Natural gas storage obligation upheld as individual act; challenge filed one year later time-barred.

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

1. Circumstanţele cauzei. Cererea de chemare în judecată.

Prin acţiunea înregistrată la data de 07.06.2017 pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, sub nr. x/2016, reclamanta A. S.A., în contradictoriu cu pârâta Autoritatea Naţională de Reglementare în Domeniul Energiei, a solicitat:

1. anularea Ordinului nr. 35/19.07.2016 pentru aprobarea Metodologiei privind determinarea anuală a nivelului stocului minim de gaze naturale pentru titularii licenţelor de furnizare a gazelor naturale;

2. anularea obligaţiei stabilite în sarcina reclamantei prin Decizia nr. 1602/12.10.2016 privind stabilirea nivelului stocului minim de gaze naturale pe care fiecare titular al licenţei de furnizare a gazelor naturale are obligaţia de a-l constitui în depozitele de înmagazinare subterană până la data de 31.10.2016;

şi, în consecinţă,

3. obligarea pârâtei la emiterea unui alt ordin în temeiul art. 143 alin. (1) lit. q) şi alin. (3) din Legea nr. 123/2012, pentru aprobarea Metodologiei privind determinarea anuală a nivelului stocului minim de gaze naturale pentru titularii licenţelor de furnizare a gazelor naturale, act normativ care să conţină prevederi referitoare la ajustarea nivelurilor stocurilor minime de gaze naturale aferente titularilor licenţelor de furnizare a gazelor naturale pentru ipoteza în care clienţii finali sunt alimentaţi cu gaze naturale provenind exclusiv din import, situaţie justificată prin soluţia tehnică de racordare;

4. obligarea pârâtei la emiterea unei alte decizii privind stabilirea nivelului stocului minim de gaze naturale prin care să se stabilească în sarcina reclamantei o obligaţie privind constituirea unui stoc minim în conformitate cu condiţiile tehnice existente;

5. obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată ocazionate de prezentul litigiu.

2. Hotărârea primei instanţe.

Prin sentinţa civilă nr. 3658 din data de 12.10.2017 Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal a admis excepţia tardivităţii invocată de pârâtă şi a respins acţiunea formulată de reclamanta S.C. B. S.A., în contradictoriu cu pârâta Autoritatea Naţională de Reglementare în Domeniul Energiei, ca tardiv formulată.

3. Cererea de recurs.

Împotriva sentinţei civile nr. 3658 din data de 12.10.2017 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal a declarat recurs reclamanta invocând dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

În dezvoltarea motivului de recurs invocat, recurenta-reclamantă arată că în ceea ce priveşte pretinsa tardivitate a actelor administrative, hotărârea primei instanţe nu analizează efectiv caracterul normativ al acestora, ci se limitează în a prelua ad literam cele susţinute de catră A.N.R.E. în susţinerea excepţiei tardivităţii, ceea ce echivalează, practic, cu o nemotivare a hotărârii.

Curtea de Apel Bucureşti reţine aşadar "că actele contestate în speţă au un caracter individual" şi drept urmare societatea-reclamantă avea obligaţia de a le contesta în termen de 30 zile de la data publicării Ordinului în Monitorul Oficial.

Curtea subliniază în mai multe rânduri faptul că Decizia nr. 1602/12.10.2016 stabileşte nivelul stocului minim de gaze naturale pentru fiecare titular al licenţei de furnizare a gazelor naturale şi astfel devine un act individual, însă nu spune nimic despre Ordinul nr. 35 din 19 iulie 2016 pentru aprobarea Metodologiei privind determinarea anuală a nivelului stocului minim de gaze naturale pentru titularii licenţelor de furnizare a gazelor naturale.

Astfel, suntem în prezenţa a două acte normative distincte, unul principal - Ordinul nr. 35/2016 şi un alt document subsecvent Decizia nr. 1602/12.10.2016 emis în temeiul actului principal şi ca urmare a comunicării de către furnizori a ultimelor documente justificative.

În situaţia anulării actului principal - Ordinul ANRE nr. 35/19.07.2016 va fi lovit de nulitate şi actul normativ subsecvent - Decizia 1602/12.10.2016.

Cu titlu de exemplu recurenta-reclamantă arată că recent a fost emis de către ANRE un act normativ cu caracter individual pentru operatorul sistemului de distribuţie a gazelor naturale - "distribuitorul de gaze naturale" respectiv Ordinul nr. 8 din 8 ianuarie 2018 privind stabilirea tarifelor reglementate pentru prestarea serviciului de distribuţie şi aprobarea preţurilor pentru furnizarea reglementată a gazelor naturale realizate de Societatea B. - S.A. Acesta stabileşte prevederi legale în sarcina societăţii recurente, act ce indică în titlul său destinatarul actului, fiind aplicabil de la data publicării lui în Monitorul Oficial. Acesta este act administrativ cu caracter individual, ANRE informându-o asupra acestuia prin adresa sa nr. x/10.01.2018 înregistrată sub nr. x/10.01.2018, corespondenţa care, ar echivala cu o comunicare a actului administrativ individual.

