Legislator Case Law & Legislation
Decizia nr. 1588/2020 AI generated

Judicial salary recalculation mooted by subsequent administrative orders establishing new sectoral reference values under Emergency Ordinance 83/2014

Case Number Decizia nr. 1588/2020
Court / Authority
Jurisdiction Romania (RO)
Decision Date
Outcome Dismissed

Legislator summary

AI generated

The Supreme Court admitted the appeal filed by the Ministry of Justice, quashed the lower court's judgment, and dismissed the plaintiff's action as moot, while taking note of the Ministry of Finance's waiver of its appeal, leaving the defendant administrations as the prevailing parties. The dispute involved a judge seeking a court order to recalculate salary allowances and pay back pay based on previously established salary increases under Emergency Ordinance no. 10/2007, challenging the Ministry of Justice's administration of salary rights. The court held that the claims were rendered moot by subsequent administrative acts, specifically Orders no. 4680/C/2016 and no. 219/C/2017, issued pursuant to Article 1(51) of Emergency Ordinance no. 83/2014 and Law no. 293/2015, which established new reference values for sectoral salary indices and mandated the recalculation of allowances to maximum levels, thereby satisfying the plaintiff's original demands through administrative channels.

Legislator headnote

AI generated

art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ, art. 9 C. proc. civ, art. 463 alin. (1) din C. proc. civ, art. 463 alin. (1) C. proc. civ, art. 406 alin. (1) C. proc. civ, art. 22 alin. (6) C. proc. civ; Judicial salary recalculation mooted by subsequent administrative orders establishing new sectoral reference values under Emergency Ordinance 83/2014: Prin recursul declarat, pârâtul Ministerul Finanţelor Publice solicită, în temeiul motivelor de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 5 şi 8 C. proc. civ., admiterea recursului, casarea în parte a sentinţei recurate şi includerea în dispozitivul hotărârii atacate a deciziei de admitere a excepţiei lipsei calităţii procesual pasive a Ministerului Finanţelor Publice.

Keywords

AI generated
salary recalculation judicial law emergency ordinance administrative acts reduction of statutory salary increase order to pay

Cited Legislation

AI generated
art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ
Prin recursul declarat, pârâtul Ministerul Justiţiei solicită, în temeiul motivului de casare prevăzut de art. 488 alin.
art. 9 C. proc. civ
Înalta Curte reţine că manifestarea de voinţă, în sensul de a se renunţa la judecata recursului, reprezintă o desistare, un act de dispoziţie al recurentului, care nu este supus cenzurii instanţei, conform principiului disponibilităţii ce guvernează procesul civil, prevăzut de art. 9 C. proc. civ.
art. 463 alin. (1) din C. proc. civ
De asemenea, potrivit art. 463 alin. (1) din C. proc. civ.:
art. 463 alin. (1) C. proc. civ
Astfel, în raport cu art. 463 alin. (1) C. proc. civ., văzând dispoziţiile art.
art. 406 alin. (1) C. proc. civ
civ., văzând dispoziţiile art. 406 alin. (1) C. proc. civ., în conformitate cu care se poate renunţa oricând la judecată, fie verbal în şedinţă de judecată, fie prin cerere scrisă, şi având în vedere dispoziţiile art.
art. 22 alin. (6) C. proc. civ
civ., în conformitate cu care se poate renunţa oricând la judecată, fie verbal în şedinţă de judecată, fie prin cerere scrisă, şi având în vedere dispoziţiile art. 22 alin.
art. 1 alin. (51) din O.U.G. nr. 83/2014
4680/C/2016, în baza art. 1 alin. (51) din O.U.G. nr. 83/2014, în acord cu Decizia nr.
art. 31 alin. (12) din O.U.G. nr. 57/2015
794/2016 a Curţii Constituţionale privind excepţia de neconstituţionalitate a art. 31 alin. (12) din O.U.G. nr. 57/2015 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice pe anul 2016.

Cited Case Law

AI generated
AI generated

Need to analyze how this precedent applies to your matter?

