EU rural-aid debt upheld after project fragmentation found to circumvent de minimis ceiling; appeal quashed and case re-decided for agency.

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin acţiunea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, sub nr. x/2014, reclamanta S.C. A. S.R.L. a solicitat, în contradictoriu cu pârâta Agenţia de Plăţi pentru Dezvoltare Rurală şi Pescuit, anularea Deciziei de soluţionare a contestaţiei nr. 37.345/18.11.2013, emisă de pârâtă şi, pe cale de consecinţă, anularea titlului de creanţă, respectiv a Procesului-verbal de constatare a neregulilor şi de stabilire a creanţelor bugetare nr. x, încheiat la data de 20.09.2013, precum şi suspendarea executării procesului-verbal de constatare, în baza art. 15 din Legea nr. 554/2004, până la soluţionarea definitivă şi irevocabilă a prezentului demers judiciar.

Prin sentinţa civilă nr. 1810 din 6 iunie 2014, pronunţată în dosarul nr. x/2014, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal a respins, ca neîntemeiată, acţiunea formulată de reclamanta S.C. A. S.R.L., în contradictoriu cu pârâta Agenţia de Plăţi pentru Dezvoltare Rurală şi Pescuit, având ca obiect anularea Deciziei nr. 37.345/18.11.2013 şi a Procesului-verbal de constatare a neregulilor şi de stabilire a creanţelor bugetare nr. x/20.09.2013 şi a respins, ca neîntemeiată, cererea de suspendare a executării, reţinând, în esenţă, că, "deşi reclamanta susţine că nu a existat conivenţă între cele 8 societăţi, aducând o serie de argumente pentru a combate cele reţinute în cuprinsul procesului-verbal cu titlu de elemente comune societăţilor în discuţie, coroborarea tuturor acestor elemente nu poate conduce decât la singura concluzie rezonabilă, însuşită de agenţia pârâtă şi anume aceea a înfiinţării acestor societăţi în scopul de a depăşi plafonul maxim nerambursabil şi de a eluda dispoziţiile care impun respectarea regulii de "ajutor in minimis", conform căreia valoarea totală a ajutoarelor de minimis primite pe perioada a 3 ani fiscali de către un beneficiar nu va depăşi plafonul maxim al ajutorului public de 200.000 euro/beneficiar".

Împotriva sentinţei civile nr. 1810 din 6 iunie 2014 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal a formulat recurs reclamanta S.C. A. S.R.L., întemeiat pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 6 şi pct. 8 din C. proc. civ., republicat, iar, prin Decizia nr. 596 din 2 martie 2016, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia contencios administrativ şi fiscal a admis recursul declarat, a casat sentinţa atacată şi a trimis cauza spre rejudecare la aceeaşi instanţă.

Prin sentinţa civilă nr. 2618 din 16 septembrie 2016, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal a admis cererea formulată de reclamanta S.C. A. S.R.L., în contradictoriu cu pârâta Agenţia pentru Finanţarea Investiţiilor Rurale (fostă Agenţia de Plăţi pentru Dezvoltare Rurală şi Pescuit), a anulat Decizia nr. 37345/18.11.2013 şi Procesul-verbal de constatare a neregulilor şi de stabilire a creanţelor bugetare încheiat în data de 20.09.2013, a respins ca rămasă fără obiect cererea de suspendare.

Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs pârâta Agenţia pentru Finanţarea Investiţiilor Rurale, invocând dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 din Noul C. proc. civ.

În motivarea recursului declarat, recurenta-pârâtă susţine, în esenţă, că sentinţa recurată a fost pronunţată cu încălcarea şi aplicarea greşită a normelor de drept material, reprezentate de dispoziţiile Regulamentului nr. 65/2011, ale O.U.G. nr. 66/2011, H.G. nr. 224/2008, Ordinului nr. 567/2008 şi a Ghidului Solicitantului, în ceea ce priveşte condiţiile de acordare a fondurilor nerambursabile prin FEADR.

Astfel, un prim motiv de recurs vizează faptul că prin sentinţa recurată instanţa de fond a apreciat că "pârâta AFIR s-a limitat la a constata legăturile dintre cele opt societăţi comerciale, fără o analiză aprofundată a elementelor subiective şi obiective menţionate în cauza CJUE SLANCHEVA".

În opinia recurentei-pârâte, motivarea Curţii de Apel Bucureşti a ignorat atât situaţia de fapt, astfel cum aceasta a fost prezentată de recurentă prin apărările scrise şi prin titlul executoriu, dar şi legislaţia incidentă pe care au fost întemeiate acestea.

