control judiciar constată că sunt corecte constatările instanţei de fond şi cu privire la existenţa unei pagube iminente.

Instanţa de fond a reţinut că înfiinţarea popririi pe toate conturile bancare ale reclamantei, cu consecinţa blocării acestora şi indisponibilizării tuturor sumelor existente, va produce grave prejudicii patrimoniului societăţii şi va perturba semnificativ desfăşurarea activităţii de către societate, întrucât practic nu mai poate fi efectuată nicio altă plată ori altă operaţiune financiară. Practic, reclamanta va fi pusă în situaţia în care nu va mai putea achita furnizorii de materiale şi materii prime în vederea asigurării unui flux al activităţii economice, iar pe de altă parte, s-ar produce blocarea activităţii, cu consecinţe directe asupra situaţiei juridice şi, implicit, materiale a salariaţilor societăţii.

Înalta Curte îşi însuşeşte aceste argumente şi având în vedere situaţia destul de precară în care se află societatea reclamantă, constată că executarea creanţei este de natură să conducă la consecinţe grave asupra întregii activităţi a reclamantei care să nu mai poată fi remediate în eventualitatea anulării actelor fiscale contestate.

Pentru toate considerentele anterior expuse, în temeiul art. 496 alin. (1) din C. proc. civ., republicat, Înalta Curte va respinge recursul ca nefondat, decizia urmând a fi comunicată părţilor.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul formulat de pârâta Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Ploieşti în numele şi pentru Administraţia pentru Contribuabili Mijlocii împotriva sentinţei civile nr. 1559 din 30 martie 2018 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 21 martie 2019.