Suspension of tax assessment enforcement due to formal defects and imminent financial loss

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1. Obiectul acţiunii deduse judecăţii

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Curţii de Apel Craiova, secţia contencios administrativ şi fiscal, la data de 25 aprilie 2019, sub nr. x/2019, urmare declinării de competenţă prin sentinţa civilă nr. 363/17.04.2019, pronunţată de Tribunalul Gorj, secţia contencios administrativ şi fiscal în dosarul nr. x/2019, reclamanta Casa de Cultură a Sindicatelor Rovinari, în contradictoriu cu pârâtul Oraşul Rovinari - Biroul de Impozite şi Taxe Locale, în temeiul art. 14 din Legea nr. 554/2004, a solicitat suspendarea efectelor Deciziei de impunere nr. x/28.01.2019, până la soluţionarea pe fond a acţiunii în anulare.

2. Hotărârea primei instanţe

Prin sentinţa civilă nr. 243 din 10 iunie 2019, Curtea de Apel Craiova a respins, ca neîntemeiată, cererea de suspendare provizorie formulată de reclamanta Casa de Cultură a Sindicatelor Rovinari, în contradictoriu cu pârâtul Oraşul Rovinari - Biroul de Impozite şi Taxe Locale.

3. Calea de atac exercitată în cauză

Împotriva sentinţei menţionate la pct. I.2, a formulat recurs reclamanta Casa de Cultură a Sindicatelor Rovinari, întemeiat pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., solicitând admiterea recursului, casarea sentinţei atacate şi, în rejudecare, admiterea cererii de suspendare, aşa cum a fost formulată, precum şi obligarea intimatului-pârât la plata tuturor cheltuielilor de judecată ocazionate de soluţionarea prezentului litigiu.

În dezvoltarea recursului, reclamanta a susţinut că prima instanţă a pronunţat hotărârea atacată cu încălcarea prevederilor art. 14 şi art. 2 alin. (1) lit. ş) şi t) din Legea nr. 554/2004.

Recurenta-reclamantă arată că, în condiţiile unei analize sumare a actului administrativ contestat, elementele de nelegalitate sunt evidente. În acest sens, invocă lipsa din cuprinsul deciziei de impunere a unor elemente esenţiale (respectiv, baza de impozitare, cota de impunere, temeiul de drept, menţiunea privitoare la audierea contribuabilului), care conduc la vătămarea sa, întrucât nu poate analiza în mod efectiv corectitudinea modalităţii de calcul utilizate pentru stabilirea impunerii.

Astfel, în lipsa menţiunilor referitoare la baza de impozitare, nu poate verifica nici suprafaţa pentru care i s-a stabilit impozitul, respectiv dacă a fost luată în calcul scutirea acordată prin contractul de asociere, şi nici valoarea impozabilă avută în vedere de organele fiscale.

De asemenea, în lipsa cotei de impunere, nu poate verifica dacă această cotă respectă limitele prevăzute de Codul fiscal, în condiţiile în care nici pe site-ul Primăriei nu sunt publicate hotărârile Consiliului Local cu referire la cuantumul acestor taxe.

Relevante pentru determinarea cotei de impunere şi a valorii impozabile sunt prevederile art. 460 Codul fiscal, potrivit cărora, impozitul pe clădirile cu destinaţie nerezidenţială deţinute de persoane juridice se calculează prin aplicarea unei cote între 0,2% şi 1,3% (cota exactă fiind stabilită de Consiliul Local) asupra valorii impozabile, valoare care se stabileşte printr-un raport de evaluare ce trebuie întocmit la fiecare 3 ani, sub sancţiunea plăţii unei cote majorate la 5%.

