Security measures lifting does not deprive challenge of object; quashal for failure to assess statutory conditions under Art. 213(2) Fiscal Procedure Code

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1. Obiectul cererii

Prin acţiunea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Braşov, secţia contencios administrativ şi fiscal, reclamanta S.C. A. S.R.L. a solicitat anularea Deciziei nr. 49/05.12.2017 de instituire a măsurilor asigurătorii vizând suma de 1.266.842 RON, emisă de DGRFP Braşov - Direcţia Regională Vamală Braşov, a Procesului-verbal nr. x/07.12.2017 de sechestru asigurător pentru bunurile imobile, cu obligarea la plata cheltuielilor de judecată pe cale separată.

2. Soluţia instanţei de fond

Prin sentinţa nr. 63/R/2018 din 12 aprilie 2018, Curtea de Apel Braşov, secţia contencios administrativ şi fiscal a admis excepţia lipsei de obiect şi, în consecinţă, a respins ca lipsită de obiect acţiunea în contencios administrativ formulată de reclamanta S.C. A. S.R.L., în contradictoriu cu pârâta DGRFP Braşov în nume propriu, pentru Direcţia Vamală Braşov şi pentru Administraţia pentru Contribuabilii Mijlocii constituită la nivelul Regiunii Braşov.

Totodată, a dispus obligarea autorităţii pârâte să plătească reclamantei suma de 300 RON, reprezentând cheltuieli de judecată.

3. Calea de atac exercitată

Împotriva acestei sentinţe, reclamanta S.C. A. S.R.L. a declarat recurs, întemeiat pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

În motivarea recursului, recurenta a susţinut, în esenţă, că în mod greşit instanţa de fond, constatând că măsurile asigurătorii au fost ridicate în timpul procesului, ulterior formulării cererii de chemare în judecată, a considerat că obiectul nu mai subzistă şi a respins acţiunea ca lipsită de obiect, făcând o greşită aplicare a art. 213 Codul de procedură fiscală.

Măsurile asigurătorii nu au fost ridicate din proprie iniţiativă de către pârâtă, realizând abuzul comis, ci prin constrângerea/blocarea activităţii contribuabilului. Recurenta a susţinut că, pentru a evita situaţiile care ar fi condus la paralizarea activităţii societăţii şi, implicit, la insolvenţă şi apoi faliment, a fost constrânsă să achite debitele, însă plata cu titlu provizoriu a sumelor pretinse de pârâtă nu acoperă nelegalitatea deciziei de instituire a măsurilor asiguratorii.

4. Apărările formulate în cauză

Intimata-pârâtă Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Braşov în nume propriu şi pentru Direcţia Regională Vamală Braşov, Administraţia pentru Contribuabili Mijlocii Constituită la nivelul Regiunii Braşov şi Agenţia Naţională de Administrare Fiscală a formulat întâmpinare, solicitând respingerea recursului ca nefondat.

II. Considerentele Înaltei Curţi asupra recursului

Analizând sentinţa recurată prin prisma motivelor de casare invocate, a actelor dosarului şi a dispoziţiilor legale incidente, Înalta Curte constată următoarele:

Recurenta-reclamantă a investit instanţa de fond, pe calea prevăzută de art. 213 alin. (13) din Legea nr. 207/2015 privind Codul de procedură fiscală, cu verificarea legalităţii Deciziei de instituire a măsurilor asiguratorii nr. x/05.12.2017 emisă de DGRFP Braşov - Direcţia Regională Vamală Braşov, respectiv a Procesului-verbal nr. x/07.12.2017 de sechestru asigurător pentru bunurile imobile.

În drept, Înalta Curte reţine că, potrivit dispoziţiilor art. 213 alin. (2) din Codul de procedură fiscală "Se dispun măsuri asigurătorii sub forma popririi asigurătorii şi sechestrului asigurător asupra bunurilor mobile şi/sau imobile proprietate a debitorului, precum şi asupra veniturilor acestuia, în cazuri excepţionale, respectiv atunci când există pericolul ca acesta să se sustragă, să îşi ascundă ori să îşi risipească patrimoniul, periclitând sau îngreunând în mod considerabil colectarea".

Aşadar, instanţa de fond, avea obligaţia de a verifica dacă în speţă, raportat la particularităţile acesteia, sunt îndeplinite sau nu condiţiile impuse de dispoziţiile legale anterior menţionate, respectiv dacă există pericolul ca societatea să se sustragă, să îşi ascundă ori să îşi risipească patrimoniul, periclitând sau îngreunând în mod considerabil colectarea.

Instanţa de fond, însă, a admis excepţia lipsei de obiect a acţiunii, excepţie ridicată de autoritatea pârâtă, şi a respins acţiunea ca atare, constatând că, ulterior promovării acestei acţiuni, a fost emisă Decizia de ridicare a măsurilor asigurătorii nr. x/10.01.2018 prin care au fost ridicate măsurile asigurătorii dispuse prin Decizia de instituire a măsurilor asigurătorii nr. x/05.12.2017, radiindu-se şi ipoteca instituită asupra bunurilor imobile sechestrate prin Procesul-verbal nr. x/07.12.2017.

Se constată că ridicarea măsurii asiguratorii s-a datorat achitării de către reclamantă a sumelor contestate (conform susţinerilor acesteia), iar radierea nu produce efecte retroactive (de la data emiterii deciziei de instituire), ci doar de la data emiterii deciziei de ridicare.

Or, în cauză nu se poate vorbi despre rămânerea fără obiect a cererii de anulare a deciziei de instituire a măsurilor asiguratorii, aşa cum a susţinut pârâta prin notele de şedinţă depuse la data de 30.03.2018 în faţa primei instanţe, cu motivarea că măsurile asiguratorii au fost ridicate ca şi consecinţă a încetării motivelor pentru care au fost dispuse, câtă vreme actele atacate au produs efecte juridice faţă de reclamantă.

De asemenea, este de observat că prezenta cerere de anulare care formează obiectul cauzei, priveşte analiza legalităţii măsurii dispuse, ce a produs efecte pe durata dintre emiterea ei şi emiterea deciziei de ridicare, reclamanta urmărind a se constata nulitatea deciziei, iar în cazul anulării acesteia, consecinţele ar fi retroactive.

Procedând în această manieră, instanţa de fond a lăsat nesoluţionat fondul cauzei deduse judecăţii, situaţie în care, în temeiul dispoziţiilor art. 496 alin. (2) C. proc. civ., se impune casarea sentinţei şi trimiterea cauzei spre rejudecare, urmând ca prima instanţă să analizeze dacă sunt îndeplinite sau nu condiţiile impuse de dispoziţiile art. 213 alin. (2) din Codul de procedură fiscală.

Pentru considerentele enunţate anterior, în aplicarea prevederilor art. 496 C. proc. civ., raportat la dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., Înalta Curte va admite recursul declarat de reclamanta S.C. A. S.R.L., va casa sentinţa atacată şi va trimite cauza spre rejudecare aceleiaşi instanţe.

Cu ocazia rejudecării, instanţa de rejudecare va avea în vedere petitul cererii de chemare în judecată, astfel cum a fost formulat în faţa primei instanţe.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul formulat de recurenta-reclamantă S.C. A. S.R.L. împotriva sentinţei nr. 63/R/2018 din 12 aprilie 2018 a Curţii de Apel Braşov, secţia contencios administrativ şi fiscal.

Casează sentinţa recurată şi trimite cauza spre rejudecare aceleiaşi instanţe.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 12 ianuarie 2021.