CNSAS v. Former Engineer: Securitate Collaborator Status Rejected for Reporting Radio Free Europe Sports Broadcasts

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin acţiunea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal în data de 11.04.2016, reclamantul Consiliul Naţional pentru Studierea Arhivelor Securităţii a chemat în judecată pe pârâtul A., solicitând instanţei, ca, prin hotărârea pe care o va pronunţa, să dispună constatarea calităţii pârâtului de colaborator al Securităţii.

A arătat reclamantul că, în fapt, verificarea domnului A. a fost declanşată în baza art. 3 lit. f), coroborat cu art. 5 alin. (1) din O.U.G. nr. 24/2008 privind accesul la propriul dosar şi deconspirarea securităţii, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 293/2008, ce stabilesc obligaţia Consiliului Naţional pentru Studierea Arhivelor Securităţii (C.N.S.A.S.) de a verifica din oficiu, sub aspectul constatării calităţii de lucrător sau de colaborator al Securităţii, persoanele care au candidat, au fost alese sau numite în demnităţile sau funcţiile prevăzute la art. 3 lit. b) - h) din acelaşi act normativ.

Prin sentinţa civilă nr. 2661 din 21 septembrie 2016, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal a admis acţiunea formulată de reclamantul Consiliul Naţional pentru Studierea Arhivelor Securităţii, în contradictoriu cu pârâtul A. şi a constatat calitatea pârâtului de colaborator al Securităţii, în sensul art. 2 lit. b) din O.U.G. nr. 24/2008.

Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs pârâtul A., invocând dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

În motivarea recursului declarat se arată că în mod greşit Curtea de Apel Bucureşti a admis cererea de chemare în judecată, hotărârea fiind dată cu interpretarea greşită a art. 2 lit. b) din O.U.G. nr. 24/2008, motiv de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

Arată recurentul-pârât că, din analiza conţinutului Notelor de constatare prezentate de către intimat, în raport de dispoziţiile art. 2 lit. b) din O.U.G. nr. 24/2008, nu se probează îndeplinirea condiţiilor prevăzute de lege, respectiv a denunţării unor activităţi şi atitudini potrivnice regimului comunist, deoarece acele trimiteri la faptul că anumite persoane comentau sau nu nişte ştiri sportive nu pot reprezenta denunţarea unor activităţi sau atitudini potrivnice regimului totalitar, iar acestea nu au vizat îngrădirea drepturilor şi libertăţilor fundamentale, aşa cum prevede textul de lege.

Se mai arată în motivele de recurs că aceste note şi rapoarte nu pot, prin modul lor de redactare, să conducă la concluzia îndeplinirii şi a condiţiei vizării îngrădirii drepturilor şi libertăţilor fundamentale, cu atât mai mult cu cât ele, prin conţinutul lor, nu erau de natură să producă vreo consecinţă negativă în privinţa persoanelor la care făceau referire.

Examinând cauza şi sentinţa atacată, în raport cu actele şi lucrările dosarului, cu motivele invocate de recurent, precum şi cu dispoziţiile legale incidente în cauză, Înalta Curte constată că recursul este fondat, urmând a fi admis, pentru considerentele ce vor fi arătate în continuare.

Instanţa de fond a fost sesizată cu acţiunea formulată de Consiliul Naţional pentru Studierea Arhivelor Securităţii, prin care s-a solicitat să se constate calitatea pârâtului A. de "colaborator" al Securităţii.

Prin sentinţa recurată, instanţa de fond a admis acţiunea formulată de reclamantul Consiliul Naţional pentru Studierea Arhivelor Securităţii, în contradictoriu cu pârâtul A. şi a constatat calitatea pârâtului de colaborator al Securităţii, în sensul art. 2 lit. b) din O.U.G. nr. 24/2008, apreciind că sunt îndeplinite condiţiile cerute de lege, reţinând că interdicţia de ascultare a postului de radio Europa Liberă era totală, neavând nici o importanţă dacă persoana în cauză asculta o emisiune inofensivă sau nu (în speţă era vorba de emisiune sportivă).

Împotriva acestei sentinţe a formulat recurs pârâtul A., invocând faptul că hotărârea a fost dată cu interpretarea greşită a art. 2 lit. b) din O.U.G. nr. 24/2008, motiv de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

Analizând motivele de recurs formulate, în raport cu actele şi lucrările dosarului, Înalta Curte constată că sunt fondate criticile din recurs ce vizează soluţia pronunţată de Curtea de apel.

