Late VAT refund interest: sufficiency of fiscal inspection delay to offset statutory late interest obligations under EU fiscal neutrality

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1. Obiectul acţiunii deduse judecăţii

Prin cererea înregistrată la data de 03.07.2014, pe rolul Curţii de Apel Bucureşti reclamanta A. a solicitat în contradictoriu cu pârâtele Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Bucureşti şi Agentia Nationala de Administrare Fiscala, anularea deciziei nr. 83545/23.12.2013 emise de DGRFPB şi recunoaşterea dreptului reclamantei la primirea de dobânzi legale de întârziere şi de despăgubiri suplimentare, după cum urmează:

- suma de 8.902.910,50 RON, reprezentând totalul dobânzii calculate potrivit art. 120, art. 124 Cod. proc. fisc. şi Cap. II din OMFP nr. 1899/2004, pentru întârzierea cu care pârâta a rambursat TVA aferentă lunilor ianuarie - septembrie 2008 (calculul detaliat în tabelul din anexa 1);

- suma de 1.731.626,89 €, reprezentând prejudiciul pe care pârâta l-a produs prin plata cu întârziere a sumei TVA, aferentă lunilor ianuarie - septembrie 2008, respectiv diferenţa de curs valutar între data la care rambursarea trebuia să aibă loc potrivit termenelor legale de soluţionare a deconturilor de TVA, şi data de 18.03.2009, când rambursarea a avut loc efectiv (calculul detaliat în tabelul din anexa 2);

- repararea pagubei prin obligarea pârâtei DGRFP să plătească sumele indicate în petitul anterior, subsecvent emiterii actului fiscal corespunzător, în baza prevederilor art. 70, 120 şi 124 din Ordonanţa Guvernului nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală, republicată, modificată şi completată, şi ale pct. 1 din Cap. 1 şi pct. 1 şi 2 din Cap. II al OMFP nr. 1899/2004 pentru aprobarea Procedurii de restituire şi de rambursare a sumelor de la buget, precum şi de acordare a dobânzilor cuvenite contribuabililor pentru sumele restituite sau rambursate cu depăşirea termenului legal, precum şi a dispoziţiilor art. 1 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 privind contenciosul administrativ.

- obligarea pârâtelor la plata cheltuielilor de judecată.

2. Hotărârea instanţei de fond

Prin sentinţa civilă nr. 2541 din 12 octombrie 2015, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a de contencios administrativ şi fiscal, a admis în parte cererea de chemare în judecată formulată de reclamanta A., împotriva pârâtei Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Bucureşti .

A anulat parţial decizia nr. 83545/23.12.2013, în ceea ce priveşte refuzul de acordare a dobânzii legale.

A obligat pârâta la plata către reclamantă a sumei de 8.859.925 de RON, reprezentând dobânzi datorate pentru restituirea cu întârziere a TVA de rambursat.

A respins cererea în ceea ce priveşte diferenţa de curs valutar şi restul dobânzilor pretinse, ca neîntemeiată.

A obligat pârâta la plata către reclamantă a sumei de 4350 de RON cheltuieli de judecată, reprezentând taxa judiciară de timbru şi onorariul expertului judiciar, şi a luat act că reclamanta îşi rezervă dreptul de a solicita onorariul avocaţial pe cale separată.

Pentru a dispune astfel, instanţa de fond a reţinut următoarele:

Societatea nerezidenta A., înregistrată în România pentru scopuri de TVA începând din aprilie 2007 (certificat de înregistrare nr. x), a depus, în perioada 25.02 - 24.10.2008, la registratura pârâtei DGRFP un număr de 9 deconturi lunare de taxă pe valoarea adăugată, cu opţiune de rambursare a soldului sumei negative a TVA (formular 300), aferente lunilor ianuarie- septembrie 2008.

Potrivit susţinerilor părţilor, toate deconturile au fost înregistrate la organul fiscal în interiorul termenului prevăzut de lege, respectiv până la data de 25 a lunii următoare lunii de raportare.

La data de 19.05.2008, reclamanta a înregistrat sub nr. x o adresă prin care solicita organului fiscal rezolvarea deconturilor de TVA pentru lunile ianuarie - februarie 2008, în termen cât mai urgent, întrucât orice întârziere îi perturbă grav activitatea economică normală.