În ceea ce priveşte situaţia de fapt, recurenta subliniază că aceasta a fost prezentată pe larg în întâmpinarea depusă la dosarul de fond, precum şi în actele administrative contestate, din probele administrate rezultând că acordarea unui ajutor nerambursabil de o valoare mai mare decât plafoanele impuse celorlalţi solicitanţi/beneficiari, creează beneficiarului/grupului de persoane care acţionează de comun acord, un avantaj nejustificat în faţa competiţiei, aspect care, încă o dată, implică îngreunarea îndeplinirii obiectivelor măsurii, din prisma principiului concurenţei pe piaţă.

Mai mult decât atât, obiectivul specific obligă entitatea juridică beneficiară de fonduri nerambursabile la prestarea de servicii către populaţia rurală, populaţie care lipseşte cu desăvârşire din activitatea beneficiarului, rezultând astfel că obiectivele măsurii nu au fost atinse.

În opinia recurentei, contrar celor susţinute de intimata-reclamantă, aceasta a prezentat cele două elemente necesare dovedirii creării avantajului necuvenit creat de reclamantă.

Astfel, în ceea ce priveşte elementul obiectiv, recurenta a arătat că finalitatea urmărită de schema de ajutor din cadrul FEADR nu poate fi atinsă, în fapt beneficiarul/beneficiarii proiectului/proiectelor supus/supuse controlului nu poate/pot atinge obiectivul măsurii accesate, iar, în ceea ce priveşte cel de-al doilea element, respectiv elementul subiectiv, s-a procedat la identificarea elementelor de legătură dintre beneficiar/beneficiari şi alte entităţi juridice implicate, care să arate modalitatea concertată a beneficiarilor cu scopul clar de a eluda normele legale şi procedurale în vederea obţinerii finanţării nerambursabile.

2. Al doilea motiv de recurs are în vedere faptul că instanţa de fond a reţinut greşit că "reclamanta prin implementarea proiectului a îndeplinit atât obiectivul general al măsurii 312 - diversificarea economiei rurale cât şi obiectivele specifice Măsurii 312".

Arată recurenta-pârâtă că, analizând situaţia de fapt, astfel cum aceasta a fost expusă prin procesul-verbal de constatare, nu se poate face abstracţie de faptul că beneficiarul final al fondurilor încasate pe cele opt proiecte este practic o singură persoană.

Subliniază recurenta că obiectivul general al Măsurii 312, care vizează dezvoltarea durabilă a economiei rurale prin încurajarea activităţilor non-agricole în scopul creşterii numărului de locuri de muncă şi a veniturilor adiţionale, nu este îndeplinit, deoarece entităţile juridice la care a făcut referire, respectiv S.C. B. S.R.L., S.C. C. S.R.L., S.C. D. S.R.L., S.C. A. S.R.L., S.C. E. S.R.L., S.C. F. S.R.L., S.C. G. S.R.L., S.C. H. S.R.L. operează pe aceeaşi piaţă, sau pe o piaţă adiacentă, pentru a crea un avantaj indirect societăţii S.C. I. S.R.L., care este beneficiarul real al utilajelor achiziţionate prin proiect, şi, mai ales, pentru că s-au constatat elemente comune între cele opt societăţi beneficiare de finanţare FEADR.

În opinia recurentei, îndeplinirea obiectivului specific al Măsurii 312, de a crea şi a diversifica serviciile pentru populaţia rurală prestate de către micro - întreprinderi, nu a fost atins, întrucât din analiza contractelor de prestări servicii ale celor opt beneficiari rezultă că aceştia îşi prestează servicii reciproc sau către societăţi comerciale în care au calitatea de asociat.

Rezultă astfel că, acordarea unui ajutor nerambursabil de o valoare mai mare decât plafoanele impuse celorlalţi solicitanţi/beneficiari, creează beneficiarului/grupului de persoane care acţionează de comun acord, un avantaj nejustificat în faţa competiţiei, aspect care, încă o dată, implică îngreunarea îndeplinirii obiectivelor măsurii, din prisma principiului concurenţei pe piaţă.

Mai mult decât atât, obiectivul specific obligă entitatea juridică beneficiară de fonduri nerambursabile la prestarea de servicii către populaţia rurală, populaţie care lipseşte cu desăvârşire din activitatea beneficiarului, rezultând astfel că obiectivele măsurii nu au fost atinse.

