Suspension of tax assessment execution: well-justified case via procedural audit violations and imminent damage from forced enforcement

Asupra recursurilor de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Craiova la data de 27 decembrie 2017, sub nr. x/2018, astfel cum a fost precizată, reclamanta S.C. A. S.A. a chemat în judecată pe pârâtele Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Craiova - Administraţia pentru Contribuabilii Mijlocii şi Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Gorj, pentru ca prin sentinţa ce se va pronunţa, să se dispună suspendarea executării următoarelor acte administrativ fiscale ("Deciziilor"):

a) Decizia de impunere nr. x/26.10.2017, pentru suma de 8.202.755 RON, emisă de AJFP Gorj;

b) Decizia nr. 487/13.11.2017, referitoare la obligaţiile fiscale accesorii reprezentând dobânzi şi penalităţi de întârziere, pentru suma de 2.638.282 RON, emisă de DGRFP-ACM;

c) Decizia nr. 487/13.11.2017 referitoare la obligaţiile fiscale accesorii reprezentând penalităţi de nedeclarare, pentru suma de 82.164 RON, emisă de DGRFP-ACM.

Prin sentinţa nr. 68/2018 din 08 februarie 2018, Curtea de Apel Craiova, secţia contencios administrativ şi fiscal a dispus următoarele:

- a admis în parte cererea de suspendare precizată, formulată de reclamanta S.C. A. S.A., în contradictoriu cu pârâtele Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Craiova - Administraţia pentru Contribuabilii Mijlocii şi Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Gorj, având ca obiect suspendare executare act administrativ;

- a dispus suspendarea executării Deciziei de impunere nr. x/26.10.2017 pentru suma de 8.202.755 RON, până la pronunţarea primei instanţe asupra fondului cauzei;

- a respins ca inadmisibilă cererea de suspendare a executării Deciziei nr. 487/13.11.2017, referitoare la obligaţii fiscale accesorii reprezentând dobânzi şi penalităţi de întârziere, în cuantum de 2.638.282 RON şi a Deciziei nr. 487/13.11.2017, referitoare la obligaţii fiscale accesorii reprezentând penalităţi de nedeclarare, în cuantum de 82.164 RON.

Împotriva acestei hotărâri au declarat recurs atât pârâta Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Craiova, în nume propriu şi pentru Administraţia pentru Contribuabili Mijlocii, cât şi pârâta Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Gorj, invocând dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 din Noul C. proc. civ.

I. Prin recursul declarat, pârâta Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Craiova, în nume propriu şi pentru Administraţia pentru Contribuabili Mijlocii, a arătat, în esenţă, că hotărârea recurată este netemeinică şi nelegală, în ceea ce priveşte primul capăt privind suspendarea executării Deciziei de impunere nr. x/26.10.2017 pentru suma de 8.202.755 RON, fiind dată cu aplicarea greşită a legii, motiv de casare prevăzut la art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

În opinia recurentei, instanţa de fond a reţinut în mod greşit că sunt îndeplinite condiţiile art. 14 din Legea nr. 554/2004 privind contenciosul administrativ şi a dispus suspendarea executării Deciziei de impunere nr. x/26.10.2017, pentru suma de 8.202.755 RON, emisă de AJFP Gorj, fără să indice concret cazul bine justificat şi nici paguba pe care ar suferi-o reclamanta.

Arată recurenta că prima instanţă a identificat în mod greşit paguba iminentă, prin referire la "executarea imobilului în care societatea îşi are sediul social...", precum şi la faptul că, "în ceea ce priveşte indisponibilităţile băneşti, în contextul popririi instituite, societatea nu mai poate efectua plăţi către furnizori, cu consecinţa rezilierii contractelor şi a imposibilităţii derulării obiectului de activitate şi nu va mai putea susţine plata salariilor cu consecinţa concedierii salariaţilor", reclamanta nedovedind care este paguba materială pe care ar suferi-o.

Cu privire la cazul bine justificat, recurenta arată, în esenţă, că nu s-au indicat împrejurările de fapt şi de drept care "creează suspiciuni" cu privire la legalitatea actului administrativ.

Se mai arată în motivele de recurs că cele două condiţii prevăzute de art. 14 alin. (1) nu se consideră a fi îndeplinite prin invocarea unor simple argumente ce tind să demonstreze aparenţa de nelegalitate a actului administrativ fiscal a cărui executare se solicită a fi suspendată şi posibilitatea producerii unei pagube iminente.

