Legislator Case Law & Legislation
Decizia nr. 1579/2019 AI generated

Suspendation of proceedings for failure to propose accounting expertise objectives in tax litigation

Case Number Decizia nr. 1579/2019
Court / Authority
Jurisdiction Romania (RO)
Decision Date
Outcome Dismissed

Legislator summary

AI generated

The High Court of Cassation and Justice dismissed the appeal as unfounded, thereby upholding the Court of Appeal's decision to suspend the proceedings. The dispute concerned a tax administrative lawsuit challenging a fiscal inspection report and decision regarding profit tax, non-resident income tax, and VAT adjustments; the appellate court had suspended the case because the plaintiff failed to submit written proposals for the objectives of a required accounting-fiscal expertise, as mandated by a prior cassation decision. The Supreme Court held that the suspension was legally justified under Article 155 of the 1865 Code of Civil Procedure, as the plaintiff's failure to meet this procedural obligation was imputable to them and hindered the normal course of justice, noting that under Articles 315 and 129(1) of the same code, the appellate court was bound by the cassation decree to rely on the parties' proposals for expertise objectives rather than formulating them *ex officio*.

Legislator headnote

AI generated

art. 3041 C. proc. civ, art. 1551 C. proc. civ, art. 242 C. proc. civ, art. 315 din C. proc. civ, art. 129 alin. (1) din C. proc. civ, art. 312 alin. (1) C. proc. civ; Suspendation of proceedings for failure to propose accounting expertise objectives in tax litigation: Analizând sentinţa atacată prin prisma criticilor invocate de recurenta-reclamantă, raportat la cadrul normativ aplicabil ca şi sub toate aspectele, astfel cum permit prevederile art. 3041 C. proc. civ., Înalta Curte constată recursul nefondat şi îl va respinge, pentru considerentele ce vor fi arătate în continuare.

Keywords

AI generated
tax litigation proceedings article of civil procedure tax authority course of proceedings accounting and reporting income and profit tax

Cited Legislation

AI generated
AI generated

Need to analyze how this precedent applies to your matter?

Cross-reference this judgment against statutes, commentaries, and subsequent citing case law inside Legislator AI.

Open in Legislator →

Full text

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1. Cererea de chemare în judecată

Prin cererea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII -a contencios administrativ şi fiscal, reclamanta A. prin Administrator Judiciar B. în contradictoriu cu pârâtele Agenţia Naţională de Administrare Fiscală şi Administraţia Sector 1 a Finanţelor Publice Bucureşti, a formulat acţiune în contencios administrativ prin care a solicitat, în principal:

- anularea in parte a Deciziei nr. 33/2011 si a constatărilor corespunzătoare din Raportul de inspecţie fiscala nr. x/2011 in ceea ce priveşte următoarele:

a) impozitul pe profit in suma de 23.593 RON, precum si accesoriile (majorări de întârziere) in suma de 25.759 RON. Contestam si neacceptarea deductibilităţii unor cheltuieli, respectiv reducerea pierderii fiscale in anul 2007 cu suma de 488.731 RON, in anul 2008 cu suma de 148.963 RON si in anul 2009 cu suma de 2.411.983 RON.

b) impozitul pe veniturile obţinute din România de nerezidenţi in suma de 2.480 RON precum si accesoriile aferente;

c) taxa pe valoare adăugata cu privire la:

i. suma de 1.798.914 RON, reprezentând ajustarea de către organele de inspecţie fiscala a TVA dedusa in legătura cu avansurile achitate de Societate către S.C. C. S.R.L., pentru apartamentele din complexul rezidenţial "D.", in urma executării de către societate a scrisorilor de garanţie bancara emise de către vânzător, precum si anularea accesoriilor aferente.

ii. recalcularea debitului reprezentând TVA de plata si a accesoriilor de întârziere aferente, luând in considerare suma de 2.150.944 RON care a fost achitata de Societate;

iii. accesoriile de întârziere in suma de 2.516.252 RON calculate de organele de inspecţie fiscala cu privire la TVA si dispunerea recalculării acestora, având in vedere atât ajustarea eronat efectuata in legătura cu avansurile achitate de Societate către S.C. C. S.R.L., precum si plăţile efectuate de Societate cu privire la TVA in suma de 2.150.944 RON.

- anularea Dispoziţiei de masuri nr. x/2011 prin care s-a dispus reducerea pierderii fiscale si depunerea de declaraţii rectificative la impozitul pe profit pe anii 2007, 2008 si 2009, iar în subsidiar, obligarea paratelor la soluţionarea contestaţiei fiscale înregistrată la data de 06.01.2012.

2. Soluţia instanţei de fond

Prin încheierea din data de 09 decembrie 2016, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII - a contencios administrativ şi fiscal a dispus suspendarea judecăţii cauzei pentru neîndeplinirea de către reclamantă a obligaţiilor stabilite de instanţă, de a depune la dosar note scrise cu propuneri de obiective în vederea discutării probei cu expertiză specialitatea contabilitate - fiscalitate faţă de decizia nr. 2028/17.06.2016 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.