Recurenta precizează că a reţinut depăşirea plafonului prevăzut în cadrul ajutoarelor de minimis de 200.000 euro în trei ani consecutivi de către S.C. A. S.R.L., prin raportare la sprijinul financiar accesat de toate cele 8 societăţi şi, astfel, s-a apreciat că aceşti solicitanţi, inclusiv reclamanta, au procedat la fracţionarea artificială a unui proiect de investiţii, încercând astfel a se depăşi plafonul maxim de sprijin financiar.

Totodată această practică, de a diviza un proiect complex, atât ca valoare, cât şi ca întindere, în mai multe proiecte mai mici, permite unui solicitant să realizeze mai multe proiecte pe aceeaşi măsură - situaţie interzisă prin prevederile legale în vigoare.

Examinând cauza şi sentinţa atacată, în raport cu actele şi lucrările dosarului, cu motivele invocate de recurentă, precum şi cu dispoziţiile legale incidente în cauză, Înalta Curte constată că recursul este fondat, urmând a fi admis, pentru considerentele ce vor fi arătate în continuare.

Criticile formulate de recurenta-pârâtă Agenţia pentru Finanţarea Investiţiilor Rurale, subsumate motivului de casare prevăzut de dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., republicat, sunt întemeiate.

Intimata-reclamantă A. S.R.L. a supus controlului de legalitate Decizia nr. 37.345/18.11.2013, emisă de Agenţia pentru Finanţarea Investiţiilor Rurale, prin care a fost respinsă contestaţia administrativă formulată împotriva Procesului-verbal de constatare a neregulilor şi de stabilire a creanţelor bugetare nr. x/20.09.2013, prin care s-a stabilit în sarcina reclamantei o creanţă bugetară în cuantum de 773.944,07 RON, din care 619.155,26 RON contribuţie din fondurile Uniunii Europene şi 154.788,81 RON contribuţie publică naţională de la bugetul de stat.

Neregulile constatate prin actele administrative atacate, vizează conduita intimatei-reclamante în încheierea şi derularea Contractului de finanţare nr. x/04.05.2010, constând în încălcarea prevederilor art. 4 alin. (3) din Regulamentul (CE EURATOM) nr. 2988/1995 şi ale art. 4 alin. (8) din Regulamentul UE nr. 65/2011 de stabilire a normelor de punere în aplicare a Regulamentului CE nr. 1698/2005, aceste din urmă prevederi interzicând efectuarea de plăţi către beneficiarii în cazul cărora s-a stabilit că au creat în mod artificial condiţiile necesare pentru a obţine aceste plăţi, în scopul obţinerii unui avantaj care contravine obiectivelor schemei de ajutor.

Concluziile activităţii de verificare au fost în sensul că beneficiarul A. S.R.L. şi alte şapte societăţi au creat împreună, în mod artificial, condiţiile de accesare a fondurilor nerambursabile prin Măsura 312, cu scopul de a depăşi plafonul maxim nerambursabil şi a eluda dispoziţiile care impun respectarea regulii de "ajutor de minimis" în cadrul Măsurii 312.

Concluziile enunţate au avut la bază următoarele constatări: cererile de finanţare ale celor opt beneficiari au fost înregistrate în aceeaşi zi la OJPDRP Timiş, având numere de înregistrare consecutive; din cei opt beneficiari, şapte au sediul în aceeaşi locaţie; toţi cei opt beneficiari au fost înfiinţaţi la aceeaşi dată, au acelaşi cod CAEN, au încheiat, la aceeaşi dată, contract de comodat cu acelaşi comodant şi au încheiat contracte de colaborare cu aceiaşi furnizori; data eliberării certificatelor constatatoare de către Oficiul Naţional al Registrului Comerţului este aceeaşi pentru toate cele opt societăţi; toţi cei opt beneficiari au acelaşi consultant; proiectele celor opt beneficiari au aceeaşi denumire; A. S.R.L., în calitate de prestator, a încheiat un contract de prestări servicii şi un contract de închiriere cu I. S.R.L.; toţi cei opt beneficiari au drept client societatea I. S.R.L.; A. S.R.L. şi celelalte societăţi, au fost creditate de către J., administrator la I. S.R.L.; toţi cei opt beneficiari au încheiat contracte de credit cu K.; toate cele opt societăţi au angajaţi comuni cu contract de muncă parţial; utilajele achiziţionate de către toate societăţile sunt complementare.

