Legislator Case Law & Legislation
Decizia nr. 1230/2020 AI generated

Challenge against final judicial fee exemption refusal deemed inadmissible due to lack of statutory appeal avenue

Case Number Decizia nr. 1230/2020
Court / Authority
Jurisdiction Romania (RO)
Decision Date
Outcome Inadmissible

Legislator summary

AI generated

The High Court of Cassation and Justice dismissed the company's complaint as inadmissible, upholding the appellate court's decision that the challenged ruling was final and no further appeal lay. The dispute arose when the company, having previously exhausted its right to reexamine a court decision denying judicial aid (exemption from judicial fees), filed a subsequent challenge against the appellate court's final order that had already rejected its reexamination request. Relying on Article 15(3) of Emergency Ordinance no. 51/2008, which stipulates that reexamination decisions are irrevocable, along with Article 457(1) of the Civil Procedure Code and Article 129 of the Romanian Constitution, the court held that the company attempted to exercise an appeal not provided for by law against a definitive decision, thereby rendering the complaint inadmissible.

Legislator headnote

AI generated

art. 15 alin. (3) din O.U.G. nr. 51/2008, art. 457 alin. (1) C. proc. civ; Challenge against final judicial fee exemption refusal deemed inadmissible due to lack of statutory appeal avenue: Analizând cererea de faţă, Înalta Curte constată că petenta nu are deschisă calea de atac împotriva încheierii pronunţate de curtea de apel, întrucât aceasta este o hotărâre definitivă.

Keywords

AI generated
judicial law standing to appeal statutory right civil dispute emergency ordinance Roman law

Cited Legislation

AI generated
art. 15 alin. (3) din O.U.G. nr. 51/2008
Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie analizând actele şi lucrările cauzei constată că în conformitate cu prevederile art. 15 alin. (3) din O.U.G. nr. 51/2008 "cererea de reexaminare se soluţionează în camera de consiliu de un alt complet, instanţa pronunţându-se prin încheiere irevocabilă."
art. 457 alin. (1) C. proc. civ
Înalta Curte reţine că, potrivit art. 457 alin. (1) C. proc. civ.:
AI generated

Need to analyze how this precedent applies to your matter?

Cross-reference this judgment against statutes, commentaries, and subsequent citing case law inside Legislator AI.

Open in Legislator →

Full text

Asupra plângerii de faţă,

Din examinarea lucrărilor din dosar a constatat următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1. Cadrul procesual

Prin cererea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, petenta S.C.A. S.R.L. a formulat cerere de reexaminare împotriva încheierii din data de 06.03.2019 în cadrul dosarului nr. x/2018 pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal.

2. Hotărârea pronunţată de instanţa de fond

Prin încheierea din 13 septembrie 2019 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IX-a contencios administrativ şi fiscal a fost admisă excepţia inadmisibilităţii şi a fost respinsă ca inadmisibilă cererea de reexaminare formulată de petenta S.C.A. S.R.L.

3. Plângerea formulată în cauză

Prin cererea înregistrată pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia de contencios administrativ şi fiscal, S.C.A. S.R.L. a formulat plângere împotriva încheierii din 13 septembrie 2019 pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IX-a contencios administrativ şi fiscal.

Petenta a criticat soluţia instanţei de respingere a cererii de reexaminare a taxelor judiciare, cerere prin care a solicitat scutirea de la plata taxelor judiciare.

II. Decizia Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie

Analizând cererea de faţă, Înalta Curte constată că petenta nu are deschisă calea de atac împotriva încheierii pronunţate de curtea de apel, întrucât aceasta este o hotărâre definitivă.

2.1. Argumentele de fapt şi de drept relevante.

Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie analizând actele şi lucrările cauzei constată că în conformitate cu prevederile art. 15 alin. (3) din O.U.G. nr. 51/2008 "cererea de reexaminare se soluţionează în camera de consiliu de un alt complet, instanţa pronunţându-se prin încheiere irevocabilă."

Înalta Curte reţine că, potrivit art. 457 alin. (1) C. proc. civ.:

"Hotărârea judecătorească este supusă numai căilor de atac prevăzute de lege, în condiţiile şi termenele stabilite de aceasta, indiferent de menţiunile din dispozitivul ei", iar potrivit art. 129 din Constituţia României:

"Împotriva hotărârilor judecătoreşti părţile interesate şi Ministerul Public pot exercita căile de atac, în condiţiile legii."

Din cuprinsul textelor de lege arătate rezultă că părţile pot uza doar de căile de atac prevăzute de lege, iar exercitarea unei căi de atac împotriva unei hotărâri judecătoreşti pentru care C. proc. civ. sau legea specială nu prevede o astfel de posibilitate, reprezintă un demers inadmisibil, indiferent de criticile învederate de partea care a formulat calea de atac.

În cauza dedusă judecăţii, petentul B. a învestit instanţa cu o cerere prin care a solicitat scutirea de la plata taxelor judiciare.

Prin încheierea din data de 7 februarie 2019 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal a fost respinsă ca neîntemeiată cererea formulată de petentul B., prin care a solicitat acordarea ajutorului public judiciar sub forma scutirii de la plata taxei de timbru în valoare de 100 RON.

Împotriva acestei hotărâri a formulat cerere de reexaminare petentul, iar prin încheierea din data de 6 martie 2019 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal a fost respinsă cererea de reexaminare formulată de petentul B. în calitate de administrator al S.C.A. S.R.L.

După soluţionarea definitivă a cererii de reexaminare, S.C.A. S.R.L. prin reprezentant B., a formulat cerere de reexaminare a încheierii din data de 6 martie 2019, definitivă, iar instanţa, prin încheierea din 13 septembrie 2019, a respins cererea ca inadmisibilă, reţinând faptul că partea a uzat de calea de atac acordată de lege împotriva modului de soluţionare a cererii de acordare a ajutorului public judiciar.

Înalta Curte constată că petentul a exercitat calea de atac a plângerii împotriva acestei din urmă încheieri, în condiţiile în care hotărârea atacată este definitivă, calea de atac exercitată nefiind prevăzută de lege.

Înalta Curte reţine ca fiind întemeiată excepţia de inadmisibilitate invocată din oficiu în cauză şi, în consecinţă, plângerea formulată va fi respinsă ca inadmisibilă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge plângerea formulată de S.C.A. S.R.L. împotriva încheierii din 13 septembrie 2019 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IX-a contencios administrativ şi fiscal, ca inadmisibilă.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 27 februarie 2020.