Recurenta apreciază că sentinţa prin care s-a dispus suspendarea este nelegală, dat fiind faptul că instanţa nu a arătat în ce constă cazul bine justificat şi nici caracterul evident al prejudiciului.

Solicită admiterea recursului, casarea sentinţei nr. 68/08.02.2018 şi, pe fond, respingerea cererii de suspendare a efectelor Deciziei de impunere nr. xF-GJ 487/26.10.2017, pentru suma de 8.202.755 RON, emisă de AJFP Gorj, formulată de S.C. A. S.A., ca neîntemeiată.

II. Pârâta Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Gorj, prin recursul formulat, critică sentinţa recurată ca fiind dată cu aplicarea greşită a normelor de drept material, în cauză fiind incidente dispoziţiile art. 488 pct. 8 C. proc. civ.

Arată recurenta că, în soluţionarea cauzei, instanţa de fond a reţinut în mod generic aplicabilitatea dispoziţiilor art. 14 alin. (1) şi art. 2 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 554/2004, texte de lege care sunt de natură să ducă la dezlegarea cauzei, dar a fost făcută o aplicare greşită a acestora, interpretarea dată textelor de lege având un caracter general, fără nicio legătură cu speţa dedusă judecăţii. În opinia recurentei, instanţa de fond nu a reţinut în soluţionarea cauzei niciun motiv care să conducă la concluzia că sunt îndeplinite condiţiile reglementate de art. 14 din Legea nr. 554/2004.

Astfel, în ceea ce priveşte condiţia cazului bine justificat, instanţa de fond a reţinut în soluţionarea cauzei motivele de fond invocate de către reclamantă, ceea ce echivalează cu o antepronunţare asupra legalităţii actului administrativ - fiscal, în condiţiile în care nu au fost administrate probe concludente cu privire la legalitatea actului a cărui suspendare s-a dispus.

Consideră recurenta că simpla expunere a unor argumente de fapt şi de drept, invocate de către reclamantă, nu poate conduce la existenţa unei îndoieli asupra legalităţii actului administrativ şi, implicit, la admisbilitatea cererii de suspendare, aşa cum în mod eronat a reţinut instanţa de fond.

Îndeplinirea acestei condiţii presupunea ca, pe baza pagubei iminente, reclamanta să fi dovedit împrejurări legate de efectele actului contestat, împrejurări care trebuiau dovedite, ceea ce în cauză nu s-a întâmplat.

Mai arată recurenta că instanţa de fond trebuia să aibă în vedere faptul că, până la anularea de către instanţa de judecată, actul administrativ-fiscal se bucura de prezumţia de legalitate.

În caz contrar, s-ar anticipa soluţia ce va fi dată pe fondul cauzei, ajungându-se propriu-zis la o prejudecare a fondului, ceea ce instanţa de fond a făcut, fiind astfel încălcate dispoziţiile art. 14 din Legea nr. 554/2004.

Se mai arată în motivele de recurs formulate că instanţa de fond a reţinut fără temei că ar fi îndeplinite condiţiile legale de admisibilitate a cererii de suspendare, impunându-se ca acest act să nu îşi producă efecte până la pronunţarea instanţei de fond.

În opinia recurentei, decizia de impunere, comunicată reclamantei, a fost emisă cu respectarea procedurii fiscale şi cuprinde, ca temei juridic, dispoziţiile legale aplicabile situaţiei de fapt, stabilită în mod corect de către inspecţia fiscală prin raportul de inspecţie fiscală.

Astfel, considerentele reţinute de către instanţa de fond nu sunt de natură a crea o puternică îndoială sub aspectul legalităţii actului administrativ contestat.

Recurenta critică faptul că, fără a analiza probatoriul administrat, instanţa şi-a însuşit argumentele reclamantei din cererea introductivă, care în fapt privesc fondul cauzei şi nu pot fi reţinute, întrucât decizia de impunere şi raportul de inspecţie fiscală au fost emise cu respectarea dispoziţiilor legale, a drepturilor şi a principiilor consacrate de aceste dispoziţii, inclusiv cu respectarea drepturilor contribuabilului de a fi ascultat şi informat.