3. Cererea de recurs

Împotriva încheierii de şedinţă din data de 09 decembrie 2016 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII -a contencios administrativ şi fiscal a declarat recurs reclamanta S.C: A. S.A. prin administrator special E., solicitând admiterea recursului, casarea încheierii recurate şi trimiterea cauzei instanţei de fond pentru reluarea judecăţii.

În motivarea căii de atac exercitate, recurenta a arătat că instanţa de fond era obligată să stabilească obiectivele expertizei şi să le pună în discuţie părţilor, nu să stabilească în sarcina părţilor obligaţia de a stabili obiective. Punerea obligaţiei de a indica obiectivele necesare expertizei în sarcina reclamantei nu respectă dispoziţiile deciziei de casare.

II. Considerentele Înaltei Curţi asupra recursului

Analizând sentinţa atacată prin prisma criticilor invocate de recurenta-reclamantă, raportat la cadrul normativ aplicabil ca şi sub toate aspectele, astfel cum permit prevederile art. 3041 C. proc. civ., Înalta Curte constată recursul nefondat şi îl va respinge, pentru considerentele ce vor fi arătate în continuare.

Prin încheierea de şedinţă din data de 09 decembrie 2016, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII -a contencios administrativ şi fiscal a suspendat judecata cauzei pe considerentul că reclamanta nu şi-a îndeplinit obligaţia stabilită prin încheierea de şedinţă din data de 28 octombrie 2016, în sensul de a depune la dosar, în termen de 5 zile de la primirea citaţiei, note scrise cu propuneri de obiective în vederea discutării probei cu expertiză specialitatea contabilitate - fiscalitate.

De asemnea, prin încheierea de şedinţă din data de 16 martie 2018, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal a dispus, din oficiu, îndreptarea erorilor materiale din cuprinsul încheierii de şedinţă din data 09.12.2016, în sensul menţionării "art. 1551 C. proc. civ. din 1865", în loc de "art. 242 C. proc. civ..", cum din eroare s-a consemnat.

Înalta Curte reţine că, potrivit art. 1551 C. proc. civ. din 1865, când instanţa constată că desfăşurarea normală a procesului este împiedicată din vina părţii reclamante, prin neîndeplinirea obligaţiilor prevăzute de lege ori stabilite în cursul judecăţii, instanţa poate suspenda judecata, arătând în încheiere care anume obligaţii nu au fost respectate.

Pentru a fi aplicabilă suspendarea procesului în temeiul acestui text legal, este necesară îndeplinirea cumulativă a trei condiţii:

- reclamantul să nu-şi fi îndeplinit obligaţiile procesuale puse în sarcina sa în cursul procesului de către judecător;

- neexecutarea obligaţiilor procesuale să fie imputabilă reclamantului;

- neexecutarea obligaţiilor procesuale de către reclamant să impieteze asupra normalei desfăşurări a procesului.

Instanţa de control judiciar constată că toate cele trei cerinţe menţionate anterior sunt întrunite în prezenta cauză, întrucât recurenta - reclamantă nu a îndeplinit obligaţia stabilită în sarcina sa, respectiv nu a depus la dosar note scrise cu propuneri de obiective în vederea discutării probei cu expertiză specialitatea contabilitate - fiscalitate faţă de decizia nr. 2028/17.06.2016 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, iar neeexecutarea acestei obligaţii este imputabilă recurentei.

Înalta Curte constată că sunt nefondate susţinerile recurentei referitoare la faptul că instanţa de fond era obligată să stabilească obiectivele expertizei şi să le pună în discuţia părţilor.

Având în vedere dispoziţiile deciziei de casare nr. 2028 din 17 iunie 2016 pronunţată de către Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia de contencios administrativ şi fiscal, în speţă, sunt incidente dispoziţiile art. 315 din C. proc. civ., potrivit cărora, "în caz de casare, hotărârile instanţei de recurs asupra problemelor de drept dezlegate, precum şi asupra necesităţii administrării unor probe sunt obligatorii pentru judecătorii fondului".

Potrivit art. 129 alin. (1) din C. proc. civ. din 1865, părţile au îndatorirea să urmărească desfăşurarea şi să finalizeze procesul.

Prin urmare, instanţa de fond avea obligaţia de a stabili obiectivele expertizei pe baza propunerilor formulate de recurenta - reclamantă şi nu de a formula apărări în locul acesteia.

În ceea ce priveşte a treia cerinţă, instanţa de control judiciar constată că neîndeplinirea obligaţiei de către recurentă are drept consecinţă împiedicarea desfăşurării litigiului în condiţiile în care prin decizia de casare nr. 2028 din 17 iunie 2016 s-a apreciat ca fiind necesară pentru soluţionarea cauzei efectuarea unei expertize contabile şi au fost stabilite împrejurările ce trebuie lămurite de expert, adică teza probatorie.

În concluzie, instanţa de fond, în mod corect, a suspendat judecata cauzei la termenul din 09 decembrie 2016.

Pentru motivele expuse, constatând că încheierea recurată este legală, Înalta Curte, în baza art. 312 alin. (1) C. proc. civ. din 1865, va respinge recursul ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul formulat de reclamanta S.C. A. S.A prin administrator special E. împotriva încheierii din 9 decembrie 2016 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 21 martie 2019.