Competence of National Anti-Discrimination Council to identify discriminatory statutory provisions versus unconstitutionality of norm replacement

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1. Cadrul procesual

Prin cererea înregistrată la data de 08.04.2015 pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, reclamanta A. a chemat în judecată pe pârâţii Consiliul Naţional pentru Combaterea Discriminării (CNCD), Ministerul Justiţiei, Curtea de Apel Galaţi, Tribunalul Vrancea, Ministerul Educaţiei, Cercetării, Tineretului şi Sportului (actual Ministerul Educaţiei şi Cercetării Ştiinţifice) şi Consiliul Superior al Magistraturii, solicitând:

1. anularea Hotărârii nr. 38/21.01.2015 emise de Consiliul Naţional pentru Combaterea Discriminării şi trimiterea cauzei spre soluţionare pe fond de către acest pârât;

2. să se constate, în mod direct, că se află într-o situaţie discriminatorie, astfel că se impune repararea prejudiciului, prin acordarea sumei de 150.000 RON cu titlu de daune morale şi înlăturarea consecinţelor faptelor discriminatorii şi restabilirea situaţiei anterioare discriminării, conform art. 20 alin. (3) din O.G. nr. 137/2000, în sensul obligării primului pârât la formularea de recomandări sau la sesizarea autorităţilor competente, celelalte pârâte din cauză urmând a modifica respectivele texte de lege.

Pârâtul Consiliul Superior al Magistraturii a formulat întâmpinare prin care a invocat excepţia lipsei calităţii sale procesuale pasive.

Pârâta Curtea de Apel Galaţi a formulat întâmpinare prin care a invocat excepţia lipsei calităţii sale procesuale pasive în ceea ce priveşte primul capăt de cerere din acţiunea reclamantei. Cu privire capătul de cerere privind constatarea discriminării, pârâta a arătat că solicitarea reclamantei a rămas fără obiect faţă de decizia civilă nr. 290/04.03.2015 pronunţată de Curtea de Apel Ploieşti în dosarul nr. x/2014, în urma căreia Ministerul Justiţiei a emis Ordinul privind acordarea sporului de doctorat de 15 % în favoarea reclamantei.

Pârâtul Ministerul Educaţiei şi Cercetării Ştiinţifice a formulat întâmpinare prin care a invocat excepţia lipsei calităţii sale procesuale pasive.

Prin încheierea de şedinţă din data de 12.02.2016, prima instanţă a disjuns capătul al doilea al cererii de chemare în judecată, reţinând incidenţa prevederilor art. 99 alin. (1) C. proc. civ.

La data de 24.10.2014, reclamanta şi-a precizat sesizarea adresată CNCD, solicitând acestei instituţii: constatarea existenţei discriminării prin neacordarea sumei compensatorii prevăzută de art. 30 alin. (6) din Legea nr. 330/2009, coroborat cu art. 6 alin. (1) din O.U.G. nr. 1/2010 corespunzătoare sporului de 15% prevăzut de art. 5 din O.U.G. nr. 27/2006; înlăturarea consecinţelor faptelor discriminatorii şi restabilirea situaţiei anterioare discriminării, conform art. 20 alin. (3) din O.G. nr. 137/2000, în sensul de a formula recomandări sau de a sesiza autorităţile competente, respectiv pârâtele din cauză, pentru modificarea textelor de lege; acordarea sumei de 150.000 RON cu titlu de daune morale constând în suferinţa psihică provocată de starea de disconfort creată de nedreptatea suferită, lipsirea de un drept material; respingerea excepţiei de necompetenţă materială a CNCD, invocate din oficiu.