Prin adresa nr. x/15.07.2008, pârâta i-a comunicat reclamantei că cererile nu pot fi soluţionate la timp, deoarece organul fiscal nu are suficient personal. Totodată, era anunţată societatea că va fi începută inspecţia fiscală pentru verificarea deconturilor de TVA.

Inspecţia fiscală a debutat la data de 03.11.2008, iar la data de 20.03.2009, pârâta Direcţia Generală Regionala a Finanţelor Publice Bucureşti a făcut plata sumelor admise prin decizia de rambursare.

Reclamanta a depus la Direcţia Generală Regionala a Finanţelor Publice Bucureşti, cererea inregistrata sub nr. x/15.07.2013, privind acordarea dobânzilor in suma de 8.902.910,50 RON, pentru nerespectarea termenului de 45 de zile privind rambursarea TVA, conform deconturilor de taxa pe valoarea adăugata aferente perioadei ianuarie - septembrie 2008, prin care solicita rambursarea soldului sumei negative de TVA, precum si plata sumei de 1.731.626,89 euro reprezentând prejudiciu pentru diferenta de curs valutar intre data la care rambursarea trebuia sa aiba loc si rambursarea efectiva.

Pana la data de 05.12.2013 cererea de acordarea dobanzilor de intarziere in suma de 8.902.910,50 RON, pentru nerespectarea termenului de 45 de zile privind rambursarea TV A, conform deconturilor de TVA si plata sumei de 1.731.626,89 EURO, reprezentand prejudiciu, nu a fost solutionata.

Deşi nu era obligatorie în situaţia unui refuz de soluţionare a cererii, reclamanta a formulat contestaţie administrativ-fiscală la data de 02.12.2013, care a fost respinsă la data de 23.12.2013.

Incepand cu data de 09.12.2008 inspectia fiscala a fost suspendata, invocându-se prevederile art. 2 lit. a) si g) din Ordinul Presedintelui Agentiei Nationale de Administrare Fiscala nr. 708/2006, in vederea obtinerii informatiilor suplimentare relevante de la alte autoritati, respectiv DGRFP Brasov, iar prin adresa nr. x bis/16.02.2009, Serviciul de Administrare a Contribuabililor Nerezidenti a instiintat societatea nerezidenta A. in legatura cu reluarea inspectiei fiscale, incepand din data de 16.02.2009, in perioada de suspendare obtinandu-se informatiile solicitate altor autoritati.

În timpul inspectiei fiscale, s-au solicitat informatii suplimentare de la DGRFP Brasov in vederea lamuririi unor aspecte legate de inregistrarile efectuate de S.C. B. S.A. BRASOV in perioada 10.04.2007-31.12.2007.

Prin adresa nr. x/12.11.2008, s-au solicitat informatii, referitoare la declaraţiile vamale intocmite de A. catre Autoritatea Nationala a Vamilor, aceasta transmitand raspuns prin adresa inregistrata sub nr. x/02.12.2008, prin care se fac referiri la declaraţiile vamale de export existente in baza de date in momentul solicitării.

Urmare a procesului-verbal incheiat sub nr. x/26.01.2009 de catre organele de inspectie fiscala ale DGFP - Braşov si in comparaţie cu documentele întocmite de A. nu s-au constatat operaţiuni similare înregistrate pentru care societăţile sa fi solicitat rambursare TVA.

Asupra fondului cererii reclamantei, instanţa de fond a reţinuit următoarele:

În ceea ce priveşte motivele invocate de intimată pentru a refuza acordarea dobânzii legale în materie fiscală, instanţa de fond a reţinut că acestea sunt neîntemeiate parţial, conform considerentelor ce vor urma.

Cu privire la perioada pentru care se datorează dobânzi, instanţa a reţinut că reclamanta nu a invocat nelegalitatea inspecţiei fiscale, ci a susţinut că aceasta nu putea produce efectul de prelungire a termenului de 45 de zile pentru soluţionarea cererilor de rambursare a TVA.

