Fine upheld for municipality denying hire to mother of disabled children due to budget constraints.

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1. Cererea de chemare în judecată

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Neamţ, reclamanta Comuna Români - prin Primar a solicitat, în contradictoriu cu pârâtul Consiliul Naţional pentru Combaterea Discriminării(CNCD), anularea Hotărârii nr. 439/07.10.2015, în sensul scutirii de la plata amenzii în cuantum de 3.000 RON, iar în subsidiar, înlocuirea amenzii cu sancţiunea avertismentului.

2. Soluţia instanţei de fond

Prin sentinţa nr. 99 din 29 septembrie 2016, Curtea de Apel Bacău, secţia a II -a civilă, de contencios administrativ şi fiscal a respins acţiunea ca nefondată.

3. Cererea de recurs

Împotriva sentinţei nr. 99 din 29 septembrie 2016 a Curţii de Apel Bacău, secţia a II - a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, a declarat recurs reclamanta Unitatea Administrativ Teritorială Români, solicitând admiterea recursului, casarea sentinţei recurate şi în urma rejudecării cauzei, în principal scutirea de la plata amenzii în cuantum de 3.000 de RON, iar în subsidiar, înlocuirea amenzii cu avertisment.

În motivarea căii de atac exercitate, recurenta a arătat că, în speţă, nu se poate reţine o culpă în sarcina sa, deoarece petenta A. a optat pentru plata indeminizaţiei de handicap, în loc să aştepte primirea banilor pentru plata salariului ca asistent personal la rectificarea bugetară naţională, precum şi faptul că UAT Români nu a avut bani în buget pentru plata salariilor asistenţilor personali.

Recurenta a susţinut că din cauza crizei financiare din perioada 2008-2010 a fost nevoită să opteze pentru soluţia trecerii asistenţilor personali pe indemnizaţie(cu acordul scris al asistenţilor personali, cuantumul indemnizaţiei de handicap fiind egal cu salariul asistenţilor personali) deoarece indemnizaţia este plătită din bugetul de stat iar salariul asistenţilor personali din bugetul loca, buget care era insuficient la acea dată pentru plata salariilor, celălalt personal al instituţiei neavând posibilitatea trecerii pe altă soluţie de finanţare. Prin urmare, nu s-a făcut nicio discriminare între salariaţi aşa cum a reţinut în mod greşit prima instanţă.

De asemenea, recurenta a susţinut că suma de 3.000 RON reprezentând amenda aplicată, este foarte mare pentru bugetul local, în sensul că încasările anuale la bugetul local sunt de 2 milioane de RON, iar necesarul numai pentru salarii este de 8 milioane RON anual şi astfel ne-ar fi de mare ajutor aplicarea unui avertisment.

II. Considerentele Înaltei Curţi asupra recursurilor

Analizând criticile expuse de recurente, în raport cu dispoziţiile incidente, Înalta Curte constată că recursul este nefondat, pentru considerentele arătate în continuare.

Prin Hotărârea nr. 439/07.10.2015, Consiliul Naţional pentru Combaterea Discriminării a constatat că neangajarea(de către Comuna Români) - în calitate de asistent personal - a unei mame cu doi copii cu dizabilitate gravă reprezintă discriminare, conform art. 2 alin. (1) coroborat cu art. 10 lit. h) din O.G. nr. 137/2000 şi s-a aplicat Instituţiei Primarului o amendă contravenţională în valoare de 3.000 RON, conform art. 26 alin. (2) din acelaşi act normativ.

Curtea de Apel Bacău, secţia a II -a civilă, de contencios administrativ şi fiscal a respins acţiunea ca neîntemeiată.

Criticile invocate de recurenta - reclamantă prin cererea de recurs vizează lipsa fondurilor pentru plata salariilor asitenţilor personali şi opţiunea petentei pentru primirea indemnizaţiei de handicap, exprimată în scris.

Instanţa de control judiciar reţine că aceste aspecte au fost invocate de recurenta - reclamantă şi prin cererea de chemare în judecată, fiind analizate de instanţa de fond prin hotărârea recurată.

Potrivit dispoziţiilor art. 2 alin. (1) din O.G. nr. 137/2000, prin discriminare se înţelege "orice deosebire, excludere, restricţie sau preferinţă, pe bază de rasă, naţionalitate, etnie, limbă, religie, categorie socială, convingeri, sex, orientare sexuală, vârstă, handicap, boală cronică necontagioasă, infectare HIV, apartenenţă la o categorie defavorizată, precum şi orice alt criteriu care are ca scop sau efect restrângerea, înlăturarea recunoaşterii, folosinţei sau exercitării, în condiţii de egalitate, a drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale sau a drepturilor recunoscute de lege, în domeniul politic, economic, social şi cultural sau în orice alte domenii ale vieţii publice".

Prin urmare, pentru a identifica o situaţie de discriminare, este necesar ca tratamentul diferit, pe baza unuia dintre criteriile redate nelimitativ în lege, să se refere la persoane aflate în situaţii comparabile, conform art. 1 alin. (3) din ordonanţă şi să aducă atingere unui drept, oricare dintre cele garantate de tratatele internaţionale ratificate de România sau de legislaţia naţională

În cauza de faţă, discriminarea reţinută de Consiliulul Naţional pentru Combaterea Discriminării s-a concretizat în tratamentul diferit aplicat de către recurenta - reclamantă Unitatea Administrativ Teritorială Români unei categorii de salariaţi(asistenţi personali).

Tratamentul diferit a fost invocat prin raportare la ceilalţi angajaţi ai recurentei - reclamante în privinţa cărora a fost dispusă plata salariilor.

De asemenea, aşa cum a reţinut şi instanţa de fond, Înalta Curte constată că petenta A. a fost constrânsă să renunţe la contractul individual de muncă încheiat cu recurenta reclamantă, în favoarea indemnizaţiei de handicap pentru cei doi copii, cauza acestei renunţări fiind reprezentată de lipsa unei surse de venit până la rectificarea bugetară.

Cu privire la ultimul aspect invocat de recurenta - reclamantă referitor la faptul că suma de 3000 RON, reprezentând amenda aplicată, este foarte mare pentru bugetul local, Înalta Curte constată că amenda a fost orientată spre minimul prevăzut de lege, atât timp cât, în cazul discriminării unui grup de persoane, potrivit art. 26 alin. (1) din O.G. nr. 137/2000, amenda este cuprinsă între 2000 RON şi 100.000 RON, iar valoarea redusă a încasărilor anuale la bugetul local nu reprezintă un motiv justificat pentru înlocuirea amenzii cu sancţiunea avertismentului.

În concluzie, instanţa de control judiciar constată că tratamentul diferenţiat aplicat unei categorii de salariaţi, respectiv asistenţii personali, este nejustificat şi are drept efect defavorizarea acestora, neputând fi reţinută lipsa culpei în privinţa recurenţei - reclamante, astfel că hotărârea Consiliului Naţional pentru Combaterea Discriminării este temeinică şi legală iar sancţiunea aplicată,0este în concordanţă cu dispoziţiile art. 26 alin. (1) din O.G. nr. 137/2000.

În conformitate cu prevederile art. 496 teza a II-a C. proc. civ., constatând că sentinţa recurată este legală şi temeinică şi că nu există motive care să atragă casarea sau modificarea acesteia, potrivit art. 20 alin. (3) din Legea nr. 554/2004 ori potrivit art. 488 din C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul formulat de reclamanta Unitatea Administrativ Teritorială Români, prin Primar împotriva sentinţei civile nr. 99 din 29 septembrie 2016 a Curţii de Apel Bacău, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 21 martie 2019.