Scope of Equal Pay Exception for Public Sector Staff: Whether "Salarized at the Same Level" Extends to Judges Beyond Parliamentary Apparatus

Asupra recursurilor de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1. Cadrul procesual

Prin cererea înregistrată la data de 17.12.2015 pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, reclamanta A. a solicitat, în contradictoriu cu pârâţii Ministerul Justiţiei şi Curtea de Apel Craiova: anularea Ordinului Ministrului Justiţiei nr. 3357/C din 20.10.2015; obligarea pârâtului Ministrul Justiţiei la emiterea unui nou ordin de salarizare, prin care salariul de bază şi sporurile pentru condiţii de muncă grele, vătămătoare sau periculoase, pentru risc şi suprasolicitare neuropsihică şi pentru păstrarea confidenţialităţii să i se acorde identic cu ale unui judecător aflat la acelaşi nivel al instanţei şi cu aceleaşi condiţii privind tranşele de vechime în muncă şi în funcţie; plata diferenţelor salariale în cuantum actualizat şi cu dobânda legală penalizatoare de la data exigibilităţii drepturilor salariale cuvenite şi neacordate, începând cu 1 noiembrie 2015 şi până la executarea acestei obligaţii.

2. Soluţia instanţei de fond

Prin sentinţa civilă nr. 1102 din 04 aprilie 2016, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal a admis cererea formulată de reclamanta A., în contradictoriu cu pârâţii Ministerul Justiţiei şi Curtea de Apel Craiova; a dispus anularea Ordinului Ministrului Justiţiei nr. 3357/C din 20.10.2015 şi obligarea pârâtului Ministrul Justiţiei să emită pentru reclamantă un nou ordin de salarizare conform dispoziţiilor art. 1 alin. (5) indice 1 din O.U.G. nr. 83/2014.

De asemenea, a obligat pârâta Curtea de Apel Craiova să achite reclamantei diferenţele salariale rezultate din aplicarea art. 1 alin. (5) indice 1 din O.U.G. nr. 83/2014, începând cu data de 1.11.2015, actualizate cu indicele de creştere a preţurilor de consum şi dobânda legală aferentă, şi până la executarea integrală a obligaţiei de plată.

3. Cererile de recurs

Împotriva sentinţei civile nr. 1102 din 04 aprilie 2016 pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal au formulat recursuri Ministerul Justiţiei şi Curtea de Apel Craiova.

3.1. Prin recursul declarat şi întemeiat pe motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., pârâtul Ministerul Justiţiei solicită admiterea recursului, casarea sentinţei recurate şi respingerea acţiunii ca neîntemeiate.

De asemenea, solicită suspendarea judecăţii prezentei cauze până la soluţionarea sesizării nr. x2016 din 21.04.2016, aflate pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, privind interpretarea art. 1 alin. (1), (2) şi (5)1 din O.U.G. nr. 83/2014, modificată şi completată prin Legea nr. 71/2015.

În motivarea recursului arată că sentinţa instanţei de fond este nelegală, întrucât s-a reţinut în mod eronat că dispoziţiile prevăzute de art. 1 alin. (5)1 din O.U.G. nr. 83/2014 se aplică şi judecătorilor aflaţi în situaţia prevăzută de norma legală, în condiţiile în care aceasta este o normă de excepţie ce vizează expres şi limitativ categoriile cărora le sunt aplicabile aceste prevederi, respectiv personalul din aparatul de lucru al Parlamentului şi din celelalte instituţii şi autorităţi publice, salarizat la acelaşi nivel, în cazul sistemului justiţiei, categoria funcţionarilor publici, personalul contractual, fiind singurele categorii salarizate la acelaşi nivel cu personalul din Parlament.

Susţine că dacă intenţia legiuitorului ar fi fost ca prevederile art. 1 alin. (5)1 să fie aplicabile întregului personal din toate instituţiile şi autorităţile publice, ar fi fost modificate expres prevederile alin. (1) şi (2) ale art. 1 din O.U.G. nr. 83/2014, nefiind justificată trimiterea în norma derogatorie la personalul din anumite instituţii.

