Lifting of security measures for estimated tax liabilities without a final assessment decision in criminal referral context

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

1. Cererea de chemare în judecată

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată la data de 18.09.2015 pe rolul Judecătoriei Sectorului 1 Bucureşti sub nr. x/2015, contestatoarea A. S.R.L., în contradictoriu cu intimaţii Agenţia Naţională de Administrare Fiscală, Direcţia Generală Antifraudă Fiscală, Direcţia Regională Antifraudă Bucureşti şi Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Bucureşti, a formulat contestaţie la executare împotriva refuzului de ridicare a măsurilor asigurătorii dispuse cu privire la societate de către Direcţia Generală Antifraudă Fiscală - Direcţia Regională Antifraudă Bucureşti prin Decizia nr. x din 17.12.2014, solicitând ridicarea măsurilor asigurătorii şi obligarea intimatelor la plata cheltuielilor de judecată.

Prin sentinaţa civilă nr. 20295/2015 pronunţată la 3.11.2015 de Judecătoria Sectorului 1 Bucureşti, cererea contestatoarei a fost admisă, pârâţii fiind obligaţi, în temeiul art. 172 raportat la art. 129 alin. (11) şi art. 130 Codul de procedură fiscală, la ridicarea măsurilor asigurătorii dispuse prin Decizia de instituire a măsurilor asigurătorii nr. x/17.12.2014 emisă de intimata Direcţia generală antifraudă fiscală, Direcţia regională antifraudă fiscală Bucureşti. În prealabil, instanţa respinsese excepţiile invocate prin întâmpinări ca neîntemeiate.

Împotriva acestei hotărâri s-a declarat apel care a fost admis prin dec.civ. nr. 4652/A/25.11.2016 pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia a III-a civilă în dosarul nr. x/2015, instanţa de apel anulând sentinţa şi trimiţând cauza spre competentă soluţionare în primă instanţă Tribunalului Bucureşti, secţia de contencios administrativ şi fiscal.

Cauza a fost înregistrată pe rolul Tribunalului Bucureşti, secţia a de contencios administrativ şi fiscal sub nr. x, iar instanţa a admis excepţia necompetenţei materiale şi a declinat-o în favoarea Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, care la rândul său şi-a declinat competenţa în favoarea Tribunalului Bucureşti, secţia a de contencios administrativ şi fiscal, constatând totodată conflictul de competenţă.

Prin decizia nr. 3446/7.11.2017 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie s-a stabilit competenţa soluţionării cauzei în favoarea Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal reţinându-se în esenţă faptul că obiectul litigiului este reprezentat de un act administrativ, astfel că se aplică criteriul valoric prevăzut de art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/2004.

Fiind înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, cauza a primit nr. x7*.

2. Sentinţa instanţei de fond

Prin sentinţa civilă nr. 1273 din data de 19 martie 2018, Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, a hotărât următoarele:

- a respins excepţia inadmisibilităţii cererii ca neîntemeiată;

- a respins excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a pârâtei Direcţia Generală Antifraudă Fiscală - Direcţia Regională Antifraudă Bucureşti ca neîntemeiată;

- a respins excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a pârâtei Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Bucureşti ca neîntemeiată;

- a admis cererea completată formulată de reclamanta A. S.R.L, în contradictoriu cu pârâtele Agenţia Naţională de Administrare Fiscală, Direcţia Generală Antifraudă Fiscală - Direcţia Regională Antifraudă Bucureşti şi Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Bucureşti în Reprezentarea Administraţiei Fiscale pentru Contribuabili Mijlocii Bucureşti.

- a dispus obligarea pârâtelor la ridicarea măsurilor asigurătorii dispuse prin decizia de instituire a măsurilor asigurătorii nr. x/17.12.2014 emisă de pârâta Direcţia Generală Antifraudă Fiscală - Direcţia Regională Antifraudă Bucureşti.