În opinia recurentei, faptul că instanţa de fond trece cu uşurinţă peste dispoziţiile legale menţionate în cuprinsul deciziei de impunere a cărei suspendare a fost acordată, lipseşte de conţinut actul administrativ emis cu respectarea dispoziţiilor legale, ceea ce conduce la concluzia că instanţa de fond a făcut o aplicare greşită a dispoziţiilor art. 14 din Legea nr. 554/2004.

Mai arată recurenta că instanţa de fond nu a motivat îndeplinirea condiţiei referitoare la existenţa pericolului producerii unei pagube, nefiind nici dovedită condiţia pagubei iminente, la care ar fi fost supusă reclamanta.

Simpla afirmaţie că executarea silită împotriva societăţii reclamante ar fi fost demarată şi ar putea întâmpina serioase dificultăţi în cazul punerii în executare a deciziei de impunere, în condiţiile în care la dosarul cauzei nu au fost depuse documente din care să rezulte dificultăţile ce ar rezulta din punerea în executare a actului administrativ fiscal, nu poate determina suspendarea actului.

Recurenta opinează, pentru aceleaşi considerente vizând lipsa de interes în obţinerea unei suspendări a executării, în sensul că nu există un prejudiciu material viitor şi previzibil care să poată fi invocat de către reclamantă în susţinerea cererii de suspendare şi, implicit, să fie reţinut de către instanţa de fond în soluţionarea favorabilă a cererii de suspendare.

Recurenta concluzionează în sensul că nu s-a făcut dovada îndeplinirii cumulative a celor două condiţii, respectiv cazul bine justificat şi paguba iminentă, instanţa de fond limitându-se la a indica presupuse motive de nelegalitate sau demersuri care ar perturba activitatea reclamantei prin demararea executării silite.

Pentru a pronunţa o hotărâre temenică şi legală instanţa de fond avea obligaţia să verifice situaţia concretă a reclamantei şi efectele pe care le putea produce actul administrativ împotriva acesteia pe baza probelor existente la dosarul cauzei, ori la dosar nu au fost prezentate documente care să permită analizarea situaţiei de fapt referitoare la prejudiciu.

Recurenta solicită admiterea recursului, casarea sentinţei civile pronunţate de către instanţa de fond şi respingerea în totalitate a cererii de suspendare formulată de către reclamantă, ca netemeinică şi nelegală.

Examinând cauza şi sentinţa atacată, în raport cu actele şi lucrările dosarului, precum şi cu dispoziţiile legale incidente pricinii, având în vedere şi susţinerile părţilor, Înalta Curte va respinge recursurile declarate în cauză ca nefondate, pentru considerentele ce se vor arăta în continuare.

Analizând recursurile declarate în raport de motivele invocate, instanţa de control judiciar constată că în speţă nu sunt întrunite cerinţele impuse de art. 488 din Noul C. proc. civ., în vederea casării hotărârii: prima instanţă a reţinut corect situaţia de fapt, în raport de materialul probator administrat în cauză şi a realizat o încadrare juridică adecvată.

Soluţia instanţei de fond a fost criticată de către recurente pentru că ar fi fost pronunţată cu încălcarea sau aplicarea greşită a normelor de drept material, temeiul de drept invocat fiind art. 488 pct. 8 C. proc. civ.

Chiar dacă recurenta-pârâtă Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Gorj a invocat în mod formal şi dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., Înalta Curte constată că motivele de casare formulate pot fi subsumate motivului de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

Intimata-reclamantă a învestit instanţa de contencios administrativ cu o acţiune având ca obiect suspendarea executării, până la pronunţarea primei instanţe asupra fondului cauzei, a Deciziei de impunere nr. x/26.10.2017, a Deciziei nr. 487/13.11.2017, referitoare la obligaţii fiscale accesorii reprezentând dobanzi şi penalităţi de întârziere şi a Deciziei nr. 487/13.11.2017, referitoare la obligaţii fiscale accesorii reprezentând penalităţi de nedeclarare.