Consideră că instanţa a extins aplicarea normei legale arătate la categorii de personal cărora nu li se adresează, invocând intenţia legiuitorului, deşi instanţa nu are atribuţia de a completa norma legală, cu atât mai mult cu cât nici Curtea Constituţională nu are competenţa de a se pronunţa asupra lipsei unei reglementări, stabilind constant în jurisprudenţa sa că nu este legislator pozitiv şi nu are dreptul de a impune legiuitorului introducerea în textul legii în vigoare a unei alte dispoziţii decât cea existentă.

În aceste condiţii, întrucât textul în discuţie constituie o normă de excepţie, de strictă interpretare, care nu a fost declarat neconstituţional, recurentul-pârât consideră că instanţa de fond era ţinută să-l aplice ca atare.

Recurentul-pârât consideră că din interpretarea coroborată a prevederilor Legii nr. 71/2015, art. 1 al O.U.G. nr. 83/2014, art. 90 din Legea nr. 567/2004, art. 63 alin. (4) din Legea nr. 317/2004, singura interpretare corectă a prevederilor Legii nr. 71/2015 este în sensul că prevederile art. 1 alin. (5)1 din O.U.G. nr. 83/2014 nu se aplică judecătorilor, textul de lege vizând personalul din aparatul de lucru al Parlamentului şi din celelalte instituţii şi autorităţi publice, salarizat la acelaşi nivel.

3.2. Împotriva aceleiaşi sentinţe a declarat recurs şi pârâta Curtea de Apel Craiova, solicitând admiterea recursului şi modificarea sentinţei atacate, în sensul respingerii cererii de chemare în judecată.

În motivare arată că hotărârea primei instanţe este netemeinică şi nelegală, fiind pronunţată cu ignorarea dispoziţiilor art. 1 alin. (1), (2) şi alin. (5)1 din O.U.G. nr. 83/2014, astfel cum a fost completată prin Legea nr. 71/2015.

Arată că regula de la care se face excepţie se referă la menţinerea cuantumului drepturilor salariale din decembrie 2014 şi în anul 2015, legiuitorul specificând în textul de lege cărei categorii de personal i se aplică excepţia, enumerând limitativ instituţiile vizate de normele de excepţie, aspect confirmat şi de dispoziţiile art. 1 alin. (5)2, (5)4 şi (5)5 din O.U.G. nr. 83/2014, în care legiuitorul a prevăzut, de asemenea, expres cărei categorii de personal i se aplică excepţia de la regula stipulată la art. 1 alin. (1) şi (2) din acest act normativ.

Consideră că dacă intenţia legiuitorului ar fi fost de a aplica dispoziţiile art. 1 alin. (5)1 din O.U.G. nr. 83/2014 întregului personal din sectorul bugetar, atunci nu ar mai fi nominalizat expres instituţiile în cadrul cărora îşi desfăşoară activitatea personalul căruia i se aplică norma în discuţie.

În acest sens invocă dispoziţiile art. 902 din Legea nr. 567/2004 şi art. 63 alin. (4) din Legea nr. 317/2004, din a căror interpretare consideră că reiese că prevederile art. 1 alin. (5)1 din O.U.G. nr. 83/2014 se aplică şi funcţionarilor publici şi personalului contractual din sistemul justiţiei, categorii de personal ce sunt salarizate la acelaşi nivel cu personalul din aparatul de lucru al Parlamentului, care se regăsesc în aceeaşi anexă, respectiv Anexa I - "Administraţie" din Legea-cadru nr. 284/2010, în timp ce magistraţii nu sunt salarizaţi la acelaşi nivel cu personalul din aparatul Parlamentului, fiind prevăzut în Anexa VI - Familia ocupaţională "Justiţie".

Astfel, arată că trecerea în altă tranşă de vechime a intimatei s-a făcut cu respectarea dispoziţiilor legale incidente, sens în care Ministrul Justiţiei a emis Ordinul nr. 3357/C/2015.