Or, în prezenta speţă, Ordinul nr. 35 din 19 iulie 2016 se adresează unei categorii largi de entităţi juridice, destinatarii acestuia sunt un număr indeterminat de subiecţi, neidentificaţi în actul normativ. Mai mult decât atât, actul normativ în discuţie nu a fost comunicat recurentei-reclamante. Actul normativ în discuţie stabileşte în sarcina furnizorilor de gaze naturale obligaţii cu caracter general, produce efecte juridice pe termen lung (actul este în vigoare din anul 2016) doar Decizia care stabileşte cantităţile de gaze naturale ce urmează a fi înmagazinate se stabileşte anual, în funcţie de caracteristicile fiecărui furnizor. Astfel, s-ar putea admite că Decizia ce se emite anual poate fi considerată un act normativ individul deoarece în cuprinsul ei se identifică fiecare furnizor de gaze naturale, iar cantităţile de gaze naturale înscrise sunt specifice fiecărei entităţi menţionate în document.

Faptul că actul normativ are un caracter general, rezultă din însuşi denumirea acestuia "Ordinul nr. 35 din 19 iulie 2016 pentru aprobarea Metodologiei privind determinarea anuală a nivelului stocului minim de gaze naturale pentru titularii licenţelor de furnizare a gazelor naturale" este mai mult decât evident că Autoritatea a reglementat la modul general metodologia, urmând ca pe baza documentelor justificative ale fiecărui funizor de gaze naturale să emită anual Decizia ce priveşte obligaţia expres stabilită în sarcina fiecărui furnizor în parte.

Faptul că pot fi identificaţi la un moment dat subiecţii cărora se adresează nu determină caracterul individual al actului normativ. Această susţinere a instanţei de fond este una nemotivată. Simpla referire generic, fără ca această referire să înfăţişeze raţionamentul instanţei, echivalează cu nemotivarea hotărârii, fiind încălcat, şi sub acest aspect, dreptul la un proces echitabil prevăzut de art. 6 al Convenţie Europene a Drepturilor Omului.

Astfel, nu se poate reţine legalitatea interpretării că Ordinul nr. 35 din 19 iulie 2016 pentru aprobarea Metodologiei privind determinarea anuală a nivelului stocului minim de gaze naturale pentru titularii licenţelor de furnizare a gazelor naturale este un act normativ cu caracter individual. Nu are nici o relevanţă numărul de furnizori de gaze naturale indicaţi de către Autoritate în documentele depuse la dosarul cauzei, ANRE putând retrage licenţe de furnizare sau poate acorda alte licenţe, cum dealtfel s-a şi întâmplat după intrarea în vigoare a actului normativ în discuţie. Conform competenţelor legale ANRE reglementează doar categorii de profesionişti autorizaţi şi licenţiaţi conform actelor normative pe care Autoritatea le emite, iar dacă considerăm pertinent raţionamentul ANRE, privind stabilirea caracterului individual al actelor emise de către aceasta, ar însemna că toate actele emise de către autoritate au caracter individual.

4. Apărările formulate în cauză.

Intimata-pârâtă ANRE a depus întâmpinare prin care a solicitat respingerea recursului ca nefondat.

5. Procedura de soluţionare a recursului.

Cu privire la examinarea recursului în completul filtru

În cauză, au fost avute în vedere modificările aduse prin Legea nr. 212/2018 dispoziţiilor art. 20 din Legea nr. 554/2004 privind contenciosul administrativ în sensul că procedura de filtrare a recursurilor, reglementată prin dispoziţiile art. 493 C. proc. civ., este incompatibilă cu specificul domeniului contenciosului administrativ şi fiscal, precum şi măsurile luate prin Hotărârea Colegiului de Conducere nr. 106 din data de 20 septembrie 2018 prin care s-a luat act de hotărârea Plenului judecătorilor secţiei de contencios administrativ şi fiscal a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie adoptată la data de 13 septembrie 2018 în sensul că procedura de filtrare a recursurilor, reglementată prin dispoziţiile art. 493 C. proc. civ., este incompatibilă cu specificul domeniului contenciosului administrativ şi fiscal.

