Suspension of execution of Competition Council sanction denied for lack of well-justified case and imminent damage

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1. Cadrul procesual

Prin acţiunea înregistrată la data de 07.06.2018 pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, reclamantul B.I.N. A. a solicitat, în contradictoriu cu pârâtul Consiliul Concurenţei, suspendarea executării deciziei Consiliului Concurenţei nr. 76/20.12.2017 în ceea ce îl priveşte, până la soluţionarea definitivă a cererii în anularea actului menţionat, ce face obiectul dosarului înregistrat sub nr. x/2018 al Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal.

2. Soluţia instanţei de fond

Prin sentinţa civilă nr. 3457 din 27 august 2018, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal a respins cererea de chemare în judecată, având ca obiect suspendarea executării deciziei Consiliului Concurenţei nr. 76/20.12.2017, în ceea ce îl priveşte pe reclamantul B.I.N. A., în contradictoriu cu pârâtul Consiliul Concurenţei şi a dispus restituirea către reclamant a cauţiunii în cuantum de 2.864,60 RON, consemnate cu recipisa emisă de B. - Sucursala Suceava la data de 11.07.2018.

3. Cererea de recurs

Împotriva sentinţei civile nr. 3457 din 27 august 2018 pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal a declarat recurs reclamantul B.I.N. A., întemeiat pe motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 5 şi 8 C. proc. civ., solicitând admiterea recursului, casarea sentinţei recurate şi admiterea cererii de suspendare a executării deciziei Consiliului Concurenţei nr. 76/20.12.2017 până la soluţionarea definitivă a cererii în anularea actului menţionat.

În motivarea recursului arată că soluţia instanţei de fond este nelegală şi nefondată şi că motivarea este contradictorie, întrucât, deşi instanţa a stabilit iniţial că nu poate decât să pipăie fondul, ulterior a apreciat că reclamantul nu a expus nicio împrejurare fondată, legată de starea de fapt şi de drept.

Arată că situaţia de fapt, în ceea ce priveşte onorariile percepute pentru perfectarea contractelor de vânzare-cumpărare, nu este cea indicată în decizia de sancţionare şi că, în opinia intimatului, chiar şi pacticarea unor onorarii peste nivelul minim obligatoriu, stabilit prin Ordinul Ministerului Justiţiei, reprezintă o practică neconcurenţială.

Consideră că decizia de sancţionare prezintă grave probleme de temeinicie şi veridicitate a informaţiilor reţinute şi că Ordinele nr. 46/C/2011 şi 943/C/2005 nu au ţinut cont de valoarea taxei pe valoarea adăugată, iar în anumite situaţii, datele preluate din Anexa nr. 10 privind onorariile minimale stabilite de Camera Notarilor Publici din Suceava sunt inexacte.

Mai arată că intimatul-pârât a apreciat în mod eronat asupra onorariilor practicate pentru procurile de ridicare a pensiei, pentru actele de alipire şi dezlipire imobile, pentru legalizarea semnăturii traducătorului, pentru darea datei certe, pentru perfectarea declaraţiilor al căror obiect nu este evaluabil în bani, precum şi pentru perfectarea actelor de înstrăinare sau de partaj pentru bunurile imobile a căror valoare era sub 15.000 RON.

În ceea ce priveşte paguba iminentă, arată că, în eventualitatea executării amenzii în cuantum de 47.292 RON, recurentul-reclamant ar risca să intre în incapacitate de plată, atât faţă de angajaţi, bănci şi operatorii de leasing, cât şi faţă de bugetul de stat.

4. Apărările intimatului-pârât

Intimatul-pârât Consiliul Concurenţei a formulat întâmpinare, prin care solicită respingerea recursului ca nefondat şi menţinerea sentinţei recurate.

În esenţă, intimatul-pârât arată că argumentele expuse de recurentul-reclamant, atât prin cererea de chemare în judecată, cât şi prin recursul formulat nu fac dovada îndeplinirii condiţiilor cazului bine justificat şi nici a pagubei iminente, în sensul dispoziţiilor art. 14 din Legea nr. 554/2004.

II. Soluţia instanţei de recurs

Analizând actele şi lucrările dosarului, sentinţa recurată în raport cu motivele de casare invocate, Înalta Curte constată că recursul este nefondat.