Înalta Curte constată că, potrivit art. 4 alin. (3) din Regulamentul (CE EURATOM) nr. 2988/1995 al Consiliului din 18.12.1995 privind protecţia intereselor financiare ale Comunităţilor Europene, articol reţinut drept temei de drept pentru emiterea actelor contestate de către autoritatea pârâtă:

"Actele despre care se stabileşte că au drept scop obţinerea unui avantaj care contravine obiectivelor dreptului comunitar aplicabil în situaţia în cauză, prin crearea în mod artificial a condiţiilor necesare pentru obţinerea avantajului, au drept consecinţă, după caz, fie neacordarea avantajului respectiv, fie retragerea acestuia."

Prevederile art. 4 alin. (8) din Regulamentul UE nr. 65/2011, care au fundamentat, de asemenea, actele administrative atacate, exclud plăţile către beneficiarii care au creat condiţii artificiale în vederea obţinerii de fonduri prin Programul de Dezvoltare Rurală.

Prin Hotărârea pronunţată la data de 12 septembrie 2013, în cauza C-434/2012, invocată atât de către prima instanţă, cât şi de părţile în proces, Curtea de Justiţie a Uniunii Europene a stabilit că art. 4 alin. (8) din Regulamentul (UE) nr. 65/2011 trebuie interpretat în sensul că aceste condiţii de punere în aplicare a textului de lege, necesită prezenţa unui element obiectiv şi a unui element subiectiv.

Potrivit elementului obiectiv, este necesar să se identifice împrejurările obiective ale speţei, care permit să se concluzioneze că finalitatea urmărită de schema de ajutor din cadrul Fondului european agricol pentru dezvoltare rurală (FEADR) nu poate fi atinsă, iar elementul subiectiv vizează crearea în mod artificial a condiţiilor necesare pentru obţinerea finanţării, în scopul obţinerii unui avantaj care contravine obiectivelor schemei menţionate. În această privinţă, concluzia se bazează nu numai pe elemente precum legăturile juridice, economice şi/sau personale dintre persoanele implicate în proiecte de investiţii similare, ci şi pe indicii care dovedesc existenţa unei coordonări deliberate între aceste persoane.

Este adevărat că analiza, în concret, aparţine numai instanţei naţionale, însă hotărârea Curţii de Justiţie a Uniunii Europene este obligatorie pentru toate statele membre şi, în consecinţă, este aplicabilă şi cauzei de faţă.

Prin urmare, revine prezentei instanţe rolul de a examina probele care demonstrează existenţa condiţiilor artificiale, hotărârea Curţii de Justiţie a Uniunii Europene oferind criteriile care fundamentează această concluzie, respectiv, elementele subiective, coroborate cu elementele obiective ale speţei.

În ceea ce priveşte critica recurentei-pârâte vizând reţinerea de către prima instanţă a faptului că, în speţă, nu sunt îndeplinite condiţiile obligatorii pentru a se concluziona că reclamanta, împreună cu celelalte societăţi menţionate, a creat în mod artificial condiţiile necesare pentru a obţine plăţi, instanţa de control judiciar apreciază fondată această critică, prin prisma mai multor argumente.

Este adevărat că fiecare dintre împrejurările reţinute, privite izolat, nu ar oferi temei suficient pentru constatarea neregulii, dar analizate în succesiunea lor şi corelate între ele conduc la concluzia că intimata-reclamantă şi celelalte societăţi verificate au participat la fracţionarea artificială a unui proiect de investiţii pentru a eluda normele în materie şi a beneficia de plăţi prin depăşirea plafonului maxim alocat Măsurii 312 şi fără a atinge obiectivele schemei de ajutor, constând într-o dezvoltare reală a vieţii rurale.

Existenţa legăturilor care dovedesc existenţa unor condiţii artificial create pentru accesarea fondurilor europene a fost confirmată în cazul celorlalte societăţi prin hotărâri judecătoreşti definitive.

În primul rând, se constată că prin Decizia nr. 525 din 16 februarie 2016, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia de contencios administrativ şi fiscal, invocată de recurenta-pârâtă, a fost casată soluţia primei instanţe, de admitere a acţiunii similare formulate de G. S.R.L. (una dintre cele opt societăţi în discuţie, care au acţionat concertat pentru crearea de condiţii artificiale în vederea accesării fondurilor nerambursabile), în contradictoriu cu Agenţia pentru Finanţarea Investiţiilor Rurale şi s-a respins acţiunea reclamantei, ca neîntemeiată.