2. Soluţia instanţei de fond

Prin sentinţa civilă nr. 557 din 23 februarie 2016, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal a admis excepţiile lipsei calităţii procesuale pasive invocate prin întâmpinări şi de către instanţă din oficiu; a respins primul capăt de cerere al acţiunii reclamantei A., în contradictoriu cu pârâţii Ministerul Justiţiei, Curtea de Apel Galaţi, Tribunalul Vrancea, Ministerul Educaţiei, Cercetării, Tineretului şi Sportului (Ministerul Educaţiei şi Cercetării Ştiinţifice) şi Consiliul Superior al Magistraturii, ca fiind formulat împotriva unor persoane fără calitate procesuală pasivă; a admis, în parte, primul capăt de cerere al acţiunii reclamantei A., în contradictoriu cu pârâtul Consiliul Naţional pentru Combaterea Discriminării şi a anulat, în parte, Hotărârea nr. 38/21.01.2015 dată de Consiliul Naţional pentru Combaterea Discriminării în dosarul nr. x/2014, în ceea ce priveşte primele două capete de cerere din sesizarea precizată a reclamantei; a obligat pârâtul Consiliul Naţional pentru Combaterea Discriminării să soluţioneze, prin hotărâre, sesizarea precizată a reclamantei având nr. 6149/12.09.2014 (primele două capete de cerere), în sensul de a se statua dacă există sau nu discriminarea invocată şi în sensul aprecierii asupra sesizării sau nu a autorităţilor competente.

De asemenea, prima instanţă a menţinut Hotărârea nr. 38/21.01.2015 dată de Consiliul Naţional pentru Combaterea Discriminării în dosarul nr. x/2014, în ceea ce priveşte capătul de cerere din sesizarea precizată a reclamantei referitor la acordarea daunelor morale.

3. Cererea de recurs

Împotriva sentinţei civile nr. 557 din 23 februarie 2016 pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal a declarat recurs pârâtul Consiliul Naţional pentru Combaterea Discriminării, solicitând admiterea recursului, casarea sentinţei recurate şi respingerea acţiunii introductive.

În motivarea recursului întemeiat pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ. arată că sentinţa recurată este nefondată şi contrară Deciziei Curţii Constituţionale nr. 997/2008 şi Deciziei nr. 828/16.02.2009 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie şi că a răspuns la pretenţiile reclamantei prin punctul de vedere anexat Hotărârii nr. 38/21.01.2015 emise de Consiliul Naţional pentru Combaterea Discriminării, prin care a constatat inechităţi nejustificate obiectiv de dispoziţiile legale invocate.

Referitor la obligaţia stabilită de către instanţă în sarcina sa, arată că soluţionarea petiţiei în baza art. 20 alin. (3) din O.G. nr. 137/2000 nu se poate rezuma la constatarea faptei şi adoptarea unei recomandări, ci presupune şi aplicarea unei sancţiuni juridice când se constată o discriminare.

Consideră că reţinerea necompetenţei sale de a soluţiona petiţia conform art. 20 din O.G. nr. 137/2000 este în concordanţă cu Decizia Curţii Constituţionale nr. 997/2008, prin care s-a statuat că acest text de lege este neconstituţional în măsura în care se interpretează în sensul că acordă Consiliului Naţional pentru Combaterea Discriminării competenţa să anuleze sau să refuze aplicarea unor acte normative cu putere de lege, considerând că sunt discriminatorii şi să le înlocuiască cu norme create pe cale judiciară sau cu prevederi cuprinse în alte acte normative.

Astfel, susţine că prima instanţă a făcut o interpretare eronată şi parţială a acestei decizii, deoarece Curtea Constituţională a recunoscut, ca posibilitate, rolul Consiliului Naţional pentru Combaterea Discriminării de a putea constata existenţa unor discriminări în conţinutul unor acte normative şi de a formula recomandări sau de a sesiza autorităţile competente pentru modificarea respectivelor texte de lege, dar nu în cadrul procedurii administrativ-jurisdicţionale, prin adoptarea unor hotărâri în baza art. 20 din O.G. nr. 137/2000, astfel că soluţia Consiliului Naţional pentru Combaterea Discriminării de la pct. 1 al dispozitivului Hotărârii 38/2015 este în concordanţă cu opinia instanţei constituţionale.

Recurentul-pârât arată că are şi o atribuţie de armonizare a dispoziţiilor din cuprinsul actelor normative sau administrative, dată în baza art. 18 alin. (1) teza finală, raportat la art. 16 din O.G. nr. 137/2000.

Cu toate acestea, atunci când este vorba despre necompetenţa Consiliului Naţional pentru Combaterea Discriminării în domeniul aplicării O.G. nr. 137/2000, aceasta se referă la o necompetenţă generală şi absolută în plan administrativ-juridicţional a Consiliului, dirimantă şi peremptorie, care presupune o respingere ca inadmisibilă a petiţiei.