Instanţa a înlăturat apărările pârâtei referitoare la incidenţa în cauză a dispoziţiilor pct. 6 alin. (2) din Capitolul II al Ordinului MFP nr. 1899/2004, potrivit cărora, dacă se constată că cererea de restituire sau rambursare a fost soluţionată în termenul legal, inclusiv în cazul prelungirii acestui termen cu perioada prevăzută la art. 199 alin. (2) din Ordonanţa Guvernului nr. 92/2003, republicată (art. 70 în reglementarea în vigoare, cu acelaşi conţinut al normei juridice), după caz, organul fiscal competent înştiinţează contribuabilul despre respingerea cererii de acordare a dobânzii, cu menţionarea motivelor care au stat la baza acestei respingeri.

În primul rând, instanţa a reţinut că pentru o parte dintre deconturi, termenul de 45 de zile a fost depăşit, începerea inspecţiei fiscale nemaiputând avea un efect întreruptiv.

În al doilea rând, instanţa a reţinut incidenţa în cauză a principiului rezultat din jurisprudenţa Curţii de Justiţie a Uniunii Europene (cauza Steaua Română C- 431/12, hotărârea din 24 octombrie 2013):

"Articolul 183 din Directiva 2006/112/CE a Consiliului din 28 noiembrie 2006 privind sistemul comun al taxei pe valoarea adăugată trebuie interpretat în sensul că se opune ca o persoană impozabilă care a solicitat rambursarea excedentului de taxă pe valoarea adăugată achitată în amonte din taxa pe valoarea adăugată pe care o datorează să nu poată obţine din partea administraţiei fiscale a unui stat membru dobânzi de întârziere aferente rambursării efectuate tardiv de această administraţie pentru o perioadă în care erau în vigoare acte administrative care excludeau rambursarea şi care au fost anulate ulterior printr-o decizie judecătorească".

A mai reţinut instanţa de fond că pentru stabilirea efectelor pe care normele naţionale privind suspendarea sau prelungirea inspecţiei fiscale le produc asupra întinderii dreptului contribuabilului la dobânzi, se impune însă ca aceste prevederi să fie interpretate şi aplicate într-un sens care să concorde jurisprudenţei în materie a Curţii de Justiţie a Uniunii Europene, din care se degajă principiului potrivit căruia, deşi statele membre dispun de o anumită libertate în stabilirea condiţiilor de rambursare a excedentului de TVA, aceste condiţii nu pot aduce atingere principiului neutralităţii fiscale, făcând ca persoana impozabilă să suporte, în tot sau în parte, sarcina acestei taxe.

Astfel, în acest sens instanţa de fond a făcut referire la hotărârea preliminară pronunţată la data de 12 mai 2011, în cauza C - 107/10 Enel Maritsa Iztok 3 AD, CJUE a stabilit că în lumina principiului neutralităţii fiscale, articolul 183 din Directiva 2006/112, astfel cum a fost modificată prin Directiva 2006/138, trebuie interpretat în sensul că se opune unei reglementări naţionale potrivit căreia termenul normal de rambursare a excedentului de taxă pe valoarea adăugată, la expirarea căruia sunt datorate dobânzi de întârziere aferente sumei care trebuie restituită, este prelungit în cazul iniţierii unui control fiscal, această prelungire având drept consecinţă faptul că dobânzile sunt datorate doar de la data finalizării controlului, cu toate că excedentul menţionat a făcut deja obiectul unei reportări pe durata celor trei perioade fiscale care urmează perioadei în care acesta a apărut. În schimb, faptul că termenul normal amintit este stabilit la 45 de zile nu încalcă această prevedere.