3. Cererile de recurs

Împotriva acestei sentinţe a declarat recurs pârâta Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Bucureşti în reprezentarea Administraţiei Fiscale pentru Contribuabili Mijlocii, întemeiat pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., solicitând, admiterea recursului, casarea hotărârii recurate şi, în rejudecare respingerea cererii reclamantei, ca neîntemeiată.

În motivarea căii de atac, recurenta a susţinut, în esenţă, că în mod eronat instanţa de fond a admis excepţia inadmisibilităţii cererii deşi reclamanta nu a parcurs etapele prevăzute de lege, în sensul de ataca Decizia de instituire a măsurilor asigurătării nr. x/17.12.2014 şi măsurile asigurătorii sub forma popririi asupra disponibilităţilor băneşti ale societăţii contestatoare şi asupra sumelor datorate acesteia de către terţi. Totodată, pârâta arată că instanţa de fond a pronunţat decizia atacată respingând în mod greşit excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a Direcţiei Generale Regionale a Finanţelor Publice Bucureşti - Administraţia fiscală pentru Contribuabili Mijlocii, fără a ţine cont de faptul că decizia de instituire a măsurilor asigurătorii a fost emisă de către Direcţia Generală Antifraudă Fiscală - Direcţia Regională Antifraudă Fiscală Bucureşti.

Autoritatea pârâtă mai susţine că instanţa de fond a interpretat în mod eronat dispoziţiile art. 2 din legea nr. 209/2015 referitoare la două ipoteze de aplicabilitate în aczul sumelor reprezentând indemnizaţia primită pe perioada delegării şi a detaşării de către angajaţii care şi-au desfăşurat activitatea pe teritoriul altei ţări.

Astfel, decizia de instituire a măsuriulor asigurătorii şi adresele de înfiinţare a popririi se referă la obligaţii fiscale estimate de inspectorii antifraudă fiscală, nu obligaţii stabilite de inspecţia fiscală ca urmare a recalificării sumelor reprezentând indemnizaţia pe perioada dlegării şi detaşării de către angajaţii care şi-au desfăşurat activitatea pe teritoriul altei ţări, astfel încât dispoziţiile Legii nr. 209/2015 nu sunt aplicabile.

4. Apărările intimatului

Prin întâmpinarea depusă la dosar, intimata S.C. A. S.R.L. a solicitat respingerea recursului ca nefondat şi menţinerea ca legală a sentinţei civile nr. 1273 din data de 19 martie 2018 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal.

6. Considerentele Înaltei Curţi asupra recursului

Analizând sentinţa recurată prin prisma motivelor de casare invocate, a actelor dosarului şi a dispoziţiilor legale incidente, Înalta Curte constată că recursul este nefondat, potrivit considerentelor ce vor fi expuse în continuare.

Prin Decizia nr. x/17.12.2014, emisă de Agenţia Naţională de Administrare Fiscală - Direcţia Generală Antifraudă Fiscală, Direcţia Regională Antifraudă Fiscală Bucureşti, s-a dispus instituirea măsurilor asigurătorii asupra patrimoniului S.C. A. S.R.L. în vederea recuperării obligaţiilor suplimentare de plată la bugetul de stat în cuantum de 21.432.740 RON, sume estimate prin procesul-verbal de control nr. x/4 din 16.12.2014 dosar vol. I.

Anterior emiterii acestei decizii, contestatoarea a fost supusă unui control de fond privind modul de constituire, reţinere şi vărsare la bugetul consolidate al statului a impozitelor şi contribuţiilor pentru perioada 13.10.2014 - 16.12.2014, fiind emisă decizia de instituire a măsurilor asigurătorii nr. x/17.12.2014 pentru suma de 21.432.740 RON, în temeiul căreia s-au instituit măsuri asigurătorii sub forma popririi asigurătorii asupra disponibilităţilor băneşti ale societăţii şi asupra sumelor urmăribile datorate cu orice titlu de către terţe persoane.

