Jurisdictional bar for challenging CSM judge-section suspension rulings under Law 317/2004, mandating remand to appellate courts

Asupra contestaţiei de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1.1. Cadrul procesual

Prin cererea adresată Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia de contencios administrativ şi fiscal, la data de 25 octombrie 2019, reclamanta A. a formulat, în contradictoriu cu intimaţii Consiliul Superior al Magistraturii şi Inspecţia Judiciară, contestaţie împotriva Hotărârii nr. 1521/19.12.2018 a secţiei pentru judecători din cadrul Consiliului Superior al Magistraturii solicitând desfiinţarea acesteia şi, în urma rejudecării, admiterea cererii reclamantei înregistrată la sediul CSM sub nr. x/2018.

Reclamanta a arătat că prin Hotărârea nr. 1521/19.12.2018 a secţiei pentru judecători din cadrul Consiliului Superior al Magistraturii a fost respinsă cererea sa prin care a solicitat repunerea în situaţia anterioară, conform art. 63 alin. (2) din Legea nr. 303/2004, a fost sesizată Inspecţia Judiciară în vederea efectuării de verificări privind conduita judecătorului petent şi a fost dispusă comunicarea hotărârii către DRUO şi Inspecţia Judiciară în vederea luării măsurilor potrivit legii, fiind exclus judecătorul vizat de la procedura comunicării, contrar dispoziţiilor art. 29 alin. (5) din Legea nr. 317/2004.

În motivarea Hotărârii nr. 1521/2018 intimatul Consiliul Superior al Magistraturii a reţinut că prin Hotărârea nr. 854/04.10.2018 s-a constatat doar încetarea măsurii suspendării din funcţia de judecător aplicată contestatoarei, fără a se dispune şi cu privire la repunerea în situaţia anterioară, fiind aplicate parţial prevederile art. 63 alin. (2) din Legea nr. 303/2004.

Intimatul a reţinut că în perioada 14.12.2017- 17.06.2018 contestatoarea a fost în incapacitate temporară de muncă, iar pentru perioada în care contestatoarea s-a aflat în incapacitate temporară de muncă, 14.12.2017- 17.06.2018, aceasta nu poate beneficia de plata altor drepturi salariale în afară de indemnizaţia pentru incapacitate temporară de muncă, respingând cererea formulată de contestatoare.

Reclamanta a susţinut că intimatul CSM a modificat nelegal perioada suspendării din funcţie dispusă împotriva acesteia prin Hotărârea nr. 1168/19.12.2017, constând în 1 an de la data emiterii acesteia, hotărâre care a rămas definitivă prin Hotărârea Plenului CSM nr. 272/20.03.2018, situaţie în care intimatul nu mai putea reveni asupra perioadei suspendării 14.12.2017 - 03.10.2018 după încetarea măsurii dispusă prin Hotărârea nr. 854/04.10.2018 şi după ce acestă măsură a fost pusă în aplicare de Tribunalul Călăraşi pentru întreaga perioadă.

Reclamanta a susţinut că Hotărârea nr. 1521/2018 este nelegală şi pentru că a fost emisă de intimat după ce ordonatorul de credite angajator soluţionase favorabil cererea contestatoarei, recunoscându-i dreptul la încasarea sumei de bani de care a fost lipsită pe perioada suspendării din funcţie 14.12.2017 - 03.10.2018, iar prin emiterea hotărârii atacate intimatul a blocat plata sumei stabilite de ordonatorul de credite delegat.

De asemenea, reclamanta a susţinut că Hotărârea nr. 1521/2018 este nelegală pentru că intimatul constată o stare de fapt contrară celei constatate anterior prin Hotărârile nr. 1168/2017, nr. 272/20.03.2018 şi nr. 854/2018, definitive, în cuprinsul cărora este menţionată perioada suspendării din funcţie a contestatoarei în baza art. 651 alin. (2) din Legea nr. 303/2004, respectiv 14.12.2017 - 03.10.2018.

Reclamanta a arătat că Hotărârea nr. 1521/2018 este nelegală pentru că intimatul nu a analizat cererea contestatoarei cu privire la repunerea în situaţia anterioară referitoare la toate drepturile de care a fost lipsită pe perioada suspendării din funcţie, limitându-se la analizarea drepturilor băneşti plătite acesteia cu titlu de indemnizaţie pentru incapacitate temporară de muncă în baza art. 64 alin. (3) din Legea nr. 303/2004.

S-a susţinut că hotărârea atacată este netemeinică, întrucât intimatul a reţinut o situaţie de fapt nereală şi contrară înscrisurilor aflate în evidenţa Tribunalului Călăraşi. S-a arătat că înscrisurile indicate în cererea introductivă fac dovada indubitabilă că reclamanta a fost suspendată din funcţia de judecător în baza art. 651 alin. (2) din Legea nr. 303/2004 prin Hotărârea nr. 1168/2017, hotărâre care a fost pusă în aplicare de Tribunalul Călăraşi.