În speţă, începând cu data de 09.04.2015, data intrării în vigoare a dispoziţiilor art. 5 alin. (1), alin. (1)1 şi alin. (1)2 din O.U.G. nr. 83/2014, reclamanta ar fi trebuit să beneficieze de respectivul spor.

În ceea ce priveşte Hotărârea Consiliului Naţional pentru Combaterea Discriminării nr. 671/2013, invocată de reclamantă, arată că aceasta a fost adoptată în executarea Deciziei Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie nr. 5060/2013, fără a reprezenta conduita voluntară a emitentului, astfel că împrejurarea că acesta ar fi pronunţat o altă hotărâre pe fondul unei alte sesizări, este lipsită de relevanţă. Astfel, consideră că adoptarea unei hotărâri în baza art. 20 din O.G. nr. 137/2000, în ceea ce o priveşte pe reclamantă, nu i-ar aduce acesteia niciun beneficiu material sau concret suplimentar punctului de vedere emis deja în cauză şi nici nu ar avea relevanţă juridică, în sensul obligării destinatarilor recomandării la modificarea unor acte normative, cu atât mai mult cu cât emiterea unei recomandări este lăsată la aprecierea Consiliului Naţional pentru Combaterea Discriminării.

Pe de altă parte, arată că destinatarii unei hotărâri prin care s-ar constata caracterul discriminatoriu al unor texte de lege de către CNCD ar fi îndreptăţiţi să invoce excepţia neconstituţionalităţii dispoziţiilor art. 20 din O.G. nr. 137/2000 privind activitatea administrativ-jurisdicţională a Consiliului Naţional pentru Combaterea Discriminării.

4. Apărările intimaţilor

4.1. Intimatul-pârât Consiliul Superior al Magistraturii a formulat întâmpinare, prin care solicită să se constate că recurentul-pârât nu a criticat soluţia primei instanţe de admiterea a excepţiei lipsei calităţii procesuale pasive a Consiliului Superior al Magistraturii, motiv pentru care apreciază că, sub acest aspect, hotărârea primei instanţe a intrat sub autoritatea lucrului judecat.

Intimatul-pârât arată că, având în vedere respingerea acţiunii reclamantei în contradictoriu cu acest pârât, pentru lipsa calităţii procesuale pasive a acestuia, presupune că interesul reclamantului, urmărit prin promovarea acţiunii în justiţie, nu se poate realiza faţă de cel chemat în judecată, întrucât intimatul nu este nici emitent al Hotărârii nr. 38/21.01.2015, nici parte reclamată în dosarul nr. x/2014 al Consiliului Naţional pentru Combaterea Discriminării şi nici nu are calitatea de ordonator de credite sau angajator în raporturile de muncă ale contestatoarei. Mai mult, arată că în dosarul Consiliului Naţional pentru Combaterea Discriminării nr. 543/2014, care a avut ca obiect petiţia nr. 6149/12.09.2014, hotărârea a fost dată fără citarea Consiliului Superior al Magistraturii, acesta neavând calitatea de parte în dosar.

Precizează că a invocat excepţia lipsei calităţii procesuale pasive şi în raport de cererea subsidiară a reclamantei prin care a solicitat să se constate că reclamanta se află într-o evidentă situaţie discriminatorie, să se dispună repararea prejudiciului produs prin acordarea unor daune morale de 150.000 RON şi restabilirea situaţiei anterioare, având în vedere că intimatul-pârât nu este autoritate legiuitoare şi nu poate modifica dispoziţiile legale pretins discriminatorii.

4.3. Intimatul-pârât Ministerul Justiţiei a formulat întâmpinare, prin care arată că recursul este fondat, motiv pentru care solicită admiterea acestuia, având în vedere că plângerea petentei adresată C.N.C.D. nu a vizat aplicarea aceleiaşi dispoziţii legale, într-un mod diferit, în situaţii asemănătoare, ci aplicarea în timp a unor prevederi legale cuprinse în acte normative diferite, dat fiind faptul că o lege poate să sufere modificări de-a lungul timpului.