Prin sentinţa pronunţată, Curtea de Apel Craiova, secţia contencios administrativ şi fiscal a dispus următoarele:

- a admis în parte cererea de suspendare precizată, formulată de reclamanta S.C. A. S.A., în contradictoriu cu pârâtele Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Craiova - Administraţia pentru Contribuabilii Mijlocii şi Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Gorj, având ca obiect suspendare executare act administrativ;

- a dispus suspendarea executării Deciziei de impunere nr. x/26.10.2017 pentru suma de 8.202.755 RON, până la pronunţarea primei instanţe asupra fondului cauzei;

- a respins ca inadmisibilă cererea de suspendare a executării Deciziei nr. 487/13.11.2017, referitoare la obligaţii fiscale accesorii reprezentând dobânzi şi penalităţi de întârziere, în cuantum de 2.638.282 RON şi a Deciziei nr. 487/13.11.2017, referitoare la obligaţii fiscale accesorii reprezentând penalităţi de nedeclarare, în cuantum de 82.164 RON.

Pentru a pronunţa această soluţie, instanţa de fond a reţinut că, în ceea ce priveşte cererea de suspendare a executării Deciziei nr. 487/13.11.2017, referitoare la obligaţii fiscale accesorii reprezentând dobânzi şi penalităţi de întârziere în cuantum de 2.638.282 RON şi a Deciziei nr. 487/13.11.2017, referitoare la obligaţii fiscale accesorii reprezentând penalităţi de nedeclarare, nu este îndeplinită condiţia procedurală a plăţii cauţiunii, astfel încât excepţia inadmisibilităţii cererii de suspendare a celor două decizii este fondată, fiind admisă, iar cererea de suspendare fiind respinsă în consecinţă.

În ceea ce priveşte cererea de suspendare a executării Deciziei de impunere nr. x/26.10.2017, Curtea a constatat că sunt îndeplinite cele două condiţii procedurale, respectiv reclamanta a formulat contestaţie administrativă împotriva acestei decizii şi a plătit cauţiunea în cuantumul prevăzut de art. 278 alin. (2) din Legea nr. 207/2015 privind Codul de procedură fiscală şi sunt întrunite cumulativ cerinţele legale obligatorii impuse de art. 14 din Legea nr. 554/2004, respectiv cazul bine justificat şi paguba iminentă.

În recursurile declarate împotriva acestei hotărâri, recurentele au invocat faptul că instanţa de fond a pronunţat hotărârea recurată cu interpretarea şi aplicarea greşită a prevederilor legale incidente.

Măsura suspendării actului administrativ se circumscrie noţiunii de protecţie provizorie a drepturilor şi intereselor particularilor până la momentul la care instanţa competentă va cenzura legalitatea actului, consacrată prin mai multe instrumente juridice internaţionale, atât în sistemul de protecţie instituit în cadrul Consiliul Europei, cât şi în ordinea juridică a Uniunii Europene.

Legea română corespunde recomandării Comitetului de Miniştri din cadrul Consiliului Europei, R 89/13.09.1989, pentru că prevede, în art. 14 şi 15 din Legea nr. 554/2004, atribuţia instanţei de contencios administrativ de a ordona măsuri vremelnice de suspendare a executării actului administrativ, atunci când drepturile sau interesele legitime ale particularilor sunt supuse unui risc iminent de vătămare, în scopul evitării exercitării abuzive a prerogativelor de care dispun autorităţile publice în contextul puterii lor discreţionare.

Suspendarea executării actului administrativ este o măsură provizorie de protecţie a drepturilor şi intereselor legitime ale subiectelor potenţial vătămate prin aplicarea actului, până la momentul la care instanţa competentă va evalua legalitatea acestuia.

Potrivit art. 14 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, " în cazuri bine justificate şi pentru prevenirea unei pagube iminente, după sesizarea, în condiţiile art. 7, a autorităţii publice care a emis actul sau a autorităţii ierarhic superioare, persoana vătămată poate să ceară instanţei competente să dispună suspendarea executării actului administrativ unilateral până la pronunţarea instanţei de fond".

Deci, art. 14 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 impune, în acest scop, două condiţii care trebuie îndeplinite cumulativ, cazul bine justificat şi iminenţa unei pagube, conform definiţiilor legale cuprinse în art. 2 alin. (1) lit. ş) şi t) din acelaşi act normativ.

Astfel, pentru a admite o cerere de suspendare a executării unui act administrativ întemeiată pe art. 14 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, act care este, ca regulă generală, executoriu din oficiu, instanţa de fond trebuie să constate şi să motiveze îndeplinirea cumulativă a celor două condiţii cerute de dispoziţiile menţionate, suspendarea executării unui act administrativ fiind o măsură excepţională.