Precizează că dispoziţiile privind trecerea într-o altă tranşă de vechime se regăsesc în art. 6 din Legea nr. 285/2010, fiind preluate ulterior de art. 6 din O.U.G. nr. 83/2014. Totodată, acest aspect a fost tranşat de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept prin Decizia nr. 32/19.10.2015, în sensul că se face distincţie între reîncadrare, potrivit legii-cadru de salarizare, şi plata efectivă a drepturilor salariale, care urmează a se efectua potrivit dispoziţiilor art. 2 din Legea nr. 285/2010 prin raportare la nivelul de salarizare în plată pentru funcţia similară.

Recurenta-pârâtă susţine că după intrarea în vigoare a Legii-cadru nr. 284/2010 şi a legilor anuale de salarizare ulterioare, există diferenţe de salarizare pentru persoane care se înscriu în aceeaşi tranşă de vechime în muncă, în funcţie de data la care au fost îndeplinite condiţiile de vechime ce atrăgeau un nou spor de vechime.

Mai arată că art. 6 din Legea nr. 285/2010 a făcut obiectul analizei Curţii Constituţionale care, prin Decizia nr. 669 din 26 iunie 2012 a statuat că avansarea personalului încadrat pe funcţii de execuţie în gradaţia corespunzătoare tranşei de vechime în muncă şi calculul indemnizaţiilor potrivit acestor gradaţii se fac potrivit normelor juridice în vigoare la data unei astfel de avansări, cuantumurile ce ar fi putut fi calculate potrivit legislaţiei aplicabile anterior acestei date neavând regimul juridic al unor drepturi câştigate.

Astfel, consideră că drepturile salariale ale intimatei-reclamante au fost corect calculate şi stabilite în raport de dispoziţiile legale ce reglementau salarizarea la momentele respective.

4. Apărările intimatei-reclamanta

Intimata-reclamantă A. a formulat întâmpinare, prin care solicită respingerea recursurilor, apreciind în esenţă că prima instanţă a făcut o corectă aplicare şi interpretare a dispoziţiilor art. 1 alin. (5)1 din O.U.G. nr. 83/2014, text de lege introdus prin Legea nr. 71/2015 şi că interpretarea restrictivă dată de către Ministerul Justiţiei cu privire la destinatarii acestei dispoziţii este nelegală.

În ceea ce priveşte recursul declarat de pârâta Curtea de Apel Craiova, consideră că acesta este lipsit de interes, aceasta neavând calitatea de emitent al ordinului a cărui anulare o solicită şi nici competenţa de a emite un alt ordin, ci interesul acestei recurente subzistă numai în raport cu cel de-al treilea capăt de cerere, privind plata diferenţelor salariale, actualizate cu dobânda legală penalizatoare.

II. Soluţia instanţei de recurs

Analizând actele şi lucrările dosarului, sentinţa recurată în raport cu motivele de casare invocate, Înalta Curte constată că recursurile sunt nefondate.

2.1. Argumentele de fapt şi de drept relevante.

În cauză, reclamanta A. a învestit instanţa de contencios administrativ cu o acţiune prin care a solicitat, în contradictoriu cu pârâţii Ministerul Justiţiei şi Curtea de Apel Craiova: anularea Ordinului Ministrului Justiţiei nr. 3357/C din 20.10.2015; obligarea pârâtului Ministrul Justiţiei la emiterea unui nou ordin de salarizare, prin care salariul de bază şi sporurile pentru condiţii de muncă grele, vătămătoare sau periculoase, pentru risc şi suprasolicitare neuropsihică şi pentru păstrarea confidenţialităţii să i se acorde identic cu ale unui judecător aflat la acelaşi nivel al instanţei şi cu aceleaşi condiţii privind tranşele de vechime în muncă şi în funcţie; plata diferenţelor salariale în cuantum actualizat şi cu dobânda legală penalizatoare de la data exigibilităţii drepturilor salariale cuvenite şi neacordate, începând cu 1 noiembrie 2015 şi până la executarea acestei obligaţii.