Prin decizia menţionată s-a reţinut, "în urma analizei obiectivelor impuse de dispoziţiile art. 4 alin. (8) din Regulamentul CE nr. 65/2011 şi interpretate prin Hotărârea CJUE din cauza C-434/12, că acestea sunt îndeplinite, demonstrând crearea în mod artificial a condiţiilor necesare pentru a beneficia de plată în temeiul schemei de ajutor FEADR, iar intimata-reclamantă a urmărit în exclusivitate să obţină un avantaj care contravine obiectivelor schemei menţionate."

Aceeaşi soluţie, de casare a hotărârii primei instanţe şi de respingere, ca neîntemeiată, a unei acţiuni similare formulate de societatea H. S.R.L. (una dintre cele opt societăţi menţionate de autoritatea pârâtă), în contradictoriu cu Agenţia pentru Finanţarea Investiţiilor Rurale, a fost pronunţată prin Decizia nr. 3007 din 03 noiembrie 2016 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia de contencios administrativ şi fiscal.

Prin această decizie, instanţa supremă a reţinut că H. S.R.L. se află într-un raport juridic de tip "întreprindere legată", fiind identificat un grup de opt societăţi (între care şi A. S.R.L.), care prezintă legături de acest tip, aspecte ce rezultă, atât din elementul obiectiv, analizat prin prisma scopului instituit în cadrul Măsurii 312, cât şi din condiţiile subiective identificate.

În acelaşi sens, prin Decizia nr. 1706 din 10 mai 2017, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia de contencios administrativ şi fiscal, a fost casată sentinţa primei instanţe, de admitere a acţiunii formulate de B. S.R.L. (una dintre cele opt societăţi în discuţie), în contradictoriu cu Agenţia pentru Finanţarea Investiţiilor Rurale şi s-a respins acţiunea reclamantei, ca neîntemeiată.

În considerentele acestei decizii s-a reţinut că "nici obiectivul general al Măsurii 312 (în cadrul căreia s-a acordat finanţarea), constând în dezvoltarea durabilă a economiei rurale prin încurajarea activităţilor non agricole, în scopul creşterii numărului de locuri de muncă şi a veniturilor adiţionale şi nici obiectivul specific, de a crea şi diversifica serviciile pentru populaţia rurală prestate de către micro - întreprinderi, nu au fost atinse (…)", iar "investiţia a cărei beneficiară este intimata este folosită numai în relaţie cu ale celorlalte societăţi beneficiare de finanţări, interdependenţa proiectelor fiind evidentă şi conducând, împreună cu ceilalţi indicatori identificaţi, la concluzia fracţionării investiţiei şi crearea de condiţii artificiale pentru eludarea pragului maxim prevăzut pentru ajutorul de minimis."

În acelaşi sens s-a pronunţat Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia de contencios administrativ şi fiscal, casând sentinţele pronunţate de instanţele de fond, de admitere a acţiunilor formulate de alte patru din cele opt societăţi în discuţie, în contradictoriu cu Agenţia pentru Finanţarea Investiţiilor Rurale şi dispunând respingerea acţiunilor reclamantelor, ca neîntemeiate, respectiv: Decizia nr. 3310 din 31 octombrie 2017, pentru societatea F. S.R.L., Decizia nr. 302 din 31 ianuarie 2018, pentru societatea C. S.R.L., Decizia nr. 893 din 5 martie 2018, pentru societatea D. S.R.L. şi Decizia nr. 2328 din 5 iunie 2018, pentru societatea E. S.R.L.

În mod evident, prin deciziile definitive mai sus menţionate s-a statuat asupra situaţiei de fapt şi de drept ce priveşte, deopotrivă, şi pe intimata-reclamantă A. S.R.L., Înalta Curte reţinând că în prezenta cauză nu au fost relevate împrejurări diferite, care să fie de natură să genereze o altă soluţie.

Astfel, în speţă, obiectivul general şi obiectivele specifice ale Măsurii 312, nu au fost îndeplinite, în condiţiile în care, toate cele opt societăţi în discuţie îşi prestează servicii reciproce, au acelaşi obiect de activitate, achiziţionând utilaje complementare şi au angajaţi comuni cu contract de muncă parţial, fiind fracţionate, practic, locurile de muncă între societăţile implicate, pentru a crea doar aparenţa înfiinţării unor noi locuri de muncă, acţiune care este facilitată de faptul că şapte dintre societăţi au sediul în aceeaşi locaţie.