Consideră că soluţia Consiliului Naţional pentru Combaterea Discriminării este corectă, întrucât prin obligarea acestei instituţii să soluţioneze o cerere care priveşte conţinutul unei dispoziţii legale şi nu aplicarea sa, se nesocoteşte principiul separaţiei puterilor în stat, cu atât mai mult cu cât CNCD a formulat deja o îndrumare raportat la conţinutul acesteia şi la efectele pe care le produce.

Susţine că în practică, art. 20 alin. (3) din Ordonanţa Guvernului nr. 137/2000 a generat efecte neconstituţionale, prin care s-a încălcat principiul separaţiei puterilor în stat.

4.3. Intimata-pârâtă Curtea de Apel Galaţi a formulat întâmpinare, prin care solicită respingerea recursului şi menţinerea sentinţei recurate, arătând că sentinţa recurată este temeinică şi legală în ceea ce priveşte admiterea excepţiei lipsei calităţii procesuale pasive a Curţii de Apel Galaţi, faţă de capătul de cerere referitor la solicitarea anulării Hotărârii nr. 38/21.01.2015 dată în dosarul nr. x/2014 al Consiliului Naţional pentru Combaterea Discriminării.

În ceea ce priveşte capătul de cerere referitor la constatarea stării de discriminare, arată că este inadmisibilă cererea de obligare a Curţii de Apel Galaţi la daune morale, cât timp instituţia bugetară a aplicat doar legile în vigoare, neavând nicio culpă pentru a fi antrenată răspunderea.

4.4. Intimata-reclamantă A. a formulat întâmpinare, prin care solicită respingerea recursului şi să se constate starea de discriminare în care se află.

II. Soluţia instanţei de recurs

Analizând actele şi lucrările dosarului, sentinţa recurată în raport cu motivul de casare invocat, Înalta Curte constată că recursul este nefondat.

2.1. Argumentele de fapt şi de drept relevante.

În cauză, reclamanta A. a învestit instanţa de contencios administrativ cu o acţiune prin care a solicitat anularea Hotărârii nr. 38/21.01.2015 emise de Consiliul Naţional pentru Combaterea Discriminării şi trimiterea cauzei spre soluţionare pe fond de către acest pârât, respectiv să se constate, în mod direct, că se află într-o situaţie discriminatorie, astfel că se impune repararea prejudiciului, prin acordarea unor daune morale în sumă de 150.000 RON, înlăturarea consecinţelor discriminării şi restabilirea situaţiei anterioare, conform art. 20 alin. (3) din O.G. nr. 137/2000, în sensul obligării Consiliului Naţional pentru Combaterea Discriminării la formularea de recomandări sau la sesizarea autorităţilor competente, celelalte pârâte din cauză urmând a modifica respectivele texte de lege.

După cum rezultă din prezentarea rezumativă a circumstanţelor cauzei, intimata - reclamantă A. a supus controlului de legalitate exercitat de instanţa de contencios administrativ Hotărârea nr. 38 din data de 21.01.2015 privind petiţia nr. 6149/12.09.2014, prin care recurentul - pârât Consiliul Naţional pentru Combaterea Discriminării a admis excepţia necompetenţei sale materiale, Colegiul director a considerat necesară emiterea unui punct de vedere de specialitate cu privire la situaţia de fapt, în conformitate cu art. 16 şi 18 din O.G. nr. 137/2000.

Înalta Curte constată că recurentul-pârât critică, în temeiul motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., obligarea sa la soluţionarea sesizării nr. 6149/12.09.2014, formulate de reclamantă, în sensul de a se statua dacă există sau nu discriminarea invocată şi în sensul aprecierii asupra sesizării sau nu a autorităţilor competente, respectiv a primelor două capete de cerere.

Referitor la acest aspect, se constată că prima instanţă a ajuns la concluzia că hotărârea adoptată de Consiliul Naţional pentru Combaterea Discriminării în procedura administrativ jurisdicţională, este nelegală în parte, având în vedere că porneşte de la premisa greşită că, prin decizia sa, Curtea Constituţională ar fi stabilit că pârâtul Consiliul Naţional pentru Combaterea Discriminării nu poate să statueze asupra existenţei unei discriminări ce rezultă din conţinutul unor acte normative.