În recursurile formulate, pârâtele susţin, în esenţă, că aceste două condiţii prevăzute de art. 14 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 nu sunt îndeplinite şi că instanţa de fond a pronunţat hotărârea recurată cu încălcarea şi aplicarea greşită a normelor de drept material, ignorând argumentele aduse de pârâte în susţinerea poziţiei lor.

Or, cazul bine justificat şi iminenţa unei pagube sunt analizate în funcţie de circumstanţele concrete ale fiecărei cauze, fiind lăsate la aprecierea judecătorului, care nu poate efectua decât o analiză sumară a aparenţei dreptului, pe baza împrejurărilor de fapt şi de drept prezentate de partea interesată, cu respectarea unui echilibru rezonabil între interesul public pe care autoritatea publică este obligată să îl îndeplinească şi drepturile subiective sau interesele legitime private care pot fi afectate.

Îndeplinirea condiţiilor cazului bine justificat şi a iminenţei unei pagube sunt supuse aprecierii judecătorului, care efectuează o analiză sumară a aparenţei dreptului, pe baza circumstanţelor de fapt şi de drept ale cauzei. Acestea trebuie să ofere indicii suficiente de răsturnare a prezumţiei de legalitate şi să facă verosimilă iminenţa producerii unei pagube în cazul particular supus evaluării.

Deci, în cadrul cererii de suspendare, instanţa nu va cerceta îndeplinirea condiţiilor de legalitate şi oportunitate ale actului administrativ, această obligaţie revenindu-i instanţei de fond învestită cu soluţionarea acţiunii în anulare.

Cazul bine justificat este definit de art. 2 alin. (1) lit. t) din Legea nr. 554/2004 ca fiind o împrejurare legată de starea de fapt şi de drept, de natură să creeze o îndoială serioasă asupra legalităţii actului administrativ.

Îndoiala serioasă asupra legalităţii actului administrativ trebuie să rezulte cu uşurinţă în urma unei cercetări sumare a aparenţei dreptului, pentru că în cadrul procedurii suspendării executării, pe calea căreia pot fi dispuse numai măsuri provizorii, nu este permisă prejudecarea fondului litigiului.

În opinia instanţei de fond, împărtăşită şi de instanţa de control judiciar, în speţă această condiţie este îndeplinită în privinţa deciziei de impunere contestate.

Astfel, instanţa de fond a reţinut că, în speţă, în legătură cu cazul bine justificat, reclamanta a invocat următoarele patru aspecte: încălcarea dreptului la aparare şi al dreptului contribuabilului de a fi ascultat, rezultată din nerespectarea termenului rezonabil pentru discuţia finală, prin nerespectarea art. 9 alin. (1), art. 6 alin. (3), art. 130 alin. (2) din Legea nr. 207/2015 privind Codul de procedură fiscală; constatări şi rezultate diferite, în ceea ce priveşte relaţiile comerciale ale reclamantei cu furnizorul S.C. B. S.R.L., între controlul efectuat de către Direcţia Antifraudă Fiscală TG. Jiu şi cel efectuat de organele fiscale din prezenta cauză; ajustarea dreptului de deducere a TVA aferentă terenului şi construcţiei din Constanţa este îndoielnică, având în vedere că aceste bunuri nu au fost folosite; incidenţa prescripţiei pentru perioada 2009-2011, prin încălcarea căreia organele fiscale au stabilit impozit pe profit suplimentar aferent anilor 2012 şi 2013.

Instanţa de fond a reţinut în mod corect că, în ceea ce priveşte primul aspect invocat de către reclamantă, Decizia de impunere nr. x/26.10.2017 apare, la o analiză sumară, fără a se antama fondul, ca fiind emisă cu încălcarea dreptului la apărare şi al dreptului contribuabilului de a fi ascultat, în condiţiile în care data la care reclamantei i s-a comunicat proiectul RIF a fost stabilită de organul fiscal ca şi dată pentru discuţia finală, fără a i se acorda reclamantei un termen rezonabil pentru studierea proiectului RIF în vederea discuţiei finale, cel puţin în aparenţă nefiind respectate dispozitiile art. 9 alin. (1), art. 6 alin. (3), art. 130 alin. (2) din Legea nr. 207/2015 privind Codul de procedură fiscală.