Faţă de aceste aspecte, în temeiul art. 494, raportat la art. 475 alin. (2) şi art. 201 din C. proc. civ., astfel cum au fost completate prin dispoziţiile XVII alin. (3), raportat la art. XV din Legea nr. 2/2013 privind unele măsuri pentru degrevarea instanţelor judecătoreşti, precum şi pentru pregătirea punerii în aplicare a Legii nr. 134/2010 privind C. proc. civ. şi dispoziţiile art. 109 din Regulamentul de ordine interioară al instanţelor judecătoreşti, prin rezoluţia din 20 noiembrie 2018 s-a fixat termen de judecată la data de 11 martie 2020.

6. Soluţia instanţei de recurs

Analizând sentinţa atacată, prin prisma criticilor formulate de recurenta-reclamantă, a apărărilor formulate de intimata-pârâtă, Înalta Curte apreciază că recursul este nefondat şi va fi respins.

Pentru a ajunge la această soluţie instanţa de control judiciar constatată că, în prezenta cauză recurenta-reclamantă a învestit instanţa de contencios administrativ şi fiscal cu o cerere prin care a solicitat, în principal, anularea Ordinului nr. 35/19.07.2016 emis pentru aprobarea Metodologiei privind determinarea anuală a nivelului stocului minim de gaze naturale pentru titularii licenţelor de furnizare a gazelor naturale şi anularea obligaţiei stabilite în sarcina reclamantei prin Decizia nr. 1602/12.10.2016 privind stabilirea nivelului stocului minim de gaze naturale pe care fiecare titular al licenţei de furnizare a gazelor naturale are obligaţia de a-l constitui în depozitele de înmagazinare subterană până la data de 31.10.2016.

Prima instanţă a respins cererea dedusă judecăţii ca fiind tardiv formulată, reţinând că Ordinul nr. 35/19.07.2016 a fost publicat în Monitorul Oficial la data de 21.07.2016, iar Decizia nr. 1602/12.10.2016 a fost publicată la data de 12.10.2016 pe pagina de internet a ANRE, împrejurare în raport de care, recurenta-reclamantă avea obligaţia de a contesta decizia în termenul special de 30 de zile de la data publicării ordinului în Monitorul Oficial, respectiv de la data publicării deciziei pe pagina de internet a instituţiei pârâte. Având în vedere că cererea de chemare în judecată a fost înregistrată la data de 30.05.2017, prima instanţă a constatat tardivitatea acţiunii.

Învestită cu soluţionarea cererii de recurs, Înalta Curte va răspunde punctual motivelor prezentate în cererea de recurs.

Cu privire la motivul de recurs prin care se invocă dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., Înalta Curte constată că potrivit acestui motiv, casarea unor hotărâri se poate cere când hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greşită a normelor de drept material. Prin intermediul acestui motiv de recurs poate fi invocată numai încălcarea sau aplicarea greşită a legii materiale, nu şi a legii procesuale. Hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greşită a legii atunci când instanţa, deşi a recurs la textele de lege aplicabile speţei, fie le-a încălcat, în litera sau spiritul lor, adăugând sau omiţând unele condiţii pe care textele nu le prevăd, fie le-a aplicat greşit.

În cauza de faţă acest motiv nu este incident, având în vedere că interpretarea pe care prima instanţă a dat-o noţiunii de act administrativ cu caracter individual.

Astfel, Ordinul nr. 35/19.07.2016 a fost emis pentru aprobarea Metodologiei privind determinarea anuală a nivelului stocului minim de gaze naturale pentru titularii licenţelor de furnizare a gazelor naturale, iar Decizia nr. 1602/12.10.2016 a fost emisă privind stabilirea nivelului stocului minim de gaze naturale pe care fiecare titular al licenţei de furnizare a gazelor naturale are obligaţia de a-l constitui în depozitele de înmagazinare subterană până la data de 31.10.2016.

În mod corect a reţinut prima instanţă că, prin noţiunea de act administrativ cu caracter individual nu trebuie înţeles că acel act ar avea un singur destinatar, ci în sensul că actul administrativ se adresează unui anumite categorii de destinatari determinaţi, astfel cum este cazul titularilor de licenţe de furnizare a gazelor naturale, sferă ce este determinabilă de vreme ce actul se adresează doar acestei categorii determinate de destinatari, obligaţi a-şi conforma conduia normelor prescrise prin cele actele ce se adresează numai lor.

