Appeal against refusal to suspend execution of administrative act dismissed due to failure to prove justifiable case and imminent harm

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată la data de 05.07.2016, odată cu acţiunea în anulare, reclamanta S.C. A. S.R.L. a solicitat, în contradictoriu cu pârâta Agenţia pentru Finanţarea Investiţiilor Rurale, şi suspendarea executării Procesului-verbal de constatare a neregulilor şi de stabilire a creanţei bugetare nr. x/04.11.2015, până la soluţionarea definitivă a acţiunii în anulare.

Prin încheierea din 17 noiembrie 2016, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal a respins cererea de suspendare a executării Procesului-verbal de constatare a neregulilor şi de stabilire a creanţei bugetare nr. x/04.11.2015, formulată de către reclamanta S.C. A. S.R.L. în contradictoriu cu pârâta Agenţia pentru Finanţarea Investiţiilor Rurale, ca nefondată şi a dispus restituirea către reclamantă a cauţiunii de 3.620 RON, consemnată cu chitanţa nr. x şi recipisa nr. x din 15.11.2016, emise de B.-Unitatea Roşiorii de Vede.

Împotriva acestei încheieri a declarat recurs reclamanta S.C. A. S.R.L.

În motivarea recursului declarat se arată că în mod greşit instanţa de fond a concluzionat în sensul că nu sunt îndeplinite condiţiile de admisibilitate a cererii de suspendare a actelor administrative atacate până la soluţionarea definitivă a cererii de chemare în judecată, respectiv că nu a fost dovedit cazul bine justificat, şi că, în atare situaţie, nu s-ar mai impune analizarea cerinţei privind paguba iminentă.

Apreciază recurenta că atât condiţia existenţei cazului bine justificat, cât şi condiţia privind paguba iminentă sunt îndeplinite în prezenta cauză.

Astfel, recurenta arată că în cauza dedusă judecăţii există în mod cert împrejurări de fapt şi de drept care sunt de natură să creeze o îndoială serioasă în privinţa legalităţii actelor administrative atacate, că a dovedit instanţei, prin înscrisurile depuse la dosarul cauzei, că situaţia de fapt nu este în sensul reţinut de pârâtă, iar neregularităţile constatate de către aceasta sunt înlăturate prin probarea existenţei utilajelor şi a folosirii lor în sensul convenit potrivit contractului de finanţare.

Subliniază recurenta că, la aplicarea sancţiunilor, pârâta a folosit o interpretare extensivă a normelor legale şi a emis actele administrative a căror anulare o solicită practic în lipsa unui temei legal care să poată fi aplicat situaţiei reţinute.

În opinia recurentei, în mod greşit instanţa de fond a apreciat că nu poate avea în vedere sub nici un aspect motivele de nelegalitate invocate prin acţiunea în anulare, întrucât în acest mod ar prejudeca fondul cauzei, deoarece nu este necesară o distincţie între motivele de nelegalitate care pot duce la anularea actelor administrative şi motivele care ar trebui avute în vedere la soluţionarea cererii de suspendare, ci este suficient, pentru admiterea cererii de suspendare, ca motivele de nelegalitate invocate, împreună cu probele administrate, să creeze aparenţa de nelegalitate/o îndoială serioasă asupra legalităţii actelor administrative atacate, în acest mod instanţa neregăsindu-se în situaţia prejudecării fondului.

În ceea ce priveşte necesitatea prevenirii unei pagube iminente, recurenta arată că punerea în executare a actelor administrative atacate, şi a căror suspendare o solicită, creează un grav prejudiciu societăţii prin împiedicarea totală a desfăşurării activităţii, fapt ce are repercusiuni atât asupra organizării interne, dar şi asupra relaţiilor cu partenerii contractuali.

În aceste condiţii, societatea se află în iminenta situaţie de blocaj total al activităţii, care are în mod cert natura pagubei iminente, definită potrivit art. 2 alin. (1) lit. s) din Legea nr. 554/2004, respectiv "prejudiciul material viitor, dar previzibil cu evidenţă".

Recurenta opinează în sensul că această condiţie este astfel îndeplinită, nu numai din perspectiva diminuării patrimoniului ca urmare a executării unei creanţe bugetare, ci şi a afectării activităţii societăţii în mod iremediabil în contextul acestei executări, ca urmare a emiterii unor acte administrative nelegale (cel puţin aparent), ce afectează sub toate formele activitatea acesteia, aflată în situaţia de a nu-şi mai putea onora obligaţiile.

Apreciind că cele două condiţii de admisibilitate sunt îndeplinite în prezenta cauză, solicită admiterea recursului şi modificarea în tot a încheierii atacate, în sensul admiterii cererii de suspendare a actelor administrative atacate, până la soluţionarea definitivă a cauzei.