În ceea ce priveşte elementul subiectiv, Curtea de Justiţie a Uniunii Europene a indicat anumite elemente de fapt care pot fi luate în considerare de către instanţa naţională, în vederea stabilirii caracterului artificial al creării condiţiilor necesare pentru a beneficia de plată în temeiul schemei de ajutor FEADR, respectiv legături de natură juridică, economică şi personală, între cei implicaţi în obţinerea fondurilor.

În acest sens, Comisia Europeană, prin Direcţia Generală pentru Agricultură şi Dezvoltare Rurală, a emis Nota directoare pentru auditori nr. 22/10.10.2013, având ca subiect crearea de condiţii artificiale în vederea obţinerii repetate de fonduri FEADR/SAPARD/IPARD pentru proiectele de investiţii, notă în cuprinsul căreia a nominalizat existenţa unor indicatori, care, dacă nu sunt îndepliniţi, conduc la dovedirea creării de condiţii artificiale.

În cauză, în dezacord cu cele reţinute de prima instanţă, indicatorii enumeraţi de recurenta-pârâtă în conţinutul procesului-verbal de constatare a neregulilor, contribuie la analiza globală a modului în care proiectul a fost implementat de către beneficiar, şi denotă, printr-o analiză simultană, conduita societăţii intimate, care a beneficiat de sprijin comunitar, întrucât nu este suficient ca beneficiarul unui proiect să îndeplinească doar elementul obiectiv (finalitatea proiectului).

Aceşti indicatori reprezintă elemente subiective ce aduc dovezi cu privire la crearea de condiţii artificiale şi constau în: indicatori externi, fizici (societăţile au aceeaşi adresă sau se regăsesc într-o identitate de spaţii sau spaţii alăturate; au asigurate în mod identic aceleaşi facilităţi şi aceleaşi depozite pentru echipamente sau utilaje; împart aceleaşi utilităţi), indicatori structurali, legali, juridici (societăţile sunt înfiinţate la aceeaşi dată; certificatele constatatoare sunt emise în aceeaşi zi; societăţile au acelaşi consultant; proiectele sunt identice) şi indicatori de afaceri, financiar-contabili (o societate are drept furnizor sau/şi client exclusiv aceeaşi societate; societăţile au încheiat contracte cu acelaşi prestator şi au fost creditate de către aceeaşi persoană), constatându-se că, în speţă, indicatorii mai sus indicaţi sunt îndepliniţi.

Apărările intimatei-reclamante referitoare la respectarea tuturor condiţiilor necesare la momentul încheierii contractului de finanţare şi la faptul că aspectele reţinute în cuprinsul procesului-verbal de constatare au fost cunoscute de către autoritatea recurentă încă de la momentul depunerii cererii de finanţare, ori, ulterior, de la data acceptării cererii de plată, nu pot fi reţinute, în condiţiile în care, împrejurările ulterioare constatate de echipa de control conduc la concluzia că aceste condiţii, a căror îndeplinire a condus la obţinerea finanţării, au fost create artificial, exclusiv cu scopul de obţine ajutorul financiar.

Concluzionând cu privire la aspectele analizate, întrucât sunt întemeiate constatările recurentei-pârâte, în sensul săvârşirii de către intimata-reclamantă a unor nereguli în obţinerea şi utilizarea fondurilor europene şi/sau a fondurilor publice naţionale aferente acestora, se reţine că sunt legale actele administrative contestate, cu consecinţa menţinerii acestora şi respingerii acţiunii formulate de reclamantă, ca neîntemeiată.

Pentru considerentele expuse, reţinând incidenţa motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., republicat, în temeiul dispoziţiilor art. 20 din Legea nr. 554/2004 şi ale art. 496 din C. proc. civ., republicat, Înalta Curte va dispune admiterea recursului declarat de pârâta Agenţia pentru Finanţarea Investiţiilor Rurale, casarea sentinţei atacate şi, rejudecând cauza, va respinge acţiunea formulată de reclamanta A. S.R.L., ca neîntemeiată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de pârâta Agenţia pentru Finanţarea Investiţiilor Rurale împotriva sentinţei civile nr. 2618 din 16 septembrie 2016, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal.

Casează sentinţa recurată şi, rejudecând, respinge acţiunea reclamantei S.C. A. S.R.L., ca neîntemeiată.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 15 martie 2019.