A mai reţinut instanţa de fond că în motivarea hotărârii, CJUE a reţinut, printre altele, că, potrivit jurisprudenţei Curţii, calculul dobânzilor datorate de Trezoreria statului care nu ia în considerare ca punct de plecare ziua în care excedentul de TVA trebuia în mod normal să fie restituit conform Directivei privind TVA-ul este, în principiu, contrar articolului 183 din această directivă (a se vedea în acest sens hotărârea Molenheide şi alţii, pct. 63 şi 64). Fiecare stat membru are obligaţia să adopte toate măsurile cu caracter legislativ şi administrativ corespunzătoare pentru a asigura colectarea în integralitate a TVA-ului datorat pe teritoriul său, iar în această privinţă, statele membre sunt obligate să verifice declaraţiile persoanelor impozabile, conturile acestora şi celelalte documente pertinente, precum şi să calculeze şi să colecteze taxele datorate (hotărârea din 29 iulie 2010, Profaktor Kulesza, Frankowski, Jozwiak, Ortowski, C-188/09). Termenul de rambursare a excedentului de TVA poate fi, în principiu, prelungit în vederea efectuării unui control fiscal, fără ca o astfel de prelungire să trebuiască să fie considerată nerezonabilă, în măsura în care această prelungire nu depăşeşte ceea ce este necesar pentru îndeplinirea controlului (a se vedea prin analogie hotărârea Sosnowska). Cu toate acestea, dacă persoana impozabilă nu poate dispune temporar de sume echivalente cu excedentul de TVA, aceasta suportă un dezavantaj economic care poate fi compensat prin plata dobânzilor, garantându-se astfel respectarea principiului neutralităţii fiscale (pct. 51 - 53).

În hotărârea preliminară pronunţată în cauza Steaua Română, Curtea de Justiţie a Uniunii Europene a făcut ample referiri la hotărârea Enel Maritsa Iztok 3 şi a subliniat că, din punctul de vedere al persoanei impozabile, motivul pentru care rambursarea excedentului de TVA a intervenit cu întârziere este lipsit de importanţă (pct. 25), atunci când rambursarea excedentului de TVA intervine după trecerea unui termen rezonabil, principiul neutralităţii sistemului fiscal al TVA impunând ca pierderile financiare astfel generate persoanei impozabile prin indisponibilizarea sumelor de bani în cauză să fie compensate prin plata unor dobânzi de întârziere (pct. 23).

În acest context, instanţa de fond a constatat ca fiind excesivă şi contrară principiului termenului rezonabil soluţia de excludere, din calculul dobânzilor, a perioadei de întârziere generate, pe de o parte, de prelungirea etapei documentare pentru o inspecţie fiscală ce a fost începută tardiv şi prelungită în mod nerezonabil pentru obţinerea unor informaţii de la alte autorităţi (procedură ce a durat aprox. 2 luni, cu toate că nu s-a dovedit complexitatea care să justifice o atare întârziere), inspecţie fiscală ce nu a dovedit încălcarea vreunei dispoziţii legale de către contribuabil, urmată de plata efectivă a sumelor reprezentând TVA cu aprox. 1 an întârziere faţă de durata normală de soluţionare a primelor deconturi de TVA din cele 9 depuse.

În ceea ce priveşte diferenţa de curs valutar, instanţa a reţinut incidenţa în cauză a prevederilor art. 9 din Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal, potrivit cărora:

"(1) Impozitele şi taxele se plătesc în moneda naţională a României. (2) Sumele înscrise pe o declaraţie fiscală se exprimă în moneda naţională a României. (3) Sumele exprimate într-o monedă străină se convertesc în moneda naţională a României". De asemenea, a reţinut incidenţa dispoziţiilor art. 1473 din Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal, cu modificările si completările ulterioare, coroborate cu prevederile O.M.E.F. nr. 1857/2007 privind aprobarea Metodologiei de soluţionare a deconturilor cu sume negative de taxa pe valoarea adăugată cu opţiune de rambursare, potrivit cărora rambursarea TVA se face în RON, şi nu în valută.

Dobânda legală, solicitata prin cererea de chemare în judecata şi acordată de instanţă potrivit considerentelor anterioare, reprezintă câştigul, folosul ori profitul pe care l-ar fi obţinut reclamanta din investirea banilor (RON) daca parata i-ar fi plătit debitul datorat, la termenele si in condiţiile prevăzute de lege.

Cum prin plata dobânzii legale are loc repararea integrala a prejudiciului suferit prin neîndeplinirea de către parată a obligaţiei de plată la termen, s-a constatat ca parata nu poate fi obligata sa efectueze o plată dublă, care sa duca la îmbogăţirea fara just temei a reclamantei.

Aşa fiind, instanţa a respins cererea în ceea ce priveşte diferenţa de curs valutar ca neîntemeiată.