In cauza a fost contestat în instanţă refuzul nejustificat de soluţionare a cererii reclamantei de ridicare a măsurilor asigurătorii dispuse prin decizia anterior menţionată, situaţie ce se încadreaza în obiectul actiunii în contencios administrativ prevăzut de art. 8 din Legea nr. 554/2004.

Prima instanţă a dispus obligarea pârâtelor la ridicarea măsurilor asigurătorii dispuse prin decizia de instituire a măsurilor asigurătorii nr. x/17.12.2014 emisă de pârâta Direcţia Generală Antifraudă Fiscală - Direcţia Regională Antifraudă Bucureşti.

Soluţia primei instanţe este legală, fiind împărtăşită şi de instanţa de control judiciar, pentru că reflectă interpretarea şi aplicarea corectă a prevederilor normative pertinente în raport cu situaţia de fapt rezultată din probele administrate în cauză.

Instanţa de control judiciar constată că nu pot fi primite criticile recurentei care, în esenţă, sunt centrate pe faptul că, în opinia sa, prevederile Legii nr. 209/2015 privind anularea unor obligaţii fiscale nu sunt aplicabile cauzei.

Înalta curte constată că în cuprinsul sentinţei atacate instanţa de fond nu s-a pronunţat asupra aplicabilităţii, în speţă, a dispoziţiilor art. 2 şi art. 5 din Legea nr. 209/2015, apreciind că nu se poate substitui organelor penale sesizate cu privire la faptele reclamantei reţinute prin decizia de instituire a măsurilor asigurătorii şi pe cale de concesinţă respinge aceste critici ca nefondate.

Astfel, prin cererile înregistrate sub nr. x din 22.07.2015 la Direcţia Regională Antifraudă Bucureşti, sub nr. x din 22.07.2015 la Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice şi sub nr. x din 22.07.2015 la Agenţia Naţională de Administrare Fiscală, reclamanta a solicitat ridicarea imediată a măsurilor asigurătorii dispuse de către Agenţia Naţională de Administrare Fiscală, Direcţia Generală Antifraudă Fiscală, Direcţia regională antifraudă fiscală Bucureşti, prin decizia de instituire a măsurilor asigurătorii nr. x din 17.12.2014, învederând anularea obligaţiilor fiscale reţinute cu titlu provizoriu, conform art. 2 din Legea nr. 209/2015.

Prin adresa nr. x/06.08.2015 emisă de Ministerul Finanţelor Publice, Direcţia generală de legislaţie Codul de procedură fiscală, reglementări nefiscale şi contabile, i s-a comunicat contestatoarei că dispoziţiile art. 1 şi art. 2 din Legea nr. 209/2015 vizează atât situaţiile în care organul fiscal nu a efectuat un control fiscal şi nu a emis încă decizia de impunere, cât şi situaţiile în care organul fiscal, chiar dacă a efectuat un control fiscal, nu a emis decizia de impunere, în această ipoteză regăsindu-se şi societatea contestatoare. Această adresă a fost comunicată intimatei Agenţia Naţională de Administrare Fiscală, Direcţia Generală Antifraudă Fiscală, Direcţia regională antifraudă fiscală Bucureşti, conform cererii înregistrate sub nr. A-AFR 12592 din 10.08.2015 .

Cu toate acestea, prin adresa nr. x/24.09.2015, pârâta Agenţia Naţională de Administrare Fiscală, Direcţia Generală Antifraudă Fiscală, Direcţia regională antifraudă fiscală Bucureşti, a comunicat reclamantei că situaţia sa nu este circumscrisă dispoziţiilor legale reglementate de Legea nr. 209/2015, nefiind îndeplinite prevederile art. 130 Codul de procedură fiscală.

