Excise reimbursement refusal upheld for vehicle not registered in eligible register

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1. Cererea de chemare în judecată

Prin acţiunea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Oradea, secţia a II -a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, reclamanta A. S.R.L. a solicitat anularea adresei nr. x/22.07.2015 emisă de pârâta Autoritatea Rutieră Română, prin care s-a respins de la plată sumele de 430 RON şi 1402 RON solicitate prin plângerile prealabile nr. 924 şi 925 din 23.06.2015, reprezentând accize conform H.G. nr. 537/2014.

2. Soluţia instanţei de fond

Prin sentinţa nr. 181 din data de 22 septembrie 2016, Curtea de Apel Oradea, secţia a II -a civilă, de contencios administrativ şi fiscal a respins acţiunea ca nefondată.

3. Cererea de recurs

Împotriva sentinţei nr. 181 din data de 22 septembrie 2016 a declarat recurs reclamanta A. S.R.L, invocând motivele de casare prevăzute de art. 488 pct. 8 C. proc. civ.

În motivarea căii de atac exercitate, recurenta a arătat că instanţa de fond a interpretat greşit că documentele prevăzute de art. 8 alin. 2 din H.G. nr. 537/2014 se depun doar pentru înregistrarea iniţială a vehiculului.

Recurenta a susţinut că textul art. 10 din H.G. nr. 537/2014 prevede că în cazul unei modificări tot documentele prevăzute la art. 8 se depun.

În opinia recurentei, vehiculul înmatriculat sub nr. x este înregistrat la ARR, lista cu vehicule eligibile era depusă şi atunci când a cerut accizele pe trimestrul 3 şi 4 din anul 2014, astfel că nu se justifică numirea autovehiculului x ca fiind neeligibil.

4. Apărările intimatei

Intimata Autoritatea Rutieră Română a depus la dosar întâmpinare, prin care a solicitate respingerea recursului ca nefondat.

II. Considerentele Înaltei Curţi asupra recursului

Examinând sentinţa atacată prin prisma criticilor formulate de recurentă, a apărărilor formulate de intimată, precum şi a dispoziţiilor legale incidente, Înalta Curte constată că recursul este nefondat, pentru considerentele ce urmează a fi arătate în continuare.

Reclamanta a învestit instanţa de contencios administrativ cu o acţiune în anularea adresei nr. x/22.07.2015 emisă de Autoritatea Rutieră Română.

Înalta Curte reţine că cererea iniţială a reclamantei nr. 6371/19.08.2014 pentru înregistrarea în Registrul vehiculelor şi a operatorilor eligibili pentru restituirea accizelor a fost însoţită de o listă ce cuprindea un număr de 12 vehicule înmatriculate cu numerele: x, x, x, x, x, x, x, x, x, x, x şi x.

Prin adresa nr. x/05.09.2014, Autoritatea Rutieră Română a comunicat reclamantei faptul că, urmare cererii nr. x/19.08.2014, aceasta a fost înscrisă în Registrul vehiculelor şi al operatorilor economici eligibili pentru restituirea de accize, începând cu data de 19.08.2014, cu vehiculele care au fost comunicate, fiind totodată înştiinţată de faptul că are obligaţia de a notifica Autoritatea Rutieră Română cu privire la orice modificare ulterioară a informaţiilor prezentate cu ocazia cererii iniţiale, în conformitate cu prevederile art. 10 alin. (2) din H.G. nr. 537/2014.

Din cuprinsul art. 10 alin. (1) şi (2) din H.G. nr. 537/2014, documentele şi informaţiile prevăzute la art. 8 alin. (2) se depun o singură dată, cu ocazia primei înregistrări în Registrul vehiculelor şi al operatorilor economici eligibili pentru restituirea de accize, iar orice modificare ulterioară a informaţiilor prezentate cu ocazia depunerii cererii iniţiale se notifică administratorului schemei în maximum 15 zile lucrătoare de la data la care a intervenit modificarea.

Potrivit art. 6 alin. (5) din H.G. nr. 537/2014, restituirea de accize poate fi solicitată pentru toate autovehiculele deţinute de către un operator economic în cursul trimestrului pentru care se solicită restituirea şi care sunt înscrise în Registrul vehiculelor şi al operatorilor economici eligibili pentru restituire de accize.

Înalta Curte reţine că recurenta, cu ocazia depunerii cererilor de restituire accize pentru trimestrele 3 şi 4 ale anului 2014, a declarat în lista vehiculelor şi autovehiculul cu numărul de înmatriculare x, fără a notifica autoritatea pârâtă în termen de 15 zile de la data achiziţiei autovehicului.

Faţă de cele arătate, instanţa de control judiciar constată că în mod corect a reţinut prima instanţă că accizele solicitate spre restituire pentru autovehiculul x au fost corect respinse, în condiţiile în care recurenta nu a notificat Autoritatea Rutieră Română cu privire la cumpărarea acestui autovehicul şi nu l-a înscris în Registrul vehiculelor şi al operatorilor eligibili.

Prin urmare, eligibilitatea autovehiculului pentru restituirea de accize este determinată de înscrierea în prealabil a acestuia în Registrul vehiculelor şi al operaţorilor economici eligibili pentru restituirea de accize.

În concluzie, criticile invocate de recurentă sunt nefondate, soluţia pronunţată de prima instanţă reflectând interpretarea şi aplicarea corectă a prevederilor legale incidente cauzei.

Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 496 alin. (1) din C. proc. civ. şi art. 20 din Legea nr. 554/2004, modificată şi completată, Înalta Curte va respinge recursul, ca nefondat, nefiind identificate motive de reformare a sentinţei în limitele art. 488 alin. (1) pct. 8 din acelaşi cod.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul formulat de reclamanta A. S.R.L. împotriva sentinţei civile nr. 181 din 22 septembrie 2016 a Curţii de Apel Oradea, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 21 martie 2019.