Cross-reference this judgment against statutes, commentaries, and subsequent citing case law inside Legislator AI.

Open in Legislator →

Full text

Asupra recursurilor de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1. Cadrul procesual

Prin acţiunea înregistrată la data de 24.11.2016 pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, reclamantul A. a solicitat, în contradictoriu cu pârâţii Ministerul Justiţiei, Curtea de Apel Cluj, Tribunalul Maramureş şi Ministerul Finanţelor: obligarea pârâtului - Ministerul Justiţiei de a emite un nou ordin de salarizare în vederea recalculării indemnizaţiei de încadrare, cu drepturile acordate prin hotărâri judecătoreşti irevocabile privind creşterile salariale de 2%, 5%, 11%, prevăzute de O.G nr. 10/2007; obligarea pârâţilor Ministerul Justiţiei, Curtea de Apel Cluj şi Tribunalul Maramureş la calcularea şi plata diferenţei salariale rezultate din aplicarea creşterilor salariale de 2%, 5%, 11%, urmând să se ţină cont în cazul promovărilor în funcţie şi al numirii în funcţii de conducere a judecătorilor, de procentele aferente vechimii în muncă şi în funcţie, avute la data promovării, care urmează să fie incluse în indemnizaţia de încadrare brută lunară începând cu data de 22.08.2013 la zi şi în continuare pentru viitor, sume ce urmează a fi actualizate cu indicele de inflaţie la data plăţii, precum şi la plata dobânzilor legale penalizatoare aferente, prevăzute de O.G. nr. 13/2011. A mai solicitat obligarea Ministerului Finanţelor Publice să aloce fondurile necesare plăţii sumelor neîncasate.

2. Soluţia instanţei de fond

Prin sentinţa civilă nr. 1151 din 31 martie 2017, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal a admis cererea formulată de reclamantul A., în contradictoriu cu pârâţii Ministerul Justiţiei, Curtea de Apel Cluj, Tribunalul Maramureş şi Ministerul Finanţelor Publice şi a obligat pârâţii să emită ordin de recalculare a drepturilor salariale stabilite prin hotarari judecatoresti şi să plătească toate diferenţele rezultate, cu dobânda legală de la data exigibilităţii până la data plăţii, actualizate cu indicele inflaţiei.

3. Cererile de recurs

Împotriva sentinţei civile nr. 1151 din 31 martie 2017 pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal au declarat recurs pârâţii Ministerul Justiţiei şi Ministerul Finanţelor Publice.

3.1. Prin recursul declarat, pârâtul Ministerul Justiţiei solicită, în temeiul motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., casarea hotărârii recurate şi să se constate că pretenţiile formulate prin cererea de chemare în judecată sunt neîntemeiate pentru perioada anterioară datei de 01.08.2016 şi rămase fără obiect după data de 01.08.2016.

Invocă faptul că cererea de chemare în judecată a rămas fără obiect în raport cu emiterea Ordinului Ministrului Justiţiei nr. 1475/C/24.05.2017, care în Anexa 13 poziţiile 28 şi 29 se referă la drepturile salariale ale intimatului-reclamant.

În motivarea recursului arată că la data de 09.04.2015, intimatul-reclamant avea nivelul maxim de salarizare pentru funcţia, vechimea în funcţie şi gradaţia avute, anterior fiind emis Ordinul Ministrului Justiţiei nr. 4680 din 21.12.2016, ca urmare a emiterii Deciziei nr. 23/2016 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept şi a Deciziei Curţii Constituţionale nr. 794/2016, prin care s-a stabilit ca începând cu data de 01 august 2016 indemnizaţia de încadrare brută lunară să se recalculeze prin raportare la o valoare de referinţă sectorială de 381,823 RON, care include toate majorările acordate acestei categorii de personal.