Soluţia curţii de apel reflectă interpretarea judicioasă a cadrului normativ aplicabil şi a deciziei Curţii Constituţionale menţionate.

Prin Decizia nr. 997 din 7 octombrie 2008 a Curţii Constituţionale, admiţându-se excepţia de neconstituţionalitate, s-a constatat că dispoziţiile art. 20 alin. (3) din O.G. nr. 137/2000 privind prevenirea şi sancţionarea tuturor formelor de discriminare sunt neconstituţionale, în măsura în care sunt interpretate în sensul că acordă Consiliului Naţional pentru Combaterea Discriminării competenţa ca, în cadrul activităţii sale jurisdicţionale, să anuleze ori să refuze aplicarea unor acte normative cu putere de lege, considerând că sunt discriminatorii şi să le înlocuiască cu norme create pe cale judiciară sau cu prevederi cuprinse în alte acte normative.

Din nici un considerent al deciziei indicate nu rezultă că recurentului Consiliul Naţional pentru Combaterea Discriminării i-ar fi fost înlăturate atribuţiile de a constata existenţa unor discriminări care îşi au sorgintea în acte normative şi de a formula recomandări sau de a sesiza autorităţile competente în vederea asanării respectivelor prevederi.

Dimpotrivă, Curtea Constituţională a constatat că:

"în vederea îndeplinirii rolului său de garat al respectării şi aplicării principiului nediscriminării, Consiliul Naţional pentru Combaterea Discriminării este chemat să vegheze, printre altele, inclusiv asupra modului în care este respectat acest principiu în conţinutul actelor normative. În acest sens, acest organ poate constata existenţa unor prevederi de lege discriminatorii şi îşi poate exprima opinia în ceea ce priveşte armonizarea dispoziţiilor din cuprinsul actelor normative sau administrative cu principiul nediscriminării".

Înalta Curte constată că prima instanţă a reţinut în mod corect că, în fapt, Consiliul Naţional pentru Combaterea Discriminării rămâne autoritatea publică independentă, la nivel naţional, ce are ca atribuţie esenţială constatarea/identificarea existenţei unor discriminări reclamate de orice persoane fizice sau juridice, iar atribuţia legală a Consiliului Naţional pentru Combaterea Discriminării de a constata existenţa situaţiilor discriminatorii nu a fost înlăturată prin Decizia Curţii Constituţionale nr. 997/2008, ci, dimpotrivă, Consiliul Naţional pentru Combaterea Discriminării poate constata existenţa unor prevederi de lege discriminatorii şi îşi poate exprima opinia în ceea ce priveşte armonizarea dispoziţiilor din cuprinsul actelor normative sau administrative cu principiul nediscriminării.

A accepta raţionamentul recurentului-pârât Consiliul Naţional pentru Combaterea Discriminării înseamnă a ajunge la concluzia absurdă că nici Consiliul Naţional pentru Combaterea Discriminării şi, implicit, nici instanţele de judecată nu ar mai putea constata existenţa discriminării care provine din aplicarea unor acte normative, sub cuvânt că interferează cu puterea legislativă, ceea ce, în mod evident, nu poate fi acceptat pentru că s-ar încălca mai multe principii, între care principiul constituţional al liberului acces la justiţie.

Numai în situaţia în care prin petiţia formulată, intimata - reclamantă ar fi solicitat acordarea sporului de 15% de care beneficiază colegii în raport cu care se socoteşte discriminată, s-ar fi pus problema incidenţei deciziei Curţii Constituţionale analizate şi, implicit, a clasării petiţiei sale.

Cum, însă, nu există o atare solicitare, singurul remediu preconizat vizând acordarea unor despăgubiri materiale sau morale în condiţiile art. 27 din O.G. nr. 137/2000, rezultă că este legală soluţia de a impune Consiliului Naţional pentru Combaterea Discriminării examinarea fondului petiţiei nr. 6149/12.09.2014.

2.2. Temeiul legal al soluţiei adoptate în recurs.

Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 496 din C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul declarat de Consiliul Naţional pentru Combaterea Discriminării împotriva sentinţei civile nr. 557 din 23 februarie 2016 pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de Consiliul Naţional pentru Combaterea Discriminării împotriva sentinţei civile nr. 557 din 23 februarie 2016 pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 21 martie 2019.