2.1. Argumentele de fapt şi de drept relevante.

Reclamantul B.I.N. A. a învestit instanţa de contencios administrativ cu o acţiune prin care a solicitat, în contradictoriu cu pârâtul Consiliul Concurenţei, suspendarea executării deciziei Consiliului Concurenţei nr. 76/20.12.2017 în ceea ce îl priveşte, până la soluţionarea definitivă a cererii în anularea actului menţionat, ce face obiectul dosarului nr. x/2018 al Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal.

Cu titlu preliminar, se constată că deşi recurentul-reclamant a invocat motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 5 şi 8 C. proc. civ., argumentele expuse se circumscriu motivelor de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 6 şi 8 din C. proc. civ.

Cu privire la motivul de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ. (hotărârea nu cuprinde motivele pe care se întemeiază sau cuprinde motive contradictorii ori numai motive străine de natura cauzei), Înalta Curte constată că sentinţa respectă exigenţele impuse de art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ., arătând pe larg motivele de fapt şi de drept care au format convingerea instanţei şi indicând într-o manieră amplă argumentele pentru care au fost respinse apărările reclamantului.

Subsumat acestui motiv de casare, recurentul-reclamant invocă o motivare contradictorie a hotărârii recurate, respectiv faptul că, deşi instanţa a stabilit iniţial că nu poate decât să pipăie fondul litigiului, ulterior a apreciat că reclamantul nu a expus nicio împrejurare fondată legată de starea de fapt şi de drept.

Înalta Curte constată că în speţă nu este vorba despre nicio motivare contradictorie, referirea instanţei la o împrejurare fondată legată de starea de fapt şi de drept vizând îndeplinirea condiţiilor prevăzute de lege pentru suspendarea executării actului administrativ şi nicidecum la fondul pretenţiilor deduse judecăţii prin acţiunea în anulare.

De altfel, prevederile art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ. nu obligă instanţa să răspundă tuturor apărărilor avansate de parte, acestea putând fi analizate global, printr-un raţionament juridic de sinteză ori luând în considerare aspectele considerate esenţial, astfel că omisiunea de a cerceta un anumit argument sau o afirmaţie, nu constituie automat motiv de casare a sentinţei. Pentru a avea această consecinţă, omisiunea trebuie să fie decisivă, să afecteze echitatea procedurii, să denote lipsa de "ascultare" a părţii, ceea ce nu este cazul în speţă.

În ceea ce priveşte motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., Înalta Curte constată că actul administrativ atacat a fost emis în baza Legii nr. 21/1996, care la art. 51 prevede posibilitatea părţii interesate de a solicita suspendarea executării deciziei emise de Consiliul Concurenţei. Cum actul normativ anterior arătat nu conţine alte dispoziţii în acest sens, suspendarea executării va opera în condiţiile dreptului comun în materia contenciosului administrativ, respectiv Legea nr. 554/2004.

Analizând cererea de suspendare a executării, se constată că aceasta a fost întemeiată pe dispoziţiile art. 15 din Legea nr. 554/2004, potrivit cărora:

"(1) Suspendarea executării actului administrativ unilateral poate fi solicitată de reclamant, pentru motivele prevăzute la art. 14, şi prin cererea adresată instanţei competente pentru anularea, în tot sau în parte, a actului atacat. În acest caz, instanţa poate dispune suspendarea actului administrativ atacat, până la soluţionarea definitivă a cauzei (...)".

Potrivit dispoziţiilor art. 14 alin. (1) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004:

"În cazuri bine justificate şi pentru prevenirea unei pagube iminente, după sesizarea, în condiţiile art. 7, a autorităţii publice care a emis actul sau a autorităţii ierarhic superioare, persoana vătămată poate să ceară instanţei competente să dispună suspendarea executării actului administrativ unilateral până la pronunţarea instanţei de fond".

Astfel, pentru a se dispune măsura suspendării executării actului administrativ, art. 14 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 impune două condiţii cumulative, şi anume: (1) cazul bine justificat, definit la art. 2 alin. (1) lit. t) din lege, ce constă în anumite împrejurări legate de starea de fapt şi de drept, de natură să creeze o îndoială serioasă în privinţa legalităţii actului administrativ; (2) paguba iminentă, definită la art. 2 alin. (1) lit. ş) din aceeaşi lege, ca fiind prejudiciul material viitor şi previzibil sau, după caz, perturbarea previzibilă gravă a funcţionării unei autorităţi publice sau a unui serviciu public.