Menţionează că ulterior, prin Ordinul Ministrului Justiţiei nr. 219/C/01.02.2017 s-a dispus că începând cu data de 01.10.2016, judecătorii şi asistenţii judiciari beneficiază de o indemnizaţie de încadrare brută lunară, stabilită la o valoare de referinţă sectorială de 405 RON, majorată cu 10% potrivit Legii nr. 293/2015 privind aprobarea O.U.G. nr. 35/2015.

Mai arată că prin sentinţa civilă nr. 1386/2007 a Tribunalului Maramureş, irevocabilă, recurentul-reclamant a obţinut despăgubiri pentru discriminarea creată prin O.U.G. nr. 10/2007, prin care i-au fost acordate indexările în cuantum de 18 %, aceste sume fiind executate în totalitate, motiv pentru care apreciază că în cauză nu este vorba despre un refuz nejustificat în sensul Legii nr. 554/2004. Cu toate acestea, sentinţa anterior menţionată nu vorbea despre acordarea pe viitor a acestor tranşe sau obligarea pârâtului Ministerul Justiţiei la emiterea unui alt ordin de salarizare.

Ulterior, salarizarea recurentului-reclamant s-a făcut conform Legii nr. 330/2009, care nu a avut în vedere majorările de 18 % acordate prin hotărâri judecătoreşti.

3.2. Prin recursul declarat, pârâtul Ministerul Finanţelor Publice solicită, în temeiul motivelor de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 5 şi 8 C. proc. civ., admiterea recursului, casarea în parte a sentinţei recurate şi includerea în dispozitivul hotărârii atacate a deciziei de admitere a excepţiei lipsei calităţii procesual pasive a Ministerului Finanţelor Publice.

În subsidiar, solicită casarea sentinţei recurate şi trimiterea cauzei spre rejudecare, iar în rejudecare, modificarea hotărârii în sensul admiterii excepţiilor invocate şi, în subsidiar, respingerea cererii reclamantului ca inadmisibilă.

În esenţă, consideră că instanţa a omis să analizeze şi să se pronunţe asupra excepţiei lipsei calităţii procesuale active a reclamantului şi asupra motivelor de inadmisibilitate a cererii formulate de reclamant.

4. Apărările formulate

Deşi au fost legal citaţi, intimaţii-pârâţi nu au formulat întâmpinări.

II. Soluţia instanţei de recurs

2.1. Analizând recursul formulat de pârâtul Ministerul Finanţelor Publice, din perspectiva cererii de renunţare la recurs, Înalta Curte reţine cele ce succed:

La data de 20.02.2020, recurentul-pârât Ministerul Finanţelor Publice a formulat cerere de renunţare la recurs, arătând că înţelege să renunţe la calea de atac formulată în cauză, în condiţiile în care în practicaua hotărârii recurate s-a admis excepţia lipsei calităţii procesual pasive a Ministerului Finanţelor Publice.

Înalta Curte reţine că manifestarea de voinţă, în sensul de a se renunţa la judecata recursului, reprezintă o desistare, un act de dispoziţie al recurentului, care nu este supus cenzurii instanţei, conform principiului disponibilităţii ce guvernează procesul civil, prevăzut de art. 9 C. proc. civ.

De asemenea, potrivit art. 463 alin. (1) din C. proc. civ.:

"Achiesarea la hotărâre reprezintă renunţarea unei părţi la calea de atac pe care o putea folosi, ori pe care a exercitat-o deja împotriva tuturor sau a anumitor soluţii din respectiva hotărâre."

Astfel, în raport cu art. 463 alin. (1) C. proc. civ., văzând dispoziţiile art. 406 alin. (1) C. proc. civ., în conformitate cu care se poate renunţa oricând la judecată, fie verbal în şedinţă de judecată, fie prin cerere scrisă, şi având în vedere dispoziţiile art. 22 alin. (6) C. proc. civ., potrivit cărora judecătorul trebuie să se pronunţe asupra a tot ce s-a cerut, fără însă a depăşi limitele învestirii, în afară de cazurile în care legea ar dispune altfel, Înalta Curte va lua act de achiesarea recurentului Ministerul Finanţelor Publice la sentinţa de fond.