Contrar opiniei exprimate de instanţa de fond, Înalta Curte apreciază că în speţă nu sunt întrunite condiţiile cumulative impuse de art. 2 lit. b) din O.U.G. nr. 24/2008 pentru a se putea constata calitatea recurentului-pârât de colaborator al Securităţii.

Astfel, O.U.G. nr. 24/2008 este actul normativ prin care s-a instituit o modalitate de condamnare a regimului totalitar comunist, prin deconspirarea lucrătorilor de securitate şi a colaboratorilor acesteia, apreciate ca fiind una dintre componentele majore ale perpetuării regimului comunist ca societate totalitară.

În realizarea obiectivului propus prin actul normativ, legiuitorul a definit în art. 2 lit. b) noţiunea de colaborator al Securităţii.

Potrivit art. 2 lit. b) din O.U.G. nr. 24/2008, "colaborator" al Securităţii este persoana care a furnizat informaţii, indiferent sub ce formă, precum note şi rapoarte scrise, relatări verbale consemnate de lucrătorii Securităţii, prin care se denunţau activităţile sau atitudinile potrivnice regimului totalitar comunist şi care au vizat îngrădirea drepturilor şi libertăţilor fundamentale ale omului.

În raport de dispoziţiile art. 2 lit. b) din O.U.G. nr. 24/2008, cele trei condiţii ce trebuie îndeplinite cumulativ pentru ca o persoană să fie considerată colaborator al Securităţii sunt următoarele:

- persoana să fi furnizat organelor de Securitate "informaţii, indiferent sub ce formă, precum note şi rapoarte scrise, relatări verbale consemnate de lucrătorii Securităţii";

- prin informaţiile respective să se denunţe activităţi sau atitudini potrivnice regimului totalitar comunist;

- informaţiile respective să vizeze îngrădirea drepturilor şi libertăţilor fundamentale ale omului.

Aşadar, este de necontestat că pentru constatarea calităţii de colaborator al securităţii în sensul art. 2 lit. b) din O.U.G. nr. 24/2008 nu este suficientă dovedirea recrutării şi efectuării unor instructaje specifice, ci se impune constatarea cu certitudine a faptului că respectiva persoană a furnizat informaţii, indiferent sub ce formă, prin care se denunţau activităţi sau atitudini potrivnice regimului totalitar comunist, de natură a conduce la suprimarea sau îngrădirea unor drepturi şi libertăţi fundamentale ale omului, ceea ce nu se poate reţine în persoana recurentului, în raport de înscrisurile aflate la dosarul cauzei, pe care îşi întemeiază acţiunea reclamantul şi la care s-a făcut referire în acţiune şi apoi în cuprinsul întâmpinării formulate în recurs.

Aşadar, reţinerea calităţii de colaborator este legată de furnizarea unor informaţii de natura celor impuse de legiuitor, şi nu a unor informaţii cu caracter general.

Mai mult, interpretarea prevederilor art. 2 lit. b) din O.U.G. nr. 24/2008, duce la concluzia că legiuitorul a urmărit să atribuie calitatea de colaborator al securităţii persoanelor care, prin denunţurile lor, nu au menajat interesele celor denunţaţi deşi puteau, şi, mai mult, desconsiderarea acestor interese nu este compatibilă cu principiile moralei publice. În consecinţă, ne-am afla în faţa denunţării unei conduite potrivnice regimului comunist dacă denunţarea unei conduite ar fi nocivă pentru cel denunţat şi, în plus, un astfel de denunţ nu şi-ar mai avea rostul într-o ordine democratică.

Numai îndeplinirea cumulativă a tuturor acestor condiţii poate să atragă stabilirea calităţii de colaborator al Securităţii.

În primul rând, Înalta Curte constată că recurentul, prin criticile formulate în recurs, nu contestă faptul că a semnat un angajament de colaborare cu fosta Securitate şi nici că a furnizat informaţii acestei structuri prin notele olografe aflate la dosarul cauzei, ci contestă, în esenţă, că a semnat respectivul angajament în scopul unei veritabile colaborări cu organele de Securitate, precum şi veridicitatea notelor de consemnare întocmite de lucrătorii Securităţii, ca şi conţinutul şi efectele notelor informative olografe, depuse la dosarul cauzei, care, în opinia sa, au fost greşit interpretate de instanţa de fond.