În dreptul administrativ român operează, cu titlu de principiu, prezumţia de legalitate a actelor administrative, care sunt executorii din oficiu, iar cele două condiţii prevăzute de art. 14 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, prin sensul lor restrictiv imperativ, denotă caracterul de excepţie al măsurii suspendării executării actului normativ, presupunând dovedirea efectivă a unor împrejurări conexe regimului administrativ aplicabil, care să fie de natură a argumenta existenţa unui caz bine justificat şi iminenţa producerii pagubei.

La modul concret, condiţia existenţei unui caz bine justificat este îndeplinită în situaţia în care se regăsesc argumente juridice aparent valabile cu privire la nelegalitatea actului administrativ aflat în litigiu.

Altfel spus, pentru a opera suspendarea judiciară a executării unui act administrativ trebuie să existe un indiciu temeinic de nelegalitate a acestuia.

Îndoiala serioasă asupra legalităţii actului administrativ trebuie să poată fi distinsă cu uşurinţă, în urma unei cercetări sumare a aparenţei dreptului, pentru că, în cadrul procedurii suspendării executării actelor administrative, pe calea căreia pot fi dispuse numai masuri provizorii, nu este permisă o prejudecare a fondului litigiului.

Prin urmare, instanţa poate aprecia drept necesară o asemenea măsură când se oferă suficiente indicii aparente de răsturnare a prezumţiei de legalitate a actului administrativ, la o examinare sumară a aparenţei dreptului.

În jurisprudenţa sa constantă, secţia de contencios administrativ şi fiscal a Înaltei Curţi a reţinut că pentru conturarea cazului temeinic justificat care să impună suspendarea unui act administrativ, instanţa nu trebuie să procedeze la analizarea criticilor de nelegalitate pe care se întemeiază însăşi cererea de anulare a actului administrativ, ci trebuie să-şi limiteze verificarea doar la acele împrejurări vădite de fapt şi/sau de drept care au capacitatea să producă o îndoială serioasă asupra prezumţiei de legalitate de care se bucură un act administrativ.

Astfel de împrejurări vădite, de fapt sau/şi de drept care sunt de natură să producă o îndoială serioasă cu privire la legalitatea unui act administrativ (act administrativ-fiscal) au fost reţinute de Înalta Curte ca fiind: emiterea unui act administrativ de către un organ necompetent sau cu depăşirea competenţei, actul administrativ emis în temeiul unor dispoziţii legale declarate neconstituţionale, nemotivarea actului administrativ, modificarea importantă a actului administrativ în calea recursului administrativ (reducerea importantă a cuantumului sumelor reţinute ca obligaţii bugetare suplimentare), etc.

Or, în speţă, aspectele invocate de către recurentul-reclamant în susţinerea cazului bine justificat depăşesc limitele procedurii sumare a suspendării de executare, aceste aspecte neputând fi decelate doar printr-o verificare a aparenţei dreptului, ci necesită o evaluare de fond, precum şi administrarea unui probatoriu adecvat, care să lămurească aspectele litigioase ale cauzei, presupunând o analiză aprofundată a întregului ansamblu de fapte şi prevederi legale invocate de către părţi.

De altfel, Înalta Curte constată că prima instanţă a apreciat în mod corect şi faptul că nu reiese a fi aparent întemeiat nici motivul vizând pretinsa împlinire a termenului de prescripţie a aplicării sancţiunii amenzii contravenţionale, în condiţiile în care la data de 20.05.2015 reiese a fi fost emis Ordinul preşedintelui Consiliului Concurenţei nr. 278 privind declanşarea din oficiu a investigaţiei finalizate cu decizia litigioasă.

Prin urmare, având în vedere cele anterior reţinute, se constată că în cauză nu este îndeplinită condiţia cazului bine justificat, cerută de dispoziţiile art. 14 din Legea nr. 554/2004 drept condiţie pentru suspendarea executării actului administrativ.

În consecinţă, având în vedere că nu a fost dovedită îndeplinirea condiţiei cazului bine justificat, nu se mai impune analizarea condiţiei pagubei iminente, aceasta neputând fi analizată în lipsa existenţei unui caz bine justificat, întrucât pentru a putea opera suspendarea executării actului administrativ se impune ca cele două condiţii să fie îndeplinite în mod cumulativ, astfel cum prevăd dispoziţiile art. 14 din Legea nr. 554/2004.

2.2. Temeiul legal al soluţiei adoptate în recurs.

Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 496 din C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul declarat de B.I.N. A. împotriva sentinţei civile nr. 3457 din 27 august 2018 pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de B.I.N. A. împotriva sentinţei civile nr. 3457 din 27 august 2018 pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 21 martie 2019.