În ceea ce priveşte cheltuielile de judecată, instanţa a constatat că pârâta Direcţia Generală Regionala a Finanţelor Publice Bucureşti a căzut în pretenţii, motiv pentru care s-a făcut aplicarea dispoziţiilor art. 453 alin. (1) raportat la art. 451 alin. (1) C. proc. civ. şi s-a dispus obligarea acesteia la plata cheltuielilor de judecată către reclamantă, în valoare de 4350 RON, reprezentând taxa judiciară de timbru şi onorariul expertului judiciar.

3. Calea de atac exercitată în cauză

Împotriva sentinţei civile atacate a declarat recurs pârâta Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Bucureşti, a arătat acă hotărârea este în parte nelegală, fiind dată cu încălcarea şi aplicarea greşită a normelor de drept material, invocând cazul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

A prezentat etapele parcurgerii formulării cererii de restituire a sumelor solicitate de către reclamantă cu titlu de dobânzi, dar şi etapele desfăşurării procedurii de inspecţie fiscală desfăşurată de către pârâtă.

A susţinut că în mod nelegal instanţa de fond a dispus obligarea sa la plata dobânzii în cuantum de 8.859.925 RON.

Inspecţia fiscală care s-a desfăşurat în perioada 03.11.2008-08.12.2008 a fost una parţială şi a vizat TVA de rambursat.

A arătat recurenta că începând cu data de 09.12.2008 inspecţia fiscală a fost suspendată, respectându-se art. 2 lit. a) şi g) din Ordinul Preşedintelui Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală nr. 708/2006, în vederea obţinerii informaţiilor suplimentare relevante de la alte autorităţi, respectiv DOFP Braşov, iar prin adresa nr. x/09.12.2008 reclamanta a fost înştiinţată cu privire la suspendarea inspecţiei fiscale.

Prin adresa x bis/16.02.2009, Serviciul de Administrare a Contribuabililor Nerezidenţi a înştiinţat A. în legătură cu reluarea inspecţiei fiscale începând cu data de 16.02.2009, în perioada de suspendare obţinându-se informaţiile solicitate altor autorităţi, şi drept urmare DGFP Braşov, prin procesul-verbal nr. x/26.01.2009, comparativ cu documentele întocmite de către reclamantă, nu a constatat operaţiuni similare înregistrate pentru care societăţile respective să fi solicitat rambursare TVA.

În urma solicitărilor către Compartimentul de Schimb Internaţional de Informaţii din cadrul DGFP-Braşov s-au furnizat informaţii privind livrările intercomunitare efectuate de către A.; conform răspunsului furnizat societatea beneficiară a declarat achiziţii intracomunitare de la societatea înregistrată în România în scopuri de TVA, dar cu un cod eronat, deoarece baza de date privind codurile de TVA din Germania nu a fost actualizată, iar ca urmare a atenţionării cu privire la codurile eronate declarate, societatea nerezidentă a corectat ulterior baza de data privind codurile de TVA,

Prin adresa nr. x/12.11.2008 s-au solicitat informaţii referitoare la declaraţiile vamale întocmite de A. către Autoritatea Naţională a Vămilor, aceasta transmiţând răspuns prin adresa înregistrată sub nr. x/02.12.2008, prin care se fac referiri la declaraţiile vamale de export existente în baza de date în momentul solicitării.

A mai arătat recurenta că procedura de restituire şi de rambursare a sumelor de la buget este aprobată prin Ordinul ministrului finanţelor nr. 1899/2004 pentru aprobarea proceduri de restituire şi de rambursare a sumelor de la buget, precum şi de acordare a dobânzilor cuvenite contribuabililor pentru sumele restituite sau rambursate cu depăşirea termenului legal.

A invocat dispoziţiile art. 124 din Codul de procedură fiscală, care reglementează dreptul contribuabililor la dobândă pentru sumele rambursare/sau de rambursat şi art. 70 din Codul de procedură fiscală, care reglementează prelungirea termenului de soluţionare a cererilor depuse de către contribuabili atunci când sunt necesare informaţii suplimentare, termen care este de recomandare şi nu de decădere.

A mai invocat Ordinul Ministerului Finanţelor Publice nr. 263/2010 privind Metodologia de soluţionare a deconturilor cu sume negative de TVA cu opţiune de rambursare şi Ordinul ANAF nr. 1181/2007 privind modelul şi conţinutul Raportului de Inspecţie fiscală în ceea ce priveşte soluţionarea deconturilor de TVA cu sume negative cu opţiunea de rambursare.