Pe aspectul îndeplinirii celor trei condiţii, instanţa de control judiciar reţine faptul că, într-adevăr, recurentul A., în calitate de subinginer, şeful compartimentului electromecanic al Sistemului de Irigaţii Piatra, a fost recrutat în calitate de informator al organelor Securităţii în perioada 1984-1987, "pentru a sesiza şi semnala operativ orice acţiuni şi inacţiuni de natură să pericliteze funcţionarea staţiilor, cât şi despre poziţia şi atitudinea personalului care deserveşte staţiile respective", aspect ce rezultă din Angajamentul de colaborare semnat olograf în data de 20.04.1984.

Curtea de apel a reţinut în hotărârea recurată că, în urma angajamentului, pârâtul A. a furnizat organelor de securitate o serie de note informative, marea lor majoritate conţinând caracterizări pozitive sau negative ale colegilor de serviciu, fiind relatate şi aspecte legate de modul de îndeplinire a atribuţiilor de serviciu, note care nu prezintă relevanţă în cauza de faţă.

Verificând notele sus menţionate, Curtea de apel a reţinut că pentru cauza de faţă prezintă relevanţă două note informative furnizate de pârât, referitoare la ascultarea postului de radio Europa Liberă de către unii din colegii săi, respectiv nota informativă datată 11.06.1986 şi nota informativă datată 19.11.1986, întocmite şi semnate olograf de către pârât sub numele conspirativ "B.".

În nota din 11.06.1986 se face referire la faptul că în timpul "campionatului mondial de fotbal din Mexic, am auzit pe M.D. şi B.F., că au ascultat la postul de radio "Europa Liberă" unele ştiri sportive în care se comentau incidente...", iar în cea din 19.11.1986 se arăta "...cu privire la B.F.: în ultimul timp nu l-am mai auzit comentând ştiri transmise de postul Europa Liberă..., iar cu privire la tov. M.D.: în ultima perioadă nu l-am mai auzit discutând sau comentând emisiunile postului de radio Europa Liberă".

Curtea de apel a apreciat că ascultarea postului de radio Europa Liberă (la fel ca şi a postului Vocea Americii), diseminarea informaţiilor auzite la aceste posturi şi, mai ales, exprimarea acordului cu acestea, erau considerate de către regimul politic din perioada comunistă drept atitudini potrivinice acestuia, deoarece respectivele posturi de radio erau considerate "posturi de radio reacţionare" şi "mijloace de propagandă ale puterilor imperialiste", din cauza faptului că ele prezentau opinii critice la adresa regimurilor comuniste în general şi în special a celui din România, fiind aduse în discuţie atât aspecte ideologice, dar mai ales nivelul scăzut de trai al cetăţenilor români, interdicţiile şi limitările severe ale unor drepturi fundamentale (precum dreptul la exprimare, la circulaţie, la asociere şi întruniri, libertatea religioasă etc.).

În opinia instanţei de fond, nu prezenta nicio importanţă faptul că Securitatea era informată, la un moment dat, că o anumită persoană ascultă o emisiune inofensivă (precum emisiunile sportive), deoarece interdicţia de ascultare a postului de radio era totală, dat fiind că persoana care asculta o emisiune sportivă dovedea interes pentru acest post de radio, astfel încât ar fi putut asculta oricând şi emisiunile politice, economice etc. Ca atare, o astfel de persoană reprezenta un pericol prin simpla preocupare pe care o manifesta pentru acest post de radio.

În cauză, reevaluând probatoriul administrat şi răspunzând în acelaşi timp criticilor formulate de recurent, Înalta Curte constată că instanţa de fond a ajuns în mod greşit la concluzia că informaţiile furnizate de recurent se referă la activităţi sau atitudini potrivnice regimului totalitar comunist.

În acest context, Înalta Curte, în acord cu jurisprudenţa sa constantă, reaminteşte faptul că, din perspectiva analizei îndeplinirii condiţiei ca informaţia să denunţe o activitate sau o atitudine potrivnică regimului, prin prisma dispoziţiilor art. 2 lit. b) din O.U.G. nr. 24/2008, prezintă relevanţă conţinutul însuşi al informaţiei furnizate, iar nu simpla existenţă a unor note de informare, scrise în baza unui angajament semnat cu fosta Securitate.

Înalta Curte constată că instanţa de fond, făcând o analiză superficială atât a conţinutului angajamentului semnat de recurent cu fosta Securitate, cât şi a celor două note informative olografe atribuite recurentului şi dând, totodată, o valoare probantă excesivă unor note de analiză sau de consemnare a unor pretinse relatări verbale de către lucrătorii Securităţii, a reţinut în mod greşit că sunt întrunite cumulativ cele trei condiţii prevăzute de art. 2 lit. b) din O.U.G. nr. 24/2008, pentru constatarea în persoana recurentului a calităţii de colaborator al Securităţii, în condiţiile în care intimatul, căruia, în calitate de reclamant, i-a revenit, în temeiul art. 1169 C. civ., sarcina probei, nu a făcut dovada calităţii informaţiilor furnizate de recurent, în acord cu exigenţele normei legale mai sus citate.