2.2. Analizând recursul declarat de Ministerul Justiţiei, în raport cu actele şi lucrările dosarului, respectiv sentinţa recurată în raport cu motivul de casare invocat, Înalta Curte constată că recursul este fondat.

Reclamantul A. a învestit instanţa de contencios administrativ cu o acţiune prin care a solicitat emiterea unui nou ordin de salarizare cu recalcularea indemnizaţiei de încadrare, conform drepturilor acordate prin hotărâri judecătoreşti irevocabile privind creşterile salariate de 2%, 5%, 11%, prevăzute de O.G nr. 10/2007; obligarea pârâţilor Ministerul Justiţiei, Curtea de Apel Cluj şi Tribunalul Maramureş la calcularea şi plata diferenţelor salariale rezultate din aplicarea creşterilor salariale de 2%, 5%, 11%, de care să se ţină cont la promovările în funcţie şi la numirile în funcţii de conducere, care urmează să fie incluse în indemnizaţia de încadrare brută lunară începând cu data de 22.08.2013 la zi şi în continuare pentru viitor, actualizate cu indicele de inflaţie la data plăţii, precum şi obligarea la plata dobânzilor legale penalizatoare aferente, prevăzute de O.G. nr. 13/2011. A mai solicitat obligarea Ministerului Finanţelor Publice să aloce fondurile necesare plăţii sumelor neîncasate.

Înalta Curte constată că, la data de 21.12.2016, a fost emis Ordinul ministrului justiţiei nr. 4680/C/2016, în baza art. 1 alin. (51) din O.U.G. nr. 83/2014, în acord cu Decizia nr. 23/2016 a ÎCCJ - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, în temeiul art. 31 alin. (1) şi (3) din O.U.G. nr. 57/2015, urmare şi a Deciziei nr. 794/2016 a Curţii Constituţionale privind excepţia de neconstituţionalitate a art. 31 alin. (12) din O.U.G. nr. 57/2015 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice pe anul 2016.

Astfel, prin ordinul menţionat mai sus, la art. 1 s-a dispus că:

"Începând cu 9.04.2015, judecătorii care beneficiau la acea dată de un cuantum al indemnizaţiei de încadrare brute lunare şi al sporurilor mai mic decât cel stabilit la nivel maxim pentru fiecare funcţie, grad, gradaţie şi vechime în funcţie se recalculează la nivel maxim, dacă personalul îşi desfăşoară activitatea în aceleaşi condiţii".

La art. 2 din ordinul menţionat se prevede că:

"Începând cu 1 august 2016, indemnizaţia de încadrare brută lunară a judecătorilor din cadrul judecătoriilor, tribunalelor, tribunalelor specializate şi curţilor de apel, precum şi a asistenţilor judiciari se recalculează prin raportare la o valoare de referinţă sectorială de 381,823 RON, care include toate majorările acordate acestei categorii de personal, inclusiv majorarea de 10% prevăzută de Legea nr. 293/2015, în vederea stabilirii unei salarizări la nivelul maxim aflat în plată pentru aceeaşi funcţie, grad, gradaţie, vechime în funcţie, dacă personalul îşi desfăşoară activitatea în aceleaşi condiţii".

Înalta Curte reţine că, pentru aplicarea art. 1 alin. (51) din O.U.G. nr. 83/2014, la stabilirea indemnizaţiei intimatului-reclamant, s-a ţinut cont de nivelul maxim al cuantumului salariului de bază şi al sporurilor pentru funcţia similară, diferenţele băneşti rezultate din calcularea în acest mod a drepturilor salariale începând cu data de 09.04.2015.

Totodată, prin Ordinul nr. 219/C/01.02.2017, care a modificat Ordinul nr. 4680/2016, la art. 1 se prevede stabilirea indemnizaţiei prin raportare la o valoare de referinţă sectorială de 405 RON, majorată cu 10%, potrivit Legii nr. 293/2015, începând cu 1 octombrie 2016.