Ulterior, Ministerul Finanţelor Publice îşi reconsideră punctul de vedere şi arată că în cazul în care au fost constatate fapte de natură penală, fiind sesizate organele de urmărire penală competente, soluţia arătată iniţial nu mai subzistă întrucât în acest caz nu se mai emite o decizie de impunere (adresa nr. x/31.08.2015 - dosarul Tribunalului Bucureşti, secţia a III-a civilă).

Decizia de instituire a masurilor asigurătorii a fost pusa in executare, astfel încât la data de 25.08.2015 organul de executare a indisponibilizat conturile societăţii reclamante, prin adresa de infiintare a popririi asigurătorii nr. 332/25.08.2015.

Constatând, în speţă, că instanţa a fost învestită cu refuzul de ridicare a măsurilor asigurătorii dispuse cu privire la societate de către Direcţia Generală Antifraudă Fiscală - Direcţia regională antifraudă fiscală Bucureşti, în lipsa unui răspuns din partea organului fiscal competent şi a refuzului explicit comunicat de organul de executare silită la solicitările sale repetate, răspuns ce se regăseşte în Adresa nr. x/24.09.2015, pe fondul incidenţei unei alte reglementări, respectiv al Legii nr. 209/2015 privind anularea unor obligaţii fiscale şi în contextual formulării iniţiale a unor cereri în acest sens direct către organul fiscal emitent al măsurii asigurătorii,

Având în vedere dispoziţiile art. 2 alin. (1) lit. f) şi n) din Legea nr. 554/2004 privind contenciosul administrativ, potrivit cărora:, (...)

f) contencios administrativ - activitatea de soluţionare de către instanţele de contencios administrativ competente potrivit legii organice a litigiilor în care cel puţin una dintre părţi este o autoritate publică, iar conflictul s-a născut fie din emiterea sau încheierea, după caz, a unui act administrativ, în sensul prezentei legi, fie din nesoluţionarea în termenul legal ori din refuzul nejustificat de a rezolva o cerere referitoare la un drept sau la un interes legitim; (…)

n) exces de putere - exercitarea dreptului de apreciere al autorităţilor publice prin încălcarea limitelor competenţei prevăzute de lege sau prin încălcarea drepturilor şi libertăţilor cetăţenilor;";

Totodată, reţinând şi dispoziţiile art. 130 Codul de procedură fiscală care stabilesc că: "Măsurile asigurătorii instituite potrivit dispoziţiilor art. 129 se ridică, prin decizie motivată, de către creditorii fiscali, când au încetat motivele pentru care au fost dispuse sau la constituirea garanţiei prevăzute la art. 127, după caz.";

Faţă de împrejurarea neefectuării unei inspecţii fiscale care s-ar finaliza cu emiterea unei decizii de impunere, întrucât au fost sesizate organele de urmărire penală;

Inalta Curte constată, cum în mod corect a stabilit instanţa de fond, că nu se justifică menţinerea măsurilor asigurătorii dispuse de organele fiscale, câtă vreme organele fiscale nu au efectuat demersuri în vedere stabilirii creanţei printr-o decizie de impunere şi nici organele de urmărire penală nu au stabilit săvârşirea de către reclamantă a vreunei fapte de natură penală care să justifice trimiterea în judecată a acesteia.

Pentru aceste considerente şi în temeiul art. 20 din Legea contenciosului administrativ nr. 544/2004 şi art. 496 din C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul formulat de pârâta Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Bucureşti în reprezentarea Administraţiei Fiscale pentru Contribuabili Mijlocii împotriva sentinţei civile nr. 1273 din data de 19 martie 2018 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de pârâta DIRECŢIA GENERALĂ REGIONALĂ A FINANŢELOR PUBLICE BUCUREŞTI ÎN REPREZENTAREA ADMINISTRAŢIEI FISCALE PENTRU CONTRIBUABILI MIJLOCII împotriva sentinţei civile nr. 1273 din data de 19 martie 2018 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 14 ianuarie 2020.