Înalta Curte reţine că problema centrală a cauzei constă în lămurirea înţelesului dispoziţiilor art. 1 alin. (5)1 din O.U.G. nr. 83/2014, text introdus în corpul Ordonanţei de Urgenţă prin legea de aprobare a acesteia, Legea nr. 71/2015, text care are următorul cuprins:

"Prin excepţie de la prevederile alin. (1) şi (2), personalul din aparatul de lucru al Parlamentului şi din celelalte instituţii şi autorităţi publice, salarizat la acelaşi nivel, precum şi personalul din cadrul Consiliului Concurenţei şi al Curţii de Conturi, inclusiv personalul prevăzut la art. 5 din aceste instituţii, care beneficiază de un cuantum al salariilor de bază şi al sporurilor mai mici decât cele stabilite la nivel maxim în cadrul aceleiaşi instituţii sau autorităţi publice pentru fiecare funcţie/grad/treaptă şi gradaţie, va fi salarizat la nivelul maxim dacă îşi desfăşoară activitatea în aceleaşi condiţii."

Curtea de apel a reţinut că sintagma "salarizat la acelaşi nivel" nu trebuie înţeleasă ca o normă de trimitere la categoriile de funcţionari şi personal contractual salarizat la acelaşi nivel cu aparatul Parlamentului, ci corespunde noţiunii de "acelaşi nivel cu cel ce se acordă pentru luna decembrie 2014", noţiune avută în vedere cu prilejul reglementării alin. (1) şi (2) ale art. 1 din O.U.G. nr. 83/2014 şi prin care executivul a intenţionat păstrarea în plată a salariilor în cursul anului 2015, la acelaşi nivel cu cel din luna decembrie a anului 2014.

Concluzia curţii de apel este corectă, fiind susţinută nu numai de raportul comun din 17.03.2015 al Comisiei pentru muncă şi protecţie socială şi, respectiv, al Comisiei pentru buget, finanţe şi bănci din cadrul Parlamentului României asupra proiectului de lege pentru aprobarea O.U.G. nr. 83/2014, de unde rezultă că amendamentul devenit alin. (5)1 al art. 1 a fost propus pentru clarificarea textului şi eliminarea discriminării între persoane care ocupă aceleaşi funcţii, în aceleaşi condiţii de studii şi vechime, dar şi de interpretarea pe care Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a realizat-o prin Decizia nr. 23/26.09.2016, pronunţată pentru dezlegarea unei chestiuni de drept.

Prin această din urmă decizie, instanţa supremă a statuat că:

"în interpretarea şi aplicarea dispoziţiilor art. 1 alin. (51) din Ordonanţa de Urgenţă a Guvernului nr. 83/2014 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice în anul 2015, precum şi alte măsuri în domeniul cheltuielilor publice, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 71/2015, cu modificările şi completările ulterioare, sintagma "salarizat la acelaşi nivel" are în vedere personalul din cadrul aparatului de lucru al Parlamentului, personalul din cadrul Consiliului Concurenţei, al Curţii de Conturi, precum şi din cadrul celorlalte autorităţi şi instituţii publice enumerate de art. 2 alin. (1) lit. a) din Legea-cadru nr. 284/2010 privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice, cu modificările şi completările ulterioare; nivelul de salarizare ce va fi avut în vedere în interpretarea şi aplicarea aceleiaşi norme este cel determinat prin aplicarea prevederilor art. 1 alin. (1) şi (2) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 83/2014, aprobată cu modificări şi Completări prin Legea nr. 71/2015, cu modificările şi completările ulterioare, în cadrul aceleiaşi autorităţi sau instituţii publice".

Înalta Curte reţine ca nefondată critica recurentului Ministerul Justiţiei referitoare la extinderea, de către prima instanţă, a normei legale, în sensul completării nepermise a acesteia.