A mai susţinut recurenta că acţiunea reclamantei este neîntemeiată, întrucât includerea în planul de control a deconturilor TVA cu suma negativă şi opţiune de rambursare aferente perioadei ianuarie 2008- septembrie 2008 s-a efectuat ţinând cont de art. 105 alin. (6) din O.G. nr. 92/2003.

Motivul pentru întârzierea în cuprinderea în planul de control a cererilor de rambursare a societăţii nerezidente A. a fost justificat de către recurentă prin stocul foarte mare de cereri existent în cadrul D.G.R.F.P.Braşov, coroborat cu numărul personalului din cadrul inspecţiei fiscale, respectiv 4 echipe de inspectori, vechimea cererilor de rambursare, precum şi termenele de restituire a sumelor aferente TVA aprobat la rambursare, conform transelor stabilite la nivel naţional.

A mai susţinut recurenta că reclamanta a calculat în mod eronat dobânzi şi pe perioada suspendării inspecţiei fiscale (09.12.2008-16.02.2009), precum şi de la data încheierii Raportului de inspecţie fiscală până la data restituirii sumelor aprobate la rambursare conform selecţiei naţionale. În acest sens, a invocat că Selecţia Naţională se transmite lunar, conform Instrucţiunilor nr. 802.520/03.07.2009 privind rambursarea lunară a TVA .

4. Apărările formulate în cauză

Intimata-reclamantă a formulat întâmpinare prin care a solicitat, în esenţă, respingerea recursului ca nefondat, cu obligarea recurentei la plata cheltuielilor de judecată pe care le-a suportat la fond şi în recurs.

În acest sens a depus factura cu nr. x/07.07.2016, reprezentând suma de 33899,25 RON onorariu parţial în recurs conform contractului de asistenţă juridică nr. x/2008.

II. Soluţia instanţei de recurs

1. Argumente de fapt şi de drept relevante

Analizând criticile invocate în cererea de recurs, Înalta Curte constată că recursul nu este fondat şi îl va respinge pentru următoarele argumente:

Obiectul cauzei este reprezentat de anularea deciziei nr. 83545/23.12.2013 emise de DGRFP Braşov şi recunoaşterea dreptului reclamantei A. la dobânzi legale de întârziere şi despăgubiri suplimentare, respectiv a sumei de 8.902.910,50 RON, totalul dobânzii calculate potrivit art. 120, art. 124 Cod. proc. fisc. şi Cap. II din OMFP nr. 1899/2004, pentru întârzierea cu care pârâta a rambursat TVA aferentă lunilor ianuarie - septembrie 2008, a sumei de 1.731.626,89 €, reprezentând prejudiciul pe care pârâta l-a produs prin plata cu întârziere a sumei TVA, aferentă lunilor ianuarie - septembrie 2008, respectiv diferenţa de curs valutar între data la care rambursarea trebuia să aibă loc potrivit termenelor legale de soluţionare a deconturilor de TVA şi data de 18.03.2009, când rambursarea a avut loc efectiv.

Instanţa de fond a obligat pârâta la plata sumei de 8.859.925 de RON, reprezentând dobânzi datorate pentru restituirea cu întârziere a TVA de rambursat, a respins cererea în ceea ce priveşte diferenţa de curs valutar şi restul dobânzilor pretinse ca neîntemeiată.

Criticile recurentei vizează, pe de o parte, faptul că decontul TVA de rambursat în sumă de 8.902.910,50 RON nu a fost soluţionat în termenul de 45 de zile prev. de art. 70 din O.G. nr. 92/2003, în condiţiile în care acesta este un termen de recomandare, iar pe de altă parte justificarea a constat în aceea că au fost necesare lămuriri suplimentare de la alte autorităţi cu privire la cererea reclamantei. De asemenea, în soluţionarea cu întârziere a cererii privind decontul TVA de rambursat a fost invocat numărul insuficient de personal angajat, raportat la volumul de muncă în cadrul D.G.R.F.P. Braşov .