Astfel, în cazul recurentului se reţin două note informative, redactate de acesta şi datate 11.06.1986, şi respectiv 19.11.1986, care ar avea aptitudinea să atragă incidenţa prevederii legale anterior citate, dar Înalta Curte constată că informaţiile furnizate de recurent prin cele două note olografe, depuse la dosar de către intimat, nu pot fi încadrate în categoria unor acţiuni potrivnice regimului comunist, cum în mod greşit a reţinut instanţa de fond.

Înalta Curte constată, astfel, că, din analiza conţinutului Notelor de constatare prezentate de către intimat, în raport de dispoziţiile art. 2 lit. b) din O.U.G. nr. 24/2008, nu se probează îndeplinirea condiţiilor prevăzute de lege, respectiv a denunţării unor activităţi şi atitudini potrivnice regimului comunist.

Prin Notele de constatare depuse se pot observa simple referiri ale pârâtului la faptul că doi colegi, M.D. şi B.F., ar fi ascultat o emisiune sportivă, ulterior precizând că nu i-a auzit comentând sau discutând ştiri ale postului Europa Liberă, informaţii ce nu sunt de natură a fi produs repercusiuni asupra colegilor în cauză.

Din cuprinsul notelor recurentului nu rezultă faptul că respectivele informaţii ar fi fost împotriva regimului politic de atunci, acesta nedetaliind şi nemenţionând care erau în concret comentariile la care achiesau colegii respectivi. Din contră, se poate observa cu uşurinţă că în toate notele de constatare depuse se regăsesc doar comentarii nesemnificative, nicidecum informaţii care vizau o conduită potrivnică regimului comunist. Totodată, aceste note nu fac nicio referire la convingerile politice ale unor persoane, care ar fi putut atrage în privinţa acestora vreo consecinţă negativă.

În atare condiţii, nu se poate susţine cu temei faptul că informaţiile furnizate s-au referit la activităţi sau atitudini potrivnice regimului comunist şi că ar fi vizat îngrădirea drepturilor fundamentale ale omului, neputându-se prezuma de plano că respectivul conţinut al emisiunii sportive era în contra regimului, pentru simplul motiv că profilul postului radio respectiv era generic împotriva regimului de la acea vreme. Atare presupuneri sunt lipsite de substanţă, câtă vreme din înscrisuri nu rezultă conţinutul concret al comentariilor făcute de colegi, ba, mai mult, toate conţin informaţii nesemnificative, de ordin general, neutre.

Înalta Curte apreciază că nu este suficientă informarea securităţii, pur generică, cu privire la ascultarea şi comentarea ştirilor difuzate pe postul radio "Europa Liberă" pentru a se constata calitatea de colaborator al securităţii, fiind necesar ca din înscrisuri să rezulte dacă informarea făcută de pârât s-a referit la o atitudine potrivnică regimului comunist.

Or, din conţinutul notelor informative datate 11.06.1986, şi respectiv 19.11.1986, rezultă, fără echivoc, că acele trimiteri la faptul că anumite persoane comentau sau nu nişte ştiri sportive nu poate reprezenta denunţarea unor activităţi sau atitudini potrivnice regimului totalitar şi nici faptul că respectivele informaţii au vizat îngrădirea drepturilor şi libertăţilor fundamentale, aşa cum prevede textul de lege.

Astfel, a califica informaţiile din cele două note vizate drept informaţii care denunţă atitudini potrivnice unui regim totalitar, aşa cum apreciază instanţa de fond, ar conduce la denaturarea sensului definiţiei date de legiuitor noţiunii de colaborator al Securităţii, ceea ce nu poate fi permis.

În acest context, se impune a fi subliniat şi faptul că din perspectiva analizei îndeplinirii condiţiei ca informaţia să denunţe o activitate sau o atitudine potrivnică regimului, prin prisma dispoziţiilor art. 2 lit. b) din O.U.G. nr. 24/2008, prezintă relevanţă conţinutul însuşi al informaţiei furnizate, iar nu al informaţiilor rezultate din sarcinile menţionate şi măsurile dispuse de către ofiţerii operativi, consemnate în josul notelor olografe, cum în mod greşit apreciază judecătorul fondului.