Înalta Curte menţionează că distincţia între actele administrative cu caracter individual şi cele normative se realizează în funcţie de întinderea efectelor juridice pe care le produc. Astfel, actele administrative normative conţin reglementări cu caracter general, impersonale, care produc efecte erga omnes, în timp ce actele administrative cu caracter individual produc efecte, de regulă, faţă de o persoană, sau uneori faţă de mai multe persoane, nominalizate expres în conţinutul acestor acte sau după caz unei anumite categorii de persoane determinabile. Încadrarea unui act infralegislativ într-una dintre cele două categorii mai sus arătate nu se poate realiza prin "decuparea" unor dispoziţii din acel act, afectând în acest mod caracterul unitar al acestuia, ci prin examinarea integrală a conţinutului său, prin prisma trăsăturilor fiecăreia dintre cele două categorii de acte.

Sub acest aspect, în mod corect a reţinut prima instanţă că actele contestate în speţă au un caracter individual, aspect ce rezultă din sfera subiectelor de drept cărora se adresează şi faţă de care produc efecte juridic. Sfera subiectelor de drept cărora cele două acte administrative se adresează şi este determinată sau, cel puţin, determinabilă, fiind reprezentată de titularii licenţelor de furnizare a gazelor naturale şi pe cale de consecinţă sunt irelevante argumentele expuse de recurenta-reclamantă în combaterea numărului respectivilor titulari.

Faptul că acest număr creşte sau descreşte de la o perioadă de timp la alta, respectiv faptul că fiecare furnizor poate avea un portofoliu de clienţi diferiţi cu categorii de clienţi finali diferiţi nu influenţează interpretarea legală că Ordinul nr. 35 din 19 iulie 2016 pentru aprobarea Metodologiei privind determinarea anuală a nivelului stocului minim de gaze naturale pentru titularii licenţelor de furnizare a gazelor naturale este un act normativ cu caracter individual şi nu are nici o relevanţă numărul de furnizori de gaze naturale, chiar dacă ANRE poate retrage licenţe de furnizare sau poate acorda alte licenţe, situaţie în raport de care caracterul de act administrativ individual rămâne neschimbat.

În raport de aceste aspecte, Înalta Curte constată că în mod corect prima instanţă a admis excepţia tardivităţii şi a reţinut că Ordinul preşedintelui ANRE nr. 35/2016 a fost publicat în Monitorul Oficial la data de 21.07.2016, Decizia preşedintelui ANRE nr. 1602/12.10.2016 a fost publicată pe pagina de internet la data de 12.10.2016, iar contestaţia împotriva celor două acte administrative a fost înregistrată pe rolul Curţii de Apel la data de 07.06.2017, cu depăşirea termenului de 30 de zile.

În ceea ce priveşte invocarea de către recurenta - reclamantă a Deciziei Curţii Constituţionale nr. 136/10 martie 2015, care, în opinia sa, ar fi declarat art. 5 alin. (7) din O.U.G. nr. 33/2007 ca fiind ncconstituţional în totalitate, Înalta Curte constată că, într-adevăr, prin această decizie, instanţa constituţională a admis excepţia de neconstituţionalitate ridicată de CET Govora - S.A. din Râmnicu Vâlcea în Dosarul nr. x/2014 al Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VUI-a contencios administrativ şi fiscal şi a constatat că prevederile art. 5 alin. (7) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 33/2007 privind organizarea şi funcţionarea Autorităţii Naţionale de Reglementare în Domeniul Energiei, prin care se stabileşte un termen pentru atacarea în contencios administrativ a actelor administrative cu caracter normativ emise de preşedintele Autorităţii Naţionale de Reglementare în Domeniul Energiei în exercitarea atribuţiilor sale, sunt neconstituţionalc.

Având în vedere că instanţa de contencios constituţional a dispus cu privire la neconstituţionalitatea dispoziţiilor art. 5 alin. (7) din O.U.G. nr. 33/2007 în ceea ce priveşte termenul de contestare a actelor administrative cu caracter normativ emise de preşedintele Autorităţii Naţionale de Reglementare în Domeniul Energiei în exercitarea atribuţiilor sale, Înalta Curte constată că stabilirea termenului de 30 de zile pentru atacarea în contencios administrativ a actelor administrative cu caracter individual nu a fost avut în vedere şi nu a fost declarat ca neconstituţional.

Prin urmare, Înalta Curte apreciază că susţinerile şi criticile recurentei-reclamante sunt neîntemeiate şi nu pot fi primite, iar instanţa de fond a pronunţat o hotărâre legală.

7. Temeiul legal al soluţiei instanţei de recurs.

Pentru toate considerentele expuse la punctul anterior, în temeiul art. 20 alin. (3) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificările şi completările ulterioare, coroborat cu art. 496 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de recurenta-reclamantă S.C. B. S.A. împotriva sentinţei nr. 3658 din 12 octombrie 2017 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 11 martie 2020.