În mod corect a apreciat instanţa de fond că celelalte trei aspecte invocate de reclamantă, ca fiind apte de a afecta legalitatea Deciziei de impunere nr. x/26.10.2017, sunt aspecte ce ţin de fondul cauzei şi care nu pot fi analizate în cadrul unei cereri de suspendare, instanţa având posibilitatea să efectueze numai o cercetare sumară a aparenţei dreptului.

Înalta Curte constată, în acord cu instanţa de fond, că, în ceea ce priveşte îndeplinirea celor două condiţii prevăzute de art. 14 din Legea nr. 554/2004, având în vedere dubiul ce planează asupra legalităţii Deciziei de impunere nr. x/26.10.2017 în ceea ce priveşte respectarea dreptului la apărare şi al dreptului de a fi ascultat, în speţă se impune a fi înlăturat temporar principiul executării din oficiu a actului administrativ fiscal în litigiu, până la pronunţarea instanţei de fond asupra acţiunii vizând anularea aceluiaşi act.

În consecinţă, Înalta Curte constată, în acord cu instanţa de fond, că în speţă este îndeplinită condiţia cazului bine justificat.

"Paguba iminentă", cea de-a doua condiţie cerută de lege pentru a se dispune suspendarea executării unui act administrativ, este definită în art. 2 lit. ş) din Legea nr. 554/2004, republicată, ca fiind prejudiciul material viitor şi previzibil sau, după caz, perturbarea previzibilă gravă a funcţionării unei autorităţi publice sau a unui serviciu public.

În cauză s-a dovedit că este îndeplinită şi această condiţie cu privire la decizia de impunere contestată, astfel cum a reţinut şi instanţa de primă jurisdicţie, întrucât societatea reclamantă a făcut dovada necesităţii prevenirii unei pagube iminente prin suspendarea deciziei de impunere, arătând prejudiciul produs tocmai de efectele punerii în executare a acesteia, din înscrisurile anexate rezultând în mod clar înrăutăţirea situaţiei financiare a societăţii de la momentul introducerii acţiunii şi, ulterior, până la primul termen de judecată, generată de punerea în executare a Deciziei de impunere.

Instanţa de fond a reţinut în mod corect şi legal că "prin executarea imobilului în care societatea îşi are sediul social, aceasta nu va mai avea o locaţie unde să-şi desfăşoare activitatea", iar "executarea acestei sume (peste 8 milioane RON) în contextul economico-financiar al reclamantei rezultat din balanţa din decembrie 2017, cauzează acesteia dificultăţi majore în desfăşurarea activităţii, [...] aceasta formulând şi cerere de deschidere a procedurii insolvenţei".

Având în vedere aceste împrejurări, instanţa de fond a constatat că este îndeplinită şi cea de-a doua condiţie impusă de lege pentru a se putea dispune suspendarea executării Deciziei de impunere nr. x/26.10.2017, respectiv cea a pagubei iminente.

Înalta Curte reţine că instanţa de fond în mod corect a apreciat că în cauză sunt îndeplinite cumulativ cerinţele prevăzute de art. 14 şi 15 din Legea nr. 554/2004, cu modificările şi completările ulterioare, motiv pentru a dispune suspendarea executării deciziei de impunere contestate. Înalta Curte apreciază soluţia curţii de apel ca fiind corectă, această soluţie fiind susţinută de întreg materialul probator administrat în cauză.

Astfel fiind, Înalta Curte constată că susţinerile şi criticile recurentelor-pârâte sunt neîntemeiate şi nu pot fi primite, iar hotărârea instanţei de fond este legală, fiind dată cu interpretarea şi aplicarea corectă a normelor de drept material, nefiind incidente motivele de recurs prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 8 din Noul C. proc. civ.

În consecinţă, pentru considerentele arătate şi în conformitate cu prevederile art. 496 alin. (1) din Noul C. proc. civ. şi art. 20 din Legea nr. 554/2004, Înalta Curte va respinge recursurile declarate de pârâte ca nefondate, menţinând sentinţa atacată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursurile declarate de pârâta Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Craiova, în nume propriu şi pentru Administraţia pentru Contribuabili Mijlocii şi de pârâta Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Gorj împotriva sentinţei nr. 68/2018 din 08 februarie 2018, pronunţată de Curtea de Apel Craiova, secţia contencios administrativ şi fiscal, ca nefondate.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 15 martie 2019.