Examinând cauza şi încheierea atacată, în raport cu actele şi lucrările dosarului, precum şi cu dispoziţiile legale incidente pricinii, având în vedere şi susţinerile părţilor, Înalta Curte va respinge recursul declarat în cauză ca nefondat, pentru considerentele ce se vor arăta în continuare.

Instanţa de control judiciar constată că în speţă nu sunt întrunite cerinţele impuse de art. 488 din Noul C. proc. civ., în vederea casării hotărârii: prima instanţă a reţinut corect situaţia de fapt, în raport de materialul probator administrat în cauză şi a realizat o încadrare juridică adecvată.

Chiar dacă în cuprinsul cererii de recurs, recurenta-reclamantă nu indică în mod clar normele de drept material aplicate greşit de instanţa de fond în cuprinsul încheierii pronunţate de Curtea de Apel în data de 17.11.2016 în dosarul nr. x/2016, Înalta Curte constată că motivele de casare formulate pot fi subsumate motivului de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

Astfel, în motivarea recursului declarat se arată, în esenţă, că sentinţa pronunţată în acest dosar este nelegală şi netemeinică, deoarece instanţa de fond a respins acţiunea ca neîntemeiată, considerând în mod greşit că nici una dintre cele două condiţii ce sunt necesare pentru suspendarea unui act administrativ conform art. 14 şi 15 din Legea nr. 554/2004 nu este îndeplinită în cauza de faţă.

Măsura suspendării actului administrativ se circumscrie noţiunii de protecţie provizorie a drepturilor şi intereselor particularilor până la momentul la care instanţa competentă va cenzura legalitatea actului, consacrată prin mai multe instrumente juridice internaţionale, atât în sistemul de protecţie instituit în cadrul Consiliul Europei, cât şi în ordinea juridică a Uniunii Europene.

Legea română corespunde recomandării Comitetului de Miniştri din cadrul Consiliului Europei, R 89/13.09.1989, pentru că prevede, în art. 14 şi 15 din Legea nr. 554/2004, atribuţia instanţei de contencios administrativ de a ordona măsuri vremelnice de suspendare a executării actului administrativ, atunci când drepturile sau interesele legitime ale particularilor sunt impuse unui risc iminent de vătămare, în scopul evitării exercitării abuzive a prerogativelor de care dispun autorităţile publice în contextul puterii lor discreţionare.

Suspendarea executării actului administrativ este o măsură provizorie de protecţie a drepturilor şi intereselor legitime ale subiectelor potenţial vătămate prin aplicarea actului, până la momentul la care instanţa competentă va evalua legalitatea acestuia.

Potrivit art. 14 alin. (1) din Legea nr. 554/2004:

"în cazuri bine justificate şi pentru prevenirea unei pagube iminente, după sesizarea, în condiţiile art. 7, a autorităţii publice care a emis actul sau a autorităţii ierarhic superioare, persoana vătămată poate să ceară instanţei competente să dispună suspendarea executării actului administrativ unilateral până la pronunţarea instanţei de fond".

Deci, pentru a admite o cerere de suspendare a executării unui act administrativ întemeiată pe art. 14 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, care este, ca regulă generală, executoriu din oficiu, instanţa de fond trebuie să constate şi să motiveze îndeplinirea cumulativă a celor două condiţii cerute de dispoziţiile menţionate, suspendarea executării unui act administrativ fiind o măsură excepţională.

În recursul său, reclamanta S.C. A. S.R.L. susţine, în esenţă, că aceste două condiţii prevăzute de art. 14 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 sunt îndeplinite şi că instanţa de fond a pronunţat hotărârea recurată cu încălcarea şi aplicarea greşită a normelor de drept material, ignorând argumentele aduse de reclamantă în susţinerea acţiunii sale.

Or, cazul bine justificat şi iminenţa unei pagube sunt analizate în funcţie de circumstanţele concrete ale fiecărei cauze, fiind lăsate la aprecierea judecătorului, care nu poate efectua decât o analiză sumară a aparenţei dreptului, pe baza împrejurărilor de fapt şi de drept prezentate de partea interesată, cu respectarea unui echilibru rezonabil între interesul public pe care autoritatea publică este obligată să îl îndeplinească şi drepturile subiective sau interesele legitime private care pot fi afectate.

Cazul bine justificat este definit de art. 2 alin. (1) lit. t) din Legea nr. 554/2004 ca fiind o împrejurare legată de starea de fapt şi de drept, de natură să creeze o îndoială serioasă asupra legalităţii actului administrativ.

Îndoiala serioasă asupra legalităţii actului administrativ trebuie să rezulte cu uşurinţă în urma unei cercetări sumare a aparenţei dreptului.