Judecătorul fondului are dreptul, dar şi obligaţia de a interpreta textul normativ atât în litera sa, cât şi în spiritul său, urmărind ca aplicarea efectivă a legii să fie în concordanţă cu intenţia legiuitorului, astfel cum rezultă aceasta atât din textul supus analizei, cât şi din celelalte prevederi ale actului normativ, dar şi din expunerea de motive ori din celelalte acte normative incidente în domeniul vizat.

Instanţa de judecată este datoare să asigure o aplicare unitară a tuturor actelor normative ce reglementează o situaţie juridică, aspect confirmat de Înalta Curte în motivarea Deciziei nr. 23/2016 pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, în cuprinsul căreia se arată că:

"Deşi expunerea de motive a unui act normativ nu are valoare obligatorie, ea este utilă pentru identificarea sau clarificarea intenţiei legiuitorului în operaţiunea de interpretare a unei norme juridice, din perspectivă istorico-teleologică.

(...) dacă s-ar admite că prin art. 1 alin. (51) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 83/2014, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 71/2015, cu modificările şi completările ulterioare, s-ar fi stabilit criteriul aceluiaşi nivel de salarizare între personalul din celelalte autorităţi şi instituţii publice şi personalul din aparatul de lucru al Parlamentului, iar nu criteriul aceluiaşi nivel de salarizare între persoanele care ocupă aceleaşi funcţii, în aceleaşi condiţii de studii şi vechime, în cadrul aceleiaşi autorităţi sau instituţii publice, ar însemna ca, pe cale de interpretare, să se limiteze domeniul de aplicare a acestei norme şi să fie exceptate de la această finalitate - eliminarea discriminării - celelalte categorii de personal din cadrul celorlalte autorităţi sau instituţii publice care au un alt nivel de salarizare decât cel al aparatului de lucru al Parlamentului, dar care ocupă aceleaşi funcţii, în aceleaşi condiţii de studii şi vechime cu alte persoane din cadrul aceleiaşi autorităţi sau instituţii publice care au un nivel de remunerare superior.(...)

În plus, acceptându-se o astfel de interpretare, contrară scopului şi substanţei normei, s-ar menţine inechităţile ori diferenţele salariale în cadrul aceleiaşi categorii de personal şi, în consecinţă, ar persista discriminarea pe care legiuitorul a intenţionat să o elimine prin edictarea acestui text, pentru a pune în acord legislaţia internă cu prevederile Convenţiei pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, dar şi cu cele ale dreptului Uniunii Europene."

În concluzie, refuzul recurentului Ministerul Justiţiei de a recunoaşte că dispoziţiile reparatorii cuprinse în art. 1 alin. (5)1 din O.U.G. nr. 83/2014 se aplică şi judecătorilor şi procurorilor aflaţi în situaţia prevăzută de ipoteza normei legale este nejustificat, în sensul pe care art. 2 alin. (1) lit. h) din Legea nr. 554/2004 îl conferă acestei sintagme.

Cât priveşte emiterea OMJ nr. 4680/C/2016 prin care au fost stabilite drepturile salariale ale reclamantei conform Legii nr. 71/2015, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie constată că prin acest ordin a fost, în fapt, executată voluntar sentinţa atacată, neputându-se reţine vreun motiv de nelegalitate a acesteia.

Pentru aceste motive, Înalta Curte constată că toate criticile formulate de recurenţi sunt nefondate, iar soluţia pronunţată de prima instanţă reflectă, aşadar, interpretarea şi aplicarea corectă a prevederilor legale incidente cauzei, urmând a fi menţinută de instanţa de control judiciar.

2.2. Temeiul legal al soluţiei adoptate în recurs.

Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 496 din C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursurile declarate de Ministerul Justiţiei şi Curtea de Apel Craiova împotriva sentinţei civile nr. 1102 din 04 aprilie 2016 pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, ca nefondate.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursurile declarate de Ministerul Justiţiei şi Curtea de Apel Craiova împotriva sentinţei civile nr. 1102 din 04 aprilie 2016 pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, ca nefondate.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 21 martie 2019.