Recurenta-reclamantă arată că şi-a îndeplinit obligaţiile referitoare la reevaluare, în sensul că, în data de 31.05.2016, a depus un raport din care rezultă că valoarea impozabilă este de 2.089.849 RON, următorul raport urmând a fi depus până la data de 31.05.2019. Or, raportând debitul curent (336.500 RON) la valoarea impozabilă (2.289.849 RON), rezultă că i s-a aplicat o cotă de impozitare de 14,7%, cu mult peste limita de 1,3% stabilită de art. 460 alin. (2) Codul fiscal şi chiar şi peste cota majorată de 5%, aplicabilă în cazul lipsei reevaluării.

În atare condiţii, decizia de impunere este evident nelegală şi îi prejudiciază în mod grav interesele, atâta vreme cât i se solicită o sumă de peste 10 ori mai mare decât limita maximă prevăzută de lege.

În cuprinsul deciziei de impunere nu este specificată nici perioada de impozitare pentru rămăşiţele şi accesoriile calculate. În atare condiţii, nu poate verifica perioada din care provin aceste presupuse rămăşiţe pentru a determina dacă s-au efectuat eventuale plăţi care nu au fost luate în calcul de organele fiscale. De asemenea, nu poate verifica nici modalitatea de calcul al accesoriilor, atâta vreme cât nu este specificată pentru care dintre acestea au fost aplicate.

Consideră recurenta-reclamantă că lipsa acestor informaţii este vătămătoare pentru ea, întrucât nu are posibilitatea să-şi facă o apărare adecvată.

În cuprinsul deciziei de impunere, intimatul-pârât s-a rezumat să facă doar trimiteri generale la Codul fiscal şi la Codul de procedură fiscală, fără să indice temeiurile exprese în baza cărora a stabilit aceste impozite în sarcina sa, ceea ce echivalează cu nemotivarea în drept a actului de impunere.

Nu în ultimul rând, din cuprinsul deciziei de impunere lipsesc menţiunile privitoare la audierea contribuabilului, fiind încălcate astfel dispoziţiile art. 9 din Codul de procedură fiscală. Vătămarea rezidă în faptul că nu a putut prezenta un punct de vedere cu privire la niciunul dintre elementele esenţiale stabilirii unei impuneri corecte, respectiv valoarea impozabilă, eventuale plăţi deja efectuate sau scutiri aplicabile.

Prin urmare, aceste elemente demonstrează existenţa cazului bine justificat, iar instanţa a reţinut greşit că nu ar fi îndeplinită această condiţie.

Cât priveşte condiţia pagubei iminente, contrar celor reţinute de instanţa de fond, recurenta-reclamantă arată că este îndeplinită şi această condiţie. Astfel, raportat la cuantumul ridicat al sumei cerute a fi restituită şi la specificul activităţii reclamantei, consideră că această condiţie a suspendării actului administrativ este dovedită, întrucât pierderea iminentă a profiturilor pe care le realizează în mod curent ar genera lipsirea patrimoniului său de importante resurse economice.

4. Apărările formulate în cauză

Prin întâmpinare, intimatul-pârât Oraşul Rovinari a solicitat respingerea recursului ca nefondat, susţinând, în esenţă, că prima instanţă a apreciat corect asupra neîndeplinirii celor două condiţii prevăzute de art. 14 din Legea nr. 554/2004, respectiv cazul bine justificat şi prevenirea unei pagube iminente.

5. Procedura de soluţionare a recursului

În cauză a fost parcursă procedura de regularizare a cererii de recurs şi de efectuare a comunicării actelor de procedură între părţile litigante, prevăzută de art. 486 C. proc. civ., coroborat cu art. 490 alin. (2), art. 4711 şi art. 201 alin. (5) şi (6) C. proc. civ., cu aplicarea dispoziţiilor O.U.G. nr. 80/2013.

În temeiul art. 490 alin. (2), coroborat cu art. 4711 şi art. 201 alin. (5) şi (6) C. proc. civ., prin rezoluţia din data de 20 iunie 2019, s-a fixat termen de judecată la data de 15 ianuarie 2020, în şedinţă publică, cu citarea părţilor.

II. Soluţia instanţei de recurs

Analizând actele şi lucrările dosarului, sentinţa recurată prin prisma criticilor formulate, Înalta Curte constată că recursul declarat de pârâtă este fondat.