Prin urmare, reţinerea faptului că M.D. şi B.F. se aflau în atenţia organelor de Securitate, din motive ce exced prezentei analize, aspect ce rezultă din menţiunile înscrise de ofiţerii de Securitate pe cele două note olografe de referinţă, nu poate justifica, din punct de vedere legal, încadrarea informaţiilor furnizate de recurent în categoria informaţiilor potrivnice regimului comunist, judecătorul fondului făcând o extindere nepermisă a respectivei sintagme, prin prisma consemnărilor şi a măsurilor dispuse de către ofiţerii de Securitate.

Aşadar, în speţă, calitatea recurentului de colaborator al Securităţii a fost reţinută în mod greşit, prin prisma informaţiilor furnizate prin notele informative olografe datate 11.06.1986, şi respectiv 19.11.1986, în condiţiile în care instanţa de control judiciar constată, în dezacord cu instanţa de fond, că informaţiile furnizate de recurent nu se referă la "atitudini potrivnice regimului totalitar".

Din materialul probator administrat în cauză rezultă că recurentul-pârât a furnizat informaţii Securităţii, însă nu se desprinde în mod suficient de caracterizat cerinţa privind denunţarea de activităţi sau atitudini potrivnice regimului totalitar comunist.

Analiza condiţiei unor atitudini şi acţiuni potrivnice implică mai multă exigenţă şi rigoare în abordare şi doar în ipoteza informării asupra unei manifestări active şi explicite a lui M.D. şi B.F. împotriva regimului totalitar comunist ar fi fost îndeplinită condiţia în discuţie, ceea ce în cauză nu a rezultat.

Astfel, rezultă cu evidenţă că probatoriul administrat în cauză nu conturează concluzia că pârâtul ar fi denunţat atitudini/activităţi potrivnice regimului comunist.

Pe de altă parte, aceste note şi rapoarte nu pot, prin modul lor de redactare, să conducă la concluzia îndeplinirii condiţiei vizării îngrădirii drepturilor şi libertăţilor fundamentale, cu atât mai mult cu cât acestea, prin conţinutul lor, nu erau de natură să producă vreo consecinţă negativă în privinţa persoanelor la care făceau referire.

În concluzie, Înalta Curte constată că din analiza actelor şi lucrărilor dosarului rezultă că afirmaţiile pârâtului, reţinute în notele raport depuse la dosar, nu pot fi apreciate ca denunţând activităţi ori atitudini potrivnice regimului comunist, de natură să vizeze drepturi şi libertăţi fundamentale.

Neavând un astfel de caracter, notele raport/consemnările ofiţerilor de securitate nu se pot corobora cu alte mijloace de probă, aşa cum impune Decizia nr. 672/2012 a Curţii Constituţionale, astfel că în mod greşit în cauză s-a apreciat că este incident art. 2 lit. b) teza I din O.U.G. nr. 24/2008, modificată şi completată.

Constatând că situaţia de fapt expusă de intimatul-reclamant nu este confirmată de înscrisuri care să demonstreze că recurentul-pârât a furnizat informaţii de natură să vizeze îngrădirea unor drepturi şi libertăţi fundamentale, Înalta Curte constată că instanţa de fond a apreciat în mod greşit că în persoana recurentului-pârât sunt întrunite cumulativ cele trei condiţii prevăzute de lege pentru constatarea în persoana acestuia a calităţii de colaborator al Securităţii.

Astfel fiind, Înalta Curte constată că susţinerile şi criticile recurentului sunt întemeiate, din conţinutul înscrisurilor anterior precizate nerezultând că sunt îndeplinite condiţiile art. 2 lit. b) pentru ca pârâtul să fie considerat colaborator al fostei Securităţi, iar, în aceste condiţii, instanţa de fond a pronunţat o hotărâre nelegală.

În consecinţă, pentru considerentele arătate şi în temeiul dispoziţiilor art. 496 C. proc. civ., republicat, coroborate cu art. 20 şi art. 28 din Legea nr. 554/2004, Înalta Curte va admite recursul şi, pentru motivul de nelegalitate prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., republicat, va admite recursul declarat de pârâtul A., va casa hotărârea atacată şi, rejudecând, va respinge acţiunea formulată de reclamantul Consiliul Naţional pentru Studierea Arhivelor Securităţii, ca neîntemeiată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de pârâtul A. împotriva sentinţei civile nr. 2661 din 21 septembrie 2016, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal.

Casează sentinţa recurată şi, rejudecând, respinge acţiunea formulată de reclamantul Consiliul Naţional pentru Studierea Arhivelor Securităţii, ca neîntemeiată.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 15 martie 2019.