Nu poate fi primit argumentul recurentei potrivit căruia personalul angajat în cadrul instituţiei fiscale este unul insuficient pentru activitatea amplă pe care aceştia trebuie să o desfăşoare. Organigrama serviciilor existente în subordinea D.G.R.F.P. Braşov, autoritate cu atribuţii fiscale, atât ca structură cât şi ca număr de personal angajat, putea fi modificată în raport cu cerinţele unei bune desfăşurări şi organizări a activităţii în cadrul instituţiei.

Acest fapt, practic incapacitatea instituţiei de a-şi desfăşura în mod optim şi prompt activitatea prin crearea unui flux curent al activităţii care ar fi în folosul contribuabililor, nefundamentat în drept, de altfel, nu constituie un motiv temeinic care să conducă instanţa de control judiciar la admiterea recursului.

În egală măsură nu poate fi primită nici critica recurentei care vizează faptul că cererea reclamantei reprezentând TVA de rambursat nu a fost soluţionată în termenul de 45 de zile prev. de art. 70 din O.G. nr. 92/2003 deoarece este un termen de recomandare.

Potrivit art. 70 din O.G. nr. 92/2003, "(1) Cererile depuse de către contribuabil potrivit prezentului cod se soluţionează de către organul fiscal în termen de 45 de zile de la înregistrare. (2) În situaţiile în care, pentru soluţionarea cererii, sunt necesare informaţii suplimentare relevante pentru luarea deciziei, acest termen se prelungeşte cu perioada cuprinsă între data solicitării şi data primirii informaţiilor solicitate.". Conform acestora, organul fiscal avea obligaţia de a soluţiona cererile depuse de reclamantă în termen de 45 de zile.

Potrivit art. 124 alin. (1) Codul de procedură fiscală, pentru sumele de restituit sau de rambursat de la buget contribuabilii au dreptul la dobândă din ziua următoare expirării termenului prevăzut de art. 117 alin. (2) sau la art. 70, după caz. Acordarea dobânzilor se face la cererea contribuabililor.

Depăşirea termenului de 45 de zile are drept consecinţă naşterea dreptului contribuabilului la acordarea de dobânzi pentru sumele de rambursat, din ziua următoare expirării termenului şi până la data rambursării efective a T.V.A.

Reclamanta A. este societate de naţionalitate străină înregistrată în România pentru scopuri de TVA din data de 10.04.2017, conform certificatului seria x nr. x Cererile cu cele 9 deconturi de taxă pe valoare adăugată cu opţiune de rambursare a soldului sumei negative a TVA aferente lunilor ianuarie- septembrie 2008 au fost formulate şi depuse la organele fiscale de către reclamantă în perioada 25.02-24.10.2008.

Nu poate fi primită critica recurentei potrivit căreia reclamanta a calculat în mod eronat dobânzi şi pe perioada suspendării inspecţiei fiscale (09.12.2008-16.02.2009), precum şi de la data încheierii Raportului de inspecţie fiscală până la data restituirii sumelor aprobate la rambursare conform selecţiei naţionale. Împrejurarea că inspecţia fiscală a fost suspendată nu atrage excluderea acestui interval de timp de la calculul dobânzii aferente TVA nerambursat.

Inspecţia fiscală instituită pentru soluţionarea cererii reclamantei a fost una parţială şi a vizat TVA, s-a desfăşurat în perioada 03.11.2008-08.12.2008, iar la data de 09.12.2008 a fost suspendată ca urmare a unor lămuriri suplimentare de la DGRFP Braşov, însă acest argument nu justifică perioada de timp de la data formulării cererii până la momentul efectiv al rambursării TVA.

Plata sumelor admise prin decizia de rambursare s-a efectuat la data de 20.03.2009. De la data depunerii primelor cereri de decont, 25.02.2008, plata efectuându-se la data de 20.03.2009, a trecut mai mult de un an până la soluţionarea favorabilă a solicitării reclamantei.

Dreptul la dobânzi este reglementat expres de Codul de procedură fiscală şi nu poate fi înlăturat. Ordinul Ministrului Finanţelor Publice nr. 263/2010, act normativ cu forţă juridică inferioară, a fost invocat greşit de recurentă. Conform normelor de aplicare în timp cuprinse art. 4 alin. (1) din Ordinul nr. 263/2010, deconturile cu sume negative de TVA cu opţiune de rambursare în curs de soluţionare la data aplicării ordinului se soluţionează potrivit procedurii în vigoare la data depunerii lor.