Totodată, reclamanta a susţinut că hotărârea ce face obiectul acţiunii judiciare este nelegală pentru că a dispus sesizarea Inspecţiei Judiciare împotriva contestatoarei, prin solicitarea de verificare a conduitei acesteia, în baza art. 74 alin. (1) lit. a) şi h) din Legea nr. 317/2004.

1.2. Apărările intimaţilor

Inspecţia Judiciară a formulat întâmpinare prin care a invocat excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a Inspecţiei Judiciare, având în vedere obiectul cererii de chemare în judecată, întrucât hotărârea atacată nu este emisă de această parte.

Consiliul Superior al Magistraturii prin întâmpinarea depusă la dosar a invocat excepţia necompetenţei materiale a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, excepţia inadmisibilităţii cererii de chemare în judecată şi, în subsidiar, a solicitat respingerea cererii ca neîntemeiată.

1.3. Procedura derulată

În temeiul art. 13 din Legea nr. 554/2004 la dosarul cauzei s-au ataşat actele administrative atacate şi documentaţia aferentă.

II. Decizia Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie

2.1. Cu privire la excepţia necompetenţei materiale

Înalta Curte, examinând cu prioritate, în temeiul dispoziţiilor art. 248 alin. (1) din C. proc. civ., excepţia necompetenţei materiale în ceea ce priveşte judecarea pe fond a prezentei contestaţii, excepţie invocată de intimatul CSM, apreciază că este întemeiată pentru argumentele în continuare prezentate.

2.1.1. Argumentele de fapt şi de drept relevante

În conformitate cu dispoziţiile art. 132 alin. (1) din C. proc. civ. "când în faţa instanţei de judecată se pune în discuţie competenţa acesteia, din oficiu sau la cererea părţilor, ea este obligată să stabilească instanţa judecătorescă competentă ori, dacă este cazul, un alt organ cu activitate jurisdicţională competent", iar potrivit dispoziţiilor art. 129 alin. (2) pct. 2 din C. proc. civ. "necompetenţa este de ordine publică în cazul încălcării competenţei materiale, când procesul este de competenţa unei instanţe de alt grad;".

Înalta Curte reţine că dispoziţiile art. 29 alin. (5) şi (7) din Legea nr. 317/2004 reglementează calea de atac împotriva hotărârilor Plenului Consiliului Superior al Magistraturii, care privesc cariera şi drepturile judecătorilor şi procurorilor, termenul de formulare a acţiunii şi instanţa competentă.

Competenţa de judecată a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie se referă, potrivit dispoziţiilor art. 97 din C. proc. civ., la recursurile declarate împotriva hotărârilor curţilor de apel, precum şi a altor hotărâri, în cazurile prevăzute de lege, recursurile în interesul legii, cererile în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile pentru dezlegarea unor probleme de drept, precum şi orice alte cereri date prin lege în competenţa sa, instanţa supremă neputând fi sesizată direct cu soluţionarea pe fond a unei cereri decât în cazurile expres şi limitativ prevăzute de legi speciale.

Înalta Curte, examinând obiectul cererii introductive, constată că este atacată o hotărâre a secţiei pentru judecători a CSM, astfel încât se reţine că hotărârea contestată nu face parte din categoria celor care atrag competenţa specială a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia de contencios administrativ şi fiscal, conform art. 29 alin. (7) din Legea nr. 317/2004.

De asemenea, Înalta Curte reţine că este competentă în soluţionarea litigiului dedus judecăţii curtea de apel, competenţă stabilită în raport de rangul autorităţii care a emis actul administrativ atacat, în conformitate cu dispoziţiile art. 10 din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004 şi în temeiul art. 127 alin. (1) din C. proc. civ. va stabili competenţa de soluţionare în favoarea Curţii de Apel Bucureşti.

2.2. Temeiul legal al soluţiei adoptate

Pentru considerentele expuse mai sus, Înalta Curte va face aplicarea dispoziţiilor art. 132 alin. (1) şi (3) din C. proc. civ., şi va constata că pricina este de competenţa unei instanţe de alt grad şi, în consecinţă, va trimite cauza la Curtea de Apel Bucureşti, secţia contencios administrativ şi fiscal, spre competentă soluţionare.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Trimite spre competentă soluţionare contestaţia formulată de A. împotriva Hotărârii nr. 1521 din 19 decembrie 2018 a Consiliului Superior al Magistraturii, secţia pentru judecători, la Curtea de Apel Bucureşti, secţia de contencios administrativ şi fiscal.

Fără cale de atac.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 27 februarie 2020.