Ulterior, la data de 24 mai 2018, Ministrul Justiţiei a emis Ordinul nr. 2066/C/2018 prin care s-a statuat, la art. 1, că, în perioada 9.04.2015-30.11.2015, indemnizaţia de încadrare brută lunară a judecătorilor şi asistenţilor judiciari este stabilită prin raportare la valoarea de referinţă sectorială 421,36 RON (alin. (1), în perioada 1.12.2015-31.12.2017; indemnizaţia se calculează prin raportare la valoarea de referinţă sectorială 463,5 RON (alin. (2), iar începând cu data de 1 ianuarie 2018, în aplicarea dispoziţiilor Legii nr. 153/2017, drepturile se recalculează în funcţie de valoarea de referinţă sectorială 463,5 RON (alin. (3).

Totodată, la art. 3 al aceluiaşi ordin, se prevede că plata drepturilor salariale stabilite potrivit art. 1 se realizează începând cu luna august 2018 pentru drepturile aferente lunii iulie 2018, iar pentru perioada 9.04.2015-30.06.2018, plata se va face după asigurarea fondurilor necesare în bugetul Ministerului Justiţiei.

Rezultă astfel că, în cursul soluţionării cauzei, pentru aplicarea art. 1 alin. (51) O.U.G. nr. 83/2014, modificată şi completată prin Legea nr. 71/2015, la stabilirea indemnizaţiei intimatului-reclamant, s-a ţinut cont de nivelul maxim al cuantumului salariului de bază şi al sporurilor pentru funcţia similară, astfel cum s-a solicitat prin cererea de chemare în judecată, diferenţele băneşti rezultate din calcularea în acest mod a drepturilor salariale fiind acordate începând cu data de 09.04.2015.

În aplicarea dispoziţiilor Ordinelor Ministrului Justiţiei nr. 4680/C/2016 şi nr. 219/C/2017, la data de 24.05.2017 s-a emis Ordinul Ministrului Justiţiei nr. 1475/C/2016, prin care, în baza O.U.G. nr. 83/2014, Legii nr. 293/2013, O.U.G. nr. 57/2015, Deciziei nr. 23/2016 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept şi a Deciziei Curţii Constituţionale nr. 794/2016, au fost recunoscute aceleaşi drepturi judecătorilor din cadrul instanţelor de judecată din circumscripţia Curţii de Apel Cluj

Prin urmare, întrucât prin Ordinele ministrului justiţiei nr. 4680/C/2016 şi, nr. 219/C/2017 s-au stabilit drepturile judecătorilor din cadrul judecătoriilor, tribunalelor, tribunalelor specializate şi curţilor de apel, precum şi ale asistenţilor judiciari, potrivit dispoziţiilor art. 1 alin. (51) din O.U.G. nr. 83/2014, aprobată prin Legea nr. 71/2015, iar în aplicarea acestora au fost emise noi ordine de salarizare pentru judecătorii din circumscripţia Curţii de Apel Cluj, din care face parte şi intimatul-reclamant, astfel cum s-a dispus prin sentinţa recurată, se constată că s-a răspuns pretenţiilor deduse judecăţii, aşa încât cererea de chemare în judecată a rămas fără obiect.

2.3. Temeiul legal al soluţiei adoptate în recurs.

Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 496 din C. proc. civ., Înalta Curte va admite recursul declarat de Ministerul Justiţiei împotriva aceleiaşi sentinţe; va casa sentinţa recurată şi, rejudecând: va respinge acţiunea ca rămasă fără obiect.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Ia act de achiesarea recurentului Ministerul Finanţelor Publice la sentinţa civilă nr. 1151 din 31 martie 2017 pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal.

Admite recursul declarat de Ministerul Justiţiei împotriva aceleiaşi sentinţe.

Casează sentinţa recurată şi, rejudecând:

Respinge acţiunea ca rămasă fără obiect.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 12 martie 2020.