În jurisprudenţa sa constantă, secţia de contencios administrativ şi fiscal a Înaltei Curţi a reţinut că pentru conturarea cazului temeinic justificat care să impună suspendarea unui act administrativ, instanţa nu trebuie să procedeze la analizarea criticilor de nelegalitate pe care se întemeiază însăşi cererea de anulare a actului administrativ, ci trebuie să-şi limiteze verificarea doar la acele împrejurări vădite de fapt şi/sau de drept care au capacitatea să producă o îndoială serioasă asupra prezumţiei de legalitate de care se bucură un act administrativ.

Astfel de împrejurări vădite, de fapt sau/şi de drept care sunt de natură să producă o îndoială serioasă cu privire la legalitatea unui act administrativ au fost reţinute de Înalta Curte ca fiind: emiterea unui act administrativ de către un organ necompetent sau cu depăşirea competenţei, actul administrativ emis în temeiul unor dispoziţii legale declarate neconstituţionale, nemotivarea actului administrativ, modificarea importantă a actului administrativ în calea recursului administrativ.

Înalta Curte constată nefondate criticile exprimate de recurentă în ceea ce priveşte indiciile de nelegalitate ce nu au fost examinate de instanţa de fond în conturarea cerinţelor cazului bine justificat.

Recurenta-reclamantă, după cum se constată, se rezumă doar la susţineri privind nelegalitatea pe fond a actelor administrative or, în cadrul procedurii suspendării unui act administrativ fiscal este permisă doar cercetarea sumară a aparenţei dreptului legitim vătămat şi nu este permisă prejudecarea fondului litigiului.

Înalta Curte apreciază că prima instanţă a reţinut în mod corect că "reclamanta nu relevă împrejurări de fapt şi de drept care să fie de natură a crea o îndoială serioasă în privinţa legalităţii Procesului-verbal de constatare a neregulilor şi de stabilire a creanţei bugetare nr. x/04.11.2015.

Astfel, atât în cuprinsul cererii introductive, cât şi cu ocazia dezbaterilor asupra cererii de suspendare a executării, reclamanta nu a făcut nici o referire la existenţa unui caz bine justificat, invocând doar anumite aspecte în dovedirea pagubei iminente. Or, din moment ce condiţiile respective sunt prevăzute de legiuitor în mod cumulativ, reclamanta trebuia să prezinte punctual împrejurări legate de starea de fapt şi de drept, care sunt de natură să creeze o îndoială serioasă în privinţa legalităţii procesului-verbal de constatare a neregulilor şi de stabilire a creanţei bugetare."

Înalta Curte constată astfel că în cauză nu este îndeplinită condiţia referitoare la cazul bine justificat, întrucât recurenta-reclamantă nu a reuşit să dovedească împrejurări legate de starea de fapt şi de drept care să răstoarne prezumţia de legalitate a actului administrativ a cărui suspendare se solicită.

Mai mult, în cauza prezentă, prin sentinţa nr. 268, pronunţată la data de 2 februarie 2017 în dosarul nr. x/2016, Curtea de Apel Bucureşti a respins ca nefondată acţiunea reclamantei având ca obiect anularea Procesului-verbal de constatare a neregulilor şi de stabilire a creanţei bugetare nr. x/04.11.2015, act administrativ care face obiectul prezentei cereri de suspendare.

În aceste circumstanţe, soluţia adoptată de instanţa învestită cu soluţionarea acţiunii în anulare creează, cel puţin cu caracter provizoriu, premisa legalităţii actului a cărui suspendare s-a solicitat, fiind astfel confirmată prezumţia de legalitate ataşată actelor administrative, până la soluţionarea recursului, astfel că nu este îndeplinită condiţia cazului bine justificat.

Însă, potrivit art. 14 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, se impune îndeplinirea cumulativă a condiţiilor referitoare la cazul bine justificat şi prevenirea unei pagube iminente.

Or, în condiţiile în care în mod corect instanţa de fond a reţinut că nu s-a dovedit îndeplinirea unei condiţii menţionate, soluţia pronunţată nu a fost dată cu aplicarea greşită a normelor de drept material, nefiind incident motivul de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

În consecinţă, pentru considerentele arătate, în raport cu înscrisurile depuse la dosar şi susţinerile părţilor, apreciind că soluţia instanţei de fond nu a fost dată cu aplicarea greşită a normelor de drept material, în temeiul art. 496 alin. (1) C. proc. civ., raportat la art. 20 din Legea nr. 554/2004, Înalta Curte va respinge recursul declarat de reclamantă ca nefondat, decizia urmând a fi comunicată părţilor.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de reclamanta S.C. A. S.R.L. împotriva încheierii din 17 noiembrie 2016, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 15 martie 2019.