Se impune ca prevederile legale să fie interpretate şi aplicate în sensul jurisprudenţei în materie a Curţii de Justiţie a Uniunii Europene, din care se degajă principiul potrivit căruia, deşi statele membre dispun de o anumită libertate în stabilirea condiţiilor de rambursare a excedentului de TVA, aceste condiţii nu pot aduce atingere principiului neutralităţii fiscale, făcând ca persoana impozabilă să suporte, în tot sau în parte, sarcina acestei taxe. În acest sens este hotărârea preliminară pronunţată de Curtea de Justiţie a Uniunii Europene la data de 12 mai 2011 în cauza C - 107/10, Enel Maritsa Iztok, reţinută în mod corect de către instanţa de fond, prin care s-a arătat că "modalităţile de rambursare a excedentului de TVA nu pot aduce atingere principiului neutralităţii sistemului fiscal al TVA-ului făcând ca persoana impozabilă să suporte, în tot sau în parte, sarcina acestei taxe, ceea ce implică în special ca rambursarea să fie efectuată într-un termen rezonabil".

Curtea de Justiţie a stabilit prin această hotărâre că "2) În lumina principiului neutralităţii fiscale, articolul 183 din Directiva 2006/112, astfel cum a fost modificată prin Directiva 2006/138, trebuie interpretat în sensul că se opune unei reglementări naţionale potrivit căreia termenul normal de rambursare a excedentului de taxă pe valoarea adăugată, la expirarea căruia sunt datorate dobânzi de întârziere aferente sumei care trebuie restituită, este prelungit în cazul iniţierii unui control fiscal, această prelungire având drept consecinţă faptul că dobânzile sunt datorate doar de la data finalizării controlului, cu toate că excedentul menţionat a făcut deja obiectul unei reportări pe durata celor trei perioade fiscale care urmează perioadei în care acesta a apărut. În schimb, faptul că termenul normal amintit este stabilit la 45 de zile nu încalcă această prevedere.".

De asemenea, prin hotărârea din 24 octombrie 2013, în cauza C - 431/12, Rafinăria Steaua Română, Curtea de Justiţie a stabilit că "atunci când rambursarea în favoarea persoanei impozabile a excedentului de TVA intervine după trecerea unui termen rezonabil, principiul neutralităţii sistemului fiscal al TVA-ului impune ca pierderile financiare astfel generate, în detrimentul persoanei impozabile, prin indisponibilizarea sumelor de bani în cauză să fie compensate prin plata unor dobânzi de întârziere" şi a reţinut că "din punctul de vedere al persoanei impozabile, motivul pentru care rambursarea excedentului de TVA a intervenit cu întârziere este lipsit de importanţă. În acest context, nu există vreo diferenţă pertinentă între o rambursare târzie intervenită din cauza unei soluţionări administrative cu depăşirea termenelor prevăzute şi cea intervenită din cauza unor acte administrative care au exclus în mod nelegal rambursarea şi care au fost anulate ulterior printr-o decizie judecătorească".

Cu privire la cheltuielile de judecată solicitate de către intimata- reclamantă, reprezentând onorariu avocat, în sumă de 33899,25 RON, dovedite prin factura cu nr. x/07.07.2016, conform contractului de asistenţă juridică nr. x/2008, Înalta Curte constată că suma solicitată este vădit disproporţionată în raport cu valoarea şi complexitatea cauzei, dar şi cu activitatea desfăşurată de avocat şi faţă de circumstanţele cauzei. Pentru aceste motive, în baza dispoziţiilor art. 451 alin. (2) C. proc. civ. va reduce onorariul de avocat, obligând recurenta-pârâtă la plata sumei de 15.000 RON reprezentând cheltuieli de judecată către intimata-reclamantă.

2. Temeiul legal al soluţiei instanţei de recurs

Pentru aceste considerente, în temeiul art. 496 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul declarat ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul formulat de pârâta Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Bucureşti împotriva sentinţei civile nr. 2541 din 12 octombrie 2015 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a de contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.

Obligă recurenta-pârâtă la plata sumei de 15.000 RON reprezentând cheltuieli de judecată către intimata-reclamantă cu aplicarea art. 451 alin. (2) C. proc. civ.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 17 ianuarie 2019.