1. Argumente de fapt şi de drept relevante

Criticile invocate de recurenta-reclamantă, din perspectiva motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., cu privire la greşita interpretare de către instanţa de fond a prevederilor art. 14 din Legea nr. 554/2004 sunt întemeiate, în cauză fiind îndeplinite, cumulativ, cerinţele legale necesare admiterii cererii de suspendare a executării actului administrativ.

Reclamanta Casa de Cultură a Sindicatelor Rovinari a învestit instanţa de contencios administrativ cu o cerere întemeiată pe dispoziţiile art. 14 din Legea nr. 554/2004, prin care a solicitat suspendarea executării Deciziei de impunere nr. x/28.01.2019, prin care organul fiscal a stabilit în sarcina acesteia obligaţia de plată a sumei totale de 4.294.272,82 RON, reprezentând impozit pe clădire.

Verificând legalitatea hotărârii atacate din această perspectivă, Înalta Curte constată că potrivit art. 14 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, "în cazuri bine justificate şi pentru prevenirea unei pagube iminente odată cu sesizarea în condiţiile art. 7 a autorităţii publice care a emis actul, persoana vătămată poate cere instanţei competente să dispună suspendarea executării actului administrativ până la pronunţarea instanţei de fond".

Dispoziţiile mai sus citate prevăd obligaţia îndeplinirii cumulative a condiţiilor prevăzute de art. 14 alin. (1), întrucât cele două condiţii se determină reciproc, neputându-se vorbi despre un caz bine justificat fără a exista pericolul producerii pagubei.

Conform dispoziţiilor art. 2 alin. (1) lit. t) din Legea nr. 554/2004, cazurile bine justificate reprezintă acele împrejurări legate de starea de fapt şi de drept, care sunt de natură să creeze o îndoială serioasă în privinţa legalităţii actului administrativ.

La modul concret, conform legislaţiei naţionale, condiţia existenţei unui caz bine justificat este îndeplinită în situaţia în care se regăsesc argumente juridice aparent valabile cu privire la nelegalitatea actului administrativ aflat în litigiu.

Altfel spus, pentru a interveni suspendarea judiciară a executării unui act administrativ trebuie să existe un indiciu temeinic de nelegalitate.

În acest context juridic, trebuie subliniat faptul că principiul legalităţii actelor administrative presupune atât ca autorităţile administrative să nu eludeze dispoziţiile legale, cât şi ca toate deciziile acestora să se întemeieze pe lege. Acest principiu impune, în egală măsură, ca respectarea acestor exigenţe de către autorităţi să fie în mod efectiv asigurată.

Pe de altă parte, în cadrul cererii de suspendare, instanţa de judecată nu va cerceta îndeplinirea condiţiilor de legalitate a actului administrativ, această obligaţie revenindu-i instanţei învestite cu soluţionarea acţiunii în anulare.

Prin urmare, pentru a înlătura, chiar şi temporar, regula executării imediate şi din oficiu a actului administrativ, prin suspendarea acestuia, instanţa poate aprecia necesitatea unei asemenea măsuri doar prin raportare la probele administrate în cauză şi care trebuie să ofere suficiente indicii aparente de răsturnare a prezumţiei de legalitate a actului administrativ, instanţa având posibilitatea să efectueze numai o examinare sumară a aparenţei dreptului.

În cauză, contrar opiniei primei instanţe, Înalta Curte apreciază că există elemente care conturează îndeplinirea condiţiei cazului bine justificat.

Astfel, un prim aspect de nelegalitate ce poate fi analizat şi în cadrul cererii de suspendare a executării actului administrativ îl constituie nemotivarea actului administrativ, cerinţă de formă a cărei neîndeplinire naşte o îndoială justificată asupra legalităţii acestuia. Instanţa de control judiciar reţine că este întemeiată critica reclamantei vizând nearătarea temeiului de drept al obligaţiei de plată, având în vedere că indicarea generică a Legii nr. 227/2015 privind Codul fiscal şi a Legii nr. 207/2015 privind Codul de procedură fiscală, fără a se arăta în concret care sunt temeiurile exprese în baza cărora a fost stabilit impozitul în sarcina reclamantei, nu poate echivala cu o motivare în drept a deciziei contestate.

Al doilea indiciu de posibilă nelegalitate al actului administrativ în discuţie rezultă din argumentele reclamantei privitoare la lipsa menţiunilor referitoare la baza de impozitare.

În acest sens, reţine Înalta Curte că, în baza art. 10.9 din contractul de asociere nr. x/01.11.2017, încheiat cu Oraşul Rovinari, pentru o perioadă de 10 ani, începând cu data semnării sale, recurentei-reclamante i s-a acordat scutire de la plata impozitului pe clădire şi scutire de la plata taxei pentru utilizare teren, pe perioada asocierii, pentru suprafeţele unde nu se desfăşoară activităţi cu scop lucrativ.

Cu toate acestea, astfel cum reiese din cuprinsul deciziei nr. 3404/2019, rubrica referitoare la scutire/reducere de la plata impozitelor/taxelor nu a fost completată de către organul fiscal.

În plus, prin adresa depusă la dosarul cauzei la 14.01.2020, organul fiscal a menţionat că "la data de 14.03.2019, odată cu primirea contestaţiei administrative, biroul ITL a luat cunoştinţă de încheierea contractului de asociere nr. x/01.11.2017".

Prin urmare, după o cercetare sumară a apărării recurentei-reclamante, în sensul că nu poate verifica suprafaţa pentru care i s-a stabilit impozitul, respectiv dacă a fost luată în calcul scutirea acordată prin contractul de asociere, şi nici valoarea impozabilă avută în vedere de organele fiscale, aceasta pare a fi confirmată de înscrisurile aflate la dosar.

Înalta Curte reţine, aşadar, că indiciile relevate de recurenta-reclamantă în conturarea cazului bine justificat sunt de natură a putea fi decelate în analiza sumară pe care o reclamă această procedură, fără a nega, însă, atributul instanţei competente cu acţiunea în anularea actului administrativ fiscal de a efectua verificări pe fond asupra legalităţii respectivului act.

Totodată, având în vedere şi jurisprudenţa europeană în materie, respectiv cauza T-184/01 R, IMS Health Inc. şi Comisia CE, prin care s-a reţinut că cerinţa cazului bine justificat este îndeplinită atunci când se relevă existenţa "cel puţin a unei dispute serioase cu privire la corectitudinea fundamentului legal al deciziei atacate", instanţa de recurs apreciază că, în cauză, este îndeplinită condiţia cazului bine justificat, pentru a opera suspendarea executării actului administrativ.

În plus, Înalta Curte constată că, în prezent, contestaţia administrativă formulată de reclamantă împotriva deciziei de impunere nr. x/28.01.2019 nu a fost soluţionată de către organul fiscal, aspect ce conturează premise ale încălcării dreptului la apărare al contribuabilului. Cu toate acestea, prevalându-se de art. 281 alin. (5) din Legea nr. 207/2015 privind Codul de procedură fiscală, care dă posibilitatea contribuabilului/plătitorului de a sesiza direct instanţa şi în situaţia în care contestaţia administrativă nu este soluţionată în termen de 6 luni de la data înregistrării contestaţiei, potrivit informaţiilor obţinute din Ecris, rezultă că recurenta-reclamantă s-a adresat în acest sens instanţei de contencios administrativ cu acţiunea în anularea deciziei de impunere nr. x/28.01.2019, înregistrând pe rolul Curţii de Apel Craiova, secţia contencios administrativ şi fiscal dosarul nr. x/2019.

Astfel, într-o cerere de suspendare unde se analizează aparenţa dreptului, având în vedere situaţia concretă în care se află recurenta-reclamata, nu se poate susţine că pretinse încălcări ale dreptului la apărare al contribuabilului au putut fi analizate şi în etapa judiciară de control al legalităţii actului administrativ, din moment ce primul termen de judecată al cererii de anulare a fost fixat abia la data de 30.01.2020, aşadar, ulterior datei de soluţionare a prezentei căi de atac (15.01.2020).

În raport de aceste considerente, Înalta Curte constată că, în cauză, sunt reliefate de către recurenta-reclamantă împrejurări care să constituie un caz bine justificat, în accepţiunea dată de legiuitor acestei cerinţe, astfel că, în mod greşit prima instanţă a constatat inexistenţa elementelor care să contureze îndeplinirea condiţiei cazului bine justificat pentru suspendarea executării deciziei de impunere nr. x/28.01.2019.

În ceea ce priveşte cea de a doua condiţie prevăzută de lege, din dispoziţiile art. 2 alin. (1) lit. ş) din Legea nr. 554/2004 rezultă că noţiunea de pagubă iminentă are în vedere prejudiciul material viitor şi previzibil sau, după caz, perturbarea previzibilă gravă a funcţionării unei autorităţi publice sau a unui serviciu public.

Înalta Curte apreciază, în dezacord cu instanţa de fond, că şi cerinţa pagubei iminente ce s-ar produce reclamantei în cazul executării imediate este îndeplinită în cauză, dat fiind cuantumul ridicat al obligaţiilor fiscale impuse, împovărător pentru o astfel de instituţie de utilitate publică, ce desfăşoară activităţi culturale şi educative. Pe de altă parte, controlul de legalitate asupra deciziei de impunere, ce urmează a fi exercitat de instanţa de contencios administrativ, se prefigurează a fi realizat într-un timp îndelungat. În această perioadă de timp, decizia de impunere beneficiază de caracterul executoriu, aspect care, coroborat cu aparenţa de nelegalitate a actului administrativ, conduc la concluzia producerii unui prejudiciu material viitor şi previzibil în patrimoniul recurentei-reclamante, fără posibilitatea de reparare ulterioară a prejudiciului astfel creat.

Prin urmare, Înalta Curte constată că instanţa de fond în mod greşit a respins cererea de suspendare a executării deciziei de impunere nr. x/28.01.2019, reţinând că nu sunt îndeplinite cumulativ condiţiile prevăzute de art. 14 alin. (1) din Legea nr. 554/2004.

2. Temeiul legal al soluţiei adoptate în recurs

Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 496 C. proc. civ. coroborat cu art. 20 alin. (3) din Legea nr. 554/2004, Înalta Curte va admite recursul declarat de reclamanta Casa de Cultură a Sindicatelor Rovinari, va casa sentinţa atacată şi, rejudecând, va admite cererea reclamantei de suspendare a executării deciziei de impunere nr. x/28.01.2019, până la soluţionarea pe fond a acţiunii în anulare.

De asemenea, va obliga intimatul-pârât Oraşul Rovinari - Biroul de Impozite şi Taxe Locale la plata către recurenta-reclamantă Casa de Cultură a Sindicatelor Rovinari a sumei de 150 RON, reprezentând taxă judiciară fond şi recurs.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de reclamanta Casa de Cultură a Sindicatelor Rovinari împotriva sentinţei civile nr. 243 din 10 iunie 2019, pronunţată de Curtea de Apel Craiova, secţia contencios administrativ şi fiscal.

Casează sentinţa atacată şi, rejudecând:

Admite cererea de suspendare.

Suspendă executarea deciziei de impunere nr. x/28.01.2019 emisă de Biroul de Impozite şi Taxe Rovinari, până la soluţionarea pe fond a acţiunii în anulare.

Obligă intimatul-pârât Oraşul Rovinari - Biroul de Impozite şi Taxe Locale la plata către recurenta-reclamantă Casa de Cultură a Sindicatelor Rovinari a sumei de 150 RON, reprezentând taxă judiciară fond şi recurs